Al treilea mit spulberat este că ar "trebui" să fim o "clasă de elevi silitori ai FMI", lipsă de personalitate şi servilism al căror campion de necontestat, în România, au fost Victor Ciorbea şi Cabinetul său CDR-ist, girat, ca nicăieri, de FMI şi Banca Mondială.
Bursa:
Mai multe mituri au fost spulberate prin dezvăluirea recentă a
dialogului dintre funcţionarii FMI Poul Thomsen şi Delia Velculescu, din
care rezultă cum conspiră să-şi atingă ţelurile, iar, pentru noi,
interesul în subiect creşte, cu atât mai mult cu cât amândoi au legătură
cu România.
Poul Thomsen este directorul FMI pentru
Departamentul european, responsabil de programele FMI din Grecia şi
Portugalia, supraveghind şi activitatea echipelor FMI de ţară, din
(inclusiv) Islanda, Ucraina şi... România.
Delia Velculescu este şeful misiunii FMI în Grecia, originară din România.
Discuţia
lor, dezvăluită de Wikileaks săptămâna trecută, a stârnit stupoare şi
revoltă, pentru că, din dialog, rezultă că ei intenţionează să
"gestioneze" aşa-zise "evenimente", de pildă, să ameninţe cu falimentul
Greciei (sau chiar să-l producă), retrăgând FMI din grupul financiar
care asistă statul elen, în care mai figurează Banca Centrală Europeană
(BCE) şi Comisia Europeană, o retragere pe care FMI, oricum, o doreşte,
din cauză că regulile sale stabilesc interdicţia să împrumute
insolvabili, cum este Grecia.
Problema este că Thomsen vrea să
coordoneze când să se producă "evenimentul" (iar nu "dacă" el să aibă
loc), gândind să-l împingă la o dată puţin înaintea Referendumului
britanic din 23 iunie, când insularii vor decide dacă mai vor să facă
parte din Uniunea Europeană (ceea ce ar exercita o influenţă asupra
voturilor). Asta ar strivi-o pe cancelarul german Angela Merkel,
liderul european care şi-a asumat să menţină integritatea Uniunii
Europene, dar care se împotriveşte iertării datoriilor Greciei, deoarece
este deja acuzată de propriii cetăţeni germani că risipeşte munca şi
avuţia ţării, ca să reţină în UE ţările insolvabile numite "PIIGS".
Merkel
n-ar putea lupta pe trei fronturi - "frontul britanic", "frontul
grecesc" şi "frontul german" - şi, aşa cum îşi fac socotelile Poul
Thomsen şi Delia Velculescu, va fi obligată să admită o înţelegere.
Primul mit pe care îl spulberă cunoaşterea acestei conspiraţii este [confirmarea faptului] că FMI conspiră.
Ani la rând, cei care au spus că suspectează caracterul conspiraţionist al FMI au fost batjocoriţi în fel şi chip.
"Lumea
bună" a finanţelor a spus despre aceşti suspicioşi că sunt
necunoscători ai faptului că Banca Mondială şi FMI sunt doar "aparate"
de coordonare financiară internaţională, lipsite de vreo agendă
politică, animate numai de mobiluri tehnice.