06 ianuarie 2014

Pidosnica deconstrucție



(articol de Paul Everac)

   Trebuie să recunosc că cel ce a inventat noţiunea şi trendul de deconstrucţie a avut o minte uriaşă, bine exersată, dar şi pidosnică ce nu s-a pomenit. A ştiut unde să pună levierul, ranga, să salte şi să sfărâme tot ce se găsea închegat, ba şi organic, chiar armonic, sub pretext că înnoieşte, face curăţenie, revoluţionează. 

   Construieşti până într-un loc, îmbibi spiritele cu nevoia de construcţie, le faci să simtă că asta e direcţia cea bună; şi odată vine o gămălie de târtan şi-ţi bagă o mamă de strâmbă ca să te dai la o parte cu oarecare jenă de tot ce ai gândit, ai făcut, ai simţit până atunci! Ţi-a pus deodată pata putrejunii pe frunte.
   Acum dai zor să te înnoieşti. În ce direcţie? Bineînţeles în a deconstrucţiei, unde poţi ajunge repede meşter, prooroc. Şi atunci nu mai e bun ce ai avut, înce­pând cu logica formală şi cu proza canonică. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e bună educaţia pe câteva principii statornice. Nu mai e bună starea de contenenţă şi de auto-apărare a statului.
   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde? 

   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.
   La urma urmei, pe ce era să ne bazăm? Față de noi, regatele Poloniei și Ungariei au avut străluciri mai mari, au fost mai ofensive, au cotropit cu succes. Praga cehă a fost o vreme capitala Europei. Turcii, ruşii, nemţii au făcut cu noi ce au vrut. Evreii, când le-a fost greu, s-au adunat la noi. Ţiganii sunt aici buluc, huzuresc, încep să ne domine. Toţi, într-un fel, ne-au deconstruit sau măcar au vrut s-o facă. Acum însă s-a găsit şi fermentul ideologic. De păzit nu ne mai păzeşte nimeni. De educat nu ne mai educă nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitară tăbârcită.
   Calul troian e în casă! Dă din copite! Adio, naţie, şi n-am cuvinte!... Păcat!…

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

P.S.D. Belgia, 2011: MANIFEST POLITIC PENTRU O EUROPĂ FEDERALĂ - O iniţiativă a Forumului Permanent al Societăţii Civile Europene
Forumul face apel la o idee de Uniune care este diferită de cea practicată de guvernele Statelor Membre. În special cu privire la Europa Mediteraneana şi de Est, Uniunea trebuie să mai vadă încă o dată (să revizuie) politicile de vecinătate. Trebuie sa creem noi legături cu “societatea civilă” care se „trezeşte” din ce în ce mai mult în ţările menţionate şi care speră în democratizarea instituţiilor. Deja prin 2006 Forumul sugera ca UE să co-fondeze, împreună cu ţările din jurul Mării Mediterane, Mării Negre şi Mării Caspice, o Alianţă a Celor Trei Mări, inspirată dealtfel şi din precedenta ECSC (Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului) şi de Procesul Helsinky. Luându-se în considerare insuficienţele Tratatului de la Lisabona, ar fi indicat să se revizuie fundamentele Uniunii, angajându-ne în dezbateri vaste în cadrul societăţii europene, în toate Statele Membre, pentru un Proces Constitutional European, care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor europeni cu privire la democraţie, nevoilor epocii în care trăim, pentru a putea face faţă crizei multiforme actuale şi rolului Uniunii Europene în lume. În acest cadru, Forumul a decis să lanseze o dezbatere asupra metodei şi o agendă, care vor sta la baza acestui proces constituţional.Forumul Permanent al Societatii Civile Europene este convins de necesitatea de a inventa, prin dezbatere democratică şi respectând persoanele şi culturile, O Nouă Formă de Federalism la nivel de continent, adaptată la diversitatea europeană şi consolidându-i unitatea.

Postări populare (nu P.P.E. !):