15 ianuarie 2014

Oligarhia nu-şi permite un eşec al referendumului regionalizării



Numit "referendum pentru revizuirea Constituţiei". Deşi a fost anunţat şi planificat pe două zile, sunt şanse ca să nu se mai ajungă la el, cel puţin nu odată cu alegerile europarlamentare. Se pot găsi tertipuri constituţionale sau procedurale (exemplul #1, exemplul #2) astfel încât să fie reprogramat odată cu alegerile prezidenţiale, sau pentru 2015, atunci cu un prag de validare de 30%.

Să se falsifice cifra participării la vot, ca în 2003, este ceva mai greu la pragul de 50%, dar nu imposibil. Dacă mai trece ceva timp, se poate afişa un consens, acum se merge pe o propagandă nefavorabilă aprobării referendumului, puterea şi opoziţia apărând "în conflict" pe tema revizuirii, deşi au ca punct comun regionalizarea. 

Dacă nu trece referendumul (invalidare sau respingere) va reieşi că românii resping regionalizarea. Care s-ar putea relua prin proceduri legislative, ocolind un alt referendum. Costurile politice ale sfidării voinţei naţionale ar fi transferate în beneficiul unui partid parlamentar care să se poziţioneze contra regionalizării. Ar putea fi PP-DD acel partid ?

Un comentariu :

Riddick spunea...

Germania sugerează o amânare:

Deutsche Welle:

Ce nu poţi face astăzi, lasă pe mâine

Poate ar fi mai bine ca adoptarea unei noi Constituţii să fie lăsată pentru mai târziu.

Preşedintele şi majoritatea politică ar trebui să încheie un armistiţiu pe tema Constituţiei şi să renunţe fiecare la planurile sale, urmând ca subiectul să fie reluat într-un moment mai propice.

http://www.dw.de/ce-nu-po%C5%A3i-face-ast%C4%83zi-las%C4%83-pe-m%C3%A2ine/a-17360875


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):