Ăştia ar merge cu viteză şi mai mare pe linia blairist-progresistă, dar n-a ţinut mişcarea asta cu Ponta, iar "pe vremea PSDragnea" s-a obişnuit bizonu' să vadă mai departe de trocul umplut doar cu eurolozinci.
Gelu Visan
O înmormântare cu ștaif.
“Congresul Partidului Comunist”,
( Bogdan Chireac la A3)
Gata. Pe Dăncilă a ținut-o o zi. Atât cât să transmită nominalizările lui Gârbovan și Iancu impuse de CEX care vor fi respinse de Iohannis. Țeapănă ca o mătură, cu un zâmbet fals, cu o față lucrată, Viorica pare- și chiar este- Teleghidată. Nu vi se pare că umblă ca și când cineva are o telecomandă pe care o butonează leneș? Viorica Dăncilă este parcă în Reluare, nu Creează nici un pic de emoție, lăsând la o parte cele câteva zeci de membre ale OF-PSD, care se strâng gospodărește în jurul ei, câte una ținând morțiș să-și arate neapărat cocul moștenit de la Găinușă.
Viorica Dăncilă a ratat unica șansă: Un singur lucru avea de spus, unul singur și ridica România în picioare:
“- Gazele Naturale și Petrolul sunt ale noastre și noi o să le exploatăm și să le folosim pentru Români!”
Atât!
Într-o Românie care se încălzește cu Lemne și Peleți făcuți din te miri ce, de la paie la bălegar, Alimentarea cu Gaze a fiecărei Gospodării în următorii zece ani, relansarea industriei de foraj și extracție, alături de relansarea industriei petrochimice, mare consumatoare de gaz, de producere de îngrășămintelor ieftine pentru agricultură, sunt priorități absolute.
Dăncilă nu a spus nimic din toate astea. A ținut-o curajul o zi. Doar o zi.
Lipsa de entuziasm de pe Fețele celor câțiva participanți la Congres, arată dezastrul pe care-l va obține PSD la alegeri. Până și Teodorivici se ruga de PSD-iști să fie ceva mai entuziaști. Ca un participant și chiar organizator la multe lansări, vă pot spune că reacția Sălii este Definitorie, delegații fiind turnesolul membrilor PSD, la rândul lor aceștia simțind “ pulsul” electoratului.
La PSD se poate spune un singur lucru: Înmormântare!
Situația PSD de acum este identică cu situația PD din 2000, când, după o guvernare agitată, de la 30% în 98 a căzut în 6,5% iar Petre Roman, căruia toți, în frunte cu Băsescu îi spuneau până în ultima zi: “Petre ești cel mai bun”, vei câștiga, -a luat în jur de 2%-, sau cu cea a PNȚCD, care nu a mai intrat în Parlament, după ce Convenția, împreună cu PD câștigaseră alegerile în ‘ ‘ ‘96.
Cred că remarcabile la Congres au fost două evenimente:
Discursul agramat al lui Dăncilă de final, în care ne spunea că e mamă și soție și ceva cu originea, copiii, familia, etc., adică încearcă acea abordare de “ Mamă a națiunii” tot vehiculată de Chireac, o gândire infantilă. Când România este pe un butoi de pulbere, când ăștia te-au transformat în Colonie și vor să-ți fure ultimele resurse, la propriu, tu să vii cu o poveste lacrimogenă de telenovelă, arată că cei care au gândit strategia, ori îi doare-n șpiț, ori vor să ducă PSD sub ProRomânia. Ar mai fi o explicație, că s-a întâlnit într-un loc, ca aia cu alinierea astrelor, toată prostia din România.
Toată atmosfera de Înmormântare nu ar fi avut nici un chichirez dacă nu ar fi fost intervenția epocală de la A 3 a lui Chireac, un mare susținător al lui Dăncilă, “ care a luat partidul în mână” (?!), la un minut după încheierea Congresului. Luat de val, Chireac a spus:
Acest Congres al Partidului Comunist a fost o reușită!
Fără comentarii.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1082209232168421&id=100011380636787
Se afișează postările cu eticheta EU-RO crap. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta EU-RO crap. Afișați toate postările
25 august 2019
Nu ştiu ce să facă cu votanţii de PSDragnea, de-aia îi aburesc acum, nu-i timp de "reprogramare"
Etichete:
#cesăfacicuăştiamă?
,
agendă
,
alegeri
,
bilanţ
,
blabla
,
cutia cu viermi
,
demascare
,
dezastru
,
DUEncilă
,
EU-RO crap
,
Gelu Vişan
,
PSD
,
România sub ocupaţie străină
,
RSS RomEUnia
,
verde-n faţă
02 iunie 2016
N-aş exclude total "eventualitatea tentativei", e unul dintre scenariile pregătite României
Ar putea ajuta mult ţara asta prea izolată. Influenţa sa este mai mare decât a oricărui politician român şi a tuturor la un loc de fapt.
Aceeaşi placă repetată, cea de la aderarea la UE. Când se promitea în principal bunăstare şi "creşterea influenţei, ca stat". După aproape zece ani constatăm că "ne-au luat resursele şi ne-au dat un steag albastru-galben" (cum bine puncta cineva, recent). Toate "se aliniază" (preţuri de consum, politici guvernamentale; marjele de profit ale marilor firme străine sunt deja peste, prin complicitatea guvernelor care închid ochii). Numai preţul forţei de muncă nu creşte, până măcar la jumătate faţă de media UE-i.
Acum, cică am avea "iar avantaje" dacă vine prens Charles.
Zice Stelian Tănase:
Printul Charles de iubit ne iubeste, cert. Este unul dintre putinele personaje de anvergura care ne vorbeste de bine, de cate ori are ocazia. Vine aici des *, lipitura sufleteasca e deja facuta. Atu-ul sau – este foare bine conectat la grupurile de interese puternice care fac azi jocurile in lume. Ar putea ajuta mult tara asta prea izolata. Influenta sa este mai mare decat a oricarui politician roman si a tuturor la un loc de fapt. Are si o vasta experienta. In plus daca totusi propunerea ar veni, raportul dintre republicani si monarhisti s-ar inversa. Daca acum formula regala detine doar 20-30% sustinere in opinia publica, cu printul Charles cred ca ar trece rapid spre 70-80%. Un referendum ar lamuri apoi lucrurile de o maniera favorabila regalitatii. *** De fiecare dată, şarla zice "am venit în Transilvania". Nu "în România".
Povestea cu printul Charles rege la Bucuresti a fost o provocare, dar ea merita luata in seama. A fost un simplu joc al mintii. Ce ar fi daca! Un exercitiu de istorie factuala.
** Bullshit. Poate doar unul trucat.
Cu Scenariul Clăpăugul II se va vedea destul de curând cum stă treaba, baba (90) n-o s-o mai ducă mult şi atunci dacă nu-i ia locul, e semn că s-ar putea pregăti să se aciuiască prin România, cu varianta "principe al Transilvaniei" (în eventualitatea unei secesiuni, un alt scenariu vehiculat).
Da' proşti ne mai cred ăştia...
Yo ! Brits ! Whether you can make it with the Brexit or not, a Republic still worth your effort. Get rid of the parasites !
18 martie 2013
Scuza pierderilor prin jaf şi trădare - "nu suntem destul de eficienţi"
Export de gaze din producţia internă (în UE), conducte de petrol (tot pentru UE, dar cu riscul de poluare la noi). Pentru nevoile proprii România nu are nevoie de o conductă Constanţa - (Trieste) de debitul aceleia care este avută în vedere. Cam asta reiese din interviul dat pentru AGERPRES de Iulian Iancu (PSD):
AGERPRES: În ce stadiul ne aflăm cu pregătirile pentru exportul de gaze ?Completez cu ceea ce scrisesem aici:
Iulian Iancu: Acum operatorul comercial şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei pregătesc un mecanism de tranzacţionare a gazelor din România, nu neapărat şi fizic, dar 80% din capacitatea conductei de interconectare Arad-Szeged este deja rezervată de mari operatori în vederea realizării tranzacţiilor în ambele sensuri ale cantităţilor de gaze. Adică este inevitabil exportul. Acest export ne scoate o cantitate de gaze din coşul ţării şi această cantitate pentru industrie şi consumatorul român trebuie să o aducem din import. Ori astăzi importul, varianta care îmi este oferită, este de trei ori mai mare decât producţia internă şi atunci lovesc direct în competitivitatea economiei româneşti. Suntem într-o continuă pierdere de competitivitate pentru că înregistrăm o continuă creştere a celui mai important cost, costul cu energia. Atunci, în România, principala măsură trebuie să fie eficienţa, pentru că pierdem 30% pe tot lanţul sistemului energetic, principala măsură este să găsim alternativă la acest cost, de reducere a acestui cost.
AGERPRES: Am înţeles că urmează şi în Kazahstan o astfel de acţiune. Mai aveţi în vedere şi alte ţări din zonă.
Iulian Iancu: Vom face o vizită şi în Kazahstan şi în Turkmenistan, pentru că ambele ţări sunt acum în contracte şi angajamente în realizarea unor conducte comune atât pentru transportul de gaze cât şi pentru cel de petrol. Cu alte cuvinte, îmbunătăţirea relaţiilor cu aceste state ne creşte nouă şansa de a oferi, pe de o parte, un suport suplimentar în atragerea cantităţilor de gaze şi de petrol către ţara noastră şi, pe de altă parte, de a oferi o posibilitate industriei româneşti de a-şi crea parteneriate în aceste ţări unde sunt investiţii de ordinul a miliarde de dolari, care sunt suportate direct de la bugetul de stat, ceea ce în România nu mai este posibil.
În programul politic al USL apare menţionată ca obiectiv prioritar conducta de petrol Constanţa-Trieste ("Implicarea activă a statului român în REALIZAREA PROIECTULUI EUROPEAN DE TRANSPORT AL GAZELOR NATURALE - Nabucco şi AGRI - şi a conductei de petrol Constanţa-Trieste"). Această conductă ar avea rolul de a transporta spre centrul Europei petrol extras din state riverane sau apropiate Mării Negre, dar în principal petrol rusesc. Bulgarii au renunţat oficial la o conductă similară care ar fi transportat petrolul necesar altora, cu risc de poluare pentru Bulgaria (premierul bulgar, Boiko Borisov: "Nu pot să le explic locuitorilor din Burgas de ce vin zilnic două petroliere în port, la descărcare"). Se pare că "proiectul mare" are dificultăţi din cauza opoziţiei Croaţiei de a i se tranzita teritoriul, dar se are în vedere "proiectul mic", adică o conductă doar până la rafinăriile ruseşti şi sârbeşti (Videanu trăsese sforile pentru participarea Gazprom la construcţia conductei de petrol Constanţa-Pancevo, care ar fi, de fapt, primul tronson al "conductei mari"). După instalarea guvernului Ponta, printre primele controale la firme de stat importante a fost unul la Oil Terminal, unde "s-au găsit nereguli". Oil Terminal este una dintre firmele care ar realiza proiectul PEOP (Constanţa-Trieste), iar PEOP este inclus oficial în Strategia Energetică a UE și s-a făcut şi o invitaţie Rusiei pentru a participa la proiect. Iniţiativa acestui proiect "a pornit de la România" (Emil Constantinescu, 1999). Evident, Constantinescu recita de fapt o comandă externă. Toţi preşedinţii şi premierii de după 1999 au făcut lobby pentru "proiect".
04 ianuarie 2013
Boborul, ca decor
Ca pe vremuri... "în urma numeroaselor sugestii, scrisori şi petiţii primite din partea oamenilor muncii, organele de partid şi de stat blablabla...".
Iată, vedem din nou coincidenţa dintre linia USL şi cea a PDL, de această dată în domeniul regionalizării. Ponta a anunţat crearea de opt regiuni administrative, care să coincidă cu actualele regiuni de dezvoltare, adică exact schema PDL de regionalizare:
Deci, se menţin judeţele şi consiliile judeţene, dar asta numai "într-o primă etapă" (punctele 5 şi 6). Deh, ca să voteze lumea pentru regionalizare la referendumul constituţional. De altfel, şi întrebarea pusă la referendumul judeţean de la Constanţa (2011) era "Sunteţi de acord cu desfiinţarea judeţului Constanţa ?" şi nu "Sunteţi de acord cu regionalizarea ?" (peste 95% au votat NU; Oprişan de la Vrancea nu a mai convocat un referendum similar, deşi CJ Vrancea a obţinut în octombrie 2011 în instanţă dreptul de a-l convoca).Potrivit premierului, revizuirea ar trebui finalizată în cursul acestui an astfel încât la 1 ianuarie să avem o Constituţie care să confirme existenţa juridică a regiunilor, în vederea organizării acestora ca instrumente esenţiale ale absorbţiei fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene.Ponta a spus că el crede că varianta optimă ar fi crearea a 8 regiuni pe baza actualelor regiuni de dezvoltare, dar cu competenţe mult mărite, preluate atât de la guvernul central, cât şi de la consiliile judeţene.
Dar boborul, iată, e chemat din nou să se pronunţe, deocamdată prin vocea partidelor şi a ong-urilor (o fi chemată şi Liga Pro Europa, cea care a lansat manifestul regionalizării, în 2001 ?):
"Intenţia mea este ca, de la 1 februarie, să facem un forum constituţional, condus de o persoană din societatea civilă", a declarat, joi, Victor Ponta precizând că şi preşedintele Băsescu a fost de acord cu ideea, în cadrul discuţiei pe care cei doi au avut-o joi după-masă.Acest organism ar urma să coopteze în interiorul său nu doar decidenţi politici sau reprezentanţi ai partidelor, ci şi organizaţii nonguvernamentale. "Forumul constituţional trebuie să fie un loc în care se prezintă poziţiile partidelor, apoi să vină oricine are propuneri concrete pentru revizuire. Sigur, să fie organizaţii cu anumit prestigiu şi o anumită pregătire în domeniu", a precizat premierul.
După inventarierea poziţiilor şi discuţiile din interiorul Forumului, acesta urmează să elaboreze un document în care să prezinte propunerile asupra cărora s-a căzut de acord, iar în cazul poziţiilor divergente să fie prezentate alternativele. Textul urmează să fie trimis comisiei parlamentare care se va constitui în scopul revizuirii.
Nu prea multă consultare, însă. Alegerile regionale vor fi o farsă:
Preşedintele şi membrii Consiliului Regional ar urma, potrivit opiniei lui Ponta, să fie aleşi în mod indirect, de către consilierii judeţeni şi primarii din respectiva regiune.
Din regionalizare decurg numeroase vulnerabilităţi şi riscuri, printre care şi creşterea deficitului bugetar (naţional), prin transferul unor competenţe financiar-bugetare către regiuni, care vor fi tentate să cheltuiască prea mult. Vedem ce e în Spania, cu regiuni falimentare care cerşesc fonduri de la guvernul central (deci, e basm cu apsorţia, nu rezolvă mai nimic fondurile europene).
Au început negocierile USL-ului cu "partidele de opoziţie", dar lipseşte PP-DD (n-o fi fost contactat fiindcă nu e-n eurocartel ?):
”M-am văzut și cu președintele Băsescu și cu președintele Senatului, și cu cei doi vicepremieri. Am vorbit la telefon cu Kelemen Hunor și cu Varujan Pambuccian. Îl voi suna și voi încerca să am o discuție cu domnul președinte Blaga. Nu se pune problema unei majorități de voturi, dar aș vrea să încercăm în acest nou context politic, fără presiunea campaniei electorale, să discutăm cu toți cei care reprezintă puterea și opozția lucruri esențiale ținând de bugetul pe 2013 și pe anii viitori, acordul cu FMI, am discutat și despre MCV cu președintele Băsescu și despre modificarea Constituției”, a declarat Victor Ponta.
03 ianuarie 2013
Pactul Fiscal al UE încalcă suveranitatea statelor membre
Vitele PDUSL(MR) l-au votat în unanimitate, ba încă ăia de la USL ziceau că ar întrerupe greva parlamentară pentru ratificarea aberaţiei:
14 februarie 2012: Opoziţia susţine semnarea tratatului fiscal european "numai dacă se face dezbatere publică"
Potrivit unui comunicat de presă al PSD transmis luni AGERPRES, dezbaterea are două paliere complementare: efectele de natură economică ale prevederilor din Tratat şi aspectele juridice şi constituţionale ale ratificării lui de către România. De asemenea, vor fi analizate abordările şi poziţionarea celorlalte state membre UE privind acest document.19 februarie 2012: USL susține adoptarea regulilor din Tratatul de guvernanță fiscală
"Tot ce am cerut noi este dezbatere publică, iar acum cerem încetarea acestui ton agresiv și nedrept la adresa opoziției. Dincolo de asta, majoritatea a spus deja că va susține Tratatul. [...] USL a afirmat clar că susține ca România să adopte regulile din Tratatul fiscal, dar cu o dezbatere amplă privind efectele unei astfel decizii. Ieri, PSD a organizat o dezbatere publică tocmai pe acest subiect, în timp ce puterea semna un protocol inutil. Ce încearcă PDL, de fapt, este să facă apel la USL să adoptăm acest Tratat cât mai netransparent posibil, ori noi refuzăm asta".5 martie 2012: Ponta: "Greva USL continuă, excepţia va fi dezbaterea Tratatului de guvernanţă fiscală"
Ponta a spus că protestul opoziţiei va continua până la satisfacerea celor patru condiţii cerute de USL.8 mai 2012: Tratatul privind stabilitatea şi guvernanţa în cadrul UE a fost adoptat în unanimitate de Cameră
El a menţionat că greva opoziţiei va fi oprită, prin excepţie, doar la dezbaterea şi votul în Parlament asupra proiectului de lege sau memorandumului prin care România ratifică Tratatul de guvernanţă fiscală adoptat în cadrul Uniunii Europene.
* * *
Pactul Fiscal al UE a intrat in vigoare de la inceputul acestui an, iar prevederilele sale – care restrang suveranitatea statelor membre in domeniul financiar si impun adoptarea fara cracnire a deciziilor luate la Bruxelles – sunt obligatorii pentru toate statele UE.
01 ianuarie 2013
Revizuirea Constituţiei în viziune USL înseamnă şi "domesticirea" CCR
Un comentariu la postarea lui Geoană (pe blog) despre "domesticirea" Curţii Constituţionale odată cu revizuirea Constituţiei.
John T. Ten
Bai puradeu de securist nenorocit, looser etern si nulitate in tot ceea ce ai facut si faci: tie nu tie putin rusine sa faci pe desteptul capusand un subiect care este la ani lumina de situatia din Romania? Ce legatura are taxarea celor care castiga peste 1 milion de Euro see you Romania? De altfel nimeni nu a inteles nuanta acestei masuri: se propunea taxarea a ceea ce depaseste 1 milion see you 75%. Trebuie spus deasemena ca masura este populista si departe de a aduce sume importante in visteria Frantei.
In loc sa maresti taxele, inceraca mai inati sa-i faci sa plateasca pe toti cei care trebuie sa plateasca. Cum se face ca toti smecherii se plimba see you masini de 75000 Euro fara sa-i intrebe nimeni nimic. Tu stii dupa ce te-au trimis securistii sa faci ENA in Franta ca in Franta fiscul te taxeaza direct pe elementele numite in franceza "train de vie" adica nivel aratat / lizibil de viata? Ca fiscul are dreptul sa-ti spuna daca conduci masina de 75000€ de unde sunt acesti bani si pina sa dovedesti ceva iti cere sa achiti impozitul corespunzator intr-un termen fix?
Chiar te crezi destept agitand gogomania asta strigand ca la alegerile la care ai fost batut si sarind in sus "sa facem si noi, sa facem si noi laaaa feeel"?
Esti genul de individ care CREZI ca te pricepi la toate fara sa te pricepi la nimic, ba the la o singura kestie: sa dai din gura ca sa nu spui nimic.
Cum se face ca mai existi inca puradeu de securist si ca dupa comportamentul tau politic nu s-a tecut see you buldozerul peste performanta ta de politician?
Etichete:
CCR
,
EU-RO crap
,
Franţa
,
pamflet
,
propagandă
,
protest
,
PSDNLPC
,
RSS RomEUnia
,
stânga
,
USL
30 decembrie 2012
"Piaţa internă" a împrumutat statul în 2012 cu circa 15 miliarde de euro (în echivalent)
Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat în anul 2012, de pe piaţa internă, peste 58 de miliarde de lei, prin licitaţii de titluri de stat - certificate de trezorerie cu discount şi obligaţiuni benchmark, cu 13% peste totalul împrumuturilor de acest tip din anul 2011.
În 2012, Trezoreria Statului a reuşit să atragă tot de pe piaţa internă peste 763 milioane euro, mai puţin faţă de suma împrumutată în 2011, de 1,4 miliarde euro. De pe piaţa externă, MFP a atras anul acesta 2,25 miliarde euro şi 2,25 miliarde dolari.
În 2013, titlurile de stat scadente, care trebuie refinanţate, însumează 46,8 miliarde lei, denominate în lei şi în euro. MFP a anunţat deja că în ianuarie 2013 vrea să împrumute de pe piaţa internă 4,6 miliarde lei, iar pe ansamblul primului trimestru din 2013 volumul indicativ al împrumuturilor prin titluri de stat este de 18-20 miliarde lei.
Ce nu se spune clar e că "piaţa internă" înseamnă bănci (străine !) şi nu persoane fizice, care au fost EXCLUSE prin lege de la cumpărarea de titluri de stat. Cum să aibă acces "prostimea" la plasamente financiare peste nivelul dobânzii bancare ?
Nici 3% din titlurile de stat in lei nu se afla in detinerea unor persoane fizice romane. Si aceste detineri sunt de fapt la marginea legii, prin intermediere bancara, pentru ca nu exista posibilitatea legala de a se cumpara titluri de stat de catre persoane fizice.De ce?! Simplu: in Romania, in scopul aservirii grotesti fata de bancile straine, posesorii de bani nu pot imprumuta direct statul, ci trebuie s-o faca doar prin intermediul bancilor (bineinteles straine), astfel incat acestea sa prospere pe seama tuturor. Eventualii posesori isi depun banii in banci si acestea imprumuta guvernul in contul unor titluri de stat, ingrasandu-se fara riscuri, caci acorda dobanzi derizorii la depozite, dar percep dobanzi exorbitante la credite.De trei ani de cand, in contextul crizei, bancile straine au incetat sa aduca bani de afara pentru finantare locala, acestea prospera in continuare pe seama insidiosului mecanism respectiv, fara grija de a mai credita economia reala, care nu are nimic altceva de facut decat sa se prabuseasca.Atata doar ca in hora au intrat si banii imprumutati de la FMI, care, in cea mai mare parte, au mers la BNR si BNR i-a pasat bancilor straine din Romania pentru ca acestea sa imprumute statul. Nu exista ungher din biata economie din Romania - si titlurile de stat in lei sunt doar unul dintre unghere - in care tragedia aservirii fata de capitalul strain sa nu faca ravagii!
20 decembrie 2012
"Un plan mai general" - Ceaşcă nu numeşte în mod concret inamicul fiindcă mintea lui opera tot sub influenţa tabuurilor globalist-marxiste
- Nicolae Ceaușescu declară într-un discurs televizat (pe 20 decembrie 1989) că "această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenţei şi suveranităţii popoarelor - a acelor popoare care nu vor dominaţia străină şi sînt gata să-şi apere cu orice preţ, inclusiv cu arma în mînă, independenţa, dreptul la o viaţă liberă".
- Comunicatul către țară al CFSN (din 22 decembrie 1989) vorbește despre România integrându-se în "Europa unită", văzută sub forma Casei Comune Europene, concept lansat de Gorbaciov: "9. Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrîndu-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaționale ale Romaniei și, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia."
- Pe 16 iunie 1989 apare Declarația de la Budapesta, care sugerează federalizarea României: "Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios", "Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat".
19 decembrie 2012
Documentul trădării - confirmarea faptului că ne conduc lacheii străinilor
Elementele-cheie din acordul privat Tonta-EuroBăse (Căcărău s-a sustras):
- orientarea strategică a României: apartenenţa României la NATO şi UE*, Parteneriatul Strategic cu SUA, regulile europene** ale competiţiei şi economiei de piaţă şi ale democraţiei sunt intangibile.
[* ei, na ?!]
[** da' de ce nu "normale", "moderne", "occidentale" ?]
- orientarea în direcţia aprofundării integrării în cadrul construcţiei europene: dezvoltarea politicilor Uniunii Europene şi promovarea României ca membru activ în realizarea acordului general în UE pentru avansarea proceselor de integrare europeană *** reprezintă unul din principiile comune de bază ale părţilor în abordarea sferei afacerilor europene.
[*** deci, trădarea statului naţional român]
Angajamentul de realizare al următoarelor legi****:
- Noua Lege a Sănătăţii
- Reorganizarea administrativă - regionalizare
- Reformă electorală
- Revizuirea Constituţiei
- Noua Lege a Sănătăţii
- Reorganizarea administrativă - regionalizare
- Reformă electorală
- Revizuirea Constituţiei
[**** prin cine se angajează Băsescu în procesul "realizării de legi" ?]
* * *
ACORDUL DE COLABORARE INSTITUŢIONALĂ Între Preşedintele României şi Primul-Ministru al Guvernului
În condiţiile situaţiei de coabitare din România între Preşedintele ales, domnul Traian Băsescu, şi Primul-ministru, domnul Victor Ponta, se convine următorul acord pentru a crea mecanismul funcţional al coabitării şi a asigura guvernanta eficientă a ţării. Acordul de colaborare instituţională este destinat păstrării stabilităţii ţării şi asigurării unui climat funcţional, bunei guvernări şi asigurării încrederii pieţelor internaţionale, prin armonizarea poziţiilor comune în cadrul puterii executive, cu respectarea atribuţiilor constituţionale ale Preşedintelui şi Guvernului României.
1. Principii şi valori comune
1. Principii şi valori comune
18 decembrie 2012
Opoziţia nu se mai poate eschiva
Mă refer la PDL şi la PP-DD, e clar că UDMR face jocurile USL, chiar şi "din opoziţie".
Se tot vorbeşte despre răspunsul recent al Comisiei de la Veneţia la sesizarea USL de astă-vară, răspuns care "ar condamna puciul", şi se pierde din vedere amănuntul important că aceeaşi Comisie recomandă renunţarea la cvorumul de validare a referendumurilor. Implicit, validarea referendumului constituţional.
"Codul de bune practici în materie de referendumuri" al
Comisiei de la Veneția este o tactică antidemocratică, adoptată în 2006
și 2007, după ce francezii și olandezii au respins la referendumurile
naționale aşa-zisa "Constituție Europeană", în 2005 (derulați în jos pagina de la link). Mai exact, se recomandă renunțarea la cvorumul de validare a referendumurilor, dând astfel decizia în mâna unor "minorităţi majoritare".
Se apropie nişte scadenţe. La anul expiră mandatele a trei judecători de la Curtea Constituţională, numiţi (doi) de parlament, şi unul de preşedinte (Iliescu). Printre cei trei se află şi Aspazia Cojocaru, care face parte din majoritatea non-USL de la CCR (fluctuantă, de la 6:3 la 5:4, după cum sunt interesele UDMR-ului, care are acolo un om). CCR a insistat să se menţină cvorumul de validare a referendumurilor.
Dacă nu se pun de acord poziţiile USL cu cele ale lui Băsescu (care controlează majoritatea la CCR), ar putea interveni o suspendare imediat ce expiră cele trei mandate (poate cu puţin înainte, ca nominalizarea ce revine preşedintelui să fie făcută de preşedintele interimar). O asemenea situaţie ar face aproape imposibilă susţinerea revizuirii de către opoziţie, chiar dacă ea ar fi participat deja la lucrările constituantei. Dar să nu uitam ratificarea în unanimitate a tratatului de la Lisabona (2008), la mai puţin de un an de la prima suspendare.
La anul USL intenţionează să revizuiască Constituţia, introducând (printre altele) regionalizarea. Fiind în mod evident o temă nepopulară, se fac planuri de eliminarea a condiţiei de validare a referendumurilor prin prezenţa minimă de 50% (la alegerile generale au votat doar circa 42%). Alternativa ar fi falsificarea cifrei de prezenţă, ca în 2003.
Nu este suficient ca opoziţia să nu voteze investirea guvernului USL, trebuie luate decizii strategice, cum ar fi sprijinirea (sau nu) a revizuirii Constituţiei (Blaga si Udrea au declarat deja că vor sprijini varianta USL de Constituţie, cu regionalizare). Dar şi candidatul prezidenţial. Anunţat este doar Dan Diaconescu, la PDL e linişte (personal, cred că va fi Isărescu; în fine...).
"Pentru modificarea Constituţiei - o idee cu care am văzut că şi domnul Vasile Blaga e de acord şi toată lumea, până la urmă, e de acord - vă asigur că acea comisie care va lucra la modificarea Constituţiei va lucra numai şi numai în colaborare cu Comisia de la Veneţia şi că toate textele pe care le punem sunt avizate de Comisia de la Veneţia" (Victor Ponta)
17 decembrie 2012
Constituţia de la… Veneţia
"Pentru modificarea Constituţiei - o idee cu care am văzut că şi domnul Vasile Blaga e de acord şi toată lumea, până la urmă, e de acord - vă asigur că acea comisie care va lucra la modificarea Constituţiei va lucra numai şi numai în colaborare cu Comisia de la Veneţia şi că toate textele pe care le punem sunt avizate de Comisia de la Veneţia"
Dacă vom ajunge să acceptăm „indicaţiile” Comisiei de la Veneţia, ba poate chiar îi vom lăsa pe juriştii acesteia să ne rescrie ei Constituţia, atunci nu numai că am intrat degeaba în Uniunea Europeană, dar, mai grav, nici nu am învăţat ceva din jertfa tinerilor din Decembrie ’89! Cei ce s-au sacrificat pentru o Românie a românilor, nu a feluriţilor alogeni care au dat şi dau târcoale ţării. Ar înseamnă că părinţii noştri s-au zbătut degeaba să lepede cuşma sovietică asupritoare, iar astăzi, noi, bieţi epigoni ai acelora care au fluturat indiferent de consecinţe stindardul Demnităţii Naţionale, suntem cei ce înlocuim trista amintire a comisarilor sovietici intraţi cu bocanii în istoria noastră cu modelul în carne şi oase a unor personaje cu apucături similare. E drept, care dau dovadă de proceduri de insinuare mult mai „soft”, europene.
Ar semnifica faptul că toate deceniile interpuse între istoria de atunci şi cea pe cale a se repeta astăzi au fost în zadar… Pentru că, dacă în loc să lăsăm o constituantă românească să genereze propunerile de modificare a legii supreme, după cum au nevoie românii şi nu guvernanţii (gata să accepte orice „sugestii” de la orice adunare agreată de UE doar pentru a-şi asigura finalitatea mandatelor) şi vom prelua fără crâcnire în legea supremă punctele de reformare deja redactate de Comisia de la Veneţia atunci suveranitatea ţării va fi pusă sub un mare semn de întrebare. Va fi momentul în care noi singuri o vom fi abandonat-o pe eşafodul trocurilor politice generate de vanităţile, frustările şi aroganţele propriilor noştri lideri.
Ar semnifica faptul că toate deceniile interpuse între istoria de atunci şi cea pe cale a se repeta astăzi au fost în zadar… Pentru că, dacă în loc să lăsăm o constituantă românească să genereze propunerile de modificare a legii supreme, după cum au nevoie românii şi nu guvernanţii (gata să accepte orice „sugestii” de la orice adunare agreată de UE doar pentru a-şi asigura finalitatea mandatelor) şi vom prelua fără crâcnire în legea supremă punctele de reformare deja redactate de Comisia de la Veneţia atunci suveranitatea ţării va fi pusă sub un mare semn de întrebare. Va fi momentul în care noi singuri o vom fi abandonat-o pe eşafodul trocurilor politice generate de vanităţile, frustările şi aroganţele propriilor noştri lideri.
14 decembrie 2012
USL introduce documente biometrice, la ordinele UE
Din 2013, vom călători în statele Uniunii Europene cu carte electronică de identitate, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Cartea electonică e un document distinct de cartea de identitate şi va conţine, printre altele, date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete.
Este vorba de Ordonanţă de urgenţă nr. 82/2012 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România. Ordonanţa de Urgenţă e aplicabilă din 12 ianuarie 2012 (ziua în care a fost publicată în M. Of.).
Cartea electronică de identitate este de tip smart card şi va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser şi în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.
Cartea electronică de identitate va conţine datele cu caracter personal din cartea din identitate, adică: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia titularului, data şi locul naşterii titularului, fotografia titularului, C.N.P, adresa de domiciliu a titularului.
Pe lângă acestea, cartea electronică de identitate va conţine informaţii noi despre titular.
Cartea electronică de identitate este de tip smart card şi va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser şi în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.
Cartea electronică de identitate va conţine datele cu caracter personal din cartea din identitate, adică: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia titularului, data şi locul naşterii titularului, fotografia titularului, C.N.P, adresa de domiciliu a titularului.
Pe lângă acestea, cartea electronică de identitate va conţine informaţii noi despre titular.
13 decembrie 2012
Kemal Ataturk, Herr RAT şi bacşiş-barosso
Într-o prestigioasă publicaţie occidentală a apărut prin luna iulie a acestui an un articol în limba germană, semnat de un bine-cunoscut comentator, sub titlul „Wahlen - Referendum in Rumänien 2012" (Alegeri - Referendum în România - 2012). Ca şi în alte dăţi am constatat că, obsedat de câteva idei fixe, Herr RAT, aşa îl voi numi pe autor, se conduce după un raţionament original, ce poate fi sintetizat astfel: doi cai plus trei catâri şi cinci zebre fac doisprezece cocostârci ortodocşi de baltă. Utilizând metoda proprie de analiză „cu materialul clientului", vă invit să lecturaţi un „interviu" (comentariu) imaginar:
Herr RAT: „De multe zile, se scrie în presă despre revolta politică din România. Se ignoră în continuare faptul că numai în Transilvania a existat Sfântul Imperiu Roman. Moldova şi Ţara Românească au îndurat cinci sute de ani de supunere în faţa sultanului turc-musulman, şi de influenţă a ortodoxiei greceşti de la Constantinopol, iar după Al Doilea Război Mondial, până în 1989, dictatura ortodox-comunistă de la Moscova."
Herr RAT: „De multe zile, se scrie în presă despre revolta politică din România. Se ignoră în continuare faptul că numai în Transilvania a existat Sfântul Imperiu Roman. Moldova şi Ţara Românească au îndurat cinci sute de ani de supunere în faţa sultanului turc-musulman, şi de influenţă a ortodoxiei greceşti de la Constantinopol, iar după Al Doilea Război Mondial, până în 1989, dictatura ortodox-comunistă de la Moscova."
07 decembrie 2012
Mai uşor cu apa de Colonie...
Madam Boagiu, recent aleasă vicepreşedinte al PPE (în această cheie trebuie "citit" tot ce susţine) caută să înfrunte USL pe teren propriu.
"Noi, ARD, înţelegem gravitatea acestor fapte. Sunt convinsă că şi dumneavoastră înţelegeţi gravitatea acestor fapte. Sunt convinsă că şi USL înţelege, dar miza lor este total opusă interesului naţional al României. Miza USL este scoaterea României din UE şi resovietizarea regiunii. În vară, noi, românii ne-am apărat libertatea, ne-am apărat democraţia, apartenenţa la UE şi NATO sancţionând USL prin reacţia noastră şi a instituţilor statului român. Din păcate, pe 9 decembrie trebuie să luptăm, din nou, împotriva USL care ne scoate din nou la mezat. Votul din data de 9 decembrie reprezintă alegerea între o Românie liberă şi puternică, în Europa şi în spaţiul transatlantic, sau transformarea României într-un stat colonial, un stat care să se afle în afara Europei
Lasă că USL foloseşte fraudulos o retorică naţionalistă şi eurosceptică...
Discrepanţele dintre afirmaţiile patriotarde şi realitate nu vor putea trece prea multă vreme neobservate de electoratul USL, parţial câştigat tocmai prin acest tip de propagandă.
Dar cum să susţii acum - tu, ARD - că nu vrei ca România "să devină colonie", când îţi pui în programul politic acest punct: "Sprijinirea ideii întăririi unității politice a Uniunii Europene, inclusiv în punerea bazelor creării Statelor Unite ale Europei (SUE)" ?!
Contorsiuni europlastice
Deputatul PDL (de Cluj) Adrian Gurzău a adresat o scrisoare deschisă comisarului UE pentru energie, în problema gazelor naturale.
Gurzău crede că "dacă s-ar elimina intermerdiarii prin care România importă gaz rusesc, atunci nu ar mai fi o problemă exportul de gaze din producţia internă" (preţul la consumator, adică). UE cere liberalizarea exportului de gaze.
Deci nu atacă chestiunea nr.1, cea a exportului de gaze, în condiţiile în care România este şi importator de gaze. Nu, e preocupat de atenuarea eventualei percepţii publice, că tocmai acel export duce la creşterea facturilor:
"Eliminarea oricăror restricții la exportul de gaze naturale, cu referire la gazele care sunt disponibile pe piața românească, nu ar contribui la liberalizarea pieței gazelor, așa cum se întâmplă în majoritatatea statelor membre UE, ci la creșterea ponderii gazelor importate în totalul consumului casnic, ceea ce va avea ca efect direct creșterea substanțială a prețului gazelor.
Eliminarea intermediarilor ar face însă ca România să poata aplica pe deplin, într-un orizont de timp previzibil, reglementările UE în privința interdicției limitărilor la exportul de gaze naturale."
Un alt scop al scrisorii ar fi inducerea impresiei că PDL/ARD ar fi cumva împotriva acestui export de gaze din producţia internă. Fals: nici guvernul Boc, nici Băsescu, nici guvernul Ponta nu s-au opus, ba dimpotrivă !
04 decembrie 2012
Alegerile pe scurt
Reindustrializare – ha – vezi Oltchim/Arpechim și munca de tăiere a fiarelor vechi ce încă mai aduce profit din cadavrele industriei românești înșirate pe întreg teritoriul.
Absorbție de fonduri comunitare – ha, ha – vezi Moody’s și încrederea în ESM, Franța și alte cacialmale
Regionalizare – da
Federalizare și secesiune – posibil – cine citește atent cum se pune problema cu independența Cataloniei înțelege că va fi primită rapid în UE (nici nu va ieși, de fapt) plătind, desigur, taxa de supunere. Țara extinsă a secuilor cu ce e mai prejos ?
Valorificarea resurselor proprii – desigur – pentru alții.
Stabilitate politică – ha & da – adică de permutat nu e greu.
Dispariția scandalurilor – posibil – disciplină neicusorule, vine criza aia grea, ciocul mic și armonie, bancherii au nevoie de liniște.
Banca națională / cea mai populară – slogan dement, pare-se confirmat periodic de sondaje = sigur nu se țin alegeri în curtea unui ospiciu imens ?
Trăiască Rus și grupul de la Cluj și m-am dus (nu, la alegeri nu – nu pot vota nici cu PRM că se redistribuie la USL și PD).
Pentru mai multe nelămuriri întrebați la Bogdan Teodorescu în poartă, el le știe pe toate. Fiecare cu certitudinile lui.
Ah, nu știu exact cîte luni vor trece pînă cînd UDMR va fi cooptat la guvernare, puține cred, după regionalizare s-ar putea să nu-i mai intereseze să-și aducă inestimabila contribuție și peste regățeni.
Nu, Hohenzollern nu, mai stă pe bară.
Pssst! Cică se face referendum (local, bănuiesc) pentru pornirea jafului la Roșia Montană !? Recunosc, n-am urmărit, știu și fără că prostia crește direct proporțional cu sărăcirea forțată și cu privitul la televizor. Oricum, la referendumul prin care mă voi declara independent am “plus unul” asigurat. De fapt, minus unul, dar numai după ce mă mut în secuime să le rup o bucățică, să crape Sabin Gherman de ciudă.
UE coordonează propaganda globalistă în învăţământ
Comunicat de presă - Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile: Conferinţa Naţională a Educaţiei Globale
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile are deosebita placere de a va invita la 'Conferinta Nationala a Educatiei Globale: Educatie despre lumea intreaga', care va avea loc in data de 4 decembrie 2012 la Bucuresti.
Evenimentul are loc in cadrul proiectului 'Global Education Without Borders', finantat de Comisia Europeana prin programul 'Non-State Actors and Local Authorities in Development: Public awareness and education for development in Europe' si care se va finaliza in luna decembrie a acestui an. Proiectul si-a propus sa contribuie la dezvoltarea educatiei globale in tarile din Europa Centrala si de Est (Austria, Grecia, Ungaria, Cehia, Bulgaria si Romania), prin dezvoltarea capacitatii locale sau prin sprijinirea structurilor deja existente in domeniul educatiei globale pe masura nevoilor tarilor implicate, in special in noile state membre ale UE.
Conferinta se adreseaza practicienilor in educatie, cu experienta sau nu in domeniul educatiei globale, cadrelor didactice, reprezentantilor organizatiilor neguvernamentale, mediului academic, precum si studentilor.
Termenul limita pentru inscriere este 26 noiembrie 2012, ora 16:00, urmand ca rezultatele selectiei sa fie comunicate la data de 28 noiembrie.
Agenda preliminara a conferintei:
Conferinta se adreseaza practicienilor in educatie, cu experienta sau nu in domeniul educatiei globale, cadrelor didactice, reprezentantilor organizatiilor neguvernamentale, mediului academic, precum si studentilor.
Termenul limita pentru inscriere este 26 noiembrie 2012, ora 16:00, urmand ca rezultatele selectiei sa fie comunicate la data de 28 noiembrie.
Agenda preliminara a conferintei:
03 decembrie 2012
Madame Căcărău face lobby pentru liberalizarea exportului de gaze româneşti
She was a keynote speaker at an event, 'Completing the internal energy market: what needs to be done,' which was jointly organised by The Parliament Magazine and E-ON, the German energy giant.
The debate took place with the clock rapidly ticking on the 2014 deadline set by the commission for completion of the internal energy market.
This is supposed to provide common rules for electricity and gas markets on generation, transmission, distribution and supply.
However, the debate at Brussels Press Club heard that transposition of the EU's so-called 'third energy package' has been painfully slow, with some member states yet to implement the measures at national level.
Completing the EU’s internal energy market is essential if the EU wants to meet its goal of having a smart, secure and sustainable energy sector by 2050. Towards this end, a common framework throughout Europe with regards to energy efficiency, development of renewable energy technologies, emission abatement measures and competitive market rules is being pursued.
In 2009 the EU adopted its ‘third energy package’ to help further complete the competitive internal energy market by 2014, with common rules for electricity and gas markets regarding generation, transmission, distribution and supply.
However the transposition of the package into national law has been slow, with many member states having not even started to implement the measures by the end of 2011, the deadline for transposition at national level. Despite an increase in energy trade in the EU being a sign of better functioning markets, significant barriers still remain in achieving an integrated European energy market. These include insufficient interconnection capacity between member states, bottlenecks in electricity transmission and absence of harmonisation of market rules in member states.
In 2009 the EU adopted its ‘third energy package’ to help further complete the competitive internal energy market by 2014, with common rules for electricity and gas markets regarding generation, transmission, distribution and supply.
However the transposition of the package into national law has been slow, with many member states having not even started to implement the measures by the end of 2011, the deadline for transposition at national level. Despite an increase in energy trade in the EU being a sign of better functioning markets, significant barriers still remain in achieving an integrated European energy market. These include insufficient interconnection capacity between member states, bottlenecks in electricity transmission and absence of harmonisation of market rules in member states.
Etichete:
ALDE
,
Căcărău
,
energie
,
ENG
,
EU-RO crap
,
euro-crap
,
PE
,
PnL
,
propagandă
,
RSS RomEUnia
,
subminare
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Mai şi râde ca imbecilul... urmăriţi spre sfârşitul clipului ce poate să debiteze :
-
Via Conu Mișu : Un partid pentru recîștigarea suveranității Titlul se explică de la sine. Nu a mai rămas vreo speranță de ...
-
Nu-i bine nicicum. Dacă face, de ce face... dacă nu face, de ce nu face... Se speculează că Traian Băsescu şi-a asigurat majoritatea ...
-
...varianta integrală a melodiei de la header : Who's Your Little Who-Zis ( The Knickerbockers, 1932)
-
Institutul de Studii Populare (ISPR) este, conform celor publicate pe site , "fundaţia Partidului Democrat Liberal avand un rol...
-
Pe 3 aprilie 2010 a fost ucis în Africa de Sud Eugène Ney Terre'Blanche , liderul naţionalist al minorităţii albe boer , de doi ...
-
There's a real war brewing on the continent of Europe and when it breaks out (likely within days) , [...] De asemenea, se fac mişcări s...
-
O interesantă analiză pe blogul Cato Institute asupra dezastrului grecesc, şi o predicţie. Lessons from the Greek Budget Debacle ...

