"Falimentul energetic" din Cuba, adică blackout-ul total (căderea totală a sistemului energetic, în mod repetat şi pe durate lungi) este inadmisibil în contextul parteneriatului ruso-chinez cu Cuba. Cum ar veni, "trebuia ceva făcut în toţi aceşti ani".
Dar poate că este doar aparent inadmisibil şi Cuba post-castristă care a legiferat căsatoriile gay NU este în mod real parteneră cu Rusia şi China. Regimul "pe nou" din Cuba, mai precis. Care încă îşi ascunde natura sa reală faţă de cubanezi.
Că doar n-or fi proşti ruşii şi chinezii să pompeze resurse într-un "teritoriu nesigur". Deja au fost mult prea proşti când (aproape) l-au scăpat din mână şi l-au lăsat să devină nesigur.
Iar ceilalţi "parteneri" (vesticii) sunt parteneri doar cu o parte din regimul de la Havana şi merg pe burtă ca să nu-şi pericliteze implanturile.
DA, uitasem partea cea mai importantă: nici "B.O.R" nu a participat! Mă aştept ca popicu' ăla tânăr de la parastas, să aibă probleme...
parcul Cişmigiu, Bucureşti, 6 aprilie 2024
"Suntem singura ţară europeană care am intrat în UE fără aprobarea parlamentului, toate celelalte ţări au cerut aprobare sau au făcut un referendum, au cerut aprobarea parlamentului şi [abia apoi] au intrat în Uniune."
Oops. "Au cerut, şi nu li-s-au dat, tunuri care să bată 7 km". Este vorba despre linia feroviară de aprovizionare (SUA către URSS) via Caucaz/Iran, cunoscută dar "ignorată" de Axă, atunci. Şapte km sunt la limita joasă a artileriei, deci e clar sabotajul. "Nu mai intrăm în detalii".
"De la bun început am fost trădaţi [...] trădarea Securităţii, în primul rând - Securitatea a fost întotdeauna antiromânească" [...]
„Modificarea unei suprafețe de teren se poate dispune doar atunci când solicitantul este intabulat în cartea funciară asupra terenului.” (O. Puie, Regimul juridic al terenurilor, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 737.)
Primăria Municipiului București afirmă că nu deține informații cu privire la situația juridică a Cimitirului „4 Aprilie”, deși terenul a fost declarat de utilitate publică la data de 21 octombrie 1944, conform Deciziunii Primarului General al Capitalei, general de divizie Victor Dombrovschi (documentele pot fi găsite la adresa https://4aprilie1944.ro/april-4-cemetry/ sau în arhiva Bisericii Reformate din București - Calvineum).
[...] The West supported Nazi regime in Ukraine for 8 years based on perfidious claims and pursuing one and only objective--trying to blow up Russia. This stops now. West wanted to see real Shock and Awe--here it is, watch and learn. The Nazi structure in Ukraine will be utterly demolished finishing the job which Stalin didn't finish and Khrushchev greatly exacerbated by allowing the remnants of Galician Nazi war criminals out of where they were supposed to stay forever--prisons. Now the job will be finished.
As I predicted: regular VSU* grunts will be taken in (VSU currently is in a gigantic cauldron without any chances of serious resistance), interrogated, provided with food (and medical care if need be), will sign the paper to never fight again and will be let go back home. For Nazi battalions, SBU, CIA and MI-6 assets and political wing which committed atrocities and war crimes a very different life starts now. They will either face war crimes tribunal (I think it will be set up in Donetsk) or will be hunted to the end of their lives and killed. They should ask for asylum in Canada--Canada loves to give shelter to Nazi scum. In the name of democracy and human rights, of course.
Sanctions? You just wait and see. Russia, as I am on record for years, doesn't give a rat's ass about West's "reaction". The Europe is on her own and will be utterly subjugated and will be finished off by the United States, who also wants to eat and live longer: Bolivar cannot carry double(c). It was Europe's choice, she is on her own. Well, not really, she is with the US. Good luck--there is nobody to talk to in the West. From now on NATO will live with the widening military-technological gap across the whole spectrum of its capabilities, until this organization finds new meaning (well, Russia is a not a real raison d'etre) or simply withers away. The totalitarian and an increasingly poor future for the West, especially EU, is now guaranteed. But it is what it is. Finally, the United States was shown what it has become long time ago--a militarily impotent declining power. It has, as you might expect, global ramifications. People love winners and US "elites" do not understand how winning looks like, other than to be reelected and continue to serve one's own interests. Well, they have to wake up to a new reality--this New New World Order.
P.S. I am off to the Caribbean ;)
- - - - - - -
*Вооруженные Силы Украины (ВСУ / VSU) - Forţele Armate ale Ucrainei, în ortografia rusească (în cea ucraineană - ЗСУ / "ZSU")
În condiţii grele, a salvat Franţa de două ori. Poate nu "decisiv şi exclusiv" prima oară (La Grande Guerre, 1914-1918), şi nu "total", cea de-a doua oară (La France de Vichy, 1940-1944). Între timp, ducea lupta cu infiltraţii din armată şi guvern (ca tânăr ofiţer, a refuzat să-şi denunţe colegii care participau la slujbele religioase - cerinţă conformă politicii anticlericale a unor guverne franceze masonice; aceeaşi chestiune şi la "regimurile comuniste", câteva decenii mai târziu). În primul război mondial Papa Pétain a fost aproape de soldatul din linia întâi, Le Poilu (ţeposul/nebărbieritul) şi pentru creşterea moralului a dat ordin să se îmbunătăţească raţiile, condiţiile precare să fie totuşi cât mai suportabile, şi să existe permisii şi rotaţii pentru refacere mai frecvente.
Cei care au îndoieli privind "partea a doua", să se informeze în privinţa motivaţiei în luptă a militarilor statului francez de atunci. N-aveau nicidecum aspectul unora constrânşi să lupte "pentru ocupant" - ei chiar credeau în Franţa, aşa cum ea era atunci. Continuă apoi să lupte contra Axei, alături de "les gaullo-communistes" - de exemplu - în Escadrila Normandie-Niemen (formată din piloţi francezi, pe teritoriul şi cu avioanele URSS). Ei apar acolo "post-armistiţiu", după ce luptaseră contra Aliaţilor în nordul Africii.
La Centenarul Verdunului (2016), s-a organizat o contramanifestaţie profanatoare "deconstructivistă" cu scopul de a minimaliza atât evenimentul comemorat, cât şi numele celui care a contribuit în mare măsură la victoria de atunci.
Şi mai trebuie spus ceva: cei care dirijează de decenii propaganda împotriva sa, o fac mai ales fiindcă mareşalul a demolat - fie şi temporar - învelişul de minciuni care sufoca Franţa, mai vizibil de pe la 1789. Iar francezii, atunci ca şi acum, au înţeles.
Documentar "revizionist", la 70 de ani de la moartea mareşalului Philippe Pétain (1856-1951).
"Je fais à la France le don de ma personne, pour atténuer son malheur."
(discursul radiodifuzat din 17 iunie 1940, când anunţa că preia conducerea statului şi că pregăteşte armistiţiul cu Germania)
Presiunea publică a fost atât de mare, încât de Gaulle (fost membru în statul său major între 1926-1931) i-a comutat sentinţa de condamnare la moarte în închisoare pe viaţă. Va mai trăi până în 1951. Siteul marechal-petain.com a fost eliminat, dar mai apare arhivatla Wayback Machine şi la archive.today.
Charles de Gaulle, Mémoires de guerre, L’appel : 1940-1942, récit de sa dernière entrevue avec le maréchal Pétain, à Bordeaux, siège provisoire du gouvernement en exil, le 16 juin 1940.
« Au maréchal Pétain, qui dînait dans la même salle, j’allai en silence adresser mon salut. Il me serra la main, sans un mot. Je ne devais plus le revoir, jamais.
Quel courant l’entraînait et vers quelle fatale destinée!
Şi nu numai celor "din 1988": mesajul este valabil şi azi, raportat la UENATOFMI (în film aluzia este la "Germania 1933-1945"). Cum regizor a fost Constantin Vaeni, consider ipoteza ca fiind plauzibilă (nu mai stau să caut confirmări prin interviuri cu Vaeni...). "A rezultat ceva mai mult decât vroia statul socialist, şi nu s-a prins nici cenzura". Fiindcă cenzura "(de partid şi) de stat" apăra internaţionalismul (atunci funcţionând, întâmplător, sub forma "socialismului"). Sau, poate apare dinadins aşa. Plausible deniability. Unii sesizaseră pericolul numit Perestroika. Precursorul globalismului, în Est.
Dar... ce să vezi? Cum-necum, filmul este difuzat abia în 1990, astfel încât mesajul îşi pierde potenţialul "efect iniţial". Cenzura a acţionat altfel, fiindcă încă de pe atuncialţii conduceau România, nu cine credeam noi. Nu "supraestimez" impactul potenţial al mesajului - pe atunci cinematografele aveau audienţă, chiar şi cu avalanşa videorecorderelor şi antenelor "pentru străini" şi de satelit, nu era încă internetul, ca "debuşeu". Cenzura filmului (ca şi alte cazuri de cenzură) este atribuită intervenţiei directe a "Cabinetului 2", dar mai degrabă aici găsiseră punctul slab, şi acţionau sub acoperirea înaltei autorităţi a Tovarăşei. Nu lipsit de importanţă: unul dintre scenarişti este Nicolae Dragoş, atunci redactor-şef la "Scînteia" - deci ăsta ştia ce să facă (sau... ce să NU facă), referitor la contracararea propagandei perestroikiste. El "i-a pus vorbele-n discurs" lui Iorga-Teodosiu.
Pasajul dintre momentele 9:26 şi 11:49.
Fondul pe care a avut loc "întârzierea" filmului şi deci, a pasajului relevant (explicaţii la ultimul link, ceva mai sus):
„Din vremea cavernelor, cand daca aveau ceva de impartit se luau la tranta dreapta, oamenii s-au civilizat si au ajuns sa nu se mai bata decat foarte rar de la egal la egal, practica timpului nostru fiind ca un ins sa stea smirna, iar altul sa-i care palme peste obraji si pumni perpendiculari pe maxilare. Aceasta operatie care, cu un termen militar, se cheama „mutarea falcilor“ e introdusa pe scara larga in cele mai felurite medii unde s-a stabilit o ierarhie. Viata nu ne-a iertat si am vazut in repetate randuri cum un om, de multe ori nici mai puternic, nici mai inteligent si nici mai frumos, bate pe un altul, iar victima nu poate riposta in nici un fel, ci sta cu mainile in jos si inghite. [...]
Pana acum, popoarele, daca aveau ceva intre ele, se luau la o tranta mai mult sau mai putin dreapta. Au fost state puternice care au cotropit tari mici, dar acestea s-au aparat si ele cum au putut, lovind unde au nimerit. Niciodata pana azi natiunea agresoare n-a pretins natiunii atacate sa stea in fata ei in pozitie de drepti.
Cursul evenimentelor din ultimii ani tinde sa stabileasca in Europa un fel de ierarhie de pe urma careia vom avea state-comisari, care isi vor lua sarcina sa aplice corectii popoarelor inferioare, fara ca acestea sa poata macar cracni. Cu alte cuvinte, istoria a ajuns in faza mutarii falcilor la natiuni.”
din “Mutarea falcilor la natiuni” (de Geo Bogza, 1933)
Miting național-legionar cu participarea lui Ion Antonescu și Horia Sima, 6 octombrie 1940, București. În Piața 6 Septembrie, fosta Piață 8 Iunie pe vremea lui Carol al II-lea, actuala denumire fiind Piața Unirii. Trecută prin sistematizări majore în etape, începând cu 1936 și în anii '60 iar apoi '80.
Încă ne mai facem (unii...) că nu vedem că:
1) Antonescu a fost desemnat de Carol al II-lea drept premier: "de aici s-a plecat mai departe", pe această fundaţie şubredă - fiindcă n-a fost vorba doar despre un singur om, ci despre "aparatul" preluat ca moştenire; şi deşi nu se poate nega că schimbarea a fost un pas înainte, n-a fost decât o soluţie non-optimă 2) Antonescu a lucrat în continuare cu birocraţia carlistă, nu cu naţionaliştii (atunci, sub titulatura de legionari); au fost puţine excepţii (Vulcănescu, de exemplu, dar care nu era legionar), Antonescu rupând "alianţa" în ianuarie 1941; cripto-masonii mişunau prin "aparat", prin Marele Stat Major, MAE (Cifrul), Siguranţă şi SSI 3) "Germania" a tolerat îngheţarea situaţiei iniţiale, persoana cu tot cu "opţiunile" sale, precum şi manevrele Casei Regale şi chiar şi existenţa acesteia: era un bun moment pentru proclamarea republicii; a tolerat şi represiunea antilegionară - sunt mai mulţi legionari condamnaţi la moarte şi executaţi (din 1941), decât comunişti-terorişti; şi încă şi mai mulţi legionari împuşcaţi din spate pe front (în urma unor ordine verbale - vizaţi fiind voluntarii care au optat pentru "reabilitare", preferând frontul, puşcăriei) 4) Ca "strateg", Antonescu a fost mediocru, nu are rost să i se facă o apărare pe acest subiect. Merite a avut maiorul Antonescu, dar asta era în Marele Război, ca şef al biroului operaţiuni al Armatei I. Între 1941-1944 România era încadrată în dispozitivul german, comanda venea pe acea filieră, marile unităţi româneşti aveau cel mult o autonomie la nivel tactic, local. Şi-apoi, ce "geniu militar" nu-şi curăţă spatele frontului ("aparatul") de dubioşi ori de trădători demascaţi ori măcar bănuiţi? 5) "Filmele patriotice" - atât ante- cât şi post-1989 - l-au reabilitat (implicit, aluziv, nu asumat) ori măcar l-au cauţionat doar pe Antonescu, nuun program naţionalist
Demascarea Antihristului, şi nu de către vreun "cleric" (la 20:24). Veteranul aviator Radu Theodoru subliniază că anul acesta la sărbătorirea Zilei Eroilor la Comana, guvernul PnL/PPE nu a mai trimis gardă de onoare, cum era până acum. "Suntem în plin război". În osuarul de la Comana s-au depus rămăşiţele a circa 800 de militari căzuţi în bătălia de la Comana-Neajlov sau "Batălia pentru Bucureşti" (între 30 noiembrie/13 decembrie și 3/16 decembrie 1916). Români dar şi străini (bulgari, ruşi, turci, germani).
Forces occultes, un film francez de demascare a masoneriei, din 1943. Adică de pe vremea "regimului de la Vichy" - de fapt, acea Franţă care credea că se opune Ocultei, neştiind că şi la Berlin... dar nu acela era subiectul.
Adică schimbând acolo unde trebuie schimbat, spre a ajunge la înţelesul mesajului, care nu-i explicit.
Stalin wasn't stallin'
When he told the Beast of Berlin
That they'd never rest contented
Till they had driven him from the land
Stalin Wasn't Stallin' , "Stalin nu s-a încurcat". Ci le-a înfipt mâna-n beregată. "Lui Hitler", şi altora. Cântec de pe atunci (1943), back in the day, când Licuriciul şi Ursul erau aliaţi.
Ştiam imaginea asta mai demult, dar mi-am amintit că mai apare acolo încă o coincidenţă: culorile albastru şi galben ale PnL.
Poster de propagandă american din 1942. Pentru un mai mare impact (nu cred că-i greşeală de desen) este reprodusă casca germană (stahlhelm) model mai vechi, din primul război mondial, cu cele două nituri de fixare mai proeminente. Ca să corespundă imaginii kraut-ului, "dăltuită" în memoria numeroşilor combatanţi din WW1, şi a publicului acum matur care apucase primul război (subliminal, să sugereze şi "diavolul cu coarne"?). Astfel, imaginea pericolului se transmite mai natural. Cealaltă mască, era la fel de respingătoare. N-aţi pierdut nimic, fiindcă nimic era de ales.
In the FIRST World War the Germans had done pretty much the same thing, using Belgium as a battle ground, coming in through the Ardennes. But we are supposed to believe that just 25 years later, the Germans snuck up on France and Belgium through the Ardennes? French generals thought the Ardennes were “impenetrable”, though the Germans had just penetrated them in 1914?
Ed.’s note: Before we start killing each other again for our financial/banking global overlords, let’s get this history cleared up so that our children and grandchildren, for those who survive anyway and aren’t lobotomized by technology, won’t have so much historical revisionism to plow through in their lives when they try to figure all this fake shit out. If you can’t deal with this material go away, go turn a NFL Monday Night Football game on. ------------------- The Battle of France
The question I asked today was “How could Germany defeat France in just five days at the start of WWII?” Is that at all believable? No. Everything we read about that makes absolutely no sense. Prime Minister of France Reynaud telephoned Churchill five days in, saying they were already beaten, and England decided to do. . . pretty much nothing. Churchill had been Prime Minister for how many days at that point? Five. Five days. Churchill was appointed Prime Minister May 10 and Germany attacked France via Belgium on May 10. Just a wacky coincidence, right? France was a country of 40 million people, but they had no more troops to send to the front? The Allies let France fall without an extended fight?
Remember, Germany won this “war” not by blitzkrieging Paris or other major French cities by air. No, it supposedly blitzkrieged by driving tanks through the mountainous and heavily forested Ardennes of Belgium. The “historians” at Wikipedia tell us the Germans won so fast by
Afacerea Petiot a explodat în martie 1944, în Franţa ocupată de germani, şi s-a finalizat în 1946, cu ghilotinarea autorului (al doilea de după război, ca criminal de drept comun - pentru "criminalii de război" şi "colaboraţionişti" se recurgea la împuşcare). Aproape necunoscut în România, cazul este de notorietate în Franţa. Marcel Petiot, medic, devine criminal în serie după ce la 11 ani trăgea în clasă cu arma tatălui său şi-i propunea unei colege de clasă să facă sex, până la 20 de ani jefuise o cutie poştală şi aproape că fusese condamnat pentru distrugerea de bunuri publice şi furt. Însă fiind evaluat psihiatric i s-a pus un diagnostic "care a înlăturat răspunerea penală". Apar frecvent de-a lungul anilor antecedente psihiatrice, inclusiv în războiul 1914-1918, când este gazat şi rănit de mai multe ori, odată după manipularea greşită a unei grenade. Este reformat şi primeşte o pensie de handicap. În cele din urmă devine medic în urma unor studii subvenţionate "ca veteran". Dobândind respectabilitate, trece la diverse escrocherii, trafic de narcotice, avorturi ilegale, şi devine suspect de crimă în 1926. Ajunge internat într-un azil psihiatric pentru cleptomanie, dar este eliberat. Este deja un personaj cunoscut în regiune (Yonne), aşa că se mută în Paris. Vine al doilea război mondial, apoi Ocupaţia. Petiot trece la un nivel superior cu escrocheriile, fabricându-şi un statut fals de membru al Rezistenţei, care poate furniza acte false şi filiere de ieşire ilegală din Franţa. Este contactat de persoane căutate de Gestapo şi de autorităţile de la Vichy, majoritatea evrei, şi care credeau că Petiot "îi scoate" spre Argentina (ori America de Sud) via Portugalia. Credulii cad victime şi sunt ucişi şi jefuiţi, iar cadavrele lor sunt aruncate în Sena, topite în var nestins, iar spre final arse într-un cuptor din imobilul în care locuia. Valizele rămase în urma lor (şi doar o parte din ele...) apar stivuite - zeci... - în vestitul proces. În 1943 este prins de Gestapo care luase în serios versiunea cu "filiera de imigrare", demascat de nişte complici care îi dezvăluie adevărata identitate (era cunoscut în public ca fiind "Dr. Eugène"). Scapă ca prin urechile acului de acuzaţia principală şi de bănuiala de a fi în Rezistenţă, este eliberat ca "escroc mărunt" după câteva luni. În martie 1944 vecinii săi fac plângere la poliţie fiind deranjaţi de un fum persistent şi de un miros greu. Poliţia, temându-se de un incendiu, trimite pompierii, care descoperă în beci sinistrul cuptor încă arzând, conectat la coş, şi resturi umane în diverse grade de ardere. Alte resturi sunt într-o groapă cu var din curtea din spate şi într-un sac, iar în locuinţă resturi identificabile (tranşate) de la minim zece persoane. Afacerea Petiot explodează pe primele pagini ale ziarelor, rivalizând cu titlurile comunicatelor de război. Les sanglots longs des violons: AFFAIRE du Dr PETIOT
Radu Jude Ada Solomon "Laureaţii" de la Karlovy Vary. În contextul descris la linkul principal, mie nu mi se pare o asociere întâmplătoare. Nu jude de Ev Mediu moldo-valah, ci cuvânt german care defineşte... ceva. Şi (pre)nume "pe profil". Păcat că Cehia găzduieşte asemenea mizerii. Nu tai acum firu'-n patru ("a fost/n-a fost aşa") dar constat că nu se mai fac filme istorice în serviciul interesului naţional, nici măcar "de Centenar". Ci doar materiale de propagandă anti-România, cel mai adesea finanţate şi promovate de statul român colonizat. Este o agendă care urmăreşte culpabilizarea românilor chiar şi pentru fapte petrecute înainte de naşterea lor, precum şi instituirea unor teme tabu şi a unor versiuni oficiale pe care dacă le ataci devii "fascist", "nazist", "extremist", "antisemit", "negaţionist". Iar unii care mimează "patriotismul" aplică această agendă din poziţiile de putere din stat ("Legea Crin Antonescu", "Legea Vexler"...). Saccsiv: RADU JUDE castiga premiul Festivalului de la Karlovy Vary cu un film despre implicarea României în Holocaust la Odessa / CARE ESTE ADEVARUL ISTORIC?
Ion Varlam, senzaţional (în stilul său caracteristic). Dar să nu ştie el oare că se adresează (în clip) agentului acoperit Victor Roncea? De fapt, ambii fraţi Roncea sunt aşa ceva. Mişcarea naţional-identitară românească este penetrată încă din anii '20-'30, cu mai mult sau mai puţin succes.
Toate elitele din România - inclusiv seculariștii -, apără tot ce lezează catolicismul din această țară. Este vorba, până la urmă, despre conflictul între un stat catolic, acum secular și un popor ortodox despre care a scris și Eminescu acum 130 de ani.
Popa Ciobotea ("patriarhul" ecumenist) poartă odăjdii albe, precum papii (dar "moda" a instaurat-o Miron Cristea, primul patriarh al României, şi mason), suntem singura ţară ortodoxă unde are loc mascarada asta şi toţi tăcem. Popimea ecumenistă a motivat vag, ceva gen "pentru a marca astfel latinitatea noastră". Hai sictir, boaitelor! Stema de stat conţine elemente care induc subliminal ideea de stat federal (întocmită de... un ungur, sub Ferdinand I), iar de curând i s-a adăugat şi coroana "regală" (de ce nu una de tip medieval, deschisă, precum avea Ştefan Cel Mare?). Imnul de stat este compus (sec. XIX) de un greco-catolic, fiind adresat... poporului care nu vrea să se deștepte din ortodoxie. La acest moment Statul Român nu mai are o Viaţă Naţională, ci doar "funcţionează precum o instalaţie" ("nu se ştie" de cine mânuită).
ActiveNews: România are un stat catolic și un popor ortodox. Istoria nefericirii noastre
Motto: „ Un stat, indiferent de regimul lui, căruia i se prăbușește serviciul secret este un stat cu mâinile ridicate. Niciunul dintre celelalte state comuniste europene nu a cunoscut această situație. Românii au cunoscut-o în 1917 și 1944. Niciun stat din lume nu a cunoscut trei căderi catastrofale în numai 70 de ani, și asta spune multe despre soliditatea statului nostru”(1)
Afirmația din titlu pare șocantă, pare neverosimilă sau chiar de-a dreptul idioată. Dar nu e deloc așa. Pentru a o înțelege, trebuie să cunoaștem istoria reală a statului român modern. Apariția sau mai bine zis, acceptarea de către Marile Puteri a existenței României a fost condiționată de catolicizarea românilor, ca o condiție sine qua non pentru ulterioara occidentalizare completă a țării.
Franța și Rusia au convenit ca principatele Moldovei și Țării Românești să se unească într-o FEDERAȚIE (pe model iugoslav și cehoslovac), sub domn străin. Elitele românești însă le-au tras clapa „marilor arhitecți” și au făcut unirea pe care o plănuiau în ascuns de mult timp, sub Cuza. Evident că soluția Cuza nu a convenit „protectorilor” noștri și ne-am trezit cu rege străin, în cel mai scurt timp. Catolic, bineînțeles.
Rege străin sub domnia căruia s-au dărâmat 26 de biserici ortodoxe în București, mai multe decât pe vremea tiranului Ceaușescu. Aceste detalii n-o să apară în cărțile de istorie, dar se pot găsi informații, prin documente, pe ici pe colo.
Cum naiba se face că au ajuns în polemică exact politicieni care ar trebui (ar fi bine...) să fie referinţa/etalonul la PSD şi respectiv PnL, Şerban Nicolae şi Daniel Gheorghe? O spun făcând abstracţie - evident - de limitările inerente ale celor două partide ale Sistemului (dar "o concentraţie mai mare" de politicieni precum cei doi le-ar face mai suportabile). Am văzut, cu bănicioii şi cu predoii... Poate că trebuie să le amintesc naivilor şi puriştilor: MIZA nu-i pe atunci, ci pe acum. Iulian Capsali:
Capsali nu-i prost, ştie bine că şi Clăpăugul era în scenariu (şi nu ca "sacrificat"), dar "îl extrage" şi-i dă consideraţie ("R")...
Pledoaria finală a lui Mircea Vulcănescu la "procesul" înscenat de noul regim aproape-comunist. Recentul scandal pornit de Institutul Elie Wiesel şi al cărui subiect este memoria lui Mircea Vulcănescu ne reaminteşte anomalia inexistenţei reabilitării sale juridice. Reabilitare formală, desigur. Pentru români Vulcănescu nu poate fi "trădător" ori "complice la crime". Motto: “Orientat ideologiceşte spre dreapta tradiţionalistă, adică legat de izvoarele de gândire ale trecutului, dar căutând să adâncească sensul prefacerilor lumii de astăzi, a fost silit să ia deseori in publicistică atitudini neconformiste, fapt pentru care a fost socotit când «fascist» de cei de stânga, când «comunist» de cei din dreapta burgheză. In realitate, a căutat să înfăţişeze o orientare spiritualistă, realistă şi ortodoxă, apropiată de înţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, şi o colaborare a tuturor forţelor generaţiei tinere la clădirea unei Românii mari şi puternice.” (Mircea Vulcănescu, Curriculum vitae)
Apararea
Text scris in decembrie 1946 pentru procesul desfasurat in decembrie 1946 – ianuarie 1947 in fata Curtii de Apel Bucuresti, sectia a VIII-a Criminala
Domnule Presedinte si Onorata Curte, Ascultind rechizitoriul Procurorului General, ca si actul de acuzare, am avut impresia ciudata ca ma aflu in fata unui caz dostoievskian. Nu, Onorata Curte, in fata acelui judecator de instructie din Crima si pedeapsa, care, prin actiunea lui persuasiva, unita cu mustrarea de cuget care lucreaza dinauntru pe acuzat, ajunge sa-i smulga pina la sfirsit marturisirea crimei savirsite, ci in fata acelui caz straniu din Fratii Karamazov, in care fratele mai mic ia asupra sa, spre ispasire, pacatele fratelui sau.
Un viitor bloc regional format din nucleul Visegrad (Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia) la care s-ar alătura România, Serbia, Bulgaria şi alţii, ar fi greu de ignorat, to say the least.
Cimitir în Sarajevo, în fostul sat olimpic al Olimpiadei de Iarnă 1984 în care sunt îngropaţi morţi rezultaţi în urma războiului civil. Cine credea în 1984 că peste şapte ani ar urma "ceva"?
Cică "nu s-a aplicat bine" Ideea Europeană, blabla... Dogaru sugerează că o revenire la "proiectul iniţial", ar fi calea. Nu, "mulţumesc". Interesele diverselor oligarhii nu se extind către interesele generale sau naţionale. Ar însemna să ne lăsăm (iar) prostiţi... Se intră mai puternic în subiect în "calupul" dintre 15:45 şi 27:55 (care se poate viziona integral aici).
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
At 6:57 PM EDT, reports began coming in of several explosions in the Iran capital city of Tehran.
Initial, unconfirmed information says that at least one building belonging to the Iran Ministry of Defense, has exploded.
More as I get it. . .
7:07 PM EDT
Israeli war planes are now crossing the Syria-Jordan Border heading in the direction of Iraq.
7:11 PM EDT --
Residents in Northwestern Iran report hearing Aircraft in the Sky over the Iran-Iraq Border.
-- Imam Khomenei International Airport Hit by explosions
-- Iran CLOSES all air space.
-- Military correspondent for Israel's channel 13: "Report of explosions west of Tehran. We are going on air on channel 13"
-- 6 explosions in Karaj and 4-5 explosions in Tehran so far. Still unconfirmed.
7:20 PM EDT --
Air Control Towers throughout the Middle East are broadcasting EMERGENCY MESSAGES TO CLEAR AIR SPACE immediately
7:25 PM EDT --
Reports are now confirming there have already been NINETEEN (19) Explosions in Tehran.
7:31 PM EDT --
Air Raid Sirens sounding throughout Iran.
7:34 PM EDT --
Civilian power plant in Karaj, Iran, reportedly "destroyed."
7:57 PM EDT --
Both U.S. and Israeli Officials are now openly stating they expect that the Strikes will warrant a Military Response from Iran.
-- Initial reports that the IDF launched a number of airstrikes in Syria against radar installations prior to striking Iran.
********** F L A S H **********
Unconfirmed reports CLAIM United States B-2 Stealth Bombers have been seen crossing into Iranian Air Space. If this is correct, and it is as yet UNCONFIRMED, then the U.S. appears to be going after the Iran Nuclear Program.
UPDATE 8:05 PM EDT --
The Israeli Defense Force has issued an official statement CONFIRMING Israel is attacking Iran.
***** BULLETIN *****
8:06 PM EDT --
Just literally moments ago, live from inside the West Bank "very large
number of Fighter Jets and refueling planes in the skies of Palestine,
on their way to Iran. The strikes heard in Iran seem to be initial, it seems that the IDF was testing Iran's Air-Defenses before launching its main attack,
8:27 PM EDT --
Skies
over Tehran are now quiet. No further explosions in past 15 minutes.
LIVE UPDATES ARE CONTINUING . . . . New developments as I get them, will
appear below.