19 ianuarie 2017
O bună descriere a dispozitivului inamic
17 martie 2014
"MRU" guiţă aluzii despre restructurarea "Europei"
"Organizațiile regionale și continentale de securitate, așa cum au fost ele create, nu mai funcționează."Şi pun pariu că nu se gândea la OSCE, ci la "armata UE" (prevăzută de tratatul de la Lisabona, eventual la o "reformare" a NATO).
Exact ce spunea şi Václav Klaus despre ce se întâmplă în Ucraina: este o lovitură de stat, iar situaţia va fi exploatată pentru crearea rapidă a unui centru de putere suprastatal la nivel european.
31 decembrie 2013
Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat.
Mi s-a părut utilă repostarea unui articol mai vechi (din 2012).
Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.Cronica Română .com:
[...] Echipa de la SRI a crezut că are o soluţie alternativă. Operaţiunea de debarcare a lui MRU, susţinută inclusiv de anumite forţe din exterior, a fost o mişcare inspirată şi, la un anumit moment, s-a creat impresia că în disputa anumitor grupuri din SRI şi SIE s-a ajuns la o egalare de scor. Din păcate, planul implementat a avut o verigă slabă care a dus la prăbuşirea întregii operaţiuni. Iosif Stalin avea dreptate atunci când spunea că orice problemă are un nume şi un prenume. În cazul dat, problema se numeşte Victor Ponta.
Postul de prim-ministru nu putea fi încredinţat unei persoane atât de imature, manipulabile şi vulnerabile. Suntem conştienţi că, din perspectiva multor dintre decidenţii din interiorul „structurii”, asemenea caracteristici par fi pozitive, facilitând controlul asupra persoanei, dar aceste caracteristici pot fi folosite şi de oponenţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Suntem aproape cerţi că o persoana foarte respectată din interiorul „structurii” a spus colegilor ceva de genul „ăsta micu’, va face ce-i spun eu” şi chiar avea anumite argumente în susţinerea acestei teze. Problema este că „micul Titulescu” s-a dovedit a fi prea infatuat şi prea îndrăgostit de reverenţa şi „fiţele” de care beneficiază un prim-ministru, iar pârghiile de control s-au dovedit a fi prea slabe pentru a ţine în frâu un personaj speriat de posibilitatea de a-şi pierde „maşinuţele”. Scandalul cu „dottore” a fost un prilej pentru a-i arăta pisica lui Victor Ponta şi, în mod cert, i s-a arătat că are suficiente „schelete în dulap” pentru a fi terminat din punct de vedere politic. Aici, echipa din spatele lui Ponta a eşuat lamentabil, ceea ce se vede din acţiunile ulterioare are primului ministru care a fost „terminat” din punct de vedere moral. Mesajul echipei către Ponta trebuia să fie următorul: „Victore, nu contează plagiatul. Nimic nu contează dacă vei merge până la capăt, dacă le vei tăia fluxurile financiare şi vei scoate în public dosarele pe care le vom livra. Electoratul o să uite imediat de problemele tale, iar tu vei rupe gâtul echipei adverse.” Poate, s-a încercat transmiterea unui asemenea mesaj, dar se vede că efectul a fost nul.
În ultimele zile, s-a văzut clar care au fost condiţiile care i-au fost impuse de „echipa internaţională”:
16 septembrie 2013
Cinci ani de la începerea crizei
La noi, toată clasa politică şi financiară, începând de la preşedintele Băsescu, toate guvernele, partidele parlamentare, continuând cu Banca Naţională şi tot sistemul bancar, s-a salvat pe ea şi apoi pe România, apelând, peste noapte, la ajutorul creditorilor internaţionali FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană şi apoi la împrumuturile de pe pieţele externe. Apoi a urmat creşterea TVA, de la 19% la 24%, care a întors o economie cu un deceniu în urmă şi tăierea salariilor bugetarilor. În final, asta înseamnă o factură de peste 40 mld. euro.
Ziarul Financiar:
Cinci ani de la începerea crizei: Clasa politică şi financiară şi-a asigurat supravieţuirea prin împrumuturi ale statului de peste 40 mld. euro; Ceilalţi supravieţuiesc prin insolvenţă, iar clasa de mijloc este practic îngropată
Acum cinci ani a început oficial criza. Luni, 15 septembrie 2008, în SUA, a căzut Lehman Brothers, una dintre cele mai puternice bănci de investiţii din lume, fiind lăsată să se prăbuşească. De aici, pe rând, ca într-un joc de domino, mari grupuri financiare s-au predat rivalilor, pieţele financiare au rezistat numai cu ajutorul statelor lor naţionale, care au pompat, peste noapte, mii de miliarde de dolari sau euro, pentru a le ţine în viaţă. Ţări întregi – Irlanda, Portugalia, Grecia, Spania şi Italia – au fost ţinute în euro numai prin perfuzii financiare.
Giganţii financiari, stat în stat, de la AIG, Merrill Lynch, Goldman Sachs, Citigroup din SUA, RBS, Lloyds în Marea Britanie, ING (Olanda) şi până la Erste şi Raiffeisen (Austria), au fost salvaţi, practic, cu banii contribuabililor.
La noi, toată clasa politică şi financiară, începând de la preşedintele Băsescu, toate guvernele, partidele parlamentare, continuând cu Banca Naţională şi tot sistemul bancar, s-a salvat pe ea şi apoi pe România, apelând, peste noapte, la ajutorul creditorilor internaţionali FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană şi apoi la împrumuturile de pe pieţele externe. Apoi a urmat creşterea TVA, de la 19% la 24%, care a întors o economie cu un deceniu în urmă şi tăierea salariilor bugetarilor. În final, asta înseamnă o factură de peste 40 mld. euro.
Acesta a fost preţul salvării macroeconomice şi a liderilor politici şi financiari în toţi aceşti cinci ani.
06 septembrie 2013
UASCR + UTC = DEMOCRAŢIE
Foaia Transilvană:
Odă Partidului, o dă democraţiei. La vremuri noi, tot ei. UASCR + UTC = DEMOCRAŢIE
Obedienţa faţă de PCR, elementul lipsă din CV-urile cadrelor politice de azi, dar şi al multor intelectuali democraţi şi europeni. Iar clujenii nu fac excepţie. Iată doar câteva nume fără a mai intra în pleiada de rectori şi decani: Emil Boc, Ioan Rus, Vasile Puşcaş, Ion Gavra, Dan Pavel şi alţii.
Motto: „La noi, numai curul se schimbă - limbile rămân aceleaşi!” (rostită în urechea lui Petru Groza, imediat după 23 August, când s-a văzut cine sunt cei care urcă iar pe tribune) I.D. Sîrbu, p.53, “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”
De ce se află la putere Partidul după 20 de ani de la dispariţia regimului care l-a creat? Între România comunistă şi România de azi este o singură deosebire, şi anume aceea de machiaj şi de abilitate: aceeaşi veche mână de fier operând în mănuşa de catifea a legalităţii democrate. Cum s-a putut?
Mulţumită elasticităţii şi oportunismului de moment, şi mai ales abililor şefi Virgil Măgureanu, Costin Georgescu şi Radu Timofte, în perioada de după decembrie 1989, când Securitatea a rămas în picioare şi numai Partidul a căzut la fund! Vechii şi încercaţii securişti n-au dispărut, ci au rămas doar pe poziţie de informatori şi de consilieri, pepinieră de miniştri şi înalţi funcţionari. În locul lor la pârghiile de comandă şi la secretele instituţiei şi-au numit fiii sau nepoţii sau au recrutat copii ejusdem farinae. Mijlocirea prin care au păstrat puterea este marele Partid transpartinic. Vechiul partid care s-a dus la fund, pentru a i se pierde urma a fost apoi metamorfozat într-un pluripartidism inter-conectat prin sfere de interese comune, păstrate în partid şi străine binelui comun.
Odată cu această metamorfoză au ieşit la lumină vechi UASCR-işti, foşti UTC-işti, cadre politice şi activişti de frunte, cu CV-uri modificate şi imagine spălată de mari democraţi şi europeni. Iată mai jos câteva exemple ale unui posibil răspuns la întrebarea de ce nu progesează România? Comuniştii de ieri au avut şansa istorică de a deveni capitalişti şi democraţi şi pentru că sunt incapabili de a schimba şi transforma în pozitiv societatea, ei distrug România, dupa cum au vulnerabilizat-o şi înainte de 1989. Ca rezultat a şcolii de Partid, şi nu al performanţelor profesionale, de care nu au dat dovadă.
Emil Boc a fost UTC-ist de frunte. A publicat ode în perioada când era student la Filosofie, anul IV, în care preamărea regimul comunist. El susţine că nu a avut funcţii decidente în UTC sau UASCR şi că nu a beneficiat de privilegiile partidului.
20 august 2013
De ce n-a mai continuat mărirea redevenţelor?
Începută de guvernul Boc în decembrie 2011, dar abandonată "din motive administrative" şi nereluată nici de guvernul Ungureanu, nici de guvernele Ponta I&II. "Nu a mai ajuns" la Monitorul Oficial.
Cumva, fiindcă "era greşită" creşterea redevenţei la aur (şi alte metale nobile) de la 4% la 8%? Ponta anunţă acum un 6% (la Roşia Montană), Băsescu spunea (în 2011) că "în privinţa exploatării aurului avem, printr-un procent de 4%, cea mai mare redevenţă din Europa". Se poate impozita suplimentar profitul rezultat din extragerea de minereuri, petrol şi gaze, dincolo de nivelul redevenţelor.
La vremea discuţiei proiectului de ordonanţă de urgenţă, apăruse o ştire cum că Boc i-a pus în vedere secretarului de stat care l-a redactat să apară o anumită redevenţă, mai mare, pentru petrol ("cu adresă" Petrom-OMV), iar la următoarea şedinţă de guvern secretarul de stat s-a prezentat cu aceeaşi cifră, sfidându-l pe premier. Apoi, ordonanţa s-a făcut pierdută.
22 iunie 2013
BA PRINCIPIUL ESTE PROBLEMA!
Pe vremea guvernului Boc "era bună" regionalizarea introdusă prin angajarea răspunderii guvernului (odată cu legislaţia aferentă), acum (pentru Ungureanu) nu-i bun pachetul legislativ pe care guvernul şi-ar angaja răspunderea. DACĂ ar trece referendumul de regionalizare ("de revizuire a Constituţiei"), fiindcă altfel n-ar avea obiect.
Pâi nu-i bun, dar ar deveni inutil (caduc) dacă n-ar trece referendumul. Măcar mai este un obstacol. Nu l-am auzit pe Ungureanu să critice principiul regionalizării, ba dimpotrivă. Şi nici nu l-am auzit recomandând boicotarea referendumului constituţional.
Ungureanu a afirmat, într-o conferinţă de presă, la finalul reuniunii Colegiului director naţional al Forţei Civice, care a avut loc la Arcuş, în judeţul Covasna, că nu principiul regionalizării este problema, ci modul în care decurge acest proces demarat de Guvernul USL, pe care îl consideră "capabil să sacrifice o ţară întreagă" pentru propriile interese. "Este o utopie să credem că pachetul legislativ referitor la regionalizare ar fi bine făcut, oportun, util cetăţenilor României şi că ar garanta prosperitate şi stabilitate economică. Este de fapt o mare manipulare politică pusă în scenă de USL, dar în principal de partidul stat PSD. În acelaşi timp, este şi o dovadă de inconştienţă politică, în condiţiile în care efectele regionalizării vor fi enorme la scară economică, socială, demografică şi culturală."Lăzăroiu (2011) despre regionalizare prin angajarea răspunderii guvernului: "Dar e atât de important acest proiect pentru România încât o amânare ar fi un dezastru. Înseamnă patru ani pierduţi. De deblocat se poate debloca doar prin asumarea răspunderii. Până la urmă regionalizarea e atât de importantă încât merită să cadă un guvern pentru ea."
13 iunie 2013
Ungureanu "nu poate trage concluzii", deci face o ironie
(2012, interviu Al Jazeera):
David Frost: Este, într-adevăr, extrem de interesant. Dar ce părere aveţi despre Germania? Simţiţi uneori că Germania are cam prea multă putere în Europa, sau chiar aşa şi este?"Nu poate trage concluzii", dar deşi pare că îl atacă pe Ponta, reia atacul acestuia la ministrul culturii, care criticase "eurodiktatul fiscal" de inspiraţie germană, chestiune ratificată la parlament inclusiv de USL, dar a cărei introducere în Constituţie este susţinută numai de PDL, Forţa Civică şi de Băsescu (deocamdată).
Mihai Răzvan Ungureanu: Germania este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai României în cadrul Uniunii Europene, este una dintre principalele destinaţii ale experţilor români. Eu, însumi, am crescut într-o cultură germană şi mă mândresc cu acest lucru, deci sunt foarte fericit să văd că Europa se sprijină pe umerii Germaniei, pe umerii Franţei, sau ai Marii Britanii, de asemenea - şi aş putea acum cita aşa toţi cei 27 de membri ai Uniunii Europene. Deci nu pot să fac în nici un caz vreun comentariu sau să trag vreo concluzie.
26 mai 2013
Fraza-tip
... a premierilor din România : "Mai multă Europă".
Ponta, interviu pentru New Europe ("Ponta: More Europe, as soon as possible"):
- Este evident pentru toată lumea că fără locuri de muncă şi creştere viitorul Europei nu arată prea 'roz', aşa cum spunem noi. Consider că politicile UE dintr-un număr şi mai mare de domenii trebuie să fie în şi mai mare măsură integrate şi coordonate, pentru că dacă lăsăm fiecare ţară să se salveze pe cont propriu nu o să meargă. Aşadar, în opinia mea, putem avea atât disciplină în finanţele publice, cât şi investiţii în crearea de locuri de muncă, pentru că fără ele vom avea o generaţie pierdută de europeni.
- Alegerile europene sunt o ocazie importantă de a le demonstra cetăţenilor europeni că ceva se schimbă, în condiţiile în care nemulţumirea faţă de instituţiile UE este în creştere. Sunt preocupat de rezultatele alegerilor în democraţiile foarte vechi, unde populiştii şi antieuropenii au obţinut numeroase voturi. Or, 2014 ar trebui să fie un moment de schimbare pentru Uniunea Europeană care să dea mai multă speranţă că, pentru toate ţările UE, nu doar pentru a mea, construcţia europeană reprezintă drumul potrivit. Mesaje puternice, un program clar de reformă, ideea alegerii directe a preşedintelui, acestea sunt tipul de schimbări pe care vrem să le propunem, pentru că altfel oamenii nu vor fi interesaţi de alegerile europene, vor spune că Bruxelles este departe şi nu are cum să le schimbe viaţa.
Ponta, acum o lună :
"În niciun caz nu trăiesc vreo spaimă că ia cineva vreo bucată din România şi o duce la Bruxelles, nu am asemenea spaime, dimpotrivă, eu unul nu doar că sunt pro-european dar cred că Europa are ca şansă să supravieţuiască integrându-se mai mult şi fiind mai unită decât este acum. Şi vorbesc aici de politici fiscal bugetare comune, de uniunea monetară, de accederea şi a noastră şi a altora în spaţiul euro. Deci eu cred că ne vom integra şi mai mult. Nu ştiu, poate găsim o soluţie - există şi în Constituţia actuală - ca atunci când e vorba de tratatele europene, cu două treimi, să nu mai treci prin toată procedura cu referendum, ci cu două treimi din Parlament să poţi să faci modificări sau să adopţi legi cu caracter constituţional."
"Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect -şi sper să se realizeze pe parcursul vieţii mele politice - al Statelor Unite ale Europei."
Mihai Răzvan Ungureanu, 2012 :
"Există o preocupare privind modul în care politicile europene pot fi puse sub semnul întrebării la nivelul executivelor şi parlamentelor naţionale de expresia politică a xenofobiei, a parohialismului politic, de atitudini antidemocratice, într-un cuvânt de atitudini antieuropene. Şi preşedintele Consiliului, şi eu considerăm că este nevoie de o dezbatere care, tehnic, poate fi legată de lucrările unui Consiliu European, antrenând factori politici de înaltă decizie, asupra valorii ideii europene şi a modului în care ne raportăm la aceasta".
02 octombrie 2012
Ponta - o minciună (?) și o omisiune. PDL (prin Videanu) - o dezmințire penibilă
Ponta a afirmat ieri, la conferința de presă, că guvernul PDL ar fi notificat Comisia Europeană că renunță la ajutorul de stat pentru Oltchim sub forma conversiei creanțelor în acțiuni, iar Comisia Europeană ar fi luat act, "fapt menționat în jurnalul oficial al Uniunii Europene" (în martie 2012 CE a aprobat, totuși, conversia, cerută printr-un memorandum din 2009 al guvernului PDL-PSD). De ce, atunci, s-a selecționat un consultant pentru privatizarea Oltchim (PWC) încă din decembrie 2011 ? PDL dezminte că ar fi renunțat la conversie.
"Comisia a decis să închidă procedura de investigare în ce privește garanția de stat, constatând că România și-a retras această notificare și nu a continuat procedura"De asemenea, Ponta nu a mai amintit de împrumutul de salvgardare pentru Oltchim, de 44-45 milioane de euro (pentru șase luni), promis "în caz de eșec al privatizării". O va face joi, când va anunța "planul de salvare" al Oltchimului ?
Iar Oltchim figura în memorandumul încheiat de Ungureanu cu FMI ca privatizabil până în luna aprilie 2012 ! CE a aprobat la mișto, ca să nu apară că "pune tălpi", mișcările celelalte fiind deja stabilite ? Și scuza că PCC are minoritatea de blocaj în AGA (de peste 33,33%) iar nu ține, PCC are 32% (și statul 54,8%).
Frică mi-e că mor ca mâine,
Frică mi-e că mor ca mâine,
. . . .
De-o rămâne la străini,
Mi-o-nșiră pe mărăcini,
Trag de ea ca niște câini,
Trag de ea ca niște câini.
Tudor Gheorghe - Frică mi-e că mor ca mâine
30 septembrie 2012
La bani mărunți
Ho, cu tata
Că rup poarta
Nu-i treaba mea să laud platforma Alianței România Dreaptă, dată publicității ieri. Sunt și chestii pozitive. Majoritatea, însă, doar cârlige menite să-l facă pe bizon să voteze pentru formațiune și să voteze DA la un eventual referendum constituțional care va strecura și celelalte chestii, cu adevărat periculoase. Pe care le voi demasca acum (scrisul cu roșu).
Aiureală. Regulile pieței unice sunt făcute tocmai ca să nu se ridice economiile noilor state UE din Est. Mai ales interzicerea ajutoarelor de stat, adică statul-proprietar nu-și poate ajuta firmele-proprietate ("fără aprobarea Comisiei Europene" - care poate veni după ani de zile de la sesizare).
Modificări în materia organizării judiciare
* Instituirea răspunderii patrimoniale a statului, independent de răspunderea magistraţilor, pentru cazurile de funcţionare defectuoasă a serviciului public al justiţiei, respectiv:
Adică, să plătească bugetul (noi, adică) daunele făcute de unii magistrați !
- pentru prejudiciile suferite de justiţiabili ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către magistraţi;
(ca să fie clar)
ARD consideră că este nevoie de o nouă Constituţie, agreată cu toate forţele politice din noul Parlament. O revizuire a actualei Constituţii nu ar acoperi în totalitate deficienţele celei aflată în vigoare.
În actuala Constituție se specifică clar cum aceasta poate fi revizuită. Alte proceduri ar încălca-o. Prin "deficiențe" se înțeleg cumva și limitele revizuirii ? (Art.152.1: Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii). UDMR ar vrea să se umble la statul național (și unitar) și la limba oficială. Mai sunt și anumite cercuri monarhiste interesate de problemă.
Reorganizarea administrativ-teritorială
ARD consideră că organizarea administrativă actuală a României, care datează din 1968, este depăşită şi nu mai corespunde realităţilor economice. Pentru a participa la dezbaterea din interiorul UE privind următorul exerciţiu financiar, este nevoie de constituirea cât mai rapidă a regiunilor, unităţi administrativ-teritoriale cu personalitate juridică.
Deci - o cerință a UE: să ne federalizăm (chiar dacă nu vom numi asta federalizare, ci regionalizare). Contradicție cu Constituția, unde statul e definit ca stat unitar. Or fi regiunile tip Groza-Dej mai puțin depășite?! Iar vreun Plan Valev?
Regiunea nu trebuie să se adauge judeţului, ci să-l înlocuiască. În loc de 42 de judeţe, România trebuie să aibă un număr restrâns de regiuni. Apariţia unui nivel suplimentar de administraţie, cu păstrarea celorlalte, ar spori birocraţia, în defavoarea intereselor cetăţeanului.
Contradicție cu planul de regionalizare al USL, care prevede menținerea județelor, "într-o primă etapă". PDL vrea evitarea introducerii regionalizării la referendumul constituțional, de teama respingerii la vot a tuturor modificărilor, de aceea șmecheria cu declararea regiunilor tot "județe" (ca în textul Constituției). USL a pus în mod ipocrit întrebarea de la referendumul local de la Constanța: "Sunteți de acord cu desființarea județului Constanța?", oamenii au votat de fapt (peste 95%) împotriva regionalizării. De-aia nici nu s-a mai ținut al doilea referendum local USL, cel de la Vrancea (cu aceeași întrebare despre "desființarea județului", nu despre regionalizare).
Alianţa România Dreaptă este în favoarea întăririi democraţiei la nivel local, prin stimularea organizării unor referendumuri care au ca obiect probleme ce pot fi rezolvate mai bine la nivelul comunităţii locale.
De ce nu un referendum național care să întrebe cetățenii dacă vor sau nu regionalizare?
* În viziunea Alianţei România Dreaptă, construirea şi adâncirea integrării în Uniunea Europeană implică şi nu exclude corelarea interesului naţional cu interesul comunitar.
... iar dacă România nu ar face parte din UE s-ar putea concentra exclusiv pe interesul său național, este?
* Promovarea interesului naţional cu interesul comunitar va constitui un imperativ al Alianţei România Dreaptă.
Adică ne aburesc ei pe noi că "e în interesul nostru" să aplicăm ce vrea UE.
* Obiectivele prioritare ale Alianţei România Dreaptă sunt: creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea infracţionalităţii, a terorismului şi criminalităţii transfrontaliere, combaterea traficului şi consumului de droguri, consolidarea autorităţii structurilor de aplicare a legii şi creşterea încrederii cetăţenilor în acestea.
Se are în vedere liberalizarea deținerii și portului de arme de foc în scop de autoapărare?
* De asemenea, este nevoie de eforturi suplimentare pentru protecţia persoanelor celor mai vulnerabile, a femeilor şi copiilor victime ale violenţei, a persoanelor dependente, protecţia datelor cu caracter personal, precum şi protejarea cetăţenilor români din străinătate.
Aceeași întrebare ca mai sus.
* Guvernarea se va desfăşura în contextul procesului de integrare economică şi instituţională a României în Uniunea Europeană.
În traducere: "Lumina vine de la Bruxel, bă, țărănoilor proști!"
Obiective principale pe termen mediu (2013-2016)
* Definitivarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană (pe plan economic, instituţional şi politic), inclusiv prin respectarea calendarului de adoptare a monedei unice europene şi de realizare a aderării la Uniunea Economică şi Monetară la începutul anului 2015, prin:
S-o credeți voi!
- îndeplinirea criteriilor nominale de convergenţă economică din Tratatul de la Maastricht şi din Pactul de Creştere şi Stabilitate;
Adică, să strângem cureaua în continuare.
25 septembrie 2012
Priorităţile demolatorilor cu angajament permanent
Ungureanu: ”Dacă statul face convenţia creanţelor în acţiuni, dacă ar mai avea timp să facă conversia în acţiuni, nu pot fi iniţiate litigii judiciare în vederea anulării acesteia. Şi asta pentru că, întâmplându-se aşa ceva, statul ar deţine 98% din Oltchim”.
24 septembrie 2012
CE a aprobat DUPĂ TREI ANI ajutorul de stat pentru Oltchim. Boc, Ungureanu și Ponta nu au făcut nimic !
- Ce se întâmplă cu creanţele nevândute ale AVAS şi Electrica de la Oltchim
- Comisia Europeană a întârziat un an şi jumătate construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă
- București: Premierul Boc a discutat situația Oltchim cu comisarul european Almunia
07 septembrie 2012
"MRU" nu se poate califica pentru funcția de președinte al României. Este un lacheu al Bruxelului și ar deveni un Euro-gaulaiter al Protectoratului România
"Trebuie o constituţie care să ia în calcul modificările tratatelor europene, trebuie să ia în calcul Tratatul de la Lisabona. Voi pleda pentru o Constituţie care să preia elemente din Tratatul de la Lisabona. Oricum, anul 2013 este un an de impuls pentru modificarea Constituţiei şi vă dau un exemplu, faptul că avem o ţintă de deficit bugetar clar specificată. Semnarea Tratatului Fiscal duce la modificarea Constituţiei. Majoritatea statelor europene, dacă nu chiar toate, acceptă scăderi ale propriei suveranităţi în favoarea unui proces izolaţionist mult mai amplu."
28 august 2012
Blatul lui Ponta e bun, blatul (?) acelei părţi a PDL, nu
Sorin Ioniţă (Evenimentul zilei): Din nou, blat la PDLDe asemenea, la o sută de zile de la instalare, premierul Ponta se zbuciumă războinic, dar în realitate continuă disciplinat politicile lui MRU împotriva cărora a perorat în gura mare. Nu doar oameni şi politici cheie au fost păstraţi (ex şeful ANAF cu strategia impusă de MRU; sau ministrul Cepoi cu legea sănătăţii, exact aceeaşi din ianuarie, când cu zavera);Ponta s-a sucit chiar pe cele trei teme din moţiunea de cenzură. La UMF Tg Mureş nu s-a schimbat nimic; privatizarea companiilor naţionale continuă; iar fondul de rezervă pentru alimentat preferenţial primării tocmai a fost suplimentat zilele astea. Singura diferenţă e că agitaţii de serviciu nu mai au liber să se indigneaze ca acum şase luni.Desigur, Zgonea şi Filip nu erau fraieri să sară în ajutorul lui Băsescu; ce e mai greu de înţeles e tăcerea asurzitoare a oamenilor PDL cu funcţii, care s-au retras în vârful picioarelor din războiul procedural, fără luptă. Nu m-aş mira ca în noiembrie să vedem o nouă campanie electorală blătuită de vreo aripă sau alta, cu frâna de mână trasă, ca la localele din iunie.
25 august 2012
Ce spune Geoană e identic cu ce spune Ungureanu - monopol pepeisto-socialist în UE
Asa cum spuneam si anul trecut, cred ca dreapta democratica trebuie sa-si asume rolul sau intr-o noua alianta reintarita cu stanga impotriva unor pericole reale si sa evite astfel impreuna un esec major al modelului european, din care sa piarda toata lumea. Nu sugerez omogenitate ideologica, ci o competitie cu reguli si cu un teren neutru, esential pentru o buna societate democratica.
"Cred că e cazul să avem un Consiliu European extraordinar, în care să discutăm foarte sincer ce se întâmplă, cum putem reacţiona pentru a susţine politicile pro-europene, în aşa fel încât asemenea cazuri care erodează politica europeană să nu ţină captive politicile de integrare. /.../ Cred că este cazul să discutăm franc cum reacţionează Europa politică la creşterea influenţei electorale a extremei drepte. Nu mi se pare indecent să recunoaştem problema, să o expunem şi să căutăm soluţii la nivelul statelor membre".
22 iunie 2012
Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat.
Trebuie să înţelegeţi că „echipa internaţională” nu va mai respecta „regulile nescrise”. Nu mai există reguli. Mascarada s-a încheiat. Nu aveţi altă soluţie decât să terminaţi cu mimatul patriotismului şi să începeţi să faceţi fapte concrete. Numai aşa veţi obţine credibilitate. Contrar opiniei “populare”, Marile Puteri negociază în mod diferit în funcţie de personalitatea contrapartenerului de dialog. Golanii mercantili sunt trataţi golăneşte, iar oamenii serioşi pot avea acces la anumite propuneri absolut inaccesibile pentru haita de escroci, însă trebuie luat în calcul că seriozitatea nu se declară, ea se demonstrează.
11 iunie 2012
Greșeli strategice ale PDL
18 mai 2012
Jaful continuă (da' ce credeați ?!)
Le vând cu feliuța de 10-15 %, să nu se prindă bizonu'. Măcar vindeau din prima 25-30-49-51 % (că aici au de gând/au ordin să se ajungă), se lua alt preț.
12 mai 2012
Aceeași schemă obosită - conflictul dintre "reformiști" și "paseiști"
Mai întâi, trebuie arătat că însăși titlul articolului scris de Dan Cristian Turturică (Miza războiului Ponta – Ungureanu şi lecţia anului 1996) este o diversiune. Cum ar veni, adică, Ungureanu (nu PDL, nu Băsescu - de alții nici că ar pomeni) reprezintă ceva, are o pondere, și ar fi o referință, o speranță, o așteptare. Principala forță de reacție împotriva inamicului politic USL.
De fapt, este vorba despre schema clasică, pe care am prezentat-o aici și aici (cu rezerva că demult USL nu mai reprezintă doar mafia internă):
Românii sunt siliți să aleagă între adepții aservirii față de Mafia internă și adepții aservirii față de grupuri de interese și propagandă externe. (…) ”Ciocnirea” amintește de o capcană, în care cele două părți fac capital reciproc din denunțarea nocivității adversarului: baronii semnalează (când au nevoie) vinderea țării și cei aserviți extern semnalează crimele baronilor (când au nevoie). Alteori, cele două părți concurente (nu adverse) se așează la masa verde, pentru a cade la pace, împărțindu-și prada și teritoriile. Vrem să deschidem ochii românilor asupra acestui joc. Asta le va permite să-l depășească, redesenând linia frontului - între patrioții compleți și tandemul baroni locali/arendași pentru străini.
Alt clișeu deja uzat - pentru cine vrea să gândească - este căpușarea întreprinderilor de stat. Acolo unde ea a fost lăsată să se desfășoare, a avut un dublu rol - aport pentru partid sau pentru demnitarii care girau ilegalitatea, dar și un pretext de a arăta că statul nu este bun de nimic, că acea întreprindere, deși poate fi repusă în funcțiune cu investiții modeste și hoții alungați, își are viitorul doar în mâini private, mai bine zis străine. Oare căpușa oprește 84% din profit și lasă statului doar 16 % ? (cota de impozitare actuală), cum face privatul ?
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Postări populare:
-
mai 1. USL are de gând "să dea cep" bugetului USL anulează planul de investiţii de 4 de miliarde de euro, d...
-
Mutările aparent inexplicabile din politică trebuie citite şi în cheia bipartitismului. Facţiunea aflată la putere îşi regizează o o...
-
Numit "referendum pentru revizuirea Constituţiei". Deşi a fost anunţat şi planificat pe două zile, sunt şanse ca să nu se mai aj...
-
La National Vanguard . "A doua venire/aducere a Îmbârligăturii "... cum ar veni. The Second Coming of Trumpery, part 1 link T...
-
Ştire Realitatea.net : Prefectul Capitalei a anunţat că va ataca în instanţă o autorizaţie de construcţie emisă de Primăria sectorului...
-
Sub un singur nume sunt de fapt prezentate trei revoluţii: cea "anarhist-proletară" din 1905 (cu ramificaţii în armată - cuirasatu...
-
Am redescoperit un articol din numărul mai-iunie 1991 al revistei Meridian , revistă bilunară (director - Dorin Tudoran, redactor as...
-
"Falimentul energetic" din Cuba, adică blackout -ul total (căderea totală a sistemului energetic, în mod repetat şi pe durate ...

