România este singura ţară din Europa în care statul nu s-a opus în vreun fel ofensivei capitalului împotriva muncii din timpul crizei şi din perioada postcriză, în timp ce în toate celelalte ţări guvernele au căutat să contracareze această ofensivă, în fond pentru protecţia cetăţenilor lor.
Ultima dată mai publica la Jurnalul Naţional, dar n-o mai face din martie 2015. La Antena 3 este din ce în ce mai rar invitat (Varanu' a capitulat, se pare). Dar iată că apare ca autor la Cotidianul, cu un prim articol:
Când soarta cobailor nu-i interesează pe stăpâni
Guvernul Cioloş a făcut un pas înapoi în legătură cu proiectul de modificare a unor importante reglementări în domeniul fiscalizării muncii, lăsând responsabilitatea iniţiativei respectivelor modificări în seama secretarului de stat de la Finanţe, Gabriel Biriş, care, în consecinţă, şi-a dat demisia. Importanţa modificărilor respective depăşea cu asupra de măsură atribuţiile funcţiei de secretar de stat, dl Biriş fiind cu mult mai probabil folosit în chestiunea cu pricina pe post de balon de încercare şi, în final, de ţap ispăşitor sau acarul Păun.
Sub aparenţa unei reduceri procentuale a contribuţiei pentru pensii, urma ca întreaga această contribuţie (21,7% asupra salariului brut) să treacă în sarcina angajatului, spre deosebire de prezent, când peste 60 de procente (respectiv 15,8% din 26,3%) sunt în seama angajatorului. Salariile brute urmau să crească la concurenţa acoperirii sumei necesare pentru suportarea integrală de către angajat a contribuţiei prevăzute pentru pensii, procedura de plată a contribuţiei rămânând în continuare reţinerea la sursă (adică vărsământul de către angajator). Cota de 21,7% urma să se aplice şi asupra veniturilor din activităţi independente sau chirii.
Acum, la un anumit timp după demisia dlui Biriş, când pare că iureşul iscat a trecut, este poate mai nimerită o discuţie asupra problemei. La rece, cum se spune, pentru că, din păcate, guvernul Cioloş a aruncat în piaţă demersul nu la rece, ci la ”înghesuială”, fără vreo dezbatere publică deşi conştient de implicaţii, şi fără ezitări doctrinare sau practice, ca şi cum ar fi avut de îndeplinit o sarcină trasată ”de sus”! Ceea ce nu este deloc exclus, deoarece guvernul Cioloş este reprezentantul fără echivoc al actualului proprietar majoritar al economiei din România, care este capitalul străin (în linii esenţiale cel vest-european), fapt ce şi explică provenienţa de la Bruxelles a celor mai mulţi miniştri, inclusiv a premierului. În contextul dat, guvernul Cioloş a venit de la Bruxelles cu sarcini precise: să blocheze creşterile prevăzute de salarii în sectorul public sau să le contrabalanseze, spre a nu crea impulsuri similare în sectorul privat (căci salariile mici constituie cheia controlării în sistem colonial a României) şi să înceteze în actuala perioadă absorbţia de fonduri europene (care, probabil, au fost deja extrase de la Bruxelles pentru finanţarea refugiaţilor ajunşi în Germania şi alte ţări vestice).