Adevărata istorie a revoluţiei ruse

Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatul Potemkin), înfrântă dar care produce "primele fisuri", cea "burgheză" (masonică...) din februarie 1917, "ajunsă din urmă" de cea socialist-bolşevică din octombrie 1917 (cu sprijin german, prin Lenin, apoi sionisto-american, prin Troţki; desigur, ca şi celelalte, luîndu-şi şi ea Lumina de unde trebuie).

Toate pornite în interesul şi din iniţiativa Marelui Capital (transnaţional), omul de rând fiind doar instrumentat, derutat şi angrenat într-un efort enorm, care i s-a prezentat a fi "în propriul său interes".

Punând punctul pe i, se poate afirma că avea loc încă un atac dinspre vest împotriva celui mai mare stat ortodox, care "nu trebuia să devină o poveste de succes". Da, Marx şi Engels nu erau ruşi, cum nu erau nici majoritatea capilor revoluţiilor din Rusia. Comunismul a fost un ou de şarpe plasat pentru a ecloza în Rusia. Încă un atac - după cavalerii teutoni ("cruciada catolică din nord"), după vremurile tulburi (sec. XVII), după Marea Armată (masonică) a lui Napoleon care pierde în Rusia sute de mii de oameni, după Războiul Crimeei (când "Europa" se aliază cu Imperiul Otoman împotriva Rusiei ortodoxe) - şi menţionez doar atacurile principale, nu şi subversiunea de durată.

Imperiul Rus "reînvia", începuse să deranjeze. Reformele lui Stolîpin dădeau rapid rezultate şi riscau să-l stabilizeze, "aşa că trebuia făcut ceva". Dacă statul rus reuşea, deveneau imposibile "revoluţiile" (recunoaşte asta chiar Lenin). După tentative repetate, Stolîpin este asasinat (la Kiev) şi se declanşează scenariul. Care prevedea chiar şi un război.

Rasputin, Kerenski, apoi binomul Lenin-Troţki, cu Stalin încă în rol secundar. Dar "ultimul devine primul" şi va consolida la timp statul rus, însă pe alte baze chiar decât cele enunţate iniţial de bolşevici.

Eşecul extern în a prelua Rusia prin revoluţie devine evident odată cu eşecul facţiunii troţkiste. Aşa că se trece la nivelul următor: Marea Criză Mondială, Al Treilea Reich, al doilea război mondial, Hruşciov, Andropov-Gorbaciov-Elţân(-Putin?)...

De vizionat integral (serial documentar rusesc, 2017).

* * * * *

Văd că sunt "anumite probleme" cu clipurile, dar depinde şi de setările browserului. Dacă apare "altceva" (clipul se derulează "automat" şi apare următorul din lista Georeplay/Caravana Rusă), daţi refresh. Dacă se suprapune sonorul clipurilor, opriţi sonorul la cele nevizionate. Dacă nu este sonor, daţi click pe semnul "difuzor" x UNMUTE, la clipul vizionat. Dacă "nu vreţi atâtea probleme ci vizionare direct la sursă" - daţi click pe titlul-link încorporat în cadrul clipului, în partea de sus (acolo, însă, sunt muulte reclame, ele lipsind la varianta embed, de aici). Desigur, pentru vizionarea tuturor clipurilor, apăsaţi pe linkul Aflați mai multe » de sub clipul cu Episodul 1.

Nimic nou. Probabil va urma tot un pretext, exact ca acum 110 ani.

28 iunie 1914 

Sună ciudat, dublat în portugheză, dar este titrat RO. De văzut şi Colonelul Redl, şi de acolo mai ales scenele: "directiva de anchetă", "briefingul", "cadrele nemulţumite" şi "divulgarea Planului R".

Comemorarea victimelor bombardamentului "aliat" de la 4 aprilie 1944. La 80 de ani, şi fără participarea "autorităţilor de stat".

DA, uitasem partea cea mai importantă: nici "B.O.R" nu a participat! Mă aştept ca popicu' ăla tânăr de la parastas, să aibă probleme...

 

parcul Cişmigiu, Bucureşti, 6 aprilie 2024

"Suntem singura ţară europeană care am intrat în UE fără aprobarea parlamentului, toate celelalte ţări au cerut aprobare sau au făcut un referendum, au cerut aprobarea parlamentului şi [abia apoi] au intrat în Uniune."

Oops. "Au cerut, şi nu li-s-au dat, tunuri care să bată 7 km". Este vorba despre linia feroviară de aprovizionare (SUA către URSS) via Caucaz/Iran, cunoscută dar "ignorată" de Axă, atunci. Şapte km sunt la limita joasă a artileriei, deci e clar sabotajul. "Nu mai intrăm în detalii".

"De la bun început am fost trădaţi [...] trădarea Securităţii, în primul rând - Securitatea a fost întotdeauna antiromânească" [...]

„Modificarea unei suprafețe de teren se poate dispune doar atunci când solicitantul este intabulat în cartea funciară asupra terenului.” (O. Puie, Regimul juridic al terenurilor, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 737.) 

Primăria Municipiului București afirmă că nu deține informații cu privire la situația juridică a Cimitirului „4 Aprilie”, deși terenul a fost declarat de utilitate publică la data de 21 octombrie 1944, conform Deciziunii Primarului General al Capitalei, general de divizie Victor Dombrovschi (documentele pot fi găsite la adresa https://4aprilie1944.ro/april-4-cemetry/ sau în arhiva Bisericii Reformate din București - Calvineum).

N-aş numi -o "denunţare" - ci "definire a situaţiei"

 

"Intrarea în subiect" începe după primele câteva minute. Nepotrivită, totuşi, elogierea dinastiei masonice Brătianu, chit că brătianul-amfitrion ("Ion I.") este oarecum colateral, şi "renegat", cu un parcurs post-'89 diferit. El ("Brătianu-Cartof", acum octogenar) are meritul de a fi definit - şi demascat - printre primii, ca atare, "vânzătorii de ţară". A fixat noţiunea.

 

 

Avertizare timpurie şi recapitulare. Desigur, doar pentru public - valeţii Păpuşarilor ţin cu tot dinadinsul să-şi încerce un noroc care este inexistent.

_

 

De reţinut avertizarea referitoare la AUR, care apare cam pe la jumătatea clipului (18:19).

"Какая Украина?"

(la momentul 14:14; de văzut şi confruntarea lui Troţki cu Stalin/Koba, de pe la 43:04)

"Care Ucraină?" - Max Hoffman, şeful delegaţiei germane la negocierea Tratatului de pace (separată) de la Brest-Litovsk. Răspunsul lui Troţki: "Aţi încheiat o pace separată cu o parte din Rusia [adică exact Ucraina!]. Şi guvernul nelegitim ["instalat tot de voi"] a semnat-o."

Unde Imperiul German (împreună cu aliaţii bulgari, otomani şi austro-ungari) introduce ca parte semnatară cu drepturi depline "Republica Populară Ucraineană". Adică o creaţie proprie, ad-hoc, cu statut de protectorat. Delegaţia ruso-bolşevică condusă de Lev Troţki va părăsi negocierile protestând faţă de "prezenţa în acte" a Ucrainei. Dar reluîndu-le şi acceptând toate condiţiile iniţiale, după ce germanii reiau ofensiva. Ulterior URSS va continua "menţinerea" Ucrainei sub acest nume în forma de republică unională. Actualul preşedinte rus (Putin) a subliniat originile dubioase ale statalităţii ucrainene şi a dezavuat public "moştenirea politică" a URSS, a lui Lenin şi Stalin, pe acest subiect. 

Secvenţe din filmul serial Troţki, din 2017.

"Luciditatea critică a omului care vede că nu se construieşte bine"

 Interviu cu Paul Everac, de prin 2003:

• Everac - potpourri
  

NSFW old-style

De pe net, textul, nu garantez însă fidelitatea traducerii. ;-)

Mă întreb prin ce mijloace s-o fi transmis răvaşul - de-o fi fost... - fiind riscuri mari pentru curier, fie el chiar de-al turcilor sau neştiind ce duce. Dar cel mai probabil este doar o legendă, or fi fost nişte ziceri şi-atât.

„Cazacii zaporojeni către sultanul turc!

Tu, sultane, ești un diavol turc, frate și tovarăș al blestematei Satane, secretar al lui Lucifer însuși! Ce fel de rege ești, la dracu', dacă nu poți strivi un arici cu curul gol? Diavolul se cacă și oastea ta mănâncă. N-o să ai tu, fiu de cățea, fii creștini sub oblăduirea ta. De armata ta noi nu ne temem, cu apa și cu focul o să te înfruntăm, fute-o-ar toți pe mă-ta!

Ești bucătar al Babilonului, caretaș al Macedoniei, berar al Ierusalimului, sodomit de capre al Alexandriei, porcar al Egiptului mare și cel mic, porc al Armeniei, hoțoman al Podoliei, săhăidac al Tătariei, călău al Kamenețului, al lumii și al împărăției de jos budala, al Dumnezeului nostru măscărici, al șarpelui perfid nepot și al pulelor noastre bot. Rât de porc, cur de iapă, câine de măcelar, nemiruită frunte, futu-ți pizda mă-tii.

Iat-așa ți-au răspuns zaporojenii, parazitule! Nu placi mamei adevăraților creștini! Așa încheiem, că nu știm cifre, nici calendar n-avem, luna-i în cer, anul e-n carte, iar ziua cum e la noi, așa e și la voi, așa că să ne lingi la coi!”

— Semnează: Atamanul zaporojean Ivan Sirko împreună cu toată oastea zaporojeană.

*   *   *  

"originalul" (UCR):

"E zona mea, băiete."

 

- Putem împărţi, dacă vrei.

- E zona mea, băiete.

(16:48)

 

"Decenţa" taxei de protecţie vs. tâlhăria la drumul mare. Prima poate fi greu suportabilă dar în acelaşi timp, şi prestată real.

 

(Filmul serial Troţki, din 2017; flashback din 1940 - Mexic, în 1917 - Petrograd)

O sinteză potrivită

Reminiscence of the Future: 

Welcome To The New World.

[...] The West supported Nazi regime in Ukraine for 8 years based on perfidious claims and pursuing one and only objective--trying to blow up Russia. This stops now. West wanted to see real Shock and Awe--here it is, watch and learn. The Nazi structure in Ukraine will be utterly demolished finishing the job which Stalin didn't finish and Khrushchev greatly exacerbated by allowing the remnants of Galician Nazi war criminals out of where they were supposed to stay forever--prisons. Now the job will be finished.

As I predicted: regular VSU* grunts will be taken in (VSU currently is in a gigantic cauldron without any chances of serious resistance), interrogated, provided with food (and medical care if need be), will sign the paper to never fight again and will be let go back home. For Nazi battalions, SBU, CIA and MI-6 assets and political wing which committed atrocities and war crimes a very different life starts now. They will either face war crimes tribunal (I think it will be set up in Donetsk) or will be hunted to the end of their lives and killed. They should ask for asylum in Canada--Canada loves to give shelter to Nazi scum. In the name of democracy and human rights, of course.

Sanctions? You just wait and see. Russia, as I am on record for years, doesn't give a rat's ass about West's "reaction". The Europe is on her own and will be utterly subjugated and will be finished off by the United States, who also wants to eat and live longer: Bolivar cannot carry double(c). It was Europe's choice, she is on her own. Well, not really, she is with the US. Good luck--there is nobody to talk to in the West. From now on NATO will live with the widening military-technological gap across the whole spectrum of its capabilities, until this organization finds new meaning (well, Russia is a not a real raison d'etre) or simply withers away. The totalitarian and an increasingly poor future for the West, especially EU, is now guaranteed. But it is what it is. Finally, the United States was shown what it has become long time ago--a militarily impotent declining power.  It has, as you might expect, global ramifications.  People love winners and US "elites" do not understand how winning looks like, other than to be reelected and continue to serve one's own interests. Well, they have to wake up to a new reality--this New New World Order.

P.S. I am off to the Caribbean ;) 

- - - - - - -

* Вооруженные Силы Украины (ВСУ / VSU) - Forţele Armate ale Ucrainei, în ortografia rusească (în cea ucraineană - ЗСУ / "ZSU")

În primii 200 de ani a fost creşterea cea mai rapidă

"Copacul Mark Twain", un arbore sequoia uriaş, doborât în 1891, şi despre care se crede că a încolţit dintr-o sămânţă "pe la anul 550". Adică la puţin timp după căderea Imperiului Roman de Apus (476), şi pe timpul împăratului Justinian, al Imperiului Roman de Răsărit. "Felii" din trunchiul său (sănătos, după 1300 de ani) sunt păstrate în muzeele de istorie naturală din New York şi Londra. I s-a dat numele scriitorului fiindcă aşa era obiceiul vremii, "să se evidenţieze o personalitate", iar Mark Twain a scris şi pe când locuia într-o cabană în Sierra Nevada, "în ţinutul sequoia" (California).

"răbdarea timpului" (click aici sau pe poză pentru zoom)

grosimea cojii - cam cât lăţimea capului

inelele sunt circulare/simetrice cam în primii 200 de ani,

 apoi devin asimetrice (înclinaţia/vântul dominant, lumina solară...)

 

fotografie din 1891, la momentul doborârii copacului (?)

Motocu: "Planul lu' Oculta"

 

Chip-chip, Chipăruş

 

That he which hath no stomach to this fight, let him depart

O, do not wish one more!
Rather proclaim it, Westmorland, through my host,
That he which hath no stomach to this fight,
Let him depart; his passport shall be made,
And crowns for convoy put into his purse;
We would not die in that man's company
That fears his fellowship to die with us.
This day is call'd the feast of Crispian.

Profesioniştii se miros imediat între ei, când se adună la un loc

- De unde ştii că suntem viteji?

- Se vede...

Bonus - scena epică ("Ai băut ulei... Ai băut ulei. Ai băut ulei! Şarlatanule, ai băut ulei!" [...] "Cu voi doi... am o vorbă.")

Trădătorii infiltraţi sau recrutaţi pe linie GRU (cel mai probabil, neexcluzând CIA&Co) au devenit "mai apoi" goarne NATO

Autospecialele militare de sonorizare din faţa CC-ului (21 decembrie 1989) erau puse sub comanda Consiliului Politic Superior al Armatei, unde era şef generalul Ilie Ceauşescu. Adus acolo din 1975, la început ca şef al Direcţiei Organizatorice ("bucătăria"!), apoi secretar adjunct şi secretar al CPSA ('83-'89). Şi despre care Wikipedia zice că "În decursul serviciului militar a fost implicat în vânzarea către Statele Unite ale Americii a unor tehnologii militare sovietice".

Autospecialele alea aveau ordine precise, însă le-au îndeplinit doar parţial. Trecând la un moment dat la schimbarea de obiectiv, după cum reiese din clip (contrainformaţiile militare nu acţionau în zonă?!) La comanda lor "în teren" era locotenentul-major (acum, general în rezervă) Alexandru Grumaz, atunci în cadrul CPSA iar acum goarnă NATO. La MApN, în noaptea de 23-24 decembrie 1989 era căpitanul Emil Străinu, actualul general în rezervă (acum mult mai rotofei, şi în plus având mustaţă). Care "ne informa" în direct că morţii din Grupul Trosca "erau terorişti" - deh, după o noapte întreagă în dispozitiv, "nu ştia încă" adevărul, că fuseseră chemaţi acolo în mod expres. Misiune ordonată, cu coduri de semnalizare/identificare comunicate în prealabil şi respectate întocmai. Străinu este dirijat de decenii ca instrument de compromitere a "conspiraţioniştilor", vehiculând ipoteze alambicate şi bizare, chiar neverosimile, punctate doar cu mici adevăruri "permise" (pe sistem damage control) pentru credibilizare ca "voce antisistem". Ambii sunt şi masoni de rang înalt, Grumaz în plus şi afiliat al Clubului de la Roma (prin Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma).

 

Deci trădarea se instalase chiar sub nasul celor puşi de pază şi care dormeau în bocanci. Conservele GRU au acţionat - paradoxal - pe linie globalistă şi nu soviet hardline, cum era de aşteptat şi cum probabil aveau ordinele iniţiale: fiindcă chiar şi în URSS se instalase trădarea, mai întâi prin Gorbaciov apoi prin Elţân.

Cele două surse de agresiune - cea internă şi cea externă

 

Mai degrabă, "interfeţele", uneltele de lucru vizibile. Păpuşarii sunt ceva mai greu de identificat.

"Oprindu-mă din caruselul nebun al deșertăciunilor cu care m-a momit viața și cărora am încercat să le țin piept cum am putut, am descoperit că nu mai am o țară"

Mihai Mălaimare, pe Facebook:

De fapt nu mi-am iubit țara!

Mi-am trăit tinerețea fără să mă gândesc la Ea, sigur, ar fi fost, poate aiurea, tinerețea este o sevă care urcă fără posibilitatea de a îndigui anumite stări, acțiuni, gânduri, dar este clar, țara cred că nici nu exista sub formă de concept, cel mult știam că locuiesc aici, că am prieteni, că familia mă înconjoară, că verile sunt calde și au nopți scurte și duioase, iar iernile sunt pline de omăt care lucește cât este noaptea de lungă sub lumina stelelor. Dar țara, la Ea nu m-am gândit că poate se teme, că poate este însetată, că poate are buzele crăpate de secetă, că poate are nevoie de gândul meu. Nu m-am gândit!

Adolescența a venit cu alte chemări, iubirea m-a potopit, mi-a năucit mințile, uneori mi-a fulgerat inima și aproape întotdeauna am adormit înainte să mă gândesc la Ea! O singură dată m-am oprit pe stradă, în dreptul unui difuzor și am aflat că Ea, țara mea, este în primejdie de moarte și atunci sufletul meu a răbufnit, a înțeles cât de nedrept pentru Ea, pentru țara mea, au trecut o parte din anii mei și i-am jurat că dacă vor veni cumva rușii și la noi, voi lupta și va fi cea mai mare onoare să mor pentru Ea, pentru țara mea! Era în 1968!

Apoi lucrurile nu s-au mai repetat, rușii nu au venit cum îi așteptam noi, dar se pregăteau să vină, au înțeles că pentru a o distruge au nevoie de altceva, nu se pot lupta cu mine la baionetă, pentru că eu, atunci, eram hotărât să o apăr cu orice preț. Și aș fi putut să o apăr la nesfârșit, atât de mare era dragostea mea pentru Ea! Au pus la punct un sistem formidabil și-au dat mâna cu toate năpârcile care au urât-o și o urăsc de moarte, au construit în jurul ei un cerc de foc și au încredințat sarcina alimentării lui celor mai josnice scursuri care au trăit, trăiesc și, din nefericire, vor trăi mereu printre noi. Au alimentat focul în timp ce eu, fulgerat de iluzia gloriei, munceam să devin cel mai bun dintre cei mai buni actori ai Ei, în timp ce eu încercam să-mi trăiesc viața ca un om normal, făcând copii și gândindu-mă din vreme la bătrânețe în așa fel încât să nu devin o povară pentru ei, știind că ei au dreptul să trăiască liber, frumos și fără de griji, așa cum de altfel am trăit și eu. Și în timp ce eu făceam toate astea, țara mea era deja potopită de balele scursurilor antiromânești, de posturile de radio care scuipau venin, de propaganda mondială care își arunca voma peste numele sfânt al țării mele, jinduind la pădurile ei, la câmpiile ei, la avuțiile ei nemaiîntâlnite altundeva. Târziu am înțeles că în toată vâltoarea care a fost viața mea, aproape că nu m-am gândit deloc la Ea, îi pășeam pământul, îi cântam cântecele, îi respiram aerul și nu vedeam că ticăloșii aruncă asupra ei un năvod de ură, de bale și de cuțit înfipt pe la spate.

Mi-am trăit maturitatea cu aceeași furie a izbutirii, a victoriei, a aplauzelor. Mi-am trăit vacanțele hoinărind de-a lungul și de-a latul ei, adesea părăsind-o pentru meleaguri străine, niciodată la fel de frumoase ca ale ei, dar la Ea nu m-am gândit, nu am întrebat-o dacă este fericită, dacă ere vreo nevoie, dacă pot să o ajut cu ceva. Și Ea nu era fericită, avea multe nevoi și da, puteam să o ajut!

Am dat mâna cu ticăloșii care i-au tras primul glonț în piept în 89, am strigat alături de ei că vreau libertate (credeam sincer despre mine că sunt mai inteligent, dar se vede că m-am mințit singur) și am fost, fără să știu, dar asta nu este chiar o scuză, am fost spun alături de nemernicii care doreau să o sugrume, să o omoare, să o șteargă de pe fața pământului. Apoi, lucrurile s-au rostogolit, mizeria, rapănul nostru autohton a ieșit la suprafață, a luat hățurile și a dus frumusețea de căruță pe care bunicul a îngrijit-o toată viața prin cele mai ticăloase hârtoape făcând să-i sară obezile și să i se rupă, așchie de așchie, lemnul lucios al alcătuirii. Și eu nu am văzut, nu am înțeles, ba, mai mult, am urlat adesea alături de cei care răcneau la comandă jos ăia, sus ceilalți! Am trăit libertatea ticăloasă pe care mi-au vândut-o jucând o horă care semăna mai mult a ceardaș, cântând cântece care semănau mai mult a kalinka, bând poșirci jegoase sub nume lucitor de whisky, îmbrăcându-mă cu peticelile lor scârboase și uitându-mi opincile în dulap.

Astăzi am îmbătrânit, m-am uitat în jur, copiii sunt bine, muncesc nărăvaș ca și mine, asta mă bucură, nu mor de foame și nu mă tem că voi ajunge într-un azil nefericit și sincer, nu mă tem de moarte. Dar, oprindu-mă din caruselul nebun al deșertăciunilor cu care m-a momit viața și cărora am încercat să le țin piept cum am putut, am descoperit că nu mai am o țară, că mi-au furat-o și au dus-o undeva unde au dus și flota ei și pădurile ei și avuțiile ei și mândria ei. Țara mea a dispărut, a plecat de la mine pentru că eu, în toată această viață nu m-am gândit decât o singură dată la Ea, atunci când exista posibilitatea ca ticăloșii s-o atace și să o sugrume. Atunci m-am răzvrătit și ei au simțit și nu au îndrăznit. De 30 de ani neoamenii i-au sărit la beregată și eu nu am văzut, am trecut pe lângă trupul ei căzut la pământ, pe lângă gemetele ei. Nu am văzut și nu am auzit nimic pentru că mi-am trăit viața cât am putut eu mai bine. Dar ce este viața mea dacă eu nu mai am o țară? Cum am putut să cred că am trăit-o bine, de viața mea vorbesc, și în spiritul învățăturilor părinților mei și ale părinților lor dacă i-am lăsat pe nemernici să o omoare și să o arunce în fundul pământului să nu i se mai pomenească vreodată numele sfânt?

Eu am, trăit, este adevărat, dar cred că nu mi-am iubit țara!

Iar Iadul pentru mine, adevăratul, chinuitorul Iad în care am să-mi zac veșnicia este DORUL neostoit față de țara mea care. săraca, nu mă va putea ierta vreodată! Și nici nu ar trebui să o facă!

Ce păţesc şobolanii când vin peste ei "talibanii"

 

 

- ¡Rojo! 

- ¡Traidor! 

- ¡Hijo de puta!

(un fel de "Pleşu" de-al epocii, taxat dur de publicul format din soldaţi "franchişti", nu tot atât

de îngăduitori precum noul regim care-l repusese în funcţia din care-l dăduseră jos roşiii, cărora acum le lua partea)

Nicolás Franco Bahamonde: "Războiul va dura ani de zile."

Francisco Franco Bahamonde: "Ca să cureţi [mizeria] asta, trebuiesc mulţi ani."

(cei doi erau fraţi, primul fiind şi secretarul general al guvernului naţionalist "autoproclamat")

Îmi aminteşte de Ţuţea - prea puţini l-au înţeles la vremea aia