Cum pot fi identificaţi complicii ocupantului: deviază atenţia de la agenţii străini ajunşi la butoane în România, la ţinte secundare pe care le numesc "statul mafiot", "sistemul băsist", "corupţia generalizată".

03 ianuarie 2013

Pactul Fiscal al UE încalcă suveranitatea statelor membre



Vitele PDUSL(MR) l-au votat în unanimitate, ba încă ăia de la USL ziceau că ar întrerupe greva parlamentară pentru ratificarea aberaţiei:

14 februarie 2012: Opoziţia susţine semnarea tratatului fiscal european "numai dacă se face dezbatere publică"
Potrivit unui comunicat de presă al PSD transmis luni AGERPRES, dezbaterea are două paliere complementare: efectele de natură economică ale prevederilor din Tratat şi aspectele juridice şi constituţionale ale ratificării lui de către România. De asemenea, vor fi analizate abordările şi poziţionarea celorlalte state membre UE privind acest document.
19 februarie 2012: USL susține adoptarea regulilor din Tratatul de guvernanță fiscală
"Tot ce am cerut noi este dezbatere publică, iar acum cerem încetarea acestui ton agresiv  și nedrept la adresa opoziției. Dincolo de asta, majoritatea a spus deja că va susține Tratatul. [...] USL a afirmat clar că susține ca România să adopte regulile din Tratatul fiscal, dar cu o dezbatere amplă privind efectele unei astfel decizii. Ieri, PSD a organizat o dezbatere publică tocmai pe acest subiect, în timp ce puterea semna un protocol inutil. Ce încearcă PDL, de fapt, este să facă apel la USL să adoptăm acest Tratat cât mai netransparent posibil, ori noi refuzăm asta".
5 martie 2012: Ponta: "Greva USL continuă, excepţia va fi dezbaterea Tratatului de guvernanţă fiscală" 
Ponta a spus că protestul opoziţiei va continua până la satisfacerea celor patru condiţii cerute de USL.
El a menţionat că greva opoziţiei va fi oprită, prin excepţie, doar la dezbaterea şi votul în Parlament asupra proiectului de lege sau memorandumului prin care România ratifică Tratatul de guvernanţă fiscală adoptat în cadrul Uniunii Europene.
8 mai 2012: Tratatul privind stabilitatea şi guvernanţa în cadrul UE a fost adoptat în unanimitate de Cameră

*   *   *


 Pactul Fiscal al UE a intrat in vigoare de la inceputul acestui an, iar prevederilele sale – care restrang suveranitatea statelor membre in domeniul financiar si impun adoptarea fara cracnire a deciziilor luate la Bruxelles – sunt obligatorii pentru toate statele UE.

Cunoscut sub denumirea oficiala de Tratat privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii economice si monetare, Pactul Fiscal – adoptat si de Parlamentul Romaniei in iunie 2012 – impune reguli drastice pentru statele zonei euro, unele dintre prevederi aducand atingere suveranitatii nationale. Tratatul va fi incorporat in toate documentele similare ale UE, in termen de maximum cinci ani.

Iata cateva dintre reglementarile Tratatului:
-         Echilibru bugetar. Bugetele nationale ale statelor care au aderat trebuie sa fie echilibrate sau excedentare, aceasta fiind considerata „regula de aur”. Concret, deficitul structural anual al statelor membre nu trebuie sa depaseasca 0,5% din PIB. Daca datoria guvernamentala este sub valoarea de referinta de 60% din PIB, limita pentru deficit poate fi stabilita la 1% din PIB.
-         Mecanism de corectie declansat automat. Daca vreunul din statele mebre incalca „regula de aur” a echilibrului bugetar se va declansa un mecanism automat de corectie. Tara in cauza trebuie sa corecteze abaterile intr-o perioada de timp clar definita, de regula, un an.
-         Includerea pactului fiscal in Constitutie. Statele membre trebuie sa adopte prevederile privind disciplina bugetara si mecanismul automat de corectie in legislatia nationala si chiar in Constitutie, pana la data de 1 ianuarie 2014.
-         Curtea Europeana de Justitie, organ suprastatal. In cazul in care un stat membru nu reuseste sa transpuna in legislatia sa reglementarile privind echilibrul bugetar si mecanismul automat de corectie, Curtea Europeana de Justitie va avea jurisdictie sa ia o decizie in cazul respectiv. Verdictul Curtii este obligatoriu, iar daca acesta nu este respectat se poate aplica o penalitate de pana la 0,1% din PIB.

6 comentarii :

Gogu spunea...

La multi ani !
Iata ce citesc eu azi !
http://www.mediafax.ro/externe/ungaria-a-redus-preturile-energiei-livrate-populatiei-cu-10-si-pregateste-o-noua-astfel-de-masura-10426027
Am ramas ''interzis''! Astia nu sint in UE, astia nu au acorduri cu FMI ?! La noi e EXACT INVERS ? Cit de mare e tradarea ???

Riddick spunea...

MARE. Cică din vară avem condiţiile tehnice ca să exportăm gaze din producţia internă (prin OMV).

conumishu spunea...

Suveranitatea ne este anulată chiar prin modificările aduse textului constituției în 2003.

Deși, în prima parte, suveranitatea poporului român exprimată prin reprezentanții aleși în parlamentul național, pare (și este) clar exprimată, în fapt este anulată prin prioritatea absolută conferită unor acorduri externe (citește, în subtext și nun numai, UE).

Orice abordare a subiectului exercitării practice a suveranității ar enunța, din start, ca regulă absolută, imposibilitatea delegării către altcineva, pe durată nedeterminată, a unor atribuții ce țin de un stat suveran. Tot așa, menționarea supremației textului cu valoare legală conținut de un tratat la care România este parte față de textele de lege emise de parlamentul național reprezintă o aberație.

Evident, dacă tot se vorbește despre o nouă modificare a constituției, să observăm că rezolvarea contradicției mult mai grave cu privire la suveranitate nu este de fel amintită. Poate că ar trebui să o facem noi, nesocietatea civilă.

Nici în condițiile actualei constituții tot nu înțeleg cum tratatul fiscal poate fi ratificat de parlament cînd el este neratificabil din principiu. Orice tratat trebuie să se încheie pe durată limitată, trebuie să conțină explicit delegările de suveranitate și să descrie în amănunt configurația structurilor către care se face delegarea, iar efectele produse prin delegare trebuie să fie perfect reversibile odată ce tratatul expiră.

Riddick spunea...

Explicaţia este că partidele parlamentare (nu-mi dau seama încă dacă şi PP-DD) sunt conduse din afara României.

Gogu spunea...

Si PP-DD ! Sigur ! Nici nu s-a facut un secret din asta ! Amintiti-va de romanul - american, cu mari conexiuni in lumea serviciilor secrete din mai multe tari occidentale, a grupurilor de lobby, implicat in inlaturarea de la putere a portocaliilor din Ucraina, ca si in instalarea unor regimuri in America Latina etc. Respectivul, al carui nume imi scapa, a batut cu pasul Tara ca sa inteleaga problematica de la ''firul ierbii'' si sa stabileasca cea mai buna strategie pentru succesul PP-DD.
Persoana in cauza a aparut in mai multe emisiuni fluviu la OTV si a spus multe, iar alte multe informatii le-a trecut sub tacere spunind ca nu vrea sa se refere la ele !
Deci eu cared ca si PP-DD !

Riddick spunea...

Să urmărim ce se petrece mai departe.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Teodor Baconschi, 2011: "România nu a ajuns târziu și din întâmplare în construcția Europei unite, ci a participat încă de la început, prin voci precum Gafencu și Ciorănescu, la gândirea acestui proiect.Totodată, îmi permit să evoc în acest ilustru sediu ideea federalismului european, concept creștin-democrat căzut în desuetudine. Consider că a reînvia astăzi ideea Statelor Unite ale Europei nu este lipsit de importanță, ba chiar de o anumită urgență. Asistăm cu toții nu doar la o criză de creștere sau la o reticenţă a lărgirii Uniunii (enlargement fatigue), ci la o adevărată criză a spiritului european. Criza actuală nu e pur economică sau financiară, ci e o criză a valorilor fondatoare, a viziunii și a identității europene. Mai mult ca oricând, trebuie să evităm riscul revenirii, pe fondul crizei, a discursurilor naționaliste, xenofobe, rasiste. Tentația închiderii în sine e mare. O Europă care se îndoiește de beneficiile euro sau ale spațiului Schengen este deja o Europă în devoluție. Tocmai fiindcă știm că alternativa la partidele populare riscă să fie partidele populiste, dorim să creăm în România o Mișcare Populară cu vocație majoritară, asemănătoare cu UMP în Franța sau PDL în Italia. Europa are nevoie să mențină în guvernele naționale partide populare capabile să răspundă întreitului imperativ al momentului: să reformeze în spiritul responsabilității, să se opună populismului crescând al stângii și al extremei drepte, și să continue construcția europeană. În fine, criza Europei nu are ca soluţie resurgența discursului naționalist și redescoperirea frontierelor, ci determinarea creștin-democraților, a tuturor guvernelor și partidelor afiliate PPE, de a continua până la capăt proiectul Statelor Unite ale Europei, oricât de extrem ar părea acest lucru."


Postări populare (nu P.P.E. !):