15 septembrie 2014

Europa, minciuna şi datoriile



Curierul Naţional:

"Voi sunteţi din tatăl vostru Diavolul şi poftele tatălui vostru vreţi să le faceţi. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr-ale lui grăieşte, fiindcă el mincinos este şi tatăl minciunii." (Evanghelia după Ioan, 8:44)

Începând din această săptămână cunoaştem noua componenţă a Comisiei Europene. Încotro pornesc nu ştim. La drept vorbind, probabil nici membrii Guvernului (pan)european nu ştiu. Dacă ne asigură că ştiu calea, mai degrabă ori se mint singuri, ori ne mint doar pe noi. Cea mai probabilă, o combinaţie între cele două. De unde atâta suspiciune? De ce nu am da credit Comisiei la început de drum? Răspunsul scurt: pentru că în Europa problemele sunt serioase. Or, este noul şef al Comisiei Europene, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, cel care cu numai câţiva ani în urmă spunea că "atunci când lucrurile devin serioase, trebuie să minţi".

Credibilitatea Executivului de la Bruxelles face cam tot atât cât o promisiune de minciună, rostită de bunăvoie şi nesilit de nimeni de domnul Juncker. Episodul din primăvara anului 2011 când, în calitate de şef al Eurogrupului miniştrilor de Finanţe, noul comisar a negat o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din zona euro înainte de un nou episod al crizei din Grecia. Explicaţia pe moment: minciuna este necesară.

Intervievat la puţin timp după respectivul episod, în mai 2011, de publicaţia germană Der Spiegel, Juncker a primit o întrebare-şoc: "Cunoaşteţi cea de-a opta poruncă?" (din Biserica Occidentală). "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău", răspunde cel care atunci era ministrul de Finanţe din Luxemburg. Ulterior, într-o argumentaţie mai mult sau mai puţin complexă, mai pe ocolite sau mai direct, omul nostru spune că o astfel de mărturie strâmbă poate fi acceptată atâta vreme cât ţii cont că cea mai importantă poruncă este să nu faci rău celorlalţi. Reporterul Der Spiegel insistă şi întreabă dacă un ministru de finanţe în epoca pieţelor de capital globale chiar nu poate spune adevărul oamenilor. "Nu am un răspuns pregătit la întrebarea dumneavoastră", replica Juncker.

Vă daţi seama ce ne aşteaptă?! Mandarini cu mentalitate de castă superioară, ce se cred iniţiaţi în chestiuni care nu pot ajunge la urechile prostimii, ar urma să ne conducă pe o cale pe care oricum nu ne-o vor explica pentru că oricum cred că nu o vom înţelege. În plus, de ce să ne sperie?

Vrem sau nu vrem, noua Comisie Europeană îşi începe drumul cu o promisiune de minciună făcută în urmă cu trei ani şi jumătate. Putem spera vag că ni se spune adevărul în cele mărunte, dar să fim conştienţi numaidecât că de îndată ce lucrurile vor deveni serioase vom fi minţiţi.

Care este adevărul cel mai serios pe care nu ni-l va spune nimeni de la Bruxelles? Acela că Europa se află sub povara unor datorii care nu pot fi plătite şi că dezintegrarea acestui castel al creditului riscă să arunce în ruină întreaga economie europeană. Pare o treabă suficient de serioasă încât să fim minţiţi!

Volumul datoriilor publice şi private numai din zona euro se ridică la 25-30 trilioane de euro, aproximativ dublul valorii activităţilor economice din blocul monetar pe un an întreg. Ce muncă de sclavi trebuie să presteze cetăţenii Europei pentru a plăti asemenea împrumuturi?; cui să ne vindem totul din casă pentru a rebalansa sistemul financiar?; din ce să acoperim aceste trilioane care ies din scala de percepţie a oricărui om?

"Relansare economică", "robusteţea băncilor", "creştere sustenabilă", "strategii energetice", "incluziune socială" vor fi sintagmele egale cu minciuna în condiţiile ignorării realităţii bolovanului datoriilor. Lucrurile sunt, de fapt, într-atât de serioase încât nu mai ştim dacă este cale de ieşire. Cel puţin suntem asiguraţi că vom fi minţiţi. Bine măcar că nici nu ştim ce ne aşteaptă!

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):