Colonialiştii “europeni” nu-i acceptă pe greci printre ei!

Ilie Şerbănescu (la Jurnalul Naţional):

Cei ce preiau cu detaşare sau resemnare realitatea rânduielilor de tip centru-periferie din cadrul UE, încercând a se face chiar a nu le vedea, au mai primit un pumn direct în faţă exact din partea celor cărora le spun “partenerii noştri europeni” pe când aceştia îi tratează ca pe nişte vasali, dacă nu pur şi simplu ca servitori. În urma deciziei fără echivoc a corifeilor din centru, care, în ciuda disensiunilor dintre ei însişi, se înţeleg de minune când e vorba de statutul periferiilor, Grecia a fost forţată să înceapă a-şi retrage băncile (prin vânzare sau chiar demolare) din periferiile vecine (anume de prin ţările balcanice, inclusiv România). Cu alte cuvinte, adevăraţii colonialişti din centrul UE au stabilit că nu mai pot tolera printre ei colonialişti intruşi de la periferii, punând capăt unei rătăciri democratice de câţiva ani.

În euforia generată de extinderea spre Est a UE, grecii, profitând de această euforie şi folosindu-şi dibăcia comercială dintotdeauna, au preluat poziţii economice în zona periferiilor limitrofe lor. Sectorul bancar a fost o piesă importantă, căci grecii în alte industrii nu prea dispuneau de pârghii. Au găsit, vorba lui Caragiale, şi ei faliţii lor în acest sector, alde România, Bulgaria, Serbia. A venit însă curând aşa-zisa criză şi lucrurile au fost aduse rapid pe făgaşul nealterat centru-periferie. S-a spus că, în încercarea de a-şi finanţa ieşirea de la periferie, grecii s-au îndatorat masiv. Nu te poţi însă îndatora decât dacă este cineva să te împrumute. De fapt, băncile private germane şi franceze au împrumutat disproporţionat statul grec, ştiind că oricum statul german şi statul francez le vor asigura spatele. Si, încă o dată de fapt, acesta era în fond scenariul! La scadenţă, statul german şi statul francez, alături de alte state din centrul UE, au intervenit! Dar nu pentru a salva statul grec, ci pentru a salva băncile proprii. Iar, în contul sumelor îndreptate chipurile spre Grecia, aceasta a fost obligată pentru rambursare să-şi vândă mobila din casă. Neexistând prea multă mobilă, vânzările ajung în cele din urmă la insule. Asta-i piesa! Asta-i soarta periferiilor! Si, până la ultimele dintre insule, colonialiştii adevăraţi din UE au decis ca, înainte de toate, rătăcirea bancară colonială grecească să fie lichidată!

Pentru un român, ideea de a apela la o bancă spre a contracta un credit este ruinătoare, deoarece băncile existente în ţara lui – cam toate străine – practică un colonialism cămătăresc deplin, cu cele mai mari marje de dobânzi din lume, justificate neobrăzat pe seama riscului de ţară! Băncile greceşti s-au înregimentat şi ele în aceste marje de dobânzi: aceeaşi cămătăreală la creditele acordate, aceeaşi bătaie de joc la onorarea depozitelor! Aşa că nici o pagubă că sunt alungate din România.

Aici este vorba însă de altceva. De ce băncile greceşti să n-aibă dreptul de a ne cămătări şi băncile austriece să aibă?! În numele căror criterii?! Când este vorba de teşchereaua lor, colonialiştii abandonează ipocrizia şi îşi dau arama pe faţă!