24 decembrie 2011

Everac, potpourri (I)



   Propaganda şi substanţa

   Nu cred să greşesc spunând că lumea de astăzi e guvernată de propagandă. Propaganda, adică ceeace trebuie propagat, iese în faţă prin mijloace nemaipomenite, mai mari ca oricând, înfipte chiar în spaţiul în care trăim, fie el public sau privat, în aerul pe care îl respirăm, în undele ce ne traversează. Imagistica propagandei e copleşitoare, ca şi vacarmul ei. Nu mai scapi absolut nicăieri.
   Propaganda nu arată ceea ce numim realitate, în substanţialitatea ei. Propaganda arată ceea ce e avantajos, prielnic, seducător la cel care o face, şi desigur rău, strâmb, primejdios la adversarii săi. Propaganda adună calităţile, le dă o pondere, selecţionează priorităţile, creează dacă e nevoie o axiologie specială în avantajul celui ce o întreprinde. Cât se acoperă ea cu substanţă noi n-avem de unde să ştim. E vădit, e de la sine inţeles, că efectele secundare, novice, nu sunt propagate. Nici defectele propagatorului. Şi, adesea, nici adevăratele lui intenţii. Trecând otova peste acest mănunchi inestricabil de calităţi şi defecte, de oportunităţi şi primejdii, de câştiguri şi daune, propaganda e un trişaj, căci ascunde proporţiile substanţei.
   Cea mai mare parte a propagandei constă în proiect, flotează într-un viitor nedeterminat. Propagandistul spune: “voi face pentru tine cutare şi cutare, vom dezvolta pentru tine cutare împrejurare din care, dacă mă asculţi, vei avea numai beneficii”. “Dacă mă asculţi” înseamnă dacă mă plăteşti sau dacă mă votezi. Dacă îmi iei marfa mea sau dacă mă pui pe mine să te reprezint în lucrurile publice. În amândouă cazurile propagandistul se preface că lucrează neapărat pentru fericirea cetăţeanului-client  -  la binele şi sporul său propriu pare că nici nu se gândeşte. El e îmbibat de “fraternitate”. De aceea îşi permite să exagereze atât calităţile produsului sau proiectului său, cât şi calităţile sale personale. El face tot ce poate să trezească interesul pentru firma sau persoana sa, fără raport direct cu substanţa lor reală.
   Dacă e politician român, el se arată (cum am mai spus-o) simpatic, popular, deştept, cinstit şi informat. Iubeşte copilaşii, îi ridică cu drag la piept şi-i sărută; dacă sunt ai săi îi arată lumii cu o mândrie modestă. Iubeşte tradiţiile populare, se îmbracă în costum naţional, cântă, tropăie. E prezent la reuniuni mondene şi la meciuri. Doreşte să se vadă că-i place viaţa, nu refuză un pahar de vin. Îi licăre ochii după o femeie frumoasă, fiind ca toti ceilalţi, adică un om între oameni, chiar dacă acasă stă pe aur şi milioane de parai. E prieten cu formaţiile de muzică modernă, cele de succes, e oarecum la pagina cu diverse vedete (fireşte la Operă n-are ce să caute, decât la protocoale). E reverenţios cu Biserica Ortodoxă Română, merge la paranghelii şi la praznice, oricât ar fi, în sufletul său, de ateu. Pe scurt, aici, în toate cele înşirate se cască o diferenţă straşnică între substanţă şi zornăitorul înveliş al propagandei, care trece mult înainte. În anii electorali toţi politicienii sunt drăgăstoşi, fraterni, răspândesc optimism, devin foarte inteligenţi şi dezinteresaţi. Trecutul lor plin de nedreptăţi, gafe şi fapte penalizabile se estompează, cazierele se ascund, ignominiile cu efecte dezastruoase la fel; primează cucernica laudă de sine şi hula întărâtată faţă de adversar. În timpul ăsta se mai răşluiesc mii de hectare de păduri şi se mai fură cu toptanul, substanţial; dar propaganda stă în faţă, pavează şi pavoazează totul.
   Dacă e vorba de o firmă, propaganda zdruncină toate minţile de dimineaţă până noaptea, urcându-se peste tot pe ziduri, împroşcând imagini şi sunete ameţitoare, haioase, naşpa, sobre, academice, ca să cumpărăm produsul, în special pe cel mai puţin vandabil (căci cel substanţial-bun se cam vinde singur). Aici dezbinul cu substanţa poate să fie la fel de catastrofal ca în politică.
   Propagandă îşi fac şi artiştii, şi stiliştii, şi sportivii, iar când au nume bun îşi angajează numele ca să facă propagandă la alţii, chiar dacă nu cred o iotă din ce propagă. Politicii fac şi ei pe ascuns propagandă la firme care, tot pe ascuns, le dau bani. Cu mii de subtilităţi, politicii angajează în favoarea lor jazzuri, echipe sportive, cete religioase, gazete şi posturi T.V., care la rândul lor se lasă servite de ei, dincolo de orice substanţialitate. La firme mari, concurente, propaganda poate fi mortală, cum e şi lupta lor. E vremea coloşilor ce se bat în afaceri până la desfiinţare cu armele propagandei.
   La ce slujeşte până la urmă acest salt al propagandei mult peste limitele firescului? La ce, această creştere nesăbuită a simulacrului, a prefăcătoriei? Ea slujeşte teribila nevoie de dominaţie şi în consecinţă de extragere de folos propriu, cu asuprire sau nu, a bunurilor lumii.
   Fără îndoială, se produce şi substanţă, există şi oarece progres substanţial. Dar când vezi cât investeşte politicianul în afacerea numită politică şi cât îşi plăteste el rangul, înţelegi că nu frăţietatea creştinească l-a animat, cum n-a animat nici pe afaceristul trişor; ci că viaţa s-a falsificat mult în substanţă din cauza dezmăţului propagandei.

- sursa
 Dilema cea mare

   S-a ivit de-o vreme o dilemă îndelung dezbătută, însămânţând vrajbă şi manifestări populare, lupte politice în Parlament, soluţii inacceptabile de-o parte sau de alta: dacă actuala criză acută din economia românească trebuie remediată prin scăderea salariilor şi pensiilor (teza de dreapta) ori prin mărirea TVA şi transformarea cotei unice în impozit progresiv (teza de stânga).
   Dar nu aceasta, după mine, e dilema cea mare în materie politică. Ea, de altminteri, a şi fost rezolvată.
   Dilema cea mare e că şi stânga, şi dreapta, ca şi tot ce a mijit în nenorocita noastră viaţă politică, au operat în aşa fel încât să ajungem la această inexorabilă răscruce. Căci nu fac nicio diferenţă între partidele existente, fie şi în stare larvară, ori triumfător-guvernante, sau bătându-se în piept cu cărămida opoziţiei, în a dezarma aceasta ţară de capacităţile ei de producţie, morfolite şi înstrăinate, scoase la mezat cu bacşişuri josnice, sau hăcuite şi prăduite pur şi simplu din prostie sau intenţii criminale.
   Cine dacă nu socialiştii, prin spurcata gură a d-lui Roman, au enunţat că avem o masă de "fiare vechi" în locul industriei şi s-au grăbit s-o lichideze, cât mai oneros pentru noi, prin Muşeteştii ei?
   Cine dacă nu tătucul Iliescu a desfiinţat formaţiile agricole rentabile şi a lăsat să se închidă combinatele care ne hrăneau şi să se vândă cele ce ne ţineau în rândul lumii, pe mai nimic, în profitul spurcaţilor săi de colaboratori?
   Cine dacă nu oamenii partidelor au pus mâna să îndese în sacul cu pensionari 6 milioane de cetăţeni ai României, pe lângă alţi asistaţi, pe care nu mai prididesc, din tâmpenia aceloraşi, destui muncitori în ţară să-i susţină cu aportul lor salarial?
   Cine, dacă nu toată această ordură, a votat Constituţia din 2003 dând oricui dreptul să cumpere teritoriu din trupul ţării, livrând-o fără nicio milă, pe şperţuri, veneticilor?
   Cum s-a îngăduit şi se îngăduie pachete de acţiuni majoritare societăţilor din afară, fie ele şi de stat (străin) şi externalizarea totală a beneficiilor, atât la străini, cât şi la păduchioşii noştri deveniţi bogaţi peste noapte fără mult temei?
   Cum de se susţin, din snaga ţării, a noastră, toate gripele şi tusele societăţilor şi băncilor străine ajunse la ananghie, prin devalorizarea omului de rând şi înfeudarea lui în credite?
   Care regim a pus capat maşinaţiunilor cu diplome de complezenţă plătite, prin care hoarde de "gulere albe", prost educate şi instruite, se uită cu jind la posturi inexistente şi se văd constrânse să treacă frontiera expedientelor frauduloase şi înjositoare?
   Care regim a pus capăt devastărilor pădurilor şi hemoragiei mâinii de lucru utile? Care guvern, în frunte cu cel liberal, n-a dat de-a azvârlita cu banii ţării pe futilităţi şi abţibilduri, sugrumând în acelaşi timp cercetarea?
   Care oare a eradicat ciorchinii de "băieţi deştepţi" clientelari, agăţători de orice produs de larg consum?
   Care regim nu şi-a avut tromba lui de ploşniţe sinecuriste, sau prea costisitoarea sa fanfaronadă? Unde nu s-a instalat criminala idioţie de a vinde ieftin la străini capacitatea, şi de a le cumpăra apoi scump produsul? De a alunga de pe piaţă exemplarul autohton pentru specula de import? Cine a fost damblagiul care a articulat creşterea PIB-ului în special pe consum?
   Toţi s-au fudulit, toţi au agonisit utilaje de lux pentru delectări sibarite la vârf, toţi au călătorit la mama dracului pe bani de la buget, toţi au comis falsuri şi nedreptăţi, toţi au privilegiat şi sfidat legile, şi păgubit statul, şi dereglat ordinea prin hotărâri, şi împins vârtos la mizeria de astăzi, la dilema de astăzi.
   Să-i dăm un şut (dacă putem) acestui guvern netrebnic; dar în favoarea cui, netrebnici opozanţi?
- sursa
  
Zavodul si boldeii
   Seara nu pot sa ma mai culc fara sa ascult o vreme pe zbenguitorii nostri boldei, care incearca sa faca si sa desfaca Legea Curtii. Ei au ce au cu Zavodul cel Mare, care latra foarte tare. Si boldeii isi ingroase vocile lor, mai subtirele, si isi spuzesc ochii a ingrijorare. Ei ar vrea, negresit, o alta Curte, cu alti Dulai. Cu alti Copoi si alti Ogari. Sunt dospiti de ingrijorare, dar increzatori ca latratul lor minunat o sa raspandeasca imprejur numai liniste si belsug. [...]
- sursa
Adevarata eliberare
   Eram serb, iobag, si aveam de indeplinit diverse biruri, in cap cu mucarerul, dar si gostina, vacaritul, fu­ma­ritul si multe altele, vai de zilele mele, caci altfel ma afumau pe mine.
  Peschesul cel mare il lua Voda, dar mai aveam un rand si la boier, plus unul la egumen care nu ma slabea nici el, afurisindu-ma. Tara era bajenita, supta de toate darurile ei, cotropita fara istov. Catane unguresti de principe protector isi faceau deseori aparitia pe mosie, printre altii, cu chip sa ne ocroteasca, dar bagand sila in traiul si avutul nostru. Mi-au luat fete pentru imperecheri scarbavnice lnaltul Divan si feti dinainte hotarati pentru turcit. Era jale, cum oi fi rabdat? Hulpavii imi faceau legea, iar lor, Padisahul, Vizirul, agalele, pasalele…
   Pe urma m-au mai eliberat, adica a ve­nit rusul si mi-a dat cum a vrut el un Regu­lament Organic.
   Pe urma m-am eliberat si mai tare, ca a pus neamtul o clipa mana pe carma, si-n scurta vreme iarasi rusul mi-a spus ce sa fac, cat sa-i dau, cum s-o carmesc, cum sa vorbesc, cum sa cuget; si mi-a luat indesat. Mi-a luat insa si capeteniile de pe cap, si le-a taiat capul, ajutandu-se de comisari bozgori si venetici. Imi spunea dinainte cati insi am de scos datori si cati vinovati, - stia dinainte, al dracului! Mi-a sparcuit si din tineret, mi-a pus calus la gura!.. M-a tinut la ochi!…
   Dar uite ca a venit vremea sa ma eliberez de tot si sa ma ajut: cu FMI. Sunt prieteni buni, chibzuiesc ei pentru mine, pentru noi, lasa lesa potrivita. Nu mai platesc pesches, platesc dobanzi. Nu ma mai afuma, se multumeste numai cu avutul, casa, pamant, bani, ce-o fi. Boiernasii desigur, trebuie tinuti, si egumenii! Castigurile le ia barosanul strain cu socoteala, te lasa sa mai respiri. Ungurii, altadata impovaratori, acum ajuta cu tot sufletul, pun ei ordine la noi in treburi. Fetele pe care le dadeam isi fac acum rostul liber prin porturile altora, unde mai iau si gologani. Fetii nostri se duc cu voie buna sa munceasca la altii, dupa ce i-am scolit aici. Regulamentele nu mai sunt Organice, dar sunt bune si stricte, cat sa nu mai iesi din nevointi. Nu mai dai fumarit, ci taxe progresive pentru energie si combustibili. Nu mai dai gostina pentru porci, caci s-au umanizat. Multe dobitoace au intrat in Colegiu, fac excursii, mugesc frumos, se balega cu distinctie, nu ca altadata.
   FMI-ul isi bate acum saracul capul pentru noi, ne spune cati sa dam afara, cate paturi sa punem la cate spitale ramase, ce boli avem voie sa facem, cati morti prevedem. Pe belitori si smecheri ii trecem prin asa zisa justitie, adica ii aratam la TV, le facem putina asuprire si le dam drumul. FMI se baga in piete cu chibzuinta, ne fac preturi, ne spun (ca sa nu ne doara capul) ce mai avem de lichidat. Desfiinteaza ici, desfiinteaza colo, incet, cu masura, cu bunavointa, nu cu anasana, ca altadata.
   Am aflat ca vor reglementa si cate echipe sa joace in liga I, cati jucatori sa aiba o echipa, cate goluri sa dea un inaintas, cu ce picior. Se pare ca vor sa schimbe, tot amiabil, si degetele de la o mana. E in lucru un regulament cu cate fasii de carne sa putem pune la o ciorba de burta. Fratii unguri nu ne mai apasa, ei jinduiesc acum pentru Ungaria, aici vor numai caimacul. Tiganii sunt si ei, in sfarsit, la larg, le zice romi, adica romani prescurtati. E peste tot omenie si prietenie ce nu s-a vazut, Voda asculta acum doine vesele dinspre Ocean. La sefie e venit caimacanul FMI Franks, om de toata nadejdea. E o adevarata suprema eliberare!

- sursa

Liberalismul vasal
  
   Cine ar crede că aceste două cuvinte - liberalismul şi vasalitatea - pot face casă împreună? În general, vasalitatea înseamnă subordonare nesmintită, deci nelibertate, constrângere; iar liberalismul e: “facă fiecare ce vrea şi ce poate, ca din echilibrarea nevoilor şi prestaţiilor să rezulte un bine cât mai general”.
   Liberalismul, în principiu, regularizează jocul economic, înfige marfa oriunde ea lipseşte, mobilizează prestaţiile în funcţie de nevoi şi produce prin liber schimb plusvaloare pe care o difuzează apoi, stimulând alte resurse. În aparenţă nu e nimic mai egalitar decât dreptul de a produce şi de a vinde liber. Pe toţi cei aşezaţi în acest circuit, îi paşte, zice-se, pricopseala.
   Numai că lucrurile în practică nu prea stau aşa, ci mai degrabă ca în fabula lui Grigore Alexandrescu. Acolo dulăii mari sunt mai “egali” decât căţelandrii şi cotarlele, se respectă şi se mârâie cu alt glas şi cu altă putere decât jevruţele, nefiind întru nimic egali cu acestea. Câinele cel mare înghite sau muşcă pe cel mic, căci n-are niciun interes să împartă osul cu el. Economia mare, consolidată, dominantă, se înfige în pieţe de unde zburătăceşte micile economii, fie el liberalismul cât de înfloritor in teorie. Economia mare pune mâna apăsat pe cea măruntă, o zăticneşte, o mută, o întoarce pe dos prin mijloacele paşnice ale liberei concurenţe, o face sufragană ca pe un schit, o ia la poruncă. Îi şi dă, dacă vrea, ca să aibă ce să ia înapoi cu dobândă. O bagă în lesă şi o ţine acolo, punând-o să muncească îndoit, să se dea de ceasul morţii, să facă toate tumbele din lume şi până la urmă să piară de demoralizare prin autojaf disperat. Doreşte şi izbuteşte să o aducă la o datorie perpetuă.
   Şi atunci, cu ce se deosebeşte un asemenea liberalism, ca floare şi fruct al iniţiativei necorupte, de mizerabila vasalitate politică unde îţi dădeai snaga şi câştigul, agoniseala şi (în termeni moderni) plus-valoarea când bătea stăpânul din picior ori îţi arăta cârpa neagră? Sute de ani am avut parte de această scârboasă supoşenie în care nu s-a adunat aproape nimic, decât câteva ziduri de mănăstire, în care ne-am găsit minori şi înapoiaţi, mereu grijulii să plătim la timp, mereu nevolnici să construim europeneşte, să adunăm, să înălţăm, să presăm şi să ne extindem ca alţii.
   Am făcut apoi ce am putut o sută şi ceva de ani, de cele mai multe ori imitând, ne-am arătat o vreme mai putincioşi, şi iată că ne-am poticnit iar; atât că suveranii actuali nu au în mână sabia, nici nu crestează să ne ia sângele de răi ce sunt, ci au în mână tibişirul şi ne îndatorează ca să ne ia toate resursele de buni şi îndatoritori ce sunt, într-o lume proclamată liberă, ba chiar solidară! În fond e aceeasi vasalitate! Acelaşi călcâi aşezat pe gâtlejul nostru.
   Noi nu putem întoarce azi din cauza liberalismului dominant, cum n-am putut întoarce altădată din cauza despotismului. Noi facem azi jocul marilor case de credit. Nimeni nu ne întreabă dacă vrem să-l facem sau nu. Şi am ajuns să cred că nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem să vindem sau nu capacităţile noastre productive. – Vinde, că te tai! ni s-a spus, şi s-a dat o şpagă la nevolnicul de vânzător, un rahat cu ochi, care s-a “turcit”, adică s-a căftănit, s-a ajuns şi s-a revărsat ca un păduche. Când Ceauşescu şi-a plătit datoria, adică şi-a dat jos lesa, l-au omorât. S-a dus sclavia dictaturii şi a intrat pe poartă cealaltă sclavie, cealaltă vasalitate, a liberalismului. S-au dus fabricile, s-au dus piesele, capacităţile, iniţiativele, aerul suveran. Au năpădit băncile străine. Au luat în mână comerţul, afacerile, au derutat, au zăpăcit, au favorizat vasalitatea prin împrumuturi scumpe şi devalorizări cu alţi trădători financiari, plătiţi copios şi aceia.
   Acum, cu criza, li s-a pus un sughiţ băncilor, aşa că am luat noi obştea românească prin reprezentanţii ei, un împrumut masiv, fabulos, niciodată recuperabil, ca să nu mai sughită bietele bănci străine. Îi ajutăm pe sărmanii străini bancari să ne ajute! Îi oploşim, îi protejăm, ca să ne ţie perpetuu în lesa creditului fără de care nu mai putem trăi, fiindcă vasalitatea e singura condiţie compatibilă cu noi!
- sursa
  
Masinarii minunate
   Ajuns la adanci batranete, am acum timp sa admir si sa ma mir. Traim, fara nicio gluma, intr-o lume absolut minunata. Tot ce e imprejur e fascinant! Mai intai faptul ca pun un deget pe un buton si se face lumina e extraordinar.
   Pun un deget si se face intuneric, intr-o secunda. Se face lumina la distanta. Se face lumina palpaitoare cat vreau eu. Nu departe de noi Eminescu scria "Cand cu gene ostenite seara suflu-n lumanare". Sute de ani s-a suflat in lumanare, s-a luminat cu torte, facute cu rasina, date cu pucioasa, aprinse greu cu tot soiul de scapariciuri. Acum hat! te inunda lumina, de vreo 150 de ani, la o mica apasare. Ba se aprinde si daca treci pe undeva. Si ti se deschide sau roteste usa, fiindca te-ai aratat. Si se suie scara cu tine, numai fiindca te-ai aratat!
   Si daca apesi alt buton ti se face caldura in casa, caldura buna de abur incalzit sau de sarma inrosita electric. Mai multa, mai putina, cum iti place. Si iti vine si apa calda la robinet, oricand, minune mare! si punand mana pe un soi de mixer o faci mai calda sau mai rece, uite asa, dintr-o dulce manuire, nu mergand la fantana sau la cismea, nu carand apa in caldare si cobilita, nu dupa ce ai crapat lemne (lemne uneori aduse cu greu) si ba incingand apa pana la fierbinteala, ba incropind-o pana la sleiala; acum o potrivesti cu doua degete, cu unul singur. Closetul cu jet de apa, alta minune nemaipomenita, dupa sute de ani de privata cu groapa si mii de ani de natura frusta! Lift, minune mare, mergand si 150 de etaje, sa nu-ti vie sa crezi!
   Vorbesti cu cine vrei, la distanta, pe un aparat care incape in buzunar. Pui degetul pe niste cifre si vorbesti. Mai nou poti sa-l vezi pe interlocutor, chiar daca e la antipozi. Absolut de neinchipuit! Cu doua sute de ani inainte pentru comunicare la distanta faceau semnalizari cu focul, se manau trimisi calare prin zone primejdioase. Acum stai tolanit si-ti vine convorbitorul in fata cand poftesti, si de la Palat daca e curtean, si din fundul tarlei daca e oier. Vrei sa mergi la Paris, faci doua ore in zbor, si la Londra tot doua. Caruta, diligenta sunt si ele la o distanta de abia 16 - 17 decenii, nu mai mult, tarai pe atunci targa pe uscat zile si saptamani. In Bucuresti umbli acum la repezeala pe dedesubt, nu-ti trebuie o ora ca sa-i dai roata, desi e mare si labartat. Sus pe strazi, unde te intorci, ai cu ce merge.
   Bagi un ban, bei o ciocolata cu lapte sau rontai un sendvici. Ai de platit nu stiu ce, vari bancnota si-ti iese chitanta cu toate cele de cuviinta. Te gaseste pe computer in cateva secunde, fara o mie de catastife prafuite. Medical, cam stie intr-o jumatate de ora tot ce ai. De la distanta deschizi usa masinii, schimbi postul TV. Iti transferi gandul, dorinta, prin fax sau e-mail in cateva clipite, - cand, unde, s-a mai pomenit asa ceva? Iar de Internet ce sa mai zic, cu panorama lui totalizatoare si cu arhiva lui? Minunea minunilor lumii! Cateva din muncile tale le face robotul, o masinarie!
   E adevarat ca daca pui mana pe unde trece marea electricitate te-ai ars. Daca au intrat trei pasarele in motorul avionului cu care mergi, ai picat. Daca il tot vezi si-l auzi pe alalaltul la capatul lumii il banalizezi. Daca tot inghiti televiziune, te tampesti. Daca aterizezi pe Luna ai despoetizat viata. Daca iti face robotul treaba, nu mai esti tu. Daca stii prea multe si de toate, te apuca zapaceala. Daca ii citesti pe altii la distanta, ii poti si fura. Daca esti atat de performant, poti arunca in aer, prin delegatii tai, planeta.
   Sunt minunate masinile, iar de pe urma lor traim ca niciodata. Dar niciodata pana acum, in ultimele timpuri, nu ne-a stat la indemana distrugerea noastra globala, dintr-un nimic, dintr-o neglijenta, dintr-o zgaiba. Putem deveni in cateva secunde o fosta planeta. Si o stim. Putem s-o intoxicam, planeta. Putem s-o inundam. Putem s-o incendiem. Putem s-o explodam. Doamne, ce facem cu atata putere?
   Si cat mai avem pana la autodistrugere?

- sursa

Ca chestie
   De unde o fi aparut ideea ca numai democratia e buna, ca dictatura e rea si abhorata, ca trebuie sa zvarli in ea cu pietre, s-o-nabusi, s-o faci arsice? Cine a inventat, si de ce, ca tiranul e totdeauna rau, rau-venit si nimicitor, in timp ce orice lalaiala spanzurata in democratie si care il rasfata pe Burdusel e inteleapta si frumoasa!? 
   Cand e poporul ingramadit cu sufletul imprejurul unui nume sa fie de rau, iar cand e impartit in paispe aproape-anonime sa fie neaparat de bine? Ca ce chestie? Sa ai voie sa dai cu multi democrati de pamant, dar nu si cu democratia!? Sa ti se puna calus la gura cand injuri democratia, sa n-ai voie decat sa blestemi pe tiranii cazuti? Sa le dai cate o copita in numele lui Burdusel!?
   Dar (daca n-am spus-o, o repet!) romanii au avut regi, au avut dictatori si imparati cu care si-au intins stapanirea, civilizand lumea antica. Alexandru cel Mare a stralucit ca autocrat in cuceriri si in maretie, de-aceea i se zice "cel Mare". Importanti au fost si Xerxes si Timur-Lenk si Baiazid cu tot neamul lor de tirani. Cand au venit despotii unguri ne-au facut pilaf pe noi "democratii". Toata istoria noastra pana la Cuza e o lunga dictatura si tiranie. Dar ce altceva sunt Imparatii Romani de Natie Germanica, regii Frantei sau ai Spaniei? Care sunt momentele cele mai mari care au pus in evidenta Franta daca nu momentul tiraniei lui Ludovic al XIV-lea si momentul dictaturii lui Napoleon? Fost-au democrati Henric al VIII-lea si cu Cromwell? Poate Petru cel Mare!? Poate Atatürk!? Or fi rasluit quakerii pamantul Americii de Piei-Rosii prin mijloace subtil democratice? Dar englezii, cu mijloace amiabil democratice si-au facut imperiu colonial? A avut si Suedia un moment de stralucire, dar nu tocmai democratic, inainte de stapanirea lui Burdusel. Elvetia e burdusita de cand o stim, n-a clempanit niciodata istoriceste. Ca chestie !...
   Dar tiraniile merg si mai sus, prefacandu-se in mituri. Avem astfel o dictatura subtila a lui Cristos, cum avem una a lui Iehova, Mahomed sau Buda, toti intr-un fel poruncitori de supunere prozelitica, toti atatatori de razboaie de prioritate, toti pretendenti la mantuire exclusiva. Acolo tot democratie se cheama ca este, cu un sef care te trimite sa mori: sa mori pentru nemurire?  

   Cine ne asigura ca e mai buna sporovaiala si stapanirea bancilor ori a tranzactionistilor?
   Cand ne-am infundat, in 1940, de ce nu s-a sculat alde democratul Maniu sa apuce tara, nici democratul Bratianu, ci s-a sculat, cu toate riscurile mortale, dictatorul Antonescu? Chiar sa nu fi avut niciun castig Portugalia de pe urma tiraniei lui Salazar? Si ma opresc aici, ca altfel ma bate democratia. Altfel ma cotonogeste Burdusel, care e la putere. Si care, intr-un fel, in versiune democrat-europeana, ne-a pradat si ne-a nenorocit in mod amiabil. Cu mici santaje in fata dar si cu mari armate in spate.
   "Jos tiranul!" - ce omeneste suna acest cuvant! Dar nimeni nu stie ce urmeaza apoi. S-ar putea sa fie mai rau, mult mai rau. S-ar putea ca Burdusel sa aduca o alta tiranie, mai imputita, mai constrangatoare.
   Nu fac, nu-mi permit sa fac apologia dictaturii. Dar discut asa, ca chestie!
- sursa
Manjirea miraculoasa
   Rar o tara mai vesela ca a noastra, uneori chiar iti face placere sa vezi ce tanara e si ce voios se joaca. Se joaca, asa cum faceam si noi, de-a Baba Oarba, de-a Hotii si Vardistii, de-a Pacala si Tandala si tot soiul de intamplari cu Spanul, cu Balaurul, cu Aruncatul Pieptenului, cu Dat pe fata cu chinoroz sa nu te mai vada nimeni, apoi de-a Puia Gaia si altele-n sir. Nimic nu e cu rautate, unii ar zice (necunoscandu-ne) ca nimic nu e serios. Alte popoare, bunaoara, iau Hotii si dau cu ei de pamant, ii baga serios la basca, ii freaca de-a binelea, prin Vardisti. Bietii oameni, nu stiu ce e voiosia romaneasca.
   La noi e altfel, e mult mai placut. La noi fierarul vesel, “Spanul”, am uitat cum il cheama, pune la cale uciderea lui Sahleanu de la sindicat, care l-a prins cu ocaua mica. N-apuca bine justitia romana cu Fetii ei Frumosi si Burtosi sa-l indese la ocna, ca placutul criminal ceh o sterge prin ostrete ca o gaina prin gard, nici macar rascaind, si se duce la locul sau, unde va trai linistit pana la adanci batranete, facand un pipi subtire pe statul roman asa-zis “de drept”. 
   Alt borfasel – ochesel, dl. Omar Hayssam, declarat bolnav – mort la bojoc sau alte madulare, zici ca matura pe vecie puscaria. As, el se da cu ceva, ca si Cocosul Nazdravan, ii dispare subit cancerul, ii mofluzesc urmaritorii, si se misca prin Romania ca prin branza – schweitzer, ajungand taman unde il astepta vaporul in care se suie, deghizat sau nu, complice cu sefimi nazdravane, ghiftuite de parai; iar de-acolo repede o gingase duhoare base… si nu stiu mai cum peste intocmirea noastra nationala. Ne-am jucat si noi, deh! Am facut aventura! Am pus la post si rugaciuni in Irak vreo trei ciocoflenderi, am dat, am luat, ne-am stropsit, am bocit, dar totul se termina cu voiosie, atat ca lipseste covorul rosu festiv de sub picioarele arabului. Si-l merita, saracul, de cat s-a cinzuit pe langa sefii nostri de partide, care nu mai puteau fara el! Cum nu mai puteau nici fara sute de pintenogi care dadeau, ca-n basme, cu aurul d-azvarlita tocmai inspre capul si-n partidul lor.
   Cu ce potricala o fi dat nastrusnicul Omar de nu l-a mai putut nimeni dibaci? Dar nea Tiganul acela infoiat care apare in Italia si se alatura voios sefimii romanesti celei mai inalte, gata sa ciocneasca un paharel de sampanie cu ea, desi are o condamnare babana in tara si ar trebui sa putrezeasca in haine vargate la bascalion! Insa in loc de basca la noi se face bascalie, e altceva: e in joc “omenia” si joaca romaneasca. De ce sa spurcam noi oamenii?   
   De ce sa-i asuprim pe jefuitori si pe criminali, cine stie ce au si ei in suflet. Au si ei o mama!.. Au o dragoste!..
   Aflu cu satisfactie ca numitul Severin Tcaciuc, si el urmarit se pare, cu ponoase la activ, s-a prezentat la consulatul roman din Viena sa ceara preschimbarea permisului de conducere auto pentru fie-sa. Numai din ghinion a ratat obtinerea vizei, dupa ce a asteptat ore, bietul condamnat, doar-doar l-o lua cineva in serios! Consulii nostri erau insa pusi pe alta joaca, n-aveau timp de el, sa-l aresteze. Cum n-aveau timp nici de romanul cu greva foamei din Polonia, sa-l salveze. Jucau Birlic sau Popa Prostu’!
   Inteleg ca unii fraieri de procurori l-au chemat pe dl. Vantu la Procuratura sa dea nu stiu ce socoteli. Ce mangafale! Daca n-a avut omul nici timp, nici chef sa mearga!? Ce poti sa-i faci?  E doar proprietar de detoate, inclusiv de post TV, i-a poleit pe toti cu verzisori, a facut ce a putut, cat a putut, de ce sa-l deranjezi? De ce sa-i stricam faima, cand el da si premii de moralitate altora? Un asemenea caz si haz nu e cu putinta decat la noi!
   Aici la noi nu exista Hoti de-a binelea, cum nu exista Vardisti! Vardistii sunt doar niste hoti inca neprinsi, hotii niste vardisti ratati, razganditi. Pacala si Tandala nu se razboiesc la noi, sunt in cartel, fac afaceri impreuna cu inlesniri parlamentare. Balaurul cu o mie de capete e, la noi, chiar structura de stat, dantuitoare, cu chef. Baba Oarba e sistemul nostru unic de represiune. Puia Gaia e cand vrea sa te prinda si dai nitel din fund, te lasi jos, dispari.
   Dar cel mai nostim joc e tot Datul cu Chinoroz. Dai la ministri, dai la sefi, dai la incaputii - putrezi de spagi pe nedrept incasate (din vanzarea tarisoarei!) - cu nitel chinoroz pe mutra, ii boiesti, ii pocesti, ii mazgalesti si-i plimbi peste tot, ca pe mascati. Ii plimbi la toate instantele, asa manjiti, ii bagi pe o poarta la Justitie, ei surad, trag cu ochiul, spun aforisme, se indigneaza, si peste nu multa vreme ies prin spate, sau tot prin fata - ce mai conteaza? Curati nu mai sunt, caci sunt manjiti. Dar nici condamnati nu sunt, si nu vor fi in vecii vecilor! Nu se poate sa-i condamni! Nu vor ei! N-au timp sa stea la inchisoare! N-au nici chef sa plateasca! Ii plictiseste sa tot explice, au alte trebi, ii doare burta. Si apoi cine sa-i condamne, oamenii pusi de ei, intretinuti de ei? Dar manjiti au ramas. Ii stim toti de manjiti. Se vede! Numai ca manjirea e, ca-n basme, un fel de potiune care ii acopera. Ii face mai nevazuti. Ii face si invulnerabili. Ii calauzeste, ca pe Hayssam. Manjitii se misca pretutindeni, fac ce vor. Sunt miraculosi, excelenti, plini de nada. Putind a pestilenta si noroi, dar foarte razbatatori. Nu se vor cai niciodata de nimic, nu se vor rusina niciodata de nimic. Sunt manjiti, - deci sunt oameni insemnati. Se poate conta pe ei.
   Acum au nerusinarea sa si candideze! Sa candideze din nou! E nemaipomenit! Ce tara vesela, ce frumos balci! Sa vie atunci si dl. Tigan din Italia, si Fierarul vesel si Omar - sa-i alegem si pe ei!
   Sa vie toti condamnatii, toti prevenitii, toti fugitii, toti urat-mirositorii, toti sefii de banda sa candideze! Parlamentul le tine tira, Curtea Constitutionala le tine sestu’. Vin manjitii la gramada, iar hahalerele de noi ii realegem intr-o veselie! Chiorii de noi, ne jucam mai departe. 

- sursa

Pricopsiri si pomeni 
    Totusi, unde ne gasim? In tara saracilor, a nevoiasilor cronici, a salariilor scazute cu 25%, a lui "n-avem de unde", a lui "ia mai duceti-va si pe la altii!", in Romania, cea plina de criza si de recesiune, unde nu poti traversa soseaua din cauza de vehicule bine incarcate, si unde din nici trei insi unul e proprietar! In amarata de Romanie, tara umbland dupa pomeni si imprumuturi, nevolnica sa acceseze fondurile europene ce i s-ar cuveni, dar claditoare si dezvoltatoare ca nimeni, campioana in proprietati private, campioana in asistati sociali, campioana in telefonie mobila, campioana in falsi indreptatiti si fraudatori de subsidii publice, campioana in infractionism si bicisnicie internationala! Tara in care cum se descarca ceva, sau se reduce la pret ceva, ori se distribuie avantajos ceva, vin pomanagii cu droaia si se aseaza in rand fara sa stie ce se distribuie! Oameni gata sa plateasca (fie si cu votul) o sarmaluta rece intr-o zi festiva!... Rapaie pamantul de vile noi, ochioase, si de castelase facute din cersetorie si curvasarie apuseana, dar daca la colt apare un ciorap cu reducere se umple strada de amatori hamesiti, care asteapta si o zi intreaga sa le vie randul!
   Nu de mult a aparut o lege venita parca din capul lui Nastratin: cine a apucat sa nasca in 2010 ramane in drepturi, adica ia sume satisfacatoare sa stea doi ani la olita copilului, iar cine n-a apucat si e planuit sa nasca in 2011, ia numai un an de mostrofaceala sau doi ani cu reducere. Si tara cu aproape noua milioane de proprietari, din care unii pricopsiti chiar din vanzarea tarii (adica din tradare), si cu cele mai multe masini de lux din Europa pe metrul patrat, incepe criza bebelusilor, a "nedreptatii strigatoare la cer", a "atentatului impotriva viitorului Romaniei" ca sa scoata din rahat pe distinsele mame, in special rrome, care pentru acele firfirici din tezaurul comun sunt in stare sa-si despice burta cu saptamani mai devreme, numai sa prinda pomana! Si dl.Gadea isi pune cea mai frumoasa cravata, isi da cu cel mai fin fond de ten, isi mobilizeaza echipa de tantosi mistocari mereu cu drojdie la gura si cu clift la manseta, fie ei academici si atici, iar altii "popoleri" si dati in mujdei, si face din nou o problema nationala, sud-est europeana, din nimicnicia pezevenghilor de guvernanti care mofluzesc populatia cinstita, luandu-i de la gura pensia de olita. Pensie care, la restul civilizat al Europei, se intinde nu la un an sau doi, ci la 20 de saptamani (cinci luni!), iar in Romania ceausista era de trei luni, cat au avut toti cei din familia mea. Incat imi vine sa-i cert fioros ca au nascut prea devreme! N-au asteptat legile superbei noastre democratii basesciene!
   Ideea este ca la varf Romania e parsiva si bogata mult peste merit, in functie de cat s-a jefuit, iar dezolanta ei saracime, neglijata de ceilalti, trebuie instigata sa ceara mereu si sa revendice cu glas aspru, ca sa ne oblige la noi imprumuturi inrobitoare la FMI, pana la colapsul statal final. Romania distinge intre pomanagii care au reusit (fie si prin jaf) si pomanagii care n-au reusit (inca) si fac prea putina galagie, asa ca trebuie invatati pe toate caile sa faca. In timp ce se persecuta bebelusii si se canta lamentatii in struna saracimii prea benigne, tara se umple de noi vile si masini, una mai frumoasa decat alta!... Nu lasa tara nici pe fiorosii ei dezvoltatori, si nici pe ale sale otrepe de ventuze bancare sa sufere. Iar pomanagii, slava Domnului, avem cu duiumul, unii chiar in deplin huzur! De sub saracia aratoasa scoate mereu capul belsugul greu de justificat.
- sursa

 Solidaritatea românească se cheamă cârdăşie 

   Sunt şi rare momente în care naţiunea română pare solidară în sens pozitiv, cum ar fi la unele catastrofe (cutremure, inundaţii, incendii), dar şi atunci cu corectivul că trebuie păzite bunurile de cetele de borfaşi. Mai sunt şi unele contribuţii voluntare la câte o nefericire, unde se mişcă omul simplu sau bogătaşul duios. Acestea sunt însă excepţiile şi nu despre ele vreau să vorbesc. Frapante sunt şi solidarităţile articulate pe Nu! pe Jos! pe Moarte lui!, dar şi ele sunt excepţii în context.
   Unde lucrul capătă consistenţă este că nicio măsură asanatoare nu pare posibilă în România de azi sau de ieri, dacă încalcă interesele materiale ale ipochimenului, ale celui grijuliu să-şi facă parte. Atunci, individul se coalizează repede, îşi caută structurile de corespondenţi subterani şi face cum îl taie capul ca să răzbească, împotriva oricărui cuvânt de ordine sau principiu.
    A edictat comunismul, de pildă, fel de fel de dogme şi măsuri, unele radicale; a fost o rezistenţă generală, pe cât s-a putut - şi secretă! Repartiţia nu s-a mai făcut după canoanele egalitare, ci s-au constituit canoane de privilegiaţi, mafii, cumetrii, nemoşaguri, sisteme de relaţii protecţioniste sau exploatatoare, s-au dat peste cap normele, nimic n-a mai funcţionat la un moment dat cum trebuie, mărfurile au fost dirijate clandestin şi au ajuns în străinătate, diseminând în ţară penuria, mizeria şi mai ales inegalitatea, făcând sistemul de râs, deşi el se credea uman şi raţional. Cumetria a subminat România. Unii aveau, prin solidarităţi subversive, iar alţii chirăiau şi chiţăiau, până au întors regimul pe dos.
   Acum, în democraţie, lucrurile s-au agravat, sustragerile s-au însutit şi înmiit, frauda circulă aproape liberă pe canale privilegiate oricum nepedepsită, iar solidarităţile mafiote prezidează repartiţia, protejând interesele înfipţilor in diferite structuri.
   S-a făcut peste tot clică, sau gaşcă, sau şleahtă, iar în unele părţi, haită. Oamenii s-au bandat în partide, ranguri, cinuri, au deschis porţi de greblare spre sine a avantajelor şi pricopselilor, ţin cu dinţii de cârdăşia lor, rezemată pe cumetrie. Altfel, sunt la cheremul întâmplării şi al sărăciei. Îi ţine cârdăşia la suprafaţă. Se articulează unii prin alţii spre profituri sfidătoare, spre huzururi păzite gelos.
   S-a încercat, se încearcă o redistribuire mai echitabilă, renunţarea la marile cumuluri obraznice, la veniturile orbitoare ale unor autopotentaţi: nu se poate! S-a încercat simplificarea aparatului administrativ, reducerea lui la proporţia utilului: nu se poate!
   S-a încercat competiţia mai echitabilă a licitaţiilor şi antreprizelor: nu se poate! Protejarea potenţialului românesc de plaga importurilor impuse: nu se poate! S-a încercat simplificarea drumului mărfii de la producător la consumator, fără atâţia intermediari paraziţi ca vâscul: nu se poate! S-a încercat scoaterea din ghetouri şi ţinerea în frâu a liotelor ţigăneşti: nu se poate!
   S-a încercat trimiterea în Justitie a marilor prevaricatori: nu se poate! Aducerea în ţară a gestionarilor frauduloşi fugiţi: nu se poate! Totul e implicat, intricat, totul e cu adevărat solidar; nu mişcă nimeni în front de teamă să nu fie arătat şi el cu degetul ca făptuitor şi complice.
   S-a încercat economisirea banului (împrumutat!) în anumite sectoare: el curge gârlă în altele, sfidător, luxuriant, criminal! Se încearcă, timid, câteva subvenţionări utile: ele ajung întotdeauna în altă parte, acolo unde trebuie. Pretutindeni sunt băieţi deştepţi şi fete deştepte, care mănâncă cu lingura mare dintr-o tocană comună, vărsând-o pe jos; pretudindeni sunt politicieni protejaţi, intangibili, apăraţi de breaslă, cocoloşiţi publicitar, inoxidabili.
   S-a încercat, se încearcă de luni şi ani de zile o reformă a Educaţiei, două, trei: n-a mers nimic, nu s-a clintit mai nimic lesnicios spre bine. Au sărit ca arşi fel de fel de interesaţi la pungă, aşa cum sar la toate reformele. Cârdăşia, singura solidaritate românească, mănâncă România! Guvernul, subminat pe dinăuntru şi pe dinafară, e redus la neant şi apoi criticat că nu face nimic. N-are ce să facă în această ţară nenorocită şi profund mafiotizată. Din creştet în tălpi. Şi, probabil, ireversibil!... 
- sursa

Mulgatoarele fruntase
   Cu vreun sfert de secol inainte, spre toamna, in partea a doua a lunii septembrie, litoralul romanesc, golit de vilegiaturistii oarecum incaputi si doritori de zbenguiala pe teschereaua lor plinuta, se umplea de o masa de oameni mai chinuiti, mai economi, mai nedusi la mari protocoale, grijulii cu leul greu agonisit si intr-un fel rupti de spinare sau de oase, dar evidentiati pe tabelele cu fruntasi si pe la “coltul rosu” al intreprinderilor de tot felul.
   Veneau, mai citovi sau mai boccii, fasonati cum da soarta, vanjosi intr-un fel, debili altfel, ingrijorati, preocupati, mirati de splendorile marii, si dandu-si drumul de la baierile prea tinute in chingi la euforii pestrite, rudimentare. Erau fruntasi in productie, stahanovisti, otelari incercati, mulgatoare eminente, primii la sapaturi sau la constructii, evidentiati in zootehnie, tarani harsiti cu efortul, o lume a muncii comandate, platite dupa zel si rezultat, intemeietoare de bogatie nationala.
    Veneau acesti oameni simpli, cu putinele dar temeinicele lor invataturi de acasa si dintr-o viata destinata cu totul muncii, fara mari farafastacuri, fara prea mari pretentii, si jinduiau si ei la o raza de soare pe plajele acum rarite, se rasfatau in valuri, daca apa marii era calduta, iar daca era frig stateau pe jumatate imbracati, intinzand picioarele goale spre orice sursa intrematoare. Intre ei si rasetele lor se asternea solidaritatea unei sorti comune, dar si aceea a unor merite speciale.
    Chinuitele picioare cu bataturi ale mulgatoarelor se iveau pretutindeni, ca si numerosii dinti de vipla, ca si muschii incarcatorilor de vagoane, tatuajele matrojilor, sau petele de pe pielea putarilor fruntasi, admisi si ei la munificenta soarelui tarzielnic ce rasfatase din plin seriile de turisti platitori. Acesti intarziati platisera altfel, cu un efort rabduriu si continuu, mereu evidentiat.
    Acum, la 15 septembrie 2009, plajele sunt goale, patru sau cinci boernasi perseverenti daca mai colinda in fata noastra, la Mamaia. Mulgatoarele n-au mai venit. La ce sa vina? Hotelurile nu sunt de nasul lor, restaurantele (cate n-au inchis) sunt scumpe, s-ar zice.
   Dar cauza principala e alta: nu mai sunt mulgatoare fruntase. Nu mai sunt nici macar mulgatoare. Vacile se mulg acum cu aparate speciale, mecanice, in serie, fara evidentieri. Dar nu mai sunt, ca sa zicem asa nici vaci.
    Septelul a scazut considerabil, fermele colectivelor sau de stat s-au desfiintat cu zgomot. Revolutionar, cutitul a intrat fara restrictii in gatul taurinelor, reducandu-le drastic. O parte din lapte, daca nu partea majora, ne vine din alte tari si economii, din import. Mulgatoarea cu bataturi si cu dintii de vipla, cu limbaj frust si apucaturi “libere”, jinduind dupa o raza zgarcita de soare, a disparut! N-o mai evidentiaza nimeni.

   Nu-i mai da nimeni orgoliul distinctiei de altadata.
   Singura vaca valida inca, avand in uger ramasite de lapte cald, a ramas statul. Acolo se mai poate inca lucra si mulge. Acolo e inca loc de evidentieri! Cine pune mana intai, ia mai mult! Unii au luat de s-au imbatat de atata substanta, cu totul nemeritata, smulsa de la gura altora. Ceilalti se pregatesc, cu banda, cu grupul, cu sindicatul, intind maini cat mai multe, trag de uger vartos. Biata vaca, doldora de clienti nepoftiti, abia se mai tine pe picioare. Vad maini intinse, furioase, in special dinspre magistratura.
   Vor s-o tarcaie, s-o dea gata. Mulgatoarele sefe, eminente in rang, se atin cu gura boita s-o faca proasca, sa tistuie cu lapte peste o magistratura deja imbuibata, calcand adesea stramb.
Dar si Administratia si-a trimis mulgatoarele, si Medicina si Educatia si Internele. Si bietii parlamentari vor o canuta in plus, si ei ar linge ceva smantanica, asa cum au lins la toate cotiturile, desi altfel adorm de-a-n picioarele de bine ce le merge, sunt codasii Europei la vioiciune activa. S-a terminat si cu “coltul rosu” si cu tabelele de evidentiati in munca. Acum sunt evidentiati toti in cerseala, santaj, panarama.
    Nu mai vin la sfarsit de sezon sa-si incalzeasca bietele carcase chinuite. Se infig darz la toate vamile si azimuturile, sufland din toate trambitele, iar dupa ce-si transporta tainul asa-zis muncit, daca nu furgasit, in strainatate, vin iar sa epuizeze si sa culce la pamant biata tata statala, bicisnicindu-se si harjonindu-se in parte, dandu-se amarnic in stamba, cand nefericita vacuta, rau tratata si copios mulsa, abia mai sufla!
    “Cinste lor, cinste lor, cinste mulgatoarelor!” 

- sursa
 Destinaţii pentru banii colectaţi prin tăierea salariilor şi a pensiilor

Mă întâlnesc cu nea’ Taşcu Damian, profesor de ştiinţe naturale într-o localitate de lângă Bucureşti. Îl întreb cum i se pare conduita guvernului Boc-Băsescu, în general, şi mai ales măsura de a-i reduce leafa cu 25%. Se arată încântat.
  
- Sunt cu totul de acord, zice. Ţara noastră e într-o situaţie grea, ea trebuie ajutată în toate chipurile, zice, şi numai un guvern puternic şi hotărât poate s-o facă! Se vor colecta mulţi bani din această măsură binevenită, bani folositori treburilor obşteşti. Chiar localitatea noastră va înflori, cu siguranţă!
   - În ce fel?
   - În felul în care înfloresc toate, începând cu Capitala. Primăria ne va face peste tot peluze de flori, va fi o încântare! Florile mângâie ochiul, dau avânturi spre o viaţă mai bună. Orice om normal, cu scaun la cap, iubeşte mult florile. Chiar şi la morţi ele fac bine, în ipoteza că ne ducem... de acord?
   - Dar aveti acolo parcuri, aveti şosele bine întreţinute?
   - Nu, deocamdată suntem la început. O parte din drumuri sunt încă pline de gropi, inaccesibile. De aceea se vor face, în prima fază, borduri. Peste tot vor răsări însă peluze şi şanţuri de floricele multicolore, astfel că nimeni nu se va simţi rău la noi. Milioane, miliarde de flori!.. Un paradis, ce mai!  
- Veţi clădi ceva?
- Da: biserici! Nu avem decât trei, şi se mai cere. Suntem doar un popor creştin, unul din cele dintâi popoare creştine. Cu biserici ne-am ţinut neamul de veacuri. Dacă am ajuns mai rău acum e pentru că ne-am pierdut credinţa, am fost ticăloşi. Dumnezeu însă nu ne va lăsa! El va da roade câmpurilor noastre...
- Dar le-aţi lucrat?
- Nu asta e chestiunea. Nu s-au prea lucrat. Dumnezeu însă va avea grijă, dacă ne întoarcem spre el, şi de câmpuri, şi de ape, şi de păduri! Şi chiar de electricitate, căci el dirijează totul. Noi suntem numai biete umbre, coţcari. Evazionişti, asta suntem.
- Cum vezi chestiunea evazionismului?
- De acord total cu guvernul! Bunăoară, vecina mea Raveica îmi dă morcovi, cimbrişor, sfeclă, fără să-mi taie chitanţă şi fără s-o fiscalizeze, n-are maşină de înregistrat, cum vine asta? Statul pierde!
- Dar atunci marii industriaşi şi comercianţi evazionişti?
- Marfa lor nu e evaziune, ei reinvestesc, ei dau de lucru la atâţia oameni, ajută partidul, pun în circulaţie un know-how european! Sprijină democraţia! Comerţul negru îl fac Raveica şi alţi pezevenghi ca ea! Ea sustrage, neavând evidenţă electronică, bani care ar fi foarte trebuincioşi altor sectoare.
- Cui, de pildă?
- De pildă, industriei, băncilor! Noi trebuie acum să le sprijinim, aşa e corect cetăţeneşte. Noi nu trebuie să lăsăm industria grea, de metale feroase sau de produse chimice, sau oricare alta, chiar dacă sunt particulare, să bâţâie! Nici băncile să lihnească! Din dajdia noastră câtă este; noi trebuie să le ţinem sus pe toate astea, căci de-aia suntem europeni. Capitalistul străin, dacă nu câştigă, pleacă; şi ce-ai făcut? Cum te-ai europenizat fără el? El a adus consulting-ul, sustenabilitatea, mentenanţa, dezvoltarea durabilă, tot lucruri bune, progresiste!... El ne-a ajutat ca nimeni să ne ridicam în civilizaţie.
- Pai dacă zici că aveţi gropi pe stradă!
- Chestiunea e mai complexă, mi-a zis nea’ Damian. Oricum, o ducem mult mai bine rutier decat cei de la Scaeţii de Jos, vecinii noştri. Noi mai avem câteva porţiuni asfaltate, căci suntem guvernamentali. Lor, fiind cu opoziţia, li se dă praful de pe tobă! Dar nici noi nu trebuie să ne ridicăm prea tare, căci dacă ferească Dumnezeu devenim oraş ne cresc angaralele! Preferăm să ne zică sat şi să folosim fondurile economisite, care pe unde poate.
- La şcoală, probabil, zic eu.
- Da de unde! Şcoala e cam naşpa, noroc cu noua lege, cu care sunt total de acord! Dar eu mi-am deschis un mic comerţ de plante somnifere, inclusiv mac şi cânepă, cu care fac faţă la criză. Eu am mare încredere în luminile guvernului. Totdeauna, mă ştii, am fost optimist! Noroc!, mi-a zis nea’ Damian. Şi dacă ai nevoie de o pastilă...
- sursa

România optimistă

 Partidul Social Democrat a dat de pământ cu România, luând patrimoniul ei public, al poporului, şi băgându-l în buzunare private de suporteri şi de străini, deschizând toate porţile de invadare economică, destructurând sisteme unitare în favoarea mafiilor, liberalizând fără noimă în profitul unei pături superpuse. Totuşi partidul aspiră la urmări fericite, dl Iliescu face planuri pentru 2025, dl Năstase elaborează şi el principii de perspectivă, fără nicio jenă, pentru o nouă recunoaştere pe termen lung!
   Partidul Liberal, asociat cu Partidul Naţional Ţărănesc, creştin şi democrat, a dat şi el cu România de pământ, continuând prelevarea şi înstrăinarea patrimoniului în ritm susţinut, în favoarea mafiei proprii, prăbuşind moneda naţională, destructurând ce a mai rămas. Dă şi el semne de înviorare, are şi el programe de largă perspectivă, deşi rămas singur la guvernare a aruncat în aer toate câştigurile şi ne-a băgat într-o lefterie generală. Liberalii au acum mari frământări teoretice, bineînţeles optimiste.
   Dl Mugur Isărescu a dat de pământ cu România, oprind la început creditările ieftine care să creeze o clasă de mijloc laborioasă, şi stârnind un blocaj comercial de anvergură, aproape letal, urmat de o ieftinire cumplită a bunurilor naţionale. Şi el e zâmbitor, optimist, fin amfitrion şi se laudă cu prosperitatea Băncii Naţionale pe fondul unei mizerii generalizate la care a contribuit copios.
   Acum vine şi Partidul Democrat-Liberal, şi el înfruptat amarnic la comenzi de stat oneroase şi din dirijări de credite preferenţiale, şi strânge cureaua naţiunii, ca s-o însănătoşească şi s-o reindustrializeze, cu ţinte de 20-30 ani buni de aici inainte. Bogaţii sunt peste tot, mafioţii peste tot, complicităţi în structurile secrete şi în magistratura venală au toti, viitorul se anunţă prosper, mai ales că tandemul Băsescu-Boc legiferează pentru 2030-2040.
   Suntem Ţara Făgăduinţei, Grădina Maicii Domnului. Şase sute de mii de români au murit pe câmpiile Rusiei ca să recuperăm Basarabia-Bucovina-Herţa: nu le-am recuperat!
   Alte sute de mii au murit în partea cealaltă pentru o Transilvanie care e încă frecată de revendicări şi revizionisme, şi cumpărată hectar după hectar, conform optimistei Constituţii din 2003, unde au colaborat mai toate partidele.
   Am mers dintr-o parte într-alta să ne asigurăm un statut de cobeligeranţi: nu ni l-am asigurat; ci am plătit de ne-am uscat! Ne-a prădat cine a vrut. Încă din secolul XVIII se dădeau de către alţii ca gratificaţie fâşii din teritoriul nostru: hârşt! na şi ţie, Austria! hârşt! na şi ţie, Rusia, o bucăţică mai mare sau mai mică! Dădea şi Anglia, dădea şi Napoleon, dădea şi Turcia, căci era patrimoniul ei. Ruşii şi turcii se încăierau pe teritoriul nostru, Austria ne călca de câte ori avea chef, mai veneau şi protectorii unguri să ne determine domeniile. Banatul Severinului a trecut de zeci de ori de la unul la altul, ca şi judeţele de sud ale Basarabiei, uite aşa, de joacă! Acum, pricopsiţi cu scutul anti-rachetă, cum spuneam, Apusul şi Răsăritul se pot ciorovăi niţel şi pe teritoriul nostru, ca experiment.
   Mai sunt şi alte profeţii optimiste: că o parte din Italia va fi înghiţită de ape şi atunci locuitorii ei se vor refugia cu milioanele pe pământul nostru arabil. Că evreii, înghesuiţi în Palestina-Israel, vor căuta aici o a doua patrie. Că ungurii vor hâţâna de Transilvania până o vor obţine sau cumpăra cu totul. Că fraţii chinezi vor face aici un cap de pod. Că populaţia românească, ajunsă degrabă la 16 milioane de căpăţâni, se va zburătăci şi altera, invadată.
   La asta se adaugă ideea că la noi e buricul pământului şi al civilizaţiei. Că ne aşteaptă un cutremur catastrofal. Că în 2012 e programat sfârşitul lumii prin explozie nucleară sau corp ceresc.
   După ce am dat înapoi în toate (afară de consum alimentar pe credit, locuinţe speculative şi înjurături libere), după ce am înghiţit cu ghiotura subcultura americană şi drogurile asiatice, încercând pe pielea noastră ba excesele dictaturilor, ba molima viciilor democrat-capitaliste, având rachetele altora poziţionate pe noi, rămânem funciarmente optimişti şi mândri, căci bonzii nostri politici şi financiari, care au dat cu noi zdravăn de pământ, văd în continuare departe şi se ciorovăiesc cu aplomb, iar Dumnezeu care e dintotdeauna român, nu ne lasă! Nu ne lasă până nu ne vede zob.

- sursa

Capsuni
  
   Faceam armament de calitate, mult armament, cu performante notabile, eram a cincea tara din lume, pusesem la punct un tanc neobisnuit, ne aventurasem si in constructia aeronautica, veneau bani multi din aceasta indeletnicire spurcata, atatatoare la razboi, acum culegem capsuni, ceea ce e frumos si idilic, dar mai ales democrat. Faceam si tractoare si masini agricole performante, vehicule de teren tot mai sofisticate, care ajungeau in fundul Asiei si al Americii de Sud, cu un aer de agresiune si fudulie tehnologica din partea noastra; acum culegem capsuni, e mai cinstit, mai potolit, mai omeneste!…
   Umplusem lumea, blestematii de noi, si cu utilaj petrolier, care fora in nu stiu cate tari contra dolari si petrol; acum e mult mai simplu, culegem capsuni in Spania, cine ce are cu noi? Industria noastra farmaceutica agresa lumea, sub baldachinul lui Leverkuhsen (ca si cea optica sub egida lui Zeiss). Ajunsesem cu Gerovitalul doamnei Aslan, sa strangem, la Otopeni, capete incoronate, sefi de state din Sud-Estul Asiei, dictatori din Africa, lume pestrita, cu care se intretineau si niste relatii suspecte; nu mai prea vine nimeni la Otopeni, si destul de putini la Bucuresti; nici nu ne prea cheama la ei; iar cand apar, se ocupa nu cu sanatatea lor, ci cu controlarea noastra; in schimb avem posibilitatea avantajoasa sa culegem cat mai multe capsuni in Spania! Ceea ce ne da mari posibilitati pe plan politic. Masele plastice inflorisera la noi si amenintau sa umple Romania de pet-uri autohtone.
   Nu-i mai bine in camp, la capsuni, unde e sanatate curata? Si demnitate cat cuprinde? Totdeauna am deplans lipsa de expansiune istorica a poporului meu, care a stat neagresiv de si-a aparat brazda, sau s-a refugiat in paduri, sau a facut pe dracu’ ghem sa nu-si lase pamantul. Acum, din fericire, el expandeaza in toate partile: cei foarte abilitati se duc sa ingroase inteligenta altora, iar cei mai mediocri, fie ei ingineri, economisti, profesori se duc sa culeaga suavele capsuni. Daca sunt muncitori in constructie se duc sa construiasca la altii, scapati de teroarea de a face Transfagarasanul, hidrocentrale romanesti, Case de Cultura, Litoral. Iar daca sunt tinere si pempante asigura excelenta prostitutiei noastre putin peste tot in lume, intr-o expansiune ca niciodata. La urma urmei, de ce sa stea la noi in mina sau in cazangerie si sa nu cerseasca ori sa faca hold-up-uri pe la altii? Acasa au ramas detailistii? Si clientela bugetoasa, aventurierii valahi sunt peste granita, ca sa faca loc, la noi, aventurierilor altora. Si spre deosebire de cruntul dictator Ceausescu, pus pe samavolnicie, care cand dadea drumul unui cetatean al Romaniei sa plece ii lua contravaloarea a ceea ce statul a cheltuit cu el ca invatatura, asistenta sociala, inlesniri, vacante gratuite etc. astazi oricine pleaca aproape gratis, putin pasator de paguba pe care a adus-o colectivitatii noastre.

   Nu-i face nimeni vreo socoteala, desi investitia in el nu e chiar de neglijat. Dar e un stat liberal si foarte expansiv, ca niciodata. Capsunile fac sa avem acum pe teritoriul iberic adevarate colonii, cam cum aveau vechii greci in Scythia Minora. Numai ca vechii greci stapaneau toata viata economica si politica din cetatile lor dobrogene, pe cand colonistii romani stapanesc doar baracile si culcusurile de pe campurile de capsuni.
    Asta nu impiedica pe multi dintre ei sa vrea sa ramana definitiv acolo, printre capsuni, cum o seama de "dansatoare" romance prefera trotuarele din Italia. Sigur ca la mijloc e si farmecul capsunilor, care sunt niste fructe bune si zemoase (iar trotuarele din Italia au si partea lor de savoare). Sigur ca din ce castiga un zidar acolo isi construieste si o casa in tara, incat pare pricopsit, cum nu putea sa ajunga robotind la noi. De ce? Fiindca era furat de la inceput pana la sfarsit de pluto oligarhia romana, care-l daduse afara, si-l impiedicase peste tot, si-i luase trei piei, si-l lasase de izbeliste, ca din degringolada generala (si comandata!) sa apuce barosanul drumul la huzur pe spinarea lui. Oligarhul e astazi teapan aici, iar omul de rand culege capsuni acolo. Nu mai e ca in vremea crunta cand la noi elevi, studenti, soldati, muncitori mergeau sa culeaga graul si porumbul pentru o paine si o mamaliga nationala; nu, acuma nu prea ai mai avea ce culege, campul fiind nemuncit in mare parte, asa ca ei trebuie sa se resemneze mergand la Disco. Noroc ca mai sunt in lumea asta capsuni!…
   Si apoi, ce sa vada stand in tara? Cum niste banditi baga motiune de cenzura la alti banditi? Cum banditii se fraieresc, se unesc, se harjonesc, facand tamja, uitand ce rost public au? Nu e mai bine pe frumoasele campuri agreste, pline de parfumate capsuni?

- sursa
Revolta la romani
   Daca m-ar intreba cineva - si o fac destui - de ce nu se revolta poporul roman supus acum la tot felul de vexatiuni intolerabile de catre un guvern impopular, as cauta raspunsul in urmatoarele zone:
   Mai intai, e vorba de un popor foarte rabduriu, mereu vexat de istorie, supus la chinuri mult mai grave, hotit, violat, infometat, chiar ucis de forte administrative si politice irezistibile.

   Domnia nedreptatii ii acopera sute de ani de istorie, ca si sabia si jaful dinspre cei de sus. Rare i-au fost revoltele, si prea putin semnificative; iar cand au capatat oarecare avant si pondere, s-au sfarsit rau. Haiducia, cat a fost, ramane minora, retragerea in munti e cu revenire, stearpa de orice dobanda.
   Poporul si-a alcatuit un fel de a fi pana la un punct gospodaresc, el sade intr-o gospodarie cat de cat tihnita si izbuteste, modest fiind, s-o taraie in conditii oarecum acceptabile. Fiecare are, undeva in spate, o gospodarie ajutatoare; iar daca nu, are o combinatie pe care si-a facut-o, nu rareori peste lege, pe care n-ar dori s-o strice, chiar asa provizorie cum e. El are o retea de relatii statornicite intre care se misca cu dibacie si nu-i place sa scuture acest esafodaj provizoriu pentru un viitor incert.
   Romanul e multumit sa aiba un acoperis deasupra capului, putina caldura in soba, nitele bucate de-ale gurii, timp sa se miste ori sa contemple, vecini, rude, prieteni cu care sa comenteze. El se defuleaza masiv prin barfa si injuraturi, isi consuma energia interioara clevetind, pentru actiune publica ii ramane prea putin. Revolta lui e guresa, foarte rar productiva. Are grija sa formuleze revendicarile plastic, de obicei cu rima, de unde rezulta un soi de petrecere haioasa interioara. E, cum zice Blaga, un popor cantaret, atent la potriveli si imperecheri de vorbe, mai putin la fapte. Atent la coloritul distractiv al actiunii, la regie si scenografie, mai mult decat la fondul dramei. Revolta la el e un soi de pozna.
   Ca sa fie poznas, el trebuie sa sufere la sange, ceea ce nu e cazul. Sta in orase destul de curatele, in apartamente ingrijite, are apa relativ calda, are distractie, teatrele sunt pline, restaurantele plinute, masinile abundente, vitrinele chematoare. Orasul e impodobit, de bine de rau ecarisat, de Craciun spuzit cu lumini, totul decurge aproape de normal. Sa iasa in strada pentru ca nu se fac autostrazi suficiente? Nu e nimic, sunt destule sosele asfaltate, bune, chiar de nivel minor, bine ingrijite. Sa urle ca la CFR sunt fraude majore, cum sunt si la alte cateva mii de intreprinderi? Ce daca, se poate trai si asa. Ca nu e justitie, - ei si? Ca sunt privilegii, - ei si? Ca manariile risipesc averea nationala? Cand n-au facut-o? Daca se poate incinge un mic chefulet de Craciun si se arata un Revelion distractiv, cu glume usturatoare pentru conducere, se poate trece usor peste neajunsuri. Sa iasa spumegand impotriva baietilor destepti? Unde sunt?
   Mai e si coarda religioasa care s-a expandat abundent, romanul fiind acum bisericos nevoie mare, tratandu-si betesugurile si scarbele cu tot felul de moaste, Paraschieva, Dimitrie Basarabov, Mina, Andrei, Nicolae, toti facatori de minuni adeveriti, pe langa alte icoane lacrimoase, - incat remediile sociale cata a fi asteptate nu dinspre actiune ci dinspre rugaciune si post. Aberatiile le indreapta Dumnezeu singur, fara concurs sangeros omenesc.
   Si apoi cine e in partea cealalta, unde ar fi solutia? Niste politicieni, in buna parte compromisi; alti vanturatori de vorbe fara baza strasnica, nici ei prea uniti, ba cu porniri naparstocesti de putere. Sindicalisti dospind de bunuri achizitionate. Si niste tineri de ecran, filfizonasi bine incliftati, pe care nu prea ai de unde sa-i apuci de subtiri la minte ce se arata, facand seara la antene sezatori nasparlii, nu rareori stupide, cu monseri de fosta vaza sau profesionisti in barfa.
   Si mai e ceva: De cate ori a iesit romanul cu reteveiul in mana, la Sfanta Rivolutiune, s-a intors cu coada intre picioare, belit ca vai de el. A izbandit o singura data, in 1989, cand, de victorios ce a iesit, a pierdut, iata, tot ce avea. De ce ar mai face el inca o gogomanie taman impotriva acelei paguboase victorii?

- sursa

Fast-food
   A venit vremea fast-food-ului sa fie luat in tabarca si gasit nociv. Asa o fi, n-am obiectii de fond. Dar multa vreme el a fost gasit "prietenos", un dar al civilizatiei, un semn al Americii inaintate. Fast-food, adica hrana grabita, urgenta, pentru o lume precipitata, traind sub semnul agitatiei. 
   Acum hamburgerul a ajuns otrava, i-a trecut vremea cand era inovatie si deliciu; ce s-o fi intamplat, cu el sau cu presa, de nu se mai inghit? Vine alta firma, mai darnica? Te astepti la orice, ca manevra. Ceea ce nu te astepti in niciun caz e sa se desfiinteze toate unitatile de fast-food, incepand cu Mac Donald’s, or sa se ia vreo masura. S-a dat numai alarma, hamburgerii sunt in deruta imediata, atat.
   Mai recent am inteles ca nici uleiul prajit nu mai e bun. A fost candva, cand inlocuia cu succes untura animala. Pe atunci si untul scapatase in favoarea margarinei vegetale, care era "prietenoasa" la culme. Iar peste toate trona soia, chintesenta sanatatii. Acum, dupa un nutritionist oficial, margarina e dusmanul nostru nr. 1 (ipocrita de ea!), uleiul ar cam trebui evitat ori mixat cu grasime de peste, iar de ticaloasa de soia sa nu mai vorbim! Au venit si alti nutritionisti pe micul ecran sau in presa si fiecare mai rezeca din menu cate ceva, mirandu-se ca mai traim dupa cele ce bagam in gura. Cum anticipam intr-un volum mai vechi, o sa vina si ziua cand se va descoperi cate catastrofe a cauzat omenirii… musetelul!
   Ce sa mai mancam? Branza de vaci nu mai e de vaci, painea nu mai e paine, alcoolul e fals, carnea dubioasa, legumele chimizate, fructele hibridate si cu mutanti periculosi. Daca se mai mananca si "fast", adica grabit, cancerul e pe noi cat capra! Cate capete de dieteticieni atatea pareri, ca-n politica! Probabil ca e si aici o politica…
   Dar sa ne intoarcem la alarma data cu fast-food, care a devenit din fast, nefast. Frumoasa preocupare umanista, sa nu e mai grabim inghitind orice! Dar ce facem cu aerul care e supra-poluat, cu noxele dimprejur, cu tot mai multe gaze si tot mai putina vegetatie urbana, ca urmare a afacerilor cu terenuri ce nu se mai termina!? Ce facem cu apa, cu radiatiile? Din fast-mancare ies cu duiumul fast-gunoaie care abia pot fi scoase din oras!...
   Si, in sfarsit, ajung la punctul central: ce facem cu fast-food-ul din suprastructura, cu ororile din programele tv, cu aberatiile din regimul scolar, cu avalansele de vulgaritate si viiturile de stupiditate, cu pierderea masurii erotice si exhibitionismul sexual, cu marlania vietii publice si politice, date in consum zilnic pe zeci de registre? Cu produsele rapide de falsa arta inghitite ca arta adevarata, alterand sucurile absorbante pana la intoxicare, ce facem? Ce de hamburgeri ideatici, la inceput savurosi dar mai apoi dispeptici, inghitim, si nu se sesizeaza chiar nimeni! Ce de atacuri la limba romaneasca stramoseasca nu gasesc nicio rezistenta, nicio campanie, cum nici ofensarea demnitatii noastre nationale! Fast-lingaii, fast-spertarii si fast-speculantii umplu ulitele si cotloanele cu marfa lor otravita, si aceasta treaba nu pune pe ganduri stapanirea fiindca a intrat in structura ei. Educatie? Cine educa pe cine, si cu ce precepte? Mita a dat iama in dregatori, profesori, popi, inalti sau mai putin inalti functionari, ziaristi, cam in toate straturile "educationale", paralizand selectia, deci inaintarea. E sanctionat, ori cel mai putin barfit, comertul necinstit, nociv al Mac Donald’s-urilor, dar la Mc Televiziune, Mc Scoala si Mc Viata publica se lafaie in voie!
   Sa avem grija, spune nutritionistul, sa nu prajim uleiul. Dar mintile si sufletele da?

- sursa

Hahalera
 
   Ma intalnesc in parc cu amicul meu Ghita S. Dupa oarecare efuziuni (destul de temperate), ne asezam pe banca si la intrebarea mea “Cu cine votam, Ghita?” el imi face un tur de orizont politic, cam in urmatorii termeni:
- Din toate vremurile, sau poate de la o vreme, lumea a fost condusa de mafii, adica de structuri incorporate, de organizatii mai vizibile sau mai ascunse (acestea din urma cu influenta mai mare!), avand fie caracter umanitaro-spiritual (vorba vine!) ca Masoneria sau Bilderbergul, fie economic (mai ales!), gheseftar, solidar, revolutionar, puse sa cucereasca toate vamile pe unde se scurg marafetii, de bunavoie sau cu japca. Marele Jepcuitor si cu trupa sa de jepcuitori se rostuiau pe langa un Casapitor, acela facea proasca imprejur, chitaitorii amuteau, muhaielele se acomodau, iar hahalerele votau! Din cand in cand Casapitorul scutura lumea, izbea vartos in casapelniti si atunci mafiotii se regrupau repede, cu instinct sigur, si aparau iar, tot ei, pozitiile bune, lasandu-i pe altii mofluzi, ba inghiontindu-i in fel de fel de vinovatii, ca intr-o fabula de La Fontaine, unde bestiile mari erau totdeauna inocente iar magarul mereu invinuit.
- Ghita, zic, eu te-am intrebat cat se poate de clar...
- Si eu ti-am raspuns. Vrei mai clar? Romania e condusa de mafii, din care unele arabe, altele evreiesti, altele tiganesti, altele securiste, altele sa le zicem anglo-saxone, destule rusesti - oameni care au ocupat pozitii importante, s-au grupat in partide sau in dosul lor, in secte, in asociatii umanitariste, in trusturi, in monopoluri, in tot ce vrei sau nu vrei, au pus mana, au razbit, dirijeaza, influenteaza, traficheaza mult peste capul nostru. Mai e un contingent mare de muhaiele care se adapteaza, cu oarecare talent, la jecmanitori, asteptand semnalul Casapitorului. Si mai sunt unii ca tine, hahalerele, care voteaza!
- Hahalerele?
- Da! Hahalerele sunt indeobste oameni de buna credinta, respectuosi, tematori, facuti sa-i duci cu vorba, sa-i bagi cu nasul in teorii, in ideologii si programe, care isi dau si ei cu parerea, cu presupusul, fac caz de te miri ce bazdaganie sau virgula, se insufletesc, se iau la refec, simpatizeaza, in schimb sunt chiori, uita, nu vad structurile, nu intrezaresc mafiile, ii spun jecmanitorului “am onoarea, domnule!”, ii fac statuie Casapitorului, se dau democrati, idealisti, eventual crestini si isi inchipuie ca au puterea de a schimba, cat de cat, prin nenorocitul lor de vot ceva din structurile mafiote. Sa zicem, eventual, ca prin cine stie ce minune, ele pot clinti o mafie oarecare, la un moment dat, dar asta ca sa vie alta mafie, mai crunta, cu jecmanitorii ei mai flamanzi, tot democrati, cu casapitorii ei mai odiosi, tot democrati, cu aparatele lor de supt si mai bine puse la punct. Hahalera se agita, se bataie, striga la victorie, dar jocurile se fac in alta parte, iar victoria perinda alti plescari la conducere. Hahalera, deceptionata, sesizeaza in cele din urma gafa, striga, scrie la gazeta, se scandalizeaza stilistic (si tu, amice, ai un stil destul de bun!) dar, helbet!, chestia ramane tot asa pocita cum avea randuiala, adica o mafie o suplanteaza pe alta, in timp ce alte doua mafii, de alte doua feluri, multa vreme burzuluite, se unesc pentru o sfanta si noua jecmaneala. Muhaielele se muta, dar hahalerele raman. Raman mofluze.
- Deci, pe cine sa votam?
- Vezi? Esti un animal pierdut, o biata jivina-hahalera care nu ajungi cu mintea decat pana la sectia de vot, asa, ca sa ai si tu o jucarie, fletule! “Nicusor are o toba, bum, bum, bum!”. Dar bum!-ul e pe spinarea ta, pe care calaresc atatia, structurile, mafiile, jecmanitori-sefi. Ei isi cumpara acum consilieri care sa-i invete cum se duc de nas hahalerele si care costa infricosator de scump, din buzunarul tau, ca sa elaboreze metodele de a te pacali! Prietene, la ce ti-au folosit anii, daca ai ramas mai prost ca o cocuta?
M-am sculat de pe banca profund jignit.
- Pe mine te-ai gasit sa te superi?, s-a mirat Ghita. Pe mine, care iti deschid capul? Atunci chiar ca esti cea mai tembela hahalera!
- sursa

Ubi bene... 
   Ca in multe alte domenii, suntem al dracului de descurcareti si in comertul cu oameni.
   Cu o generatie inainte, pleca fatuca sa se faca dansatoare in Europa si nimerea pe trotuar, cu sau fara condicuta. Era din matricea noastra, urma sa se lege de viata la noi, sa faca aici copii, sa ne dea tandrete, munca si stralucire. Nu, ea se ducea ubi bene, facea adica... arta! Mai tarziu s-a dus ca absolventa de facultate, ca licentiata. S-a dus ca ditai profesoara, stiutoare de limbi, stiutoare de istorie sau de filosofie, si a luat un parlit de sobar strain, care a bagat-o chelnerita sau casiera, dupa care eventual a abandonat-o pentru nepotrivire de... caracter. Am vazut cu ochii mei in strainatate multe asemenea debarasoare cu licente universitare romanesti, mai ales la stiinte umaniste. Dar asta e, ce sa mai faci, daca patria se muta ubi bene!?
   Acu in urma e si mai dihai: ti-l prenoteaza pe doctor de la distanta. Adica tu il faci, il cresti, cu investitura de dragoste si cu multe caldari de bani (caci doar suntem in piata libera!), ii dai fräulein de limbi straine. Poate ore de pian, ingrijire medicala, sport, lecturi, calatorii, disciplina, scoti din el un omulet intreg, bun sa ajute tara sa razbeasca; si vine fanfrelusul din alta tara, cu el notat pe o lista, dupa ce te-a spionat in lege, si-l ia de la urma, si-l momeste, si-i da bani, si-l muta din Mandravela in centrul Parisului (splendoarea lumii!) si-l pune acolo sa fie doctoras la parametri europeni, - cine nu s-ar duce? Il ia, ca sa zic asa, pe gratis, din pepiniera romaneasca, uitand sa dea ceva pepinierei, mai ales ca nu i-o cere nimeni. Tara se face ca ploua, ba se arata chiar bucuroasa ca e degrevata de unele lefuri impovaratoare pe care e greu sa le plateasca, fiindca le-a irosit cu floricele, smenuri si politicale. Presedintele rade stramb si hahait, cum ii e felesagul, si intareste ca ubi bene, ubi patria. Caci de-aia suntem in liberalism. Caci de-aia am vrut tara democrata si globalizata, ca noi sa producem si altii sa ia; noi sa ne dam si-n fund si-n cap sa ridicam generatii savante fara plasament, ei sa ne iscodeasca si sa le smantaneasca, luand ce-i mai bun pe cateva pitule, si lasandu-ne cu borfetul si cu liftele. - Ha-ha! zice Presedintele, pai daca n-avem cu ce-i plati!? Ca si cand domniile lor si-ar fi facut perfect datoria de guvernanti, dar n-a vrut soarta, ticaloasa!...
   In forma asta, dupa penuria demografica, la noi se instaleaza, iscata de mana noastra, si penuria de cadre de specialitate! O mizerie cheama o alta mizerie si mai mare. Prietenii ne ciumpavesc intr-o veselie, dar nimeni nu raspunde.
   Maine Apusul qvasi-opulent va veni cu o lista de vidanjori de care are neaparata nevoie, poimaine ne va lua parlagiii cei mai buni, apoi sefii de stat-major, apoi spionii emeriti. Fratii democrati vor veni sa-si aleaga dupa pofta inimii, caci tot e gratis! Ne vor propune sa le dam obligatoriu cosmo-fizicienii cei mai buni si ne vor oferi, in schimb, romii valahi borfasi ai marilor lor orase. Vor lua cu prostovolul carturarii si ne vor trimite corturari. Poate da Dumnezeu si au nevoie si de un Presedinte ca al nostru!
   N-ai nici tu nici Imparatul bani sa-mi cumpere baiatul! zicea cu tandrete Cosbuc. Uite ca Imparatul are! Sau, mai exact, ar avea, daca nu i-am oferi noi, cu ploconeli, gratis, de destepti ce suntem, ravasindu-ne viitorul.
   Bravo, domnule Presedinte! Bravo, marita Guvernare! Ruinati-ne mai departe!

- sursa

Romanul in Cambodgia
   In fiecare zi de la Dumnezeu se mai petrece cate o boacana mondiala, o ia pamantul peste coaja, se zgaltaie colo, arde dincolo, il bat apele dincolo, se revolta unii, dau cu tunul altii, ma rog, e prapad un­de nu gandesti, venit din senin peste bietii oameni, ii apuca dardora, se smintesc, se macelaresc. Dupa care auzim ca acolo erau si cativa romani, iar cei mai multi, manca-i-ar mama, au scapat, sunt teferi! 
   Oriunde pe glo­bul asta hartuit de cataclisme, te po­menesti cu cativa romani traitori aco­lo, infiltrati, sau in excursie. Doua mii de ani ei n-au prea calatorit (cu exceptia ardelenilor plecati inaintea Pri­mului Razboi Mon­dial sa-si des­chi­da o tara de cafana in SUA ca s-o ro­iasca apoi acasa cu pi­tu­le­le), dar acum s-au imbuechit, sunt pes­te tot, misuna, cu fel de fel de en­te­rese sau numai de dragul de-a zgai ochii. Popor cam nu prea simpatizat ori luat in socoteala, considerat mai degraba acum ciuca ma­rii coruptii, outsiderii demo­cra­tiei europene, janchinosii civilizatiei moderne, romanii sunt expansivi si bagaciosi pretutindeni, nu exista nicio lista de morti sau de raniti catastrofici sa nu-i cauti pe acolo, de vivaci ce s-au po­me­nit! Tara e saraca, mai la coa­da Europei, acasa e o cion­daneala si o neam-prostime de zile mari, dar roma­na­su­lui caruia ii placea altadata sus la munte, sus la munte, la izvor, nu-i mai con­vin azi partiile noastre de schi si il vezi din In­do­ne­zia, in Mali si Alaska, ba si pe varful Himalaiei, sau in­trand bonom la Piramide cand toti ies de acolo agitati. El practica toate turismele posibile, inclusiv hackerismul. Uneori se lipeste atat de strasnic de noua patrie incat e dat afara. In special bronzatii sunt foarte excursionisti, ca sa mai prinda bronzul de pe la altii, - iar in lipsa, even­tual, aurul. Eu nu prea stiu bine un­de e Cam­bod­gia, dar sunt sigur ca am acolo cel putin o suta de conce­tateni, din care trei sferturi se imbarca la primul cutremur si se intorc la Ciorogarla.
   In secolul XIX (pentru altii stupid, pentru noi ma­ret si romantic) cutreierau Europa cateva nume de referin­ta, boiernasi romani silitori la studii si acomodanti la mo­ra­vuri, din care a iesit apoi protipendada tarii, constructorii cei mai strasnici, convorbitorii cei mai fini, inimile cele mai indatoritoare. Acum, daca ipochimenul e mai aca­ta­rii, se lipeste in straini de vreo scoala, de vreo me­se­rie si e dus definitiv, iar daca e mai fara profil, se ba­la­ba­nes­te de colo colo, vazand si intelegand dupa invatatura sme­­­che­rita pe care a luat-o acasa. Avem un export notabil de cre­iere dar si unul uluitor de bataitori din picioare, oplo­siti la mama dracului, batand toate vamile.
   Ceea ce ne lipseste, si aici e poanta la care vreau sa ajung, sunt elitele autohtone. Alecsandri, Ghika, Ne­gruz­zi, Maiorescu, Pogor, Eminescu, Carp, Hasdeu, Creanga, Da­vila, Caragiale, Spiru Haret si altii au iesit din clasa, - dar cine a ramas? Au mai iesit si alte doua-trei generatii spirituale, binecrescute, fermecatoare, si ne-a ramas o falsa burghezie melanjata, hrapareata, uneori grosiera, si o cizlicarime intelectualoida de te doare capul. Elita unde e? Dar boieria? Dar buna-credinta, dar bravura, dar spiritul? Avem acum romanul nostru in Cambodgia, la Djakarta, la Tombuctu, dar unde sunt marile modele in­toar­se la Bucuresti? Avem hoarde naspa peste tot locul, ex­pansive, galagioase, dar unde e areopagul stralucitor de la Bucuresti, Cluj, Iasi, Timisoara?
   Al dracului ce ne-am mai democratizat! Numai ro­mani vivace pretutindeni, drumetind avan universul, pe bani inavuabili!.. Stropim globul cu turisti, dar ne e pes­te puteri sa adunam acasa un pumn de elita!

- sursa

Rusinea ? Cu ce se mananca ?
   In termeni biblici, adica metaforici, viata incepe odata cu sentimentul rusinii. Adam si Eva stateau netulburati in Rai, pana cand i-a apucat dorinta cunoasterii si au ciugulit din marul oprit. Dumnezeu atunci, vexat, i-a izgonit din gradina inocentei, dar mai intai i-a facut sa se priveasca unul pe altul cu alti ochi si sa se rusineze de goliciunea lor, ca si de, presupun, fapta lor scandaloasa. Dupa care i-a impins afara, la… viata.
   Cand eram mici, parintii spuneau cateodata: “Nu ti-e rusine?”. Era o pedeapsa mai grava decat bataia, afecta eul moral. Facusesi ceva impotriva unei conventii stabilite, a unui cuvant dat. Te podidea o impurpurare, o jena interioara. Fusesesi pana atunci considerat de bunacredinta, riscai sa nu mai fii. Te departai de omul model pe care trebuia sa-l intruchipezi si in care zaceau tot felul de indatoriri si conventii, oprelisti. Te rusinai, iti dadeai seama, cu oroare, ori macar cu neliniste, ca ai faptuit gresit.
   O neliniste asemanatoare te apuca si la intrarea in pubertate. Tin minte ca atunci cand am vazut pe scena, in opera Pagliacci primul sarut intre Nedda si Silvio, amantul ei, mi-am ferit foarte tulburat privirea si nu mi-am mai putut ridica ochii la parintii mei. Aveam 12 ani si imi era teribil de rusine. O suma din gesturile noastre de mai tarziu erau privegheate de rusine, care dadea astfel consistenta, prin opozitie, tuturor faptelor de merit. Rusinea, sau pudoarea, imblanzea moravurile, construia civilizatia. Rudele ei apropiate erau demnitatea si onoarea. Micul adevar era si el in familie, nu trebuia dat de gol prin minciuna. Cand erai prins in contradictie nu-ti pica bine; dar cand erai prins cu soalda, cu minciuna, te rusinai tot!
   Am apartinut poporului roman cu notabila lui zestre de rusine. In special clasa taraneasca, dar si muncitorimea cultivau aceasta frana diafana. Rusinea impovara, fapta rea era infamanta, nu se stergea aproape niciodata dintr-un anumit cazier moral. Cand te condamna justitia sau te afurisea biserica, sau te aratau cu degetul concetatenii, umblai rusinat.
   Acest duh, caci ar fi prea mult sa-i zic zeita, s-a volatilizat intr-o zi si s-a dus. Unde s-a dus? Undeva in lume, sau nicaieri. Nedda poate acum sa-l pupe pe Silvio unde pofteste, dar si Guta pe Frosa. O tocaie, o pipaie, o starcoseste, ii face felul, daca se poate si in autobuz, in orice caz pe scena. Frosa isi arata dezinvolt bulanele si pasarica, dupa ce ne-a chemat cu buricul. Ea se atata singura dardaindu-si copanele. Guta se desface si el la prohab si ii da drumul, cu lipici, oriunde apuca, rar piesa moderna in care sa nu urineze. El atrage mereu atentia, de la Jackson citire, asupra organului sau genital. Isi arata cu mandrie floacele de pe piept. Umbla amandoi ca incalarati unul pe altul, se lipesc de stalpi. Din gura, intre doi scuipati, le ies roiuri de cuvinte porcoase, cu care au facut gargara si la scoala.
   Tanarul afacerist te minte de la obraz, ca si tanarul sau mai putin tanarul politician. Ei, si? Pana nu-l prinzi cu fofarlica e adevarul curat. L-ai dat in vileag, te-ai ars? Ei, si? El stie ca poate sa colporteze ce vrea, el e “liber”, n-o sa-l condamne nimeni, atata vreme cat are pile, cat e insurubat in structuri cvasi-inextricabile. Nu-i o rusine ci, dimpotriva, e o mandrie ca te-a dus cu presul. E mai destept! Dar hai sa zicem ca se-nfige procuratura-n el si-l baga la basca. Ei, si? Se intoarce cu capul sus, aproape fudul: numai cine a facut parnaie e om, asa crede el. Asa cred si altii. Rusine? Cu ce se mananca? A plecat delapidator, a ajuns deputat. A plecat cu o paguba uriasa facuta statului, a ajuns sa ne dea premii de virtute. Minte de stinge, asa ca e trimis pretutindeni sa ne reprezinte. A stat la racoare si-n vechiul regim? Asa-i trebuie vechiului regim, care a daramat biserici! Acum acest ateu bucsit de bani fraudulosi cladeste biserici, pentru prostime! Il vede Dumnezeu!? Ei, si?
   De-aia i-a dat belsuguri! Nu-l mai izgoneste nimeni din Rai, cu rusine, ci-l ingaduie, cu bilet scump, la tribuna 0 a Raiului.
   Biata natie, indopata cu nerusinari, devine si ea nerusinata. Nicio cuviinta, nicio remuscare: acum fura toti ca-n codru, asta e stilul! Niste ochiosi din presa mai baga cate un reflector. Ei, si? Nici ei nu sunt usi de biserica, si ei bataie dupa tropaitul vitelului de aur si porunca bossului nerusinat. Minciuna e la vedere. Pasarica la vedere. Rahatul la vedere. Rusinea nu mai e nicaieri. Nu mai are functie. Nu se mai stie de ea. Dumnezeu s-o ierte!

- sursa
  
Tara saraca, plina de bogati!
   Primul lucru pe care l-au facut aceste bestii care ne conduc de 20 de ani a fost sa capuseze intreprinderile mari si medii, sa le scoata nerentabile, sugandu-le toata vlaga si virand-o in buzunare proprii. 
   La asa ceva s-au priceput marii doctrinari si marii tatuci, ajutati copios de Banca Nationala: sa incarce gestiunile, sa sporeasca debitele, sa duca intreprinderile spre ruina, ca sa vina capitalistul strain (care statea la panda), sa le ia pe nimic, sa le “rentabilizeze”, dar, fireste in beneficiul propriu. Din livrarea lor, mult sub pret, ne-am ales cu o liota de bogatasi fara justa cauza, de huzuratori din senin pe gestiunea frauduloasa a bunurilor noastre. Chibitii si clientelarii s-au indestulat si ei din aceasta prada, dupa ce au pus pe facatorul respectivelor bunuri la zid si l-au ciuruit.
   Tranzactiile s-au facut indeobste oneros, cu cifre masluite. Statul a luat cateva firfirici, dar bestiile au luat cat nu face, cu niciun alt merit decat ca au vandut in nestire fara sa consulte nicio clipa vointa nationala. Singura acoperire pe care si-au dat-o a fost ca din spurcata mita, ce i-a incotopenit durabil pe grumajii nostri, au virat o cota la partid, ca sa-l tina in picioare, ca scut al spolierilor, ca garant al crimelor contra patriei.
   Capitalurile astfel fraudate n-au fost decat in mica masura integrate in ciclul productiv, de obicei ele s-au externat si au intrat in sterile huzururi fara viitor pentru tara, in nerentabilitate.
La randul lor investitorii din afara, veniti pe daiboj dar si prin constrangeri oculte semanand a santaj economico-politic, si-au externat beneficiile, dupa ce, acaparand baza, au facut ce au vrut din muncitorimea romaneasca, ieftina ca nicaieri.
   Iar daca au ajuns cumva aceste intreprinderi livrate pe mai nimic la oarecari dificultati, au pus tot statul roman (adica pe noi) sa le ajute, sa le indese capitaluri de sprijin, dupa ce ne-au belit. Socoteala mai ticaloasa nu se poate! Le-am dat pe nimic, le cumparam scump produsele, apoi le ajutam sa se tina pe picioare si sa produca beneficii, dar pentru ei! Din aceste criminale complezente se nasc alti bogatasi romani.
   Acum vine criza, a venit. Bogatasul roman si mareea sa clientelara de maimutoi politici n-o simt, n-au cum s-o simta. Miluitii si mituitii dajdiilor vanzarii n-au de ce sa se inspaimante, ei raman in perfecta bunastare, cu cotcarii lor familiari cu tot. Ei stau bine calare pe averea Impuscatului, fraudata in numele “libertatii”. Ei resping ca fiind comunista egalitatea de tratament sau de risc. Ei au mult prea destul, ca sa nu tremure. Cifra lor de afaceri nu se da peste cap.
   Ei sunt inca prioritari la masini de lux, yachturi si scule electronice, au vile si chalet-uri pe tot globul nevisate de mama mamii lor, au participatiuni te miri unde. Plevusca lor clientelara, ciorditorii mici de hataruri si prime umplu excursiile mapamondice, concertele scumpe, restaurantele simandicoase, beau, se ghiftuiesc, cotae intr-o tara prabusita, unde ei s-au caftanit prin impostura.
   Cei care trebuie sa simta insa in plin si sa plateasca de la gura pretul vanzarii de tara, al batjocorii politice, al speculatiilor necurate derivand dintr-un Apus corupt si al sfaturilor insidioase venind tot dinspre hulpavele oficine financiare occidentale de tip FMI, presand spre descompunerea noastra, sunt maruntii saraci, si cu deosebire cei ce au construit, prin truda lor, toata averea obsteasca spoliata cu atata nerusinare.
   Da, spoliatorii raman in huzur, si nu sunt chiar putini, dar sunt, se intelege, nelegitimi. In schimb, magareata cade pe fostii constructori, pe oamenii chinuiti ai vremii Impuscatului care, dupa ce au produs bunurile spoliate, se impusca acum din nou. Ei acestia trebuie sa traga scurta, caci ei au facut intreprinderile si drumurile si rosturile si institutiile si casele de cultura, si Litoralul, si tot ce a mai fost de vanzare sau de livrare tradatoare. Tot ei iau glontul, nu cine trebuie!

- sursa

Contaminarea
   A dat ciuma, candva, peste unele localitati; altele au scapat. A dat holera, lepra. La animale, pana astazi se iveste febra aftoasa, pesta porcina, dar si gripa aviara si vaca nebuna; tot felul de epizotii. Nu se imbolnavesc toti, ci doar unii. Se produce o contaminare de la individ la individ, creste, face victime, apoi scade si dispare, mai ales daca intre timp se iau masuri. Unele populatii sunt mai contaminabile decat altele. Li se baga morbul, fac febra generala. Mai ales entuziastii fara discernamant. Apaticii mai scapa.
   Hitlerismul a fost o contaminare, ca si fascismul, ca si comunismul. S-au prins, s-au dezvoltat, au explodat. "Rule Britania!" a fost contaminare, pana la imperiu colonial nu s-a oprit. S-a facut si febra Napoleon, cu sechele. Americanismul, cu toata trusa lui sa zicem "libertara", a expandat: foarte multi i-au preluat valorile, prin contaminare. A expandat si anti-americanismul, mai ales cel de nuanta mahomedana. Bantuie cate o astfel de molima, nu stii unde se va opri.
   Stau si ma uit crucit la cati se dau in vant azi in Romania dupa muzica rock, cati isi fac idoli acolo si cum turbeaza cand ii vad. De unde muzica rock? Ce are taranul roman, cosbucian, cu muzica rock? Dar a venit molima, s-au contaminat cu milioanele. Sportul, fotbalul, lucreaza mai ceva decat febra aftoasa, o fac multi, tot mai multi. Tot tineretul e cu ochii la motoare si marci de masina, asa dintr-o data. Computerlandul e in expansiune incoercibila. Moda blugilor s-a generalizat, detestabila cum e! Mestecarea de guma ia avant.
   Dar inaintea tuturor, cel putin la noi, e furtul. Ciupeala. E o epizotie cronica Contaminarea e de sute de ani. Rar sat in care nu se fura, de orase nu mai vorbesc! Altadata iti lasai plugul, grapa, pe camp; azi nu mai sunt sigure nici in curte. A dat boala, greu s-o opresti. Mai ales ca primii bolnavi sunt conducatorii, ciupitorii versati, cu ghiotura. Te uiti cum si-au facut averi, intelegi totul, chiar fara procese cu termopane sau cu flota. Boala grea, ciuma, lucrand prin contaminare!
   Romanii, ca si alte popoare gregare (sa nu zicem ovine) se contamineaza repede si fara cine stie ce suport rational. Prin simpatie. Sau din greseala. Ei pretuiesc acum pe nea Base. Treaba lor! E o contaminare simpatetica. Le place ca e zurbagiu cu socoteala, cu sanchipont. Ca e din zona sprit-gagica-sport, acolo unde ii e bine romanului. Ca nu s-a omorat cu scoala, dar are poante. Ca zvarle cu sampania in multimea setoasa. Ca e zambaret, cum era si nea Nelu Iliescu pana a dat de naiba.
   La sondaje ies mereu in cap de lista Biserica si Armata. Febra aftoasa. Romanul confunda biserica, el crede ca voteaza pe Dumnezeu, pe Isus Hristos. Nu s-a dumirit ca sunt acolo geanabeti plini de pacate, lumesti si politice, intriganti, combinatori, trantori, rasolisti. Ca unii iau supra-spaga pentru oficii datorate, pentru selectiuni favorabile, mamonizati cat cuprinde. In Armata care? Ca nu mai e decat cea care s-ar putea numi "legiunea straina", candidatii - mercenari, luptatorii pe malai. Gata cu parazile, cu "Treceti batalioane", cu marii generali infiretati, cu Majestatile lor! "Armata a tras!", "armata a tras!", dar avem incredere in ea, ne place cum defileaza cu fanfara! Ca sa iubeasca armata, romanul de azi se duce tocmai la Cuza si la Carol I; caci la Antonescu n-are voie sa se gandeasca! Care armata?
   Mai cunosc si alte contaminari ciudate. De pilda exista un poet care e mare, care e "al doilea Eminescu". E intrat peste tot in favoarea publica, are statui. Pana ieri era printre noi, generos, dragut, cordial, destept. Dar nimeni nu-i citeste poeziile, nu le intelege, nu le citeaza. Pe Eminescu il canta si lautarii, pe acesta "al doilea", nimeni, e profund, e al dracului de profund, habar n-are nimeni sa-l descifreze, decat bucherii de meserie, care ii despica Sinele in paisprezece. Dar gripa aviara s-a produs, si el e in stima; in stima tuturor celor ce nu-l citesc. Lucreaza contaminarea.
   Mai am de spus ca astazi, spre deosebire de ieri, bacilii se fabrica. SIDA se fabrica si se inoculeaza. Sunt agenti. Si sunt laboratoare. Inainte molimile veneau de la guzgani. Acum sunt pepiniere, iar unele dintre cele mai performante sunt televiziunile. Ele raspandesc diverse febre, dintre care multe aftoase. Presa face si ea epizotii. Din fericire, aceste oficine fiind mai multe, prea multe, se mai si anihileaza unele pe altele. Dar posibilitatea manipularii, a vacii nebune, a romanului tehui, ramane uriasa. Leagana-l de o prejudecata cat de cat avantajoasa, sau macar distractiva, si acolo adoarme.
   Eu nadajduiesc ca exista si remedii. Nu scepticismul, nu cinismul, ci un anume entuziasm creator sub geana discernamantului rational. Si un pic mai multa cultura.

- sursa

Capitalismul cel rau
   Probabil ca va fi fost odata si un capitalism bun, si acela s-a filtrat prin ochii copilariei mele cand lucrurile aveau un alt dichis, romantic, si coruptia o anume eticheta, civilizata si mondena, amagitoare, desi in fruntea ei se gasea chiar persoana regala, dimpreuna cu clica ei, spilcuita. Nu distingeam pe atunci, copil fiind, tulburatoare conflicte sociale, n-aveam timp sa ies din starea de vis si din ravna surazatoare de cultura, si din promotia de buna-crestere, din apetitul academic.
   Acum insa, cu ochii senectutii, vad acest capitalism al nostru secund, derivat, adoptat, confectionat si impus de altii, ca badaran, lipsit de inima, agresiv cat cuprinde si in cele din urma impardonabil de rau si de plictisitor.
   N-am sa ridic in slavi mansuetudinea comunista, nici manierele sale la un moment dat atroce. Dar puteai discuta, aveai cui te adresa, reclamai cu oarecare sorti de izbanda unui for pus sa te asculte, sa rezolve, sa nu lase regimul de rusine. Cauza omului, a individului, nu era tratata rece, impasibil, ci cu oarecare patos, fie el si ideologic. Nu venea ca o ghilotina nota de plata, nu te scotea fara discutie din casa, nu-ti taia lumina, nu-ti taia caldura, nu facea cazul cel mai grav si hotarator al vietii din neplata, nu te trata ca pe un bicisnic, nu-ti schimba pe parcurs datele contractului, nu te dadea afara din slujba de azi pe maine (ci te trecea prin comisii de litigiu), nu-ti ciuntea decat prin exceptie castigul normat. Nu simteai ca esti tot timpul subiect de afacere, de ingrosat venitul lui Popescu si Ionescu, care te asteapta la cotitura sa-ti dea cu legea in cap.
   Munceai deschis, nu din cale afara de multumit, nu din cale afara de remunerat, dar cu minimul de trai pe care-l aveai puteai sa te zbengui si sa razbesti la avantaje sociale. N-aveai anatema muncii la negru cu care sa imbogatesti un patron necinstit. Nu erai intr-o armata de taraie-brau, vagabonzi, nici intre “baieti destepti” care fura de-abinelea din mersul circuitelor si al bursei. Nu-ti obsedau urechile de dimineata pana seara cu acelasi delirant “cumpara!”, “cumpara!”, “cumpara!”, trans­formand viata intr-un imens contoar al produsului, facand o tinta suprema si aproape exclusiva din vanzare. Nu-ti punea nimeni in fata sfidatoarele fructe ale acapararii ilicite, luxuri bombastice, baluri de cristal in pofida saracimii, combinatii de varfuri smecherite, tranzactii grosolane intre cupizi, indiscretii murdare intre stupizi, camelota artistica de luat banii, tran­caneala dezgustatoare si sex exploatat. Se incerca ridicarea din tatisme, nu pravalirea in ele cu toate mijloacele. Agresiunile spectaculare histeroide pe bani multi nu erau atat de violente.

   Nu era de inchipuit, ca azi, ca vine o banca straina si iti spune ce ai de facut, ce ai de desfiintat, ce ai de dat afara. Nu era de inchipuit ca actul tau de guvernamant trece prin sapte furci caudine straine. Nici ca tu ai, de pilda, inlesnire naturala la te-miri-ce, dar trebuie sa te raliezi la inasprire. Capitalismul de azi iti scumpeste ce vrea el, cat vrea el, te tine de rau, te desfiinteaza ca esti mic, te calca in picioare, te lasa pe drumuri. El e facut nu in favoarea neamului si stirpei tale, ci in favoarea unora pe care nu-i cunosti, intre care multe dihanii plesnind de pofte arghirofile, bestii ajunse prin furt si escrocherie, snapani interni si internationali, centurioni ranjiti cu bucuria de a dispune de tot ce e pe fata pamantului; si in fata carora tu te nasti sclav.
   Nu mai vorbesc de felul cum capitalismul cel mare il in­ghesuie si-l rontaie pe cel mic. O mai fi si un capitalism bun? Pe unde? Ca ce vad la noi, imi face piele de gaina!
- sursa

Pidosnica deconstrucție


 Trebuie să recunosc că cel ce a inventat noţiunea şi trendul de deconstrucţie a avut o minte uriaşă, bine exersată, dar şi pidosnică ce nu s-a pomenit. A ştiut unde să pună levierul, ranga, să salte şi să sfărâme tot ce se găsea închegat, ba şi organic, chiar armonic, sub pretext că înnoieşte, face curăţenie, revoluţionează.
  
Construieşti până într-un loc, îmbibi spiritele cu nevoia de construcţie, le faci să simtă că asta e direcţia cea bună; şi odată vine o gămălie de târtan şi-ţi bagă o mamă de strâmbă ca să te dai la o parte cu oarecare jenă de tot ce ai gândit, ai făcut, ai simţit până atunci! Ţi-a pus deodată pata putrejunii pe frunte.
   Acum dai zor să te înnoieşti. În ce direcţie? Bineînţeles în a deconstrucţiei, unde poţi ajunge repede meşter, prooroc. Şi atunci nu mai e bun ce ai avut, înce­pând cu logica formală şi cu proza canonică. Nu mai sunt buni clasicii, nici durabilii. Nu mai e bună educaţia pe câteva principii statornice. Nu mai e bună starea de contenenţă şi de auto-apărare a statului.
   Lucrurile grave şi serioase se iau atunci la mişto, axiomele se pun la îndoială, peste marii noştri predecesori bate un vânt de deriziune. Atunci, în focul de a deveni globalist prin inaderenţă, te lepezi uşurel de ţărişoara ta, arunci patriotismul la coş, te ruşinezi că ţi-ai iubit cu oarecare patos naţiunea, n-o mai scoţi bine la capăt nici cu familia, nici cu şcoala, nici cu istoria, poate nici cu religia. Te demantelezi, îţi creşte o piele nouă cosmopolită, suficientă, dacă nu chiar arogantă, şi umbli de aici înainte ca o carie, ca un gândac de băligar, să deconstruieşti totul. Devii steril, te auto-amputezi din spirit revoluţionar. Iar nenorocita ta de patrie devine o brânză fermentată cu viermi în ea.
   Cine a inventat chestia asta ştia ce face. Nu era bineînțeles dinlăuntru, ci dinafară, și avea tot interesul să spargă, să co­roadă. Deconstrucţia era procedeul magic de aruncat în aer. Noi, românii, multilateral talentaţi în lipsa de caracter, avem mare spor aici. Nouă nu ne trebuie în străinătate două generaţii ca să uităm cine suntem, ca să ne asimilăm, cu limbă, cu moravuri, cu tot. Ca să ne facem cât mai ca ei. Noi exersăm asta mai demult. Noi nu ne dăm în lături nici de la metisaje și hi­bridări, nu suntem geloşi pe "puritatea" noastră, nu suntem deloc orgolioşi. Ne acordăm cu oricine, chiar cu janchinoşii lumii. Suntem bucuroşi să ne ia în primire unii, să ne încadreze, să ne plătească, să ne considere. Ne gudurăm la ei pentru un "cuvinţel" bun. Dacă ne bat pe umăr, le pupăm mâna. Dacă ne oferă forme superioare de a ne pricopsi, nu ne dăm în lături de la nimic. Dacă e cazul și ne lasă, îi deconstruim și pe ei, le facem o nefăcută. Orgoliul identităţii? Demnitatea de a fi român – de unde?
   În momentul de față, în diverse publicații românești scriu agenți virulenți ai deconstrucției. Poezia e toată deconstructivistă, ca și cea mai mare parte din proză și din dramaturgie. Și pictura e în bună parte atinsă de filoxeră. Sculptura a trecut, în deriziune, de la faza "nemâncați" la faza "burlesc". Iar analiștii, ideo-politici destul de mulți, se leapădă de nație și național ca de dracu'.
   La urma urmei, pe ce era să ne bazăm? Față de noi, regatele Poloniei și Ungariei au avut străluciri mai mari, au fost mai ofensive, au cotropit cu succes. Praga cehă a fost o vreme capitala Europei. Turcii, ruşii, nemţii au făcut cu noi ce au vrut. Evreii, când le-a fost greu, s-au adunat la noi. Ţiganii sunt aici buluc, huzuresc, încep să ne domine. Toţi, într-un fel, ne-au deconstruit sau măcar au vrut s-o facă. Acum însă s-a găsit şi fermentul ideologic. De păzit nu ne mai păzeşte nimeni. De educat nu ne mai educă nimeni. Vom fi printre primii cu specificitatea identitară tăbârcită.
   Calul troian e în casă! Dă din copite! Adio, naţie, şi n-am cuvinte!... Păcat!…
Ce ati facut? 
" - A pune taicuta punga langa punga de la Iasi pana la Instambul si mi-a scoate domnia" zicea una din fiicele lui Brancoveanu, Printul Aurului. In 26 de ani taicuta cel nabab, neavand mari razboaie, ne-a lasat Horezul, Sambata, ceva la Potlogi, ceva la Mogosoaia si cam atat, plus un drum podit, cateva biserici, cateva reparatii, cateva tiparituri.
   In schimb condica lui de peschesuri e ingrozitor de incarcata; uriasa, neomenoasa risipa de bacsisuri cu care si-a tinut domnia ne umileste profund. A dublat haraciul, acest lafait, a inventat impozite strivitoare ca sa domneasca el si cimotia lui. Iar putinul pe care el l-a produs, noi il glorificam. Macar un castel impunator sa fi facut, ca atatia printisori francezi, nemti sau italieni de rangul al XIV-lea. Nu, el a transformat toata avutia nationala in huzur si mita.
   "Micul Paris", cum s-a numit la un moment dat Bucurestiul, a fost edificat cam in 40 de ani, adica de prin 1880, cand banul obstesc a fost ingrijit mai cu chibzuinta si apetitul claditului public s-a intetit simtitor. Atunci s-au facut Palatul de Justitie, Ateneul, Posta, CEC-ul, Parlamentul, Cercul Militar si cam tot ceea ce a fost impunator in tanara noastra Capitala, s-au facut Cismigiul si Parcul Carol, bulevarde, primarii, teatre, sali de expozitii, ministere s.a., alaturi de frumoase investitii particulare in banci, hoteluri, restaurante. Scoala, stiinta, cultura, artele au luat tot atunci un avant exceptional.
   A venit perioada dintre razboaie, mai mult cu extinderi, sistematizari, modernizari in domeniul public dar si cu unele somptuoase, copioase realizari private. Si au venit alti 40 de ani de comunism, in care (punand la o parte cativa de teroare antiromaneasca) s-au edificat hidro si termocentrale, combinate siderurgice, metalurgice si chimice, centrala nucleara, sute si mii de intreprinderi utile, necesare; dar si drumuri (unele spectaculoase), case de cultura, gari noi, un litoral dichisit, statiuni balneoclimaterice, spitale, metrou, scoli, filarmonici, alte teatre si mai ales orase moderne care nu mai semanau deloc cu cele dinainte. Si toate acestea plecand nu de la un coplesitor capital preexistent (caci rusii luasera ca despagubiri de razboi de la un "cobeligerant" de 30 de ori mai mult decat se stipulase, adica 10 miliarde in loc de 300 de milioane USD), ci plecand de la un gol amenintator si utilizand imprumuturi internationale pana la urma platite!
   Si acum ati venit voi, nepricopsitilor si nevrednicilor! Unde va sunt cladirile publice, mari, fastuoase, de tipul CEC sau Casa Armatei, unde va sunt dupa 20 de ani magistralele rutiere, caci n-ati terminat macar una!? Unde va e Transfagarasanul, sau Canalul, sau Sistemul de irigatie? Ce spectaculoase Case de Cultura ati infiintat, ce Camine Culturale, ce Biblioteci, cand cea mare sta la rosu de doua decenii, pe trei sferturi cladita, nevolnicilor! 
   Va carcaiti de 10 ani cu Catedrala Neamului dar v-a fost mai la inima sa daramati Mausoleul comunist decat ati fost in stare sa construiti ceva. N-ati putut sa va faceti un Tribunal decat pe-o mare pravalie ceausista. Ati avansat cu metroul 4-5 km, bieti pui de bogdaproste ezitanti! Canalul Oltenita l-ati dat colmatarii ca sa-l decolmatati maine cu multi bani, de gospodari gargaragii ce sunteti! Cotroceniul vi l-a pus la punct Ceausescu, nu sariti sa-l daramati? Ati cheltuit un patos urias si sume importante ca sa huliti, sa distrugeti sau macar sa astupati Casa Poporului, dar ati construit voi a 10-a parte din volumul ei ca oficiu public, cacanarilor? In 20 de ani de-abia ati carpit doua blocuri ramase neterminate pe malul Dambovitei, la Opereta, si va uitati prosteste la groapa ramasa pe Magistrala, harazita pentru edificii culturale unde nu ati fost in stare sa infigeti macar un stalp, dupa 5 legislaturi! Unde va e opera, bicisnicilor, la bancile altora, la hotelurile si firmele fitecui, la instrainarea teritorului? V-ati indopat, gaze nenorocite, din bani ramasi de la comunisti, 3 miliarde si jumatate USD, ca sa faceti ce? Datorii de alte 40 de miliarde de euro? In ce obiective publice s-au tradus aceste datorii, lingailor si spertarilor, cutre vanzatoare la subpret, tradatorilor de tara!? Unde va e sigla, Turnul Eiffel? Cartoful din Piata Revolutiei? 
   N-ati facut macar un sfarc de palat, macar un camin mai acatarii, indiferent ce obiectiv maret pe seama societatii civile romanesti! In loc sa ne faceti parcuri, le-ati ciuntit. N-ati facut baze sportive minimale, ati bagat doar acolo unde renta - cativa profitori privati, gusteri comercianti de carne vie! 
   Ati spuzit tara cu vile si vilisoare, masini uluitoare, telefonase, si interneturi pana la ultimul hingher, pe fond de mizerie! Oricare peschesar si escroc mai de soi isi intocmeste intr-o jumatate de an o resedinta utilata cum nu aveau Ceausescu, Dej, Antonestii si Bratienii impreuna in 80 de ani intr-o tara devastata de paduri si materii prime, speculata la sange?
   Toti pezevenghii au intrat acum la noi in delirul agoniselii fara temei. Purcoiul de bani a ajuns pe mainile cele mai murdare, necinstea tezaurizeaza, dar dupa 20 de ani nu vedem nici cea mai mica dovada de maretie, niciun semn de mandrie constructiva la scara nationala, nimic al Romaniei, care iese iarasi in paguba cu toate bilanturile voastre glorioase. De ce?
   Brancoveanu a dat haraci la turci; pesemne ca si voi, trepadusi imbuibati, dati haraci peste haraci la altii, ca sa domniti si voi cativa ani, puslamalelor!
   Cu ce merite veniti, asadar, in fata noastra la vot? Cu ce fapte, cu ce opera, caci eu nu vad mai nimic. Cu ce filosofie, caci eu nu aud mai nimic? Ceausescu baga in case, voi dati afara din case (o stiu pe propria-mi piele!). Stramosii vostri liberali si conservatori, ca si stramosii vostri socialisti de mai tarziu au edificat din plin; voi ati lichidat, taiat, spurcat. Ceausescu tinea o tara, voi o vindeti si o indatorati pe veci. Puneti pungi de-alungul sleaului de la Bucuresti pana la stiu eu unde. Pe-acolo se scurge, ca totdeauna, snaga tarii.
   Oare nu va vine si voua odata Istambulul cu satarul gadelui peste ceafa?
- sursa

Romania duhurilor
   Sa fi existand o Romanie profunda? Putem s-o credem si s-o creditam (caci n-avem incotro). Sa fi existand o Romanie progresista care duduie si se civilizeaza? De ce n-am crede si una ca asta, cateva semnale sunt.
   O Romanie a stramosilor si a traditiilor? Bineinteles, dar ceva mai in ceata. O Romanie eroica? Da, dar cu unii eroi cersind pe la biserici, impovarati de decoratii, si nemaistiind daca au facut bine sau rau. Exista cu siguranta si o Romanie a tineretului rock, metal si grunge, cu sex la zaplaz, cu placerea ca drog sau cu placere de droguri, "bestiala" la modul cel mai haios. Dar eu vreau sa vorbim o clipa si despre o Romanie a duhurilor celor nenascuti, conceputi dar nenascuti, "marinari", aruncati la pubela ori ramasi casapiti legal prin spitale ca urmare a deciziei "libere" a genitorilor lor.
   Cei 16 milioane de avortati romani alcatuiesc o tara mai mare decat Ungaria, Cehia, Slovenia, Slovacia, bulgaria sau Serbia si aproape toti vecinii nostri. Suntem si aici plasati pe un loc foarte bun, primul dupa cum se spune, ne putem fuduli. Stam aproape mai bine decat la SIDA, tuberculoza, sifilis si analfabetism. Stam aproape mai bine decat la achizitia abundenta de masini de lux si de telefoane mobile. Suntem pe un loc oarecum echivalent cu coruptia unde competim, de asemenea, primatul european. Daca aveam cei 16 milioane de cetateni pe care i-am aruncat la gunoi puteam spori cat de cat Romania profunda, dar si pe cea progresista, poate adaugam cateva mii de eroi si de cersetori, aveam cu siguranta excedent de amatori metal-rock, X-eri si satanisti, spoream drogatii, castigam puncte la yachturi de lux, SIDA, sifilis, corectam mai tare limba romana spre unele dialecte, faceam inca un milion de politisti doctoranzi si ne fixam hegemonii in coruptie pentru trei decenii, eram poate si lideri mondiali la baut COCA-COLA.
   Dupa o socoteala sumara, din peste 6 miliarde de locuitori ai globului doar un miliard si ceva sunt albi, adica nici a cincea parte. Intre acestia noi avem demografic un considerabil spor negativ. Mai avem si emigranti sezonieri, din care o buna parte tind sa se stabilizeze in tari straine. Cateva meserii ne-au ramas deficitare si cer urgent imigranti afro-asiatici, care nu se prea lipesc la noi, iar daca se lipesc va fi si mai jale pentru componenta numita "alba".
   Romanasii nostri, plamaditi din trup autohton si sange autohton, sunt duhuri (daca sunt), plutesc prin vazduh, peste mari, peste munti, alcatuiesc Republica romana a nenascutilor, a refuzatilor la nascare, a celor fara viza Schengen pentru intrat in Romania pe calea dulce a progeniturii, a celor izgoniti de la infiintarea intre noi, ca sa traiasca mai in neatarnare bravii lor parinti. Se pare ca Romania, "care duduie", nu e prea incapatoare sau atractiva pentru ei. Se pare ca ar avea loc doar in Romania zisa profunda, dar atat de profunda incat nici n-au mai apucat sa se incorporeze, au ramas cioturi, tendinte, cambii protestate, combatanti virtuali, hegemoni ratati, istorie deviata spre gropile de cremare, numere ireale adaugate vrednicei noastre populatii puioase, pusa pe efort amoros din belsug, de dimineata pana a doua zi, dar fara rod.
   In cel mai fericit caz, unii statisticieni cu sange rece ne vad dupa doua-trei decenii la 16 milioane de locuitori concreti (cu colonisti din Israel, India si China cu tot) pe acest pamant candva romanesc, de unde s-au zburatacit cu ghiotura milioane de subiecti in Basarabia si Bucovina, si altii s-au lasat deznationalizati (daca nu expulzati) de acolo, dar si destui in Serbia, Ungaria, Ucraina, dar si altii ademeniti in Apus, dar si milioane chiuretati legal in patria strabuna. Natie inerta pana la un moment dat, cu stramosi ocupand stabil spatiul dintre Boemia si Bug, suntem astazi expansivi si centrifugi cum nu se mai poate. Un numar mare, imens, expansioneaza chiar din burta mamei lor!
   Ingrijorarea capitala la noi s-a cantonat nu la scaderea dramatica a populatiei romanesti, ci la ticalosia regimului ceausist care controla nasterile, considerandu-le problema de stat, sugrumand libertatea pruncuciderii. Am luat si Marele Premiu de la Cannes pentru aratarea amanuntita a acestei ticalosii istorice. Dar bun e Dumnezeu! Vom ramane, de dragul libertatii (sinucigase), 16 milioane, in timp ce celelalte 16 milioane, inmultite pana atunci de doua-trei ori, vor plana deasupra noastra ca niste balonase luminoase, strigandu-si dreptul la viata, la viata nationala, fara sa-i auda nimeni. Natia romana va fi asadar in aer, privind cu dispret ontologic la cea taratoare si tot mai imputinata de pe pamant.
- sursa

''ÎN ISTORIA ROMÂNIEI CAM NIMIC NU A FOST DE BUNĂVOIE"


Personalitate controversată, recunoscut însă ca unul dintre marii dramaturgi contemporani ai României, Paul Everac, pe numele său adevărat Petru Constantinescu, s-a născut la 23 august 1924, la Oradea. Semnează cărţile de teatru: Ştafeta nevăzută (1959), Logodna (1962), Ferestre deschise (1963), O întâlnire neobişnuită/Câteva halbe cu rom (1964), Curierul invizibil (1964), Simple coincidenţe (1966), Şi la stânga, trei ciocane (1967), Iancu la Hălmagiu (1967), Chiriţa pe şantier (1970), Un fluture pe lampă (1974), Doi patrioţi năpăstuiţi, Ferestre deschise, Cititorul de contor, Coada (2004).  Cărţi de proză – Don Juan din Grădina Icoanei (1968); Funigei peste Alpi (1987). Eseuri: Reflecţii despre inteligenţă. Opinii (1967), Apel către tâmpiţi (2003), Thalia Zurbaghie (Editura Semne),  Libertatea mult aşteptată şi fiicele ei et caetera. Pome: Nevolnice tâlcuri şi rime (Editura Semne). Pentru imaginea creată în campania electorală ex-preşedintelui României, Ion Iliescu, a fost numit în 1993 director general al Societăţii Române de Televiziune,  funcţie din care a fost demis ca urmare a unui scandal cu conotaţii sexuale în anul următor, 1994.

 

MDP: Maestre Paul Everac, sînt onorată să stau de vorbă cu dumneavoastră. Mi-aţi dăruit mai demult  cartea „Resurse şi ispite în Ţara Muscelului”. Vă rog să poposim împreună în spaţiul de cultură de la Podu Dâmboviţei şi la sediul Fundaţiei „Steaua Carpatină”, pe care o conduceţi.

 

Paul EVERAC: La Podu Dâmboviţei nu e un spaţiu propriu–zis de „cultură”, ci doar unul de animaţie culturală. Noi excităm puţin la cultură, dar ambientul nu se lasă prea tare excitat, nu e foarte bun conducător de cultură. Noi facem propuneri, dar ecoul lor e mic. Noi diseminăm obiecte de artă, dar răspunsul e uneori pângărirea lor. Diferenţa dintre arta cultă, folk şi kitsch nu prea se face pe aici. Târgul de la Rucăr răsună de manele, ca şi autobuzele de altfel. Cultura le mai pare cumva o toană, o răzgâială: numai chiolhanurile îi atrag. Se bate sârba la nunţi, dar spiritul se comunică puţin. N-are a face, noi vom continua să „provocăm”, cum dai cu cheia sau cu manivela la o maşină până când se aprinde motorul, bineînţeles, dacă are combustibil.

 

MDP: Am vizitat expoziţia dumneavoastră de carte, pe care Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” a deschis-o spre a cinsti şi marca opera dumneavoastră, pe care am şi semnalat-o în presa locală la momentul dat. Maestre Everac, ce a stat la căpătâiul erudiţiei dumneavoastră, la căpătâiul literar şi filosofic? Rolul precumpănitor îl atribuiţi lui Dumnezeu?

 

Paul EVERAC: Nu făceam bine dacă îl puneam pe Dumnezeu responsabil pentru tot ce am scris sau am făptuit eu. Mai ales că unele lucruri au un oarecare dinamism sau o zgândărire luciferică. Răspunsul ar fi: n-am găsit ceva mai bun de făcut. Nici mai greu într-un fel (gândiţi-vă că dramaturgi - meseriaşi dacă ar fi vreo sută per total!). Cu scrisul, scapi de urticarie. Nu laşi lumea în pace, dar nici nu omori pe nimeni. Drame sunt peste tot, unele atroce. Scrisul le epurează, la face fapt de artă. Adică le înnobilează. Dărâmăm şi clădim, cam asta facem. Dar nu face cam toată lumea asta? Scormonim, arătăm cu degetul, întrebăm. Răspunsuri vin sau nu vin, dar întrebările bine puse rămân. Da, baza oricărei culturi, o reprezintă întrebările bine puse.

 

MDP: Maestre Paul Everac, dincolo de controverse şi prejudecăţi, unde aşezaţi în istorie ziua de 23 August? Istoricii contemporani şi-au intensificat dezbaterile având ca obiect această zi. Libertatea atât de trâmbiţată în ţara noastră e bună la ceva? În cultură, cum se răsfrânge? Petre Ţuţea spunea că „libertatea e o frânghie agăţată de cer – poţi urca participând la actul mântuirii tale sau poţi coborî în întuneric”. Iată bipolaritatea libertăţii.

 

„HALAL LIBERARE!”

 

Paul EVERAC: 23 August 1944 e ziua când am vrut să ne salvăm pielea, fiindcă duşmanul devenise mai puternic decât aliatul. Am lăsat o silă, ca să luăm alta, căci în istoria noastră cam nimic nu e de bunăvoie. Am scăpat de dracu’ (un drac totuşi civilizat) şi am dat de mumă-sa. Am făcut un armistiţiu prost, când aveam şansa să facem unul mai bun, mai bărbătesc. Am omorât conducătorul de dreapta, ca să vină conducător de stânga şi, în final, l-am omorât şi pe acesta!... Am dat mai întâi libertatea pe independenţă, apoi am dat independenţa pe libertăţi dezmăţate şi anarhice. Ne-a mers ca lui Dănilă Prepeleac. Am dat în brânci să ne facem o industrie, acum am dat-o pe un sfârâiac, de deştepţi ce suntem. Dăm mereu cu piciorul la şiştar, sub cuvânt că ne „eliberăm”. Halal liberare! Dacă vreţi să aflaţi mai multe în problemă, citiţi foarte recenta mea carte „Libertatea mult aşteptată şi fiicele ei”.

 

MDP: Să ne întoarcem, vă rog, la un alt fenomen aflat în dezbatere: teatrul. Sunteţi un dramaturg de primă mărime. Consideraţi că eforturile pe care le face teatrul românesc de a se reclădi, de a căpăta din nou capacitatea unei atitudini, de a stărui la uşa unor conştiinţe, vor avea sorţi de izbândă?

 

„NOII DRAMATURGI ÎŞI ETALEAZĂ VICIILE, POFTELE ŞI URDORILE, NOI VENIM DIN URMĂ ŞCHIOPĂTÂND”

 

Paul EVERAC: Cu actualii conducători nu avem mare şansă. Ei au desfăcut piaţa invaziei străine în toate domeniile. De fapt cam asta a urmărit şi „revoluţia”: să vină marfa din afară, unde era prea multă. Să ne înghesuie acasă, să ne arunce peste bord de la tărâţe până la filozofie. Înainte, cosmopolitismul era refulat; acum e refulat românismul. Sau, dacă nu e refulat, e marginalizat. Vine nu numai o altă dramaturgie, dar, cu ea, o altă simţire, o altă morală, un alt fel de a concepe lumea şi de a pune accentele, un fel al lor. Ei îşi etalează problemele, viciile, poftele şi urdorile; noi venim din urmă şchiopătând. Dacă mai venim. Aveam, pe „vremea mea” cincizeci de dramaturgi valizi, jucaţi; mai avem cinci? Dacă vreţi să ştiţi mai mult şi în această direcţie, citiţi cartea mea recentă „Thalia Zurbaghie” (Editura Semne), dacă o mai găsiţi.

 

MDP: Care ar fi, maestre, ipotezele de lucru de care ar avea nevoie România ca să poată supravieţui într-o Europă unită?

 

Paul EVERAC: Venim cu câteva handicapuri certe: n-am avut în vechime Cavalerism, Renaştere, Reformă, Iluminism, Enciclopedism, nici Clasicism, nici Burghezie înstărită, nici Aristocraţie autohtonă; foarte puţină viaţă cetăţenească, foarte târziu Constituţie şi Parlament. Am fost mereu covârşiţi, dominaţi sau remorcaţi de alţii; ortodoxismul ne-a dezeuropenizat, turcii şi grecii ne-au balcanizat. Ne-am sincronizat cât de cât acum 150 de ani, dar nu chiar de tot. Scăpaţi din braţele pan–rusismului comunist, ne-a luat în primire globalismul pan–american, alt Big Brother.

 

MDP: De la filosofii pe care i-aţi abordat în eseuri (Aldous Huxley, Celine, Bergson, Anatol France, Balzac etc.), să ne orpim, vă rog, la etnosociologie. Vă rog câteva repere ale programului de perspectivă etnosociologică, pe care îl expuneţi în „Resurse şi ispite în Ţara Muscelului”.

 

Paul EVERAC: Încercăm să agităm un concept în curs de perimare: etnia, însă nu a etniei, ci a transnaţionalismului, a Caracatiţei unde bogătaşii noştri s-au conexat. Mai mut decât etnia îi interesează cifra de afaceri. Nici francezii nu se mai dau în vânt după Celine şi Bergson, nici englezii după Huxley – joacă şi ei la concurenţă, n-au încotro. Totul e să pui laba, să iei cu japca, să „civilizezi”. Trebuie să ne purtăm cât mai modern! Etnosociologia e o garnitură veche la surtuc, un ciucure. Îl purtăm duminica. În rest, alergăm după boabe. Marele bogătaş uită că are o naţie. Ca şi marele hoţ. Dacă vreţi să cunoaşteţi mai bine chestia cu avatarurile etniei, am şi aici o carte: „Mic tratat despre corupţia umană” urmat de „Apel către tâmpiţi”, dacă o mai găsiţi undeva. Vă doresc numai bine!

 

Vă mulţumesc maestre Paul Everac! Vă doresc ani mulţi, cu multe înmuguriri în spirit şi rodiri în cuvânt!


Păcăleli
   Problema care se pune mentalului colectiv ca si eminentilor nostri analisti politici e daca Geoana l-a pacalit pe Basescu ori Basescu l-a pacalit pe Geoana. 
   Asta e intrebarea! Caci unul a fost neaparat mai smecher si l-a pacalit pe celalalt. Nu se pune chestiunea sa faca treaba, nu se intrevad multe sperante sa dureze si sa asigure un progres, putini se asteapta la asa ceva. Important e cine a pacalit, cine si-a facut jocul in farsa politica.
   Chiar alegerile trebuie puse sub semnul pacalelii, a pacalelii cetateanului fraier de catre unii mai smecheri. Mai ales ca in dosul celor alesi se gasesc altii care iau grosul, care de fapt decid si guverneaza, - alta pacaleala. Nu stie bietul cetatean ce for ocult si dirigent alege!
   Dar si cetateanul, la randul sau, daca e de pilda negustor, incearca sa pacaleasca, din pret, din calitate, din ce poate, dand asigurari ca totul e tais. Si Asigurarile pacalesc, si Bancile. Acestea dau imprumuturi care infunda cetateanul, in timp ce cetateanul incearca sa pacaleasca banca. Deocamdata, ne-am ales cu toate bancile instrainate, - ce sinistra pacaleala! Si cu mai toate marile unitati productive instrainate!
   Pacalitori de frunte sunt cei a caror unitate gestionata de ei se duce de rapa, in timp ce indemnizatia lor salariala este la limite neverosimile. Clientela politica si economica alcatuita din asa-zisi consilieri e doldora de pacalitori care dau sfaturi ultra-scumpe, in timp ce gloata trage targa pe uscat.
   Ce deosebire ar fi intre cei ce au promis de opt ori suma depusa in jocurile piramidale si cei ce au promis marirea salariilor profesorimii cu 50%? Deosebire de nuanta, pornirea e oarecum asemanatoare, la fel de neverosimila.
   Sunt convins ca Statul nu prea are de unde sa dea atatia bani si ca daca i-ar da ar spori inflatia, ar creste deci preturile si ar slabi puterea de cumparare a cetateanului. Dar de pacalit ii vine la indemana. El are mereu o motivatie, o scuza. Nu aceea ca nu producem mare lucru si ca sporul nostru se reazema in special pe consum, alta pacaleala, adaugata devastarilor, tranzactiilor oneroase si speculatiilor financiare. Multa vreme motivatia nereusitelor a fost guvernul precedent sau, si mai bine, regimul comunist odios. Acum e criza mondiala. Poti sa indesi in ea orice "economie" vrei sa faci, orice neizbutire viitoare. Neizbutirile le camuflezi acum in socul mare al crizei mondiale, nu le mai pui ca in trecut in seama opozitiei, adica a actualilor parteneri de coalitie guvernamentala, ca iti tai craca guvernarii de sub picioare. La comunisti devine tot mai greu sa le indesi, cata vreme aceia si-au platit toate datoriile externe, in timp ce tu, democratul, cresti mereu datoria externa pana la vreo 60 de miliarde de Euro fara sa fi facut aproape nicio isprava sau constructie publica notabila, afara de auto - laude, adica pacaleala curata.
   Pacaleli au fost, si nu putine, si nu inocente, atat la preturile la care s-au livrat bunurile principale (chiar strategice) ale tarii, cat si la valoarea monstruos ingrosata a contractelor de prestatii cu oficine straine, cum ar fi cea sclipitoare a autostrazilor care nu mai inainteaza. Cine a vrut ne-a pacalit pe toti, mai putin pe smecherasii care au incheiat afacerea cu avantaje private notabile. Tot ei, smecherasii de profesie, miluiti cu voturile noastre, au pus mana si pe subventiile europene (pana acum impovaratoare) deviindu-le si maruntindu-le spre buzunarul lor, intr-o dezlantuire de messa neagra a vitelului de aur, la care tin tira toti moflujii si calicii tarii.
   Nu se rateaza asadar nicio ocazie a pacalirii cetateanului, unde si mass-media sarguieste cat poate. Dar colaboreaza, slava Domnului, si Justitia si Administratia. A venit acum si Presedintele Obama sa spuna ca una e promisiunea electorala si alta posibilitatea guvernamentala, unde intervine conjunctura si teoria rebus sic stautibus; incat baza ideologica a pacalelii exista. Dealtfel ea se aplica, temeinic, si in relatia geo - macro - politica intre state: spui ca ii dai libertatea, de fapt ii pui sbiltul.
   Parlamentarii da, si guvernantii vor avea o situatie tot mai buna, asa e conventia pacalelii. Iar mocofanii vor fi distrati cu sex liber, cu tort record si carnat record (cate o bucatica!) si vor fi ambalati intr-o problema de baza ca aceasta: daca Geoana l-a pacalit pe Basescu ori Basescu pe Geoana. 

- sursa
Integrarea rromilor
   Sunt la consulatul nostru din Milano, stau de vorbă liniştit cu consulul pe problemele populaţiei româneşti din Italia.
   La o uşă se produce niţică foială. Doi romi pretind viza pe paşaport, iar ajutorul de consul încearcă să le demonstreze că nu au dreptul. Romii se supără. Au devenit cinci, li s-au alăturat două femei îndârjite cu fuste largi şi un bărbat ţepos. Consulatul stăruie în refuz, explică încă o dată şi încă o dată că cererea n-are temei legal. Romii s-au făcut şaişpe, au umplut holul. Decibelii au crescut simţitor. Consulul se duce în persoană să discute. E huiduit.
Vâr şi eu privirea să văd ce se întâmplă; sunt huiduit. Nimeni nu mai iese din consulat! Afară în curte aşteaptă alţi douăzeci. Sunt, cum s-ar zice, prizonier! Cu soţie cu tot! Consulul e livid, căci unul din „delegaţi” îl ameninţă că se atinge de fiicele lui într-o dimineaţă când merg la şcoală, sau când vin. N-o să fie bine. Domnul consul se perpeleşte, vorbeşte precipitat cu Centrala, la Bucureşti, explică situaţia. Frământarea creşte.
   A sosit ora prânzului, dar nici vorbă să putem pleca la masă. Depindem acum de ministerul nostru de Externe. Consulul explică, gesticulează, roagă. În fine, soseşte şi soluţia: să li se dea vize! Să fie integraţi. Vorba aceea, integrarea romilor, în tânăra noastră democraţie.
Mă duc, după un lung interval, la Timişoara şi îmi caut un vechi prieten. Nu-l găsesc în vila de la adresa ştiută. Cunoaşte cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaşte nimeni.
   Amicul e cadru universitar, îl pot dibăci prin Decanat, prin Rectorat. Încep investigaţiile şi dau în final de el. Slavă Domnului, mă temeam că a murit. N-a murit, a fost un pic… presat. Cine l-a presat, ministerul? Nu, o ceată destul de compactă de romi. Aceia i-au ochit vila. Le-a plăcut. Au dorit să o cumpere neapărat. El n-a catadicsit să stea de vorbă. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat în jurul lui, în casele din vecini, l-au mai agăţat o dată, de două ori, i-au mai făcut câte o boacănă în curte, la garaj, un mic necaz întâmplător, l-au… s-o spunem pe cea dreaptă, „integrat”! În câteva săptămâni, traiul devenind ne-trai, a fost silit să le vândă vila, să se mute în altă parte. Să numim fapta: integrarea romilor.
   Altfel băieţi buni, unii, cu dare de mână babană. Probabil cu studii la Paris. Probabil experţi în operaţiuni cu devize, aur, valută. Mânuitori de salbe. Lansatori de fete frumoase. Sprijinitori de băieţi schilozi. La noi, oricum, pieţari. Din aceia harnici, care se scoală dis-de-dimineaţă şi îl întâmpină vioi pe ţăran la barieră, îi dau bineţe şi îi iau marfa, să o aducă pe piaţă. Volens nolens. Şi apoi mi-o dau mie, cu preţ dublu decât mi-ar da-o ţăranul producător. O întregesc, ca să zicem aşa, o integrează: integrarea romilor.
   Mă uit cu plăcere la romi, mai ales la cei muncitori, cu dare de mână. Aveau câte un pălăţel ornat cu turnuleţe. Au acum câte un cartier compact. Ba am văzut şi o comună, sau două, împodobite toate cu palate. Românii nu şi-au definit încă un stil specific în construcţie; ţiganii, da! Ei merg înainte, spre integralism.
   Merg şi cei săraci, ieşiţi din bordeie şi corturi. De câte ori mă apropii de Conteşti sau de Cetăţeni de Argeş văd aşezările romilor întinzându-se, cucerind teren, umplând pământul după îndemnul biblic. Al cui e pământul? Cine mai ştie? Probabil, al statului român. Ca şi romii.
   Mai ales cei ce au stârnit milă prin Franţa şi Italia. Au zis ei acolo „saru-mâna boierule, mancaţi-aş aia şi aia” dar aici, cu francii luaţi, au pus mâna pe pământ, pe vile, şi din sfântul cerşit o să apară noi şi noi turnuleţe ale integrării romilor.
   La o staţie se suie în autobuz o familie numeroasă de romi. Ocupă câteva locuri, se mai foiesc, îşi aruncă vorbe unul altuia, vorbe foarte sonore, fără nicio pavăză. Lumea tace, n-are încotro. Curând urcă şi un controlor de bilete, ba doi, să prindă infractorii din două părţi. Suntem luaţi la întrebări, ne prezentăm fiecare documentele.
   Pe romi nu-i întreabă nimeni, sunt ocoliţi. Nu sunt „integraţi”. E mai bine, dacă eşti controlor, să nu îţi faci de lucru cu ei. Lasă-i să meargă gratuit, săracii, cum o să îi pui să plătească? Cum o să-ţi plătească lumina, căldura? Să-i sileşti? Ce, nu ţi-e bine? Rămân dezintegraţi.
   Doar e ţara lor, a lui Peşte! A lui Papură Împărat!
- sursa

Stimati Alegatori
   Va rog sa nu ma votati!
   Va rog din suflet sa nu ma votati, cu atat mai mult cu cat nici nu candidez. Nu sunt pe nicio lista eligibila. Sunt doar pe o lista ne-eligibila, obligatorie, avand ca sigla o COASA si doua oase incrucisate. Imi vine randul curand.
   Daca ati fi comis greseala sa ma votati, faceam in multe privinte pe dos decat s-a procedat de ilustrii oameni politici democrati care v-au dirijat.
   Mai intai, eu nu va dadeam inapoi partile sociale din diversele institutii si intreprinderi socialiste considerandu-va in continuare proprietarii lor si facand privatizarea in functie de avizul colectivului, cu puncte preferentiale in el. O sa vi se spuna ca nu se putea altfel. S-o credeti, dar numai pe jumatate!
   Daca un alt capitalist, altul decat Statul, s-ar fi apropiat de respectiva unitate, as fi fost dispus sa-i vand, cu garantii speciale, rezemate pe bonitate si pedepsite cu amenzi serioase, doar 49% din activ, desemnand pentru conducere pe cel mai destoinic roman, de preferinta fara partid.
   As fi pastrat IAS-urile si fermele agro-zootehnice.
   As fi despagubit din primul an proprietarii de case, dar n-as fi evacuat chiriasii care au stat mai mult de zece ani intr-o locatie.
   As fi incurajat cooperatia agricola si as fi descurajat drastic lasarea pamantului nelucrat, dand credite ieftine cultivatorilor in loc de a umple buzunarele escrocilor si clientilor.
   As fi dat credit ieftin dar bine garantat oricarui intreprinzator sau comerciant roman, incurajand "capitalul-gulas" si nu "capitalul-frauda".
   As fi dat bonificatie producatorului si handicap intermediarului parazit.
   As fi pus o limita investitiilor straine si importului in alimentatie, protejand produsul autohton, imprumutand doar know-how-ul de afara.
   As fi incurajat orice concurenta in dauna monopolurilor. As fi deparazitat circuitele economice de mafioti.
   As fi pedepsit sangeros crima de omor si violul, sechestrarea cu sechestrare, furtul cu confiscarea averii, insulta si calomnia cu recluziunea, paguba adusa constient patrimoniului national cu exilul, ofensa adusa simbolurilor nationale cu arestul si decaderea din drepturi civice si politice. Celui ce a lezat onoarea tarii in strainatate i-as fi retras cetatenia si l-as fi gonit sau deportat.
   Pentru fals in orice domeniu as fi folosit reeducarea in stabilimente in care totul era fals.
   As fi reinfiintat juratii si asesorii populari pe langa instante.
   As fi generalizat pe perioade limitate instructia militara si paramilitara pentru a face fata emergentelor.
   As fi reinstalat cenzura in exhibarea problemelor intime, a expresiilor vulgare si a pornologiei, mergand pana la interzicerea mijlocului de raspandire - ziar, post TV).
   As fi pus la punct proceduri simplificate, eficiente, ieftine in toate domeniile, dar in special in aplicarea inventiilor si inovatiilor romanesti pe care le-as rasplati copios.
   As aplica, in urma unor scrupuloase anchete, sigla "unfair" celui ce triseaza in sport, eliminandu-l de la orice competitie.
   Celui ce taie masiv padurea si nu o replanteaza i-as taia o ureche, ca si celui ce polueaza grav apele.
   Ma opresc din lipsa de spatiu, nu de idei. As avea idei despre cultura, istorie, teatru, filosofie, religie. Dar, dupa modelul Tudor Musatescu ("Titanic-Vals"), va rog frumos, insistent, sa nu ma votati!
- sursa

Valorile nationale 
    Nu vreau sa-mi ponegresc tara ci, intr-un fel, s-o scuz; desi, istoria fiind neiertatoare, scuzele nu prea incap. Ma intreb cateodata de ce n-avem si noi constructii vechi feudale, monumente impresionante, locuri unde sunt urme marete ca s-a intamplat ceva deosebit, castelase, turnuri, piete glorioase, campuri cu faima, vestigii ale vietii superioare de Curte; iar cate le avem (Biserica Neagra, Pelesul, Huniazii) nu sunt chiar facute de noi.
   Cea mai copioasa atractie romaneasca e bazata pe manastiri, care au in principiu alta treaba decat sa sustina turismul, pe hotele comerciale si pe mici gospodarii taranesti. Afara de ansamblul lui Brancusi, nu ne laudam cu aproape nimic. De ce? Unde s-au dus valorile?
   Am avut candva un Print al Aurului, numit Brancoveanu. A dat pesches cu doua maini ca sa fie confirmat in Scaun. Avea o lista copioasa a plocoanelor ce trebuie impartite la Fetele si dosurile turcesti, tot timpul, ca sa-l lase in pace; lista lunga, nesfarsita, umilitoare, obosesti si rosesti citind-o. A nascocit biruri noi, strivitoare, pe tara si a indoit haraciul catre Stapani, ca sa poata domni peste “prostime”. I s-a luat, fireste, tot ce i s-a gasit, atunci cand a sucombat, zice-se, din para, si ea costisitoare a unchiului sau. Care si el, punandu-si feciorul in Scaun, in doi ani a lichidat-o. Parile, rivalitatile, ambitiile costau. De unde atatia bani? Razboaiele costau, iar Stefan cel Mare a avut vreo 47. Revenirile in Scaun costau, si s-au perindat domnitori cu cate 4-5 reveniri, cu asupririle aferente. Pribegiile costau, numai Petru Cercel a plecat cu 52 de care incarcate, dupa nici doi ani de domnie! Imprejur mai actionau si trei imperii tepene care, dat fiindca eram nevolnici, ne sugeau pe intrecute.
   Ma ajut de o noua carte a lui Radu Theodoru ca sa reproduc (pag.226) cateva cifre: Imperiul otoman, in perioada 1393-1877 ne-a inhatat un miliard si 66 milioane lei/aur, ceea ce ar echivala cu circa 34 vagoane (de cate 10 tone) de aur.

   Imperiul habsburgic, stapan temporar peste Transilvania, Banat, Bucovina si Oltenia ne-a subtilizat 2 miliarde 450 milioane lei/aur, sau 85 de vagoane aur. Imperiul tarist a beneficiat de 200 milioane lei/aur sau 6,5 vagoane aur, iar cel sovietic a mai devalizat 314 milioane in aur, bijuterii de 7 milioane/aur, alte valori de un miliard si ceva, plus 300 milioane de dolari despagubiri de razboi (desi am luptat impreuna pana la victoria finala!), 191 miliarde datorii de razboi, plus 121 miliarde pentru Comisia Aliata de Control, 54 miliarde pentru retragerea rublelor, 51 de miliarde hrana si provizii, basca Sovromurile bine-storcatoare de valori, vreme de cativa ani.
   O asemenea cursa epuizanta te lasa repede gol. Totusi, economistii nostri spun si scriu ca am pierdut in cativa ani de democratie post-decembrista mai mult decat in cele doua razboaie mondiale luate impreuna, ceea ce e un record aproape inconceptibil; la care se adauga devastarile si inchiderile de mina, plus degringolada agriculturii. La care se adauga instrainarea aproape completa a capacitatilor industriale pana la un punct rentabile, proba ca dupa cum ne arata dl. Ilie Serbanescu, vreo sapte mari firme straine au “repatriat”, adica au scos din tara anul trecut (2008) peste un miliard de Euro beneficii, in timp ce noi le dam bani (imprumutati) ca sa le proptim, sa nu cada! Nu mai socotim cat ne costa electoralitatea romaneasca, mereu in floare si in fierbere inutila!
   In asemenea conditii, actuale si istorice, sa nu ne mai miram ca in locul castelelor si panteonurilor altora n-avem decat niste biete cule, ramase si ele de izbeliste, si ca dna Udrea, neavand “obiective” turistice serioase, decat biserici fortificate sasesti si soare de Dobrogea, trebuie sa dea in nestire (si nesimtire) un milion de Euro pe o inutila propaganda facand, ca prea adesea, in mentalitatea noastra de nevoiasi cronici si de risipitori criminali, multa vorbarie si praf in ochi pentru prea putina isprava. 
- sursa

Democratia dupa Tov' UBU
   Oricat de putin ne-ar placea, trebuie sa privim din cand in cand in urma, cu manie sau cu seninatate, la ceea ce (ni) s-a intamplat. Goana dupa painea zilnica a majoritatii si dupa averea necuvenita a minoritatii nu admite insa meditatia asupra trecutului. Lozinca "sa lasam trecutul si sa privim inainte" e una la fel de calpa ca si acelea care stau in spatele picturilor si sculpturilor omagiale expuse la fosta Casa a Poporului, in ceea ce azi este Muzeul National de Arta Contemporana, pe scurt MNAC.
   Ca si "inscrisurile dusmanoase" de la Muzeul National al Literaturii Romane, si aceasta expunere a unei mici parti din omagiul artistilor adus "marelui conducator" si familiei sale invita la meditatie. Celor doua expozitii li se adauga spectacolul de la Teatrul Mic, cu "O zi din viata lui Nicolae Ceausescu" de Th. Denis Dinulescu, in regia lui Al. Tocilescu. Aici, in acest spectacol, exista o scena in care patru scriitori de partid si de stat (Zaharia Stancu, Dinu Sararu, Paul Everac, Adrian Paunescu) se duc la Ceausescu in audienta, acesta le ordona sa stea jos, iar ei cad in genunchi. In expozitia de la MNAC figureaza si un tablou, semnat Dan Hatmanu, in care Ceausescu ciocneste o cupa de sampanie cu Stefan cel Mare, acesta din urma scotand mana cu paharul de vin din tabloul mai mic pictat in marele tablou. Ambele momente artistice semnaleaza escaladarea (oricat ar parea de ciudat acest cuvant in cazul caderii in genunchi) cultului personalitatii.
   De obicei, cum se vede la Casa Poporului, pictorii si sculptorii pentru care arta nu are secrete sufera un fel de retardare in momentul cand compun omagii. Ori ca subtilitatile artei, pe care ei le practica in mod curent, nu se potrivesc cu subiectul stupid, ori ca ei insisi isi saracesc artificial mijloacele pur si simplu pentru a cobori la nivelul de intelegere si la "exigentele" de partid si de stat. Existau, in afara falangei care multiplica la infinit kitschul comandat, artisti, oameni de cultura care plusau. Inovau adica. O inovatie e si tabloul descris mai sus. Azi, se zice, artistul si-a batut joc de "conducator". In zilele noastre, toate aceste "opere" pot parea batai de joc. Si chiar si sunt: la adresa artei, insa. In zilele lor, ale "conducatorilor", ele erau asa cum le considera partidul, "omagii fierbinti". Nu ca multiplicatorii ar fi nevinovati, dar parca inovatorii sunt mai vinovati. Ei au "spart norma", impunand una si mai umilitoare, daca exista grade in aceasta rusine. In lumea literara cineva a plusat, comparand epoca lui Ceausescu cu aceea lui Pericle, parintele civilizatiei ateniene care sta la baza celei europene pana azi. De aici pana la "Ceahlaul" si "Dunarea gandirii" nu mai e decat un pas.
    Un scriitor si jurnalist spaniol de seama, Juan Cruz Ruiz, imi atragea atentia saptamana trecuta asupra stirii ca ultima statuie (ecvestra) a lui Franco din Madrid a fost demolata joi. Noi le-am demolat pe ale " Conducatorului" a doua zi dupa caderea sa. Ne-am grabit sa stergem urmele cum s-a grabit securitatea sa stearga petele de sange din Piata Universitatii in noaptea de 21 decembrie 1989. N-o fi rau ca am facut asa. Rau e ca avem prea putin timp si chef sa meditam la ce s-a intamplat cu noi si la ce au facut atatia dintre noi, contribuind la cresterea dictaturii lui Tov' Ubu, pe care, intr-un fel, expozantii de la Casa Poporului au extins-o in plan artistic.
    Iar ca ultim reflex intarziat al escaladarii de mai sus se vede cu ochiul liber prezenta in Parlament a arhitectei lui Ubu, Anca Petrescu, acum, colac peste pupaza, candidat si la primaria Capitalei. Speer al lui Hitler n-a avut acest drept. Anca Petrescu il are, doar e democratie, ce mama dracului!

- sursa

D-voastra intelegeti?
   "Proprietatea e un furt", zicea radicalul Proudhon. Avea si n-avea dreptate. Sunt si alte intemeieri de proprietati pe deplin motivate, cum ar fi vitejia sau virtutea sau achizitia prin munca, la care se adauga succesiuni legitime sau noroace circumstantiale.
   Dar putem sa facem si un inventar al nelegitimitatilor, care sunt nesfarsite. Proprietatea se mai dobandeste (si la noi cu precadere!) si prin abuz juridic, prin constrangerea saracului sa vanda, prin specula necreatoare de bunuri, prin teroare, prin procedee uzurare, prin inechitati de tot felul, incepand cu aceea de a castiga nepermis de mult ca rezultat al unor artificii paguboase sau al unui self-governement arbitrar. Omul mediu razbeste greu la proprietate si vede cu neplacere pe cei ce se cocoata usor la ea, fara sa vadeasca o calitate deosebita a efortului social. El, omul mediu, se simte vexat si palmuit de fiecare data cand smecherul, puiul de lele, arivistul, atinge bogatia cu mijloace nepermise, ocolitoare, si ii da lui cu tifla, sau ii ia cu iscusinta produsele de sub nas. Inechitatea il jigneste si il demobilizeaza. Semenul care s-a imbogatit ilicit devine dusmanul sau, societatea care a permis sau favorizat una ca asta ii devine vrajmasa, straina.
   Pentru indreptarea acestui joc stramb s-au iscat partidele socialiste si social-democrate, cu scopul de a pazi conditiile de inavutire si improprietarire, unde omul mediu si muncitor e prost plasat, iar omul sarac e disperat si fara ajutor. Tinta suprema a acestor partide e sa pastreze si pazeasca o omeneasca echitate, sa nu lase abuzul sa prolifereze si bogatiile sa se ingramadeasca preferential, sa gandeasca o repartitie macar convenabila, daca nu frateasca.
   Stanga trebuie sa-i dea omului mediu si muncitor sentimentul ca statul e majoritar al lui, ca tot ce devine capital si proprietate e rezultat al muncii si priceperii, ca nu exista sfidare si inechitate flagranta in favoarea speculantilor prin manopere dolosive ori prin reglementari dubioase. Acolo, la stanga, e reazemul si speranta celui ce ofera truda si respecta morala.
In loc de acest suport, partidul nostru de stanga, pazitor al echitatii, s-a umplut intr-un timp record de bogatasi, unul mai incaput decat altul, unul mai mirabil decat altul in expansiunea lui nemotivata, insi plecati toti in goana de inavutire cu prea putin temei legal. Cei care trebuiau sa apere omul mediu de sfidarea inechitatii au staruit in a-si face mendrele cu acelasi zel ca toti ceilalti politicieni, daca nu chiar mai mult, devenind ei insisi capistea sfidarii, anulandu-si rostul politic initial.
   Iar cand in cele din urma vine un prim-ministru de dreapta sa taie avantaje porcine auto-generate si lefuri strigatoare la cer fata de media comuna, fata de temeiul societatii, sare stanga, stanga aparatorilor echitatii, stanga justitiei sociale, stanga lui Gelu Ruscanu, astazi bucsit de pricopseala din comisioane si nedrepte-luari, si se opune! Se opune la orice asanare si simplificare, la orice redistribuire de bani putini.
   Nu mai inteleg doctrinar nimic! D-voastra da?
   Care sa fie asistenta sociala a stangii? Faptul ca dregatorul social-democrat, punand masiv mana pe proprietati consistente din oras sau judet, presara pomeni pensionarilor si asistatilor in schimbul voturilor lor de nenorociti?
- sursa
Din inventarul etniei
    
   Când s-a prăbuşit cu bruscheţea cuvenită regimul ceauşist, nea Stănică şi cu nea Brănescu s-au repezit la sistemul de irigaţii ca la un simbol al regimului odios, defunct şi l-au „revoluţionat”, adică au dus o parte acasă, mai întâi ceva fierărie şi ţevărie, apoi, văzând că nu e bună de mare lucru la gospodărie, s-au chinuit de au cărat şi niste dale de ciment demontate din şant, vreo trei-patru la rând, câte a dus căruţa sau tractorul.
   S-au nevoit şi alţii intr-o frăţie, făcând praf irigaţia română, ca şi când în noua orânduire n-ar mai fi fost nevoie de apă. Ceauşescu trebuia să le plătească toate silniciile, aşa că unii mai breji au tăiat şi perdelele vegetale de protecţie, asigurând o sărăturare intensivă a solului Patriei. Alţii s-au repezit la păduri, făcând o ordine straşnică, nu rareori cu niste zăviţi de altă limbă şi culoare, lăsând loc gol, răşluit, umplând pământul cu cioturi şi tufe strigătoare la cer. Destule pământuri au luat-o la vale, dar nea Dodoleaţă n-a tras nicio învăţătură, el se duce şi astăzi şi căsăpeşte păduri în numele sfintei Libertăţi, şi cu pază de la noii boieri şi arendaşi. Şi de la noua poliţie.
   Grajdurile fostelor unităţi cooperatiste, care în Ungaria arată încă desăvârşit, au fost luate şi masacrate revoluţionar la noi, scoţându-li-se geamuri, uşi, cercevele, boiandrugi, acoperiş, în numele sacrelor idealuri ale reformei victorioase. Drumuri au fost scâlciate. Resturi de clădiri, mâncate de vreme, înjumătăţite, lălâi, stau în peisaj cu buruieni uriaşe peste ochiurile oarbe, ca şi când cine ştie ce bătălie s-ar fi desfăşurat acolo de curând. Zăvoaie pline de pecingine se arată cam peste tot, câmpuri lucrate mai puţin...
   Vine calamitatea şi bagă pâraie prin unele subsoluri, zgâlţâie case, împrăştie mobile. Ţaţa şi ţăţoiul, înlăcrimaţi, primesc o oarecare asistenţă, căci apare armata sau echipa de salvare şi se oftică să-i scape, să le dea un ajutor, dacă e nevoie o altă casă, măcar un cort. În schimb, vecinii, nezgâlţâiţi, stau nemişcati în pragul lor sau la crâşmă, pufăie, beştecăie, însă nu ajută! Dacă până la urmă sunt şi ei afectati, se supraveghează reciproc, chiar în noaptea Sfintei Învieri creştine, să nu le dispară boarfele prin manopere de unii consăteni, amici de-o viaţă. Plăcere au mare, de asemenea, să se toarne la autorităţi, să se judece şi zece ani pentru o găină rătăcită.
   Şparlitul şi şterpelitul sunt la ele acasă oriunde pe-ntinsul ţării. Se fură şi pari de gard, stive de pietre, nisip; se fură hamuri, chiar dacă nu e cal! Ventiluri, pompe, lipici, trandafiri, scule, lista e mare! Tăvi, clopoţei, scândurele... S-au furat semnalizatoare şi semafoare, reţele, sârme, lăsându-se trenuri in pană. Acum, în urmă, s-a extins furtul la buloane şi şuruburi, scoase din terasament cu ciudă, chit că trenul deraiază iar pasagerii mai mor!...
   Murdărie e cam peste tot, preocupare estetică, numai la primarii care vor bani si voturi. Toate îmbunătăţirile, reparaţiile, împodobirile costă de şapte-opt ori cât fac, prilej ideal de jecmăneală a Patriei iubite!
   În materie de mândrie: Nea Sucală, dacă l-au podidit ungurii în secuime, s-a speriat şi a plecat. Aşa a tratat el chestiunea naţională: fugind. Căci Democraţia l-a lăsat descoperit, numai Ceauşescu îl mai apărase. El nu e fălos şi băţos ca ungurii. El face ciocul mic şi o şterge... De stăpân ce e!
   În materie de bucurie şi viaţă: Nea Surdu cântă straşnic şi bate geamparalele - până aici s-a ridicat! Îi place să fie afumat. L-am văzut dormind lângă şant. L-am văzut dormind şi-n Parlament! Munca nu-i dă ghes, cu efortul nu prea le are. Pentru ce? Doar nu rentează. Să fii cinstit, zice el, nu rentează! Mai uşor o scoţi din coţcăreală!... N-am dreptate?
   O parte din naţiune s-a dus oblu spre manele, s-a împodobit cu ele, face spasme de fericire când aude manele, se excită, devine vitează, simţitoare. O altă parte, mai mică, merge şi compătimeşte cu Madonna, ori suferă mortal pentru Michael Jackson! Tot mai multe dame rezolvă integrame, starea de rebusism românesc creşte. Intelectualii fac epigrame. Cei mai subţiri fac covoare întregi de poezii, umplu revistele, chiar aşa nedorite, necitite.
   Plictisiţii se dau jos din Volkswagen şi revendică sporuri! Sinecuriştii iau în bălălău politica! Nealfabetizaţii işi fac idol din Becali. Săracii aşteaptă făina şi orezul de la candidaţii la vot. (Cine dă un pui, va fi Preşedinte!). Primarul va trebui să dilate mult cârnatul cel mai lung din lume. Împrumutul FMI îl înghit consilierii electorali ai candidaţilor! Dar bun e Cel de Sus - zice plin de optimism Stroilă între şpriţuri -, nu ne lasă el nici de data asta! Doar suntem noi stăpâni aici, nu? Şi o să fim pe veci!

- sursa  


De ce mă îndatorați?

   De ce ma indatorati, domnilor guvernanti? Nu mi-a placut niciodata sa am datorii. Acum ma gasesc dator la cifre astronomice, uluitoare.
   Ce mi-ati dat pentru ele, care e profitul meu? Ce s-a imbunatatit asa de tare in viata mea? Mananc mai bine? Pe naiba! Ma distrez mai copios, merg mai abitir la bai, pe litoral, in statiuni? Nici vorba! Locuiesc mai larg? Dimpotriva, m-ati dat afara din casa. Vad un teatru mai bun? Nici poveste! Merg pe sosele noi, pe o retea de autostrazi? Nu prea! E natura dimprejur mai ingrijita, mai rostuita? Dimpotriva! Respir un aer mai curat? In niciun caz!
   Atunci? Ce-i cu zecile de milioane cu care m-ati incarcat? Cand a luat Ceausescu niste bani de la banci apusene, am cunoscut. Am trait aproape doua decenii bine. Mancam icre de Manciuria frecvent, luam de la Polar iepure, invitam des acasa, mergeam la restaurant cam de doua ori pe saptamana, uneori mai des. Cu nu prea multi bani mi-am luat o masina. Cu nu prea multi bani mi-am luat o casa la tara. M-am miscat usor prin toate regiunile, am dormit ieftin la hoteluri, am cumparat carti pe mai nimic, am scris carti care mi s-au platit binisor, am intrat pe toate scenele din Romania, ba si pe cateva straine. A fost o incantare sa vad noul Bicaz, noul Arges, sa intru pe defileul Jiului, sa parcurg Transfagarasanul. Cel putin 10 orase si-au schimbat complet fata. S-au inaltat cel putin douasprezece Case de Cultura somptuoase, active, bine garnisite. Camine Culturale au fost cu zecile, cu sutele, echipe de teatru la fel, unde mai sunt? Vedeam cu ochii cladiri publice unicate, adevarate palate, magistrale, o albie ce lega Bucurestii cu Dunarea, un metrou frumos si performant. Intelegeam pentru ce ma indatorez. Si cand au inceput restrictiile, am priceput de ce.
   Dar acum? Aveam o industrie productiva, o agricultura care exporta, solvabile. Dar acum? Aveam o siguranta unde mergeam. Dar acum? V-ati apucat sa vreti sa investiti si produceti pe mana romaneasca dupa ce ati vandut tot? Vorbiti sa consumati marfa romaneasca dupa ce ati instrainat o tara? Dupa ce v-ati umplut portofelele, dupa ce v-ati insusit si devastat bunurile, nu mai sunteti siguri ca aveti cu ce sa ne platiti pensiile!? Produsul cultural strain e zdrobitor pe piata noastra, si voi vorbiti de romanizare!? 

   Acum bancile, apucate de criza, si nu din cauza noastra, ci a aiuritilor de speculanti americani, care au vandut fum si au creditat abur, ajungand ca dezmatul liberalist sa ceara capituland sprijinul guvernelor, vor incerca poate sa-si astupe gropile de la centralele de banci cu resurse de la periferie. Parca vad ca micile, mizerabilele noastre depozite bancare de-o viata vor pleca din tara si din mainile noastre ca sa sprijine economiile altora, ale belitorilor nostri financiari. Imi luati banii mei, putinii, pentru Austria si Franta unde m-ati vandut, in schimb mie mi-aduceti pe cap o noua datorie, tot atat de infructuoasa sa-mi imbunatateasca viata ca si cele de pana acum!
   Mai ramane ca pensia mea sa mearga la pensionarul neamt sau olandez afectat de recesiune, pentru ca sa fie crima perfecta, eu ramanand numai cu datoria publica si cu plata anuitatilor ei! Eu ramanand numai cu filmele americane si cu talk-show-urile ventrilogilor nostri politici plini de osanza! Da?
   Ati sarit pe Ceausescu cu mitraliera ca si-a platit datoria! Bravo, copii! Ati infulecat totul, mancati-ne si pe noi fripti, ca am avut neprevederea sa traim sub guvernarile voastre! Toti care au incercat sa faca sa prospere aceasta tara din propria ei ravna trebuie inghititi de nesatulele cutre care s-au inaltat pe umerii si genunchii nostri.
   Si sa plateasca cu tot ce au crimele sus-pusilor lor! Sa plateasca si falimentele altora, dupa ce nu mai au tara! Hai, luati-ne pieile fiindca ne-am abandonat Prostiei si Tradarii de frate! 

- sursa


Nu ne-am maturizat suficient
   Ma simt destul de ingrijorat si un pic chiar vexat de mersul lent al societatii noastre, care n-a preluat, probabil din slabiciune sau inertie, modulii progresului de tip capitalist, desi ei ne-au stat la dispozitie de la inceput, ba as zice chiar ca din vremea dinainte, unde mijeau, bine acoperite, unele tendinte sanatoase revolutionare. 
   N-am parut suficient de sensibili, ni se spune, nici la hippies, nici la youpies, desi semne ni s-au dat din belsug, dar au fost barate de crunta Securitate comunista. Cu satanistii de bine, de rau ne-am mai descurcat, cred ca mesajul lor a patruns substantial la noi, dand efecte stimabile. Rockeri avem, slava Domnului!, cu duiumul. Toate scolile pop si rock si-au trimis vlastarele aici, au facut pui, stimuland sexul si instinctele sanatoase de baza, zguduind establishmentul. Am vazut si frizuri punk si capete rase si amulete vrajitoresti.
   Nu se intelege foarte bine de ce, desi editura Humanitas a publicat inca din 1991 cartea lui Douglas Coupland care face legatura intre Salinger si Chuk Palahniuk, a intarziat dupa atatia ani evolutia subculturii grunge si mai ales sectorul X. X-erii nostri sunt in suferinta, iar unii specialisti, dintre cei care au licente de master in subculturi, merg pana acolo incat cred ca ei nici n-au aparut inca deloc, lipsesc cu desavarsire, spre marele scandal al Sud-Estului european! Nu avem inca, vai! X-eri romani, decat daca, prin indulgenta, incercam sa varam cu forta formatia Sarmalele Reci in aceasta categorie!
   Alte popoare au preluat cu mai multa osardie si avant obiecte ale subculturii X, si am aici in vedere, din relatarea unei gazete, pe francezul Houllebeck; semn ca francezii sunt mai deschisi si mai apti, prin traditie, fata de subculturi universale, in timp ce noi, mai inerti, ne inchidem, ne lasam pe tanjala.
   E clar, zice gazeta, incercand oarecum sa ne consoleze, ca fanii Nirvana au existat la noi inca din ’90! Dar o subcultura X? Aici specialistii au dubii, iar eu, urmandu-i, raman sceptic. E, zice cineva, intre America de Nord si Europa de Sud-Est o distanta geografica, economica si culturala mult prea mare, ca sa ne putem insusi, intr-un timp asa de scurt, o asemenea performanta. Solistul de la Sarmalele Reci, pus in cauza, da totusi o nota buna muzicii generatiei X, discriminand-o subtil fata de subcultura grunge, care e mai moale si mai prost conturata. Intelegeti, deci, ingrijorarea mea.
   Daca exista, sustine un tanar critic doct, o subcultura X in Romania, ea e inca in underground. Si e inca moale si ea, promovand retragerea si dezimplicarea. Poate e si tardiva, dar nu trebuie sa disperam, chiar daca se sare la noi peste aceasta etapa, cum s-a sarit peste Renastere si Iluminism. Vrem neaparat semne de grunge? Le gasim, in proximitate, la Luna Amara si la Omul cu Sobolani.
   Totusi, dupa o alta tanara, bine informata si ea, chiar masteranta in problema, nu e inca nimic tardiv, fratilor! Nimic pierdut! Mai avem ceva de asteptat pana sa apara o subcultura X, noi de-abia bajbaim la varsta hippie. Nu exista la noi acea lume postconsumerista care sa poata apara o mentalitate X. Trupele Luna Amara si Omul cu Sobolani ar fi doar pseudo-grunge, intrucat “par a hrani sistemul in care functioneaza” si “apeleaza la un soi de spirit anticomercial prin metode comerciale”. Au adica o “subversivitate facuta sa placa”.
   Nu ma pot decide, din nefericire, pentru niciuna din aceste opinii. Cum spunea un clasic uitat “entre les deux mon coeur balance”, adica imi sovaie inima. O data sunt aderent cu “Sarmale Reci”, o data cu “Omul cu Sobolani”. Dar ma simt vexat ca niciuna dintre ele nu corespunde intru totul cu subcultura grunge, intarind concluzia pesimista a gingasei tinere savante rock ca in Romania n-avem X-eri “pentru ca societatea nu s-a maturizat suficient ca sa apara”!
   Judecata teribila, de care ma simt in mare masura vinovat. D-voastra nu? Doar din 1995, de la moartea lui Kurt Cobain, solistul formatiei grunge Nirvana, puteam sa facem si noi ceva pentru tarisoara noastra, ce naiba!?

- sursa
Obiectivismul ca arma
   Printre lucrurile pe care le incrimina regimul comunist era si obiectivismul. Nu se cadea sa fii rece, impartial, trebuia sa te implici subiectiv in cauza clasei muncitoare. Trebuia sa ai o profesiune de credinta de clasa, o logica de clasa, o justitie de clasa, ba la un moment dat si o gramatica de clasa, unde filologul I.V.Stalin dadea lectii contondente profesorului N.Marr.
   Istoria trebuia si ea reajustata, adusa la valorile masei, la lupta de clasa ca fir rosu al intregului progres. Instantele de Arbitraj nu judecau atat stricta legalitate cat oportunitatea socialista a unui demers, dadeau hotarari complet neobiective dar sprijinind avantajul social. A fi obiectivist insemna a fi rece, amorf si pana la un punct chiar dusman, ca unul care nu voiai sa intri in hora generala, entuziasta, ci stateai de o parte si faceai pe desteptul.
   Eu m-am ocupat de acest obiectivism ca arma de fronda, ba chiar de crima impotriva Domniei. O piesa a mea, nu prea bine talmacita, avea in centrul ei pozitia cronicarului Miron Costin fata de Domnitorul acelei vremi Constantin Cantemir. Cantemir conducea Moldova si dispunea deci politic de Costin, caruia putea sa-i faca orice (cum i-a si facut). Dar si Costin avea ceva cu care-l putea stapani pe Cantemir, dispunand de el nu in viata social-politica, efemera si plina de patimi, ci in lunga durata a cronicii, unde isi propunea sa-l trateze obiectiv, poate obiectivist, adica rece si neschimbator. Era o arma teribila. Cantemir a inteles ca va fi si el judecat de propriul sau supus, poate condamnat, ca va intra patat in istorie. In piesa mea Miron Costin chiar i-o spune. De aceea Cantemir, revoltandu-se dinainte, se grabeste sa-l decapiteze pe Costin fara un temei serios, dovedit, ci ca ruda cu zurbagiul Velicico, hai sa zicem complotist de tipul farfar?. Miron Costin nu l-a tradat pe Cantemir dar s-a pregatit sa-l examineze sub specia eternitatii, a adevarului rece. Era parca mai grav sa fii obiectivist decat sa complotezi.
   Acum, n-o sa fiu niciodata in stare sa cred ca obiectivistul e totdeauna obiectiv. In orice obiectivitate istorica, fie ea cat de riguroasa, se ascunde un parti-pris, un sistem de preferinte, o angajare de subiectivitate, un fel particular de a vedea si de a judeca, o scara aparte de valori. Toti istoricii, mari sau mici, au interpretat, au avut un discurs al lor. Zece minti relateaza in zece feluri acelasi fapt, fiecare in culorile sale. Sunt istorici care conced si “inamicului” ratiuni si justificari, pondereaza cu mai mult scrupul opozitiile si controversele, dau licente si campului advers - dar asta nu-i face cu totul si cu totul obiectivi, mai ales ca si criteriile apreciative sunt diverse. Dar daca fiecare isi introduce viziunea sa, cel mai eficace va fi, foarte curios, nu cel mai pledant, ci cel mai obiectivist.
   Si acum sa venim la ziua de azi. Niste guvernanti ne stapanesc, niste politicieni ne conduc. Ei ne dau, ne iau, ne determina, ne taraie, ne saracesc, ne starnesc stupefactii, dispun de locatiile noastre, de averile noastre, de sortile noastre. Doctorul dispune, de asemenea, de sanatatea noastra, avocatul de dreptatea noastra, politistul de siguranta noastra, s.a.m.d. Noi suntem clientii, pacientii, supusii. Dar noi avem si noi ceva in mana: cronica Asezarea lor pe dimensiunea mai larga a timpului. Pictarea lor cat mai obiectiva pentru ochii celor ce vor veni. Pomenirea lor. Noi suntem Miron Costinii lor. Si cu cat vom fi mai obiectivisti, cu atat mai bine! Aceasta e arma! Obiectivismul fara prihana, de tip Tacitus, sa zicem.
   In niciun caz mica barfa cancaniera, clevetelile nefericite ale unor asa-zisi analisti care musca in fiecare zi din stapanire, latra la ea, o spurca, fac comedie, ii interpreteaza vesel toate enormitatile, ridica praful bascaliei si se vaicara numarandu-i foile la placinta, traind din sughiturile politicienilor la care opun propriile lor sughituri. De asa ceva nu se mai sperie la noi astazi nimeni.
   Dar o punere la punct exacta, rece si probanta, poate dobori pe oricine are ceva expus ca gestionar public. Sigur ca peste trei generatii nimeni nu va mai sti, la modul sensibil, cine a fost Basescu, Tariceanu, Nastase, Iliescu sau altii. Insa, pentru a le asigura durata, buna sau rea, nu caldarile cu zoaie zvarlite in cap sunt solutia (caci vor iesi oricand de sub ele, cum ies de sub Procuratura), ci cronica rece ca un scalpel, cu lama obiectivista. Nu pentru a le face rau, cum ne-au facut ei poate. Ci pentru a-i fixa ”pe frontispiciul vesniciei”. Ne-au tratat ca pe gandacii lor, pot fi si ei gandacii nostri.
   Si, ne-am inteles: fara ura! Obiectiv! Obiectivist!

- sursa

Avatarurile idealismului
 
 Un articol foarte meritoriu din “Romania libera” semnat de dl. Dinu Flamand imi da prilejul sa adancesc putin enuntul d-sale facandu-l si mai operational. Plecand de la o lectura inspirata de viata pro-nazistului Leon Degrelle, dl. Flamand ajunge la concluzia ca atasamentul la cauza totalitara, azi perdanta, nu e numai oportunism si moda. 
   Trebuie sa fi existat, spune d-sa, si o aderare sincera la marea utopie totalitara in momentul in care atatia adolescenti nauci s-au lasat imbrigadati nu doar de perspectiva unei cariere fulgeratoare sub noul regim, dar si de promisiunea ca vor salva vechea omenire de metehnele ei ancestrale. Si de aici: mesianismul comunist a facut atatea victime irecuperabile si prin Occident, dupa cum la noi carturarii fini nu au rezistat la misticismul exaltat nationalist de extrema dreapta. “Sarpele cu clopotei” al ideologiei comuniste a sedus si pe acei indivizi cu complexe psihice grave care se lipesc de obicei de marile cauze. Dl. Flamand pare sa ne indemne sa nu vedem doar urmarile nefaste si malformatiile monstruoase ale acestor miscari in faza degenerescentei lor practice, ci si idealismul teoretic care le sustine si care le-a adus o multime de partizani sinceri, de o buna conditie morala sau intelectuala.
   Mai putin norocos mi se pare termenul de “nauci” lipit unor mase de milioane de credinciosi ai unei idei, ca si derutantul amestec al fanatismului idealist cu complexe psihice grave. Discutabila ramane si ideea de victime irecuperabile aplicata celor ce au ramas consecventi unei doctrine ce le deschidea perspective de a salva vechea omenire de metehnele ei ancestrale. Recuperabil ar insemna atunci renuntarea la o asemenea perspectiva in favoarea unui cameleonism neo - capitalist conservator.
   Exista deci, s-o recunoastem deschis, un idealism al extremei stangi ce a insufletit mari mase de oameni, ca orice idealism. Si exista, oricat n-ar dori-o comunistii, si un idealism al extremei drepte ce a pus in miscare sufletele altor mari mase de oameni, doritori de a salva vechea omenire de metehnele ei ancestrale. Exista si un idealism al liberalismului ce a clatinat lumea din conservatorism feudal-regal si a sfarsit prin excrescente capitaliste monstruoase. Colonialismul care a mobilizat cateva mari puteri europene isi poate revendica, de asemenea, un oarecare idealism de tip civilizatoriu, chiar daca a nascut si aserviri cumplite. Idealismul idealismelor pare sa fi fost crestinismul care a dorit si el, prin “naucii” sai, “salvarea vechii omeniri de metehnele ei ancestrale”, inainte de a trece necredinciosii prin pogromuri si rug. De ce le-am refuza, prin cazul lui, unor casapi ai intolerantei crestine “complexe psihice grave”?
   Avem in fata pletora Eliade, Cioran, Noica si mentorul lor, Nae Ionescu. Sunt “nauci”? I-a ametit prea tare “misticismul exaltat nationalist”, in loc sa stea cuminti in banca lor? Sau au dorit altceva decat era Romania in acel timp? Dar Ralea, Zevedei Barbu, Sadoveanu, D.D.Rosca? N-aveau si ei voie sa viseze la o infratire internationala sub semnul unui egalitarism de sansa? Toti cei care au functionat in posturi de conducere comunista sa fi fost niste lichele oportuniste, cu instincte de criminali? Toti legionarii sugrumati sau putreziti prin inchisori de dragul unei tari mai demne si mai cinstite erau monstri cu chip de om? Ati fi preferat o Romanie a caldiceilor, adaptabili si traseisti, fara cerbicie doctrinara patronata de un ideal, fie el si utopic? Preferati o Romanie guvernata doar de “Sa traiti bine!”, fara alt proiect, si condusa numai de oameni “recuperati?”, adica dati pe brazda demo – cosmopolitismului capitalist? O tara fara tara?
   Slava Domnului, acum suntem cu adevarat cuminti. Fumurile idealismului ne-au iesit de mult pe nari, o ducem din recuperare in recuperare. Simulantii care au simulat, fara trainicia vreunei convingeri, tot felul de doctrine, sunt acum la putere. Pentru ei s-au deschis, pare-se, toate posibilitatile. Adaptarea, ajustarea, curatarea, disimularea, reabilitarea, noul botez le stau la dispozitie. De elitele candva puternic indoctrinate s-a ales praful. Idealismul nu mai face victime, tineretul nu mai e nauc. De entuziasm n-am mai auzit demult. E doar voiosie si lalaiala democrata. Si batai la meciuri. Si e fuga dintr-o tara in care, nemaifiind idei – forta totul merge strasnic. Iar pe monstrii cu complexe, care au vrut altceva, creste tarana. 

- sursa


Organizarea nerentabilităţii

   Un Amic, mai demult director performant de unitate socialistă, îşi deschide în capitalism o prăvălie cu de toate, o face modernă, civilizată, prosperă. Apoi se întinde, trage un locălaş de patiserie-cofetărie, sclipitor şi el pentru acel orăşel de provincie; iar în urmă cumpără şi pune în mişcare şi o fabrică-laborator pentru prăjituri şi cozonaci. Îl văd după vreo doi ani de avânt, îl întreb ce mai născoceşte şi dacă mai are energie să alerge de colo până colo în toată ţara, numai de dragul de a deveni un mare capitalist bogat. Poate sponsorizează şi cultura?!</b>
   - Sunt la pământ! Spune Amicul, abia mai gâfâi, iar falimentul e la uşă! – Cum aşa? – Aşa e organizat. Să zicem că iau brânza cu 10 lei şi o vând cu 12 lei: rezultatul e nul, nu câştig nimic, căci banii se duc pe taxe şi impozite, întrucât, mă cunoşti, la mine totul decurge cinstit, cu acte legale. Rivalul meu fraudează fiscul. Ia brânza tot cu 10 lei şi o vinde tot cu 12, dar câştigă 2 lei la afacere. Statul nu încasează, evident, nimic. Şi cum am nu un rival, ci mai mulţi, toţi mi-o iau înainte, prin necinste, iar eu rămân mofluz. Am datorii uriaşe, uneori îmi vine să-mi pun ştreangul.
  A fi legal în România e azi nerentabil! Frauda, corupţia mă îngroapă, păcat de muncă, de osteneală, de idei. Să fur statul, să fiu necinstit, îmi este moralmente imposibil. În schimb, dacă îl ascult, mă ruinează. Aşa e organizat! 
  Aş fi pus la îndoială această concluzie groaznică, dacă în perindarea cu maşina pe care am făcut-o prin ţară n-aş fi văzut cam 60% din pământuri nelucrate. De ce, de lene? Nu, ci din pricina nerentabilităţii. Cheltuielile de producţie ale agricultorului nu se răsfrâng în preţ, vorbesc în special de micul agricultor, acela fără mijloace. Pare organizat ca el să nu-şi recupereze banii. Şi atunci renunţă, vinde. Oricând se găsesc companii becalistice care cumpără cu toptanul, pe ruina agricultorului mic şi mediu, aşteptând să vândă marelui capitalist, de obicei străin. Câştigă gras străinul, câştigă intermediarul, ţăranul bate din buze. Dacă mai are şi o secetă sau o inundaţie, e terminat, ca Amicul. Pe aceasta mină, becaliştii intermediari îşi fac palate şi dau pomeni, spre admiraţia prostimii fără cap; iar ţara trece, cu acte în regulă, sub stăpânire străină.
  Dar oare în micul comerţ nu se întâmplă lucruri asemănătoare, adică nu se închid şi falimentează sute de mii de firme în faţa coloşilor străini, a supermarketurilor performante aparţinând unor companii transnaţionale? Cine să rivalizeze cu ele, construind o clasă medie românească oarecum performantă? Rolul românului, izbit de nerentabilitate, rămâne să intermedieze şi să revândă produsul străin, să facă import pentru beneficiul patronilor şi pe spinarea consumatorilor, fraţii săi.
  Unde e jocul pieţei, când trusturile străine pot să se carteleze şi să-şi impună diktatul pe piaţa aşa-zis „liberă”. Şi pot să se carteleze şi intermediarii, şi o şi fac, bătându-şi joc de producătorii autohtoni şi de clienţii consumatori.
  Nu era dictatura economică a lui Ceauşescu mai aspră decât dictatura trusturilor cartelate, predicţia lui Marx se confirmă! Dar oare industria, industria noastră în multe performantă, n-a fost silită să se ne-rentabilizeze cu felurite tertipuri, cu taxe, impozite, boicoate, dobânzi, cu un arsenal de mijloace care s-o scoată mereu debitoare? Nu s-au închis porţile la o sumă din marile noastre întreprinderi, dându-se afară oameni cu ghiotura, încurajându-se prădarea şi căpuşarea lor, împingându-le cu dinadinsul la falimente, pentru ca amatorul străin şi intermediarul său român să şi le adjudece pe nimic, după ce au căpătuit şi o liotă de înalţi funcţionari venali cu nume româneşti?
  De unde s-au boierit atâţia baroni peste noapte din Marele Ordin al Şmecheriei, patronat de cei mai de seamă şefi politici, nu „ticăloşiţi”, ci ticăloşi din pornire? Din organizarea nerentabilităţii, pentru a ieftini şi a da (acapara) de pomană! Aproape toate întreprinderile noastre aducătoare de bani, de mulţi, mulţi bani, sunt acum în mâna companiilor străine, care au pus la punct, poate au inspirat acest sistem, susţinându-l şi cu greutatea lor internaţională (politică, militară) de netrecut. Trocul politic a funcţionat exact: noi am ruinat Sidex-ul, dl Blair l-a atribuit. „Cineva” şi-a pus mai mult decât termopane în această afacere, ca şi în alte sute şi mii de afaceri. Acum şi le pune Altcineva, cu alte mătuşi, rude sau amante. Şi le pun mulţi, făcând din nerentabilitate o stihie. Recunosc că aceste companii străine sunt mai civilizate, că ele au îndreptat, înălţat, îmbunătăţit procedurile, dând exemple de modernitate europeană. Ele iau cu lingura mare, legală şi cochetă, acolo unde şmecheroşii noştri se băteau şi stropeau cu linguriţele, molfăind pe apucate. Domnii care scumpeau curentul electric de la Turceni şi Rovinari fără să facă nimic mi se par mai şoacăţi decât străinul care îşi organizează exemplar serviciile şi aduce o notă de abundenţă şi bun gust.
  Deocamdată, aceşti mari capitalişti îşi împart echitabil spaţiul românesc, mai au loc unii de alţii; până în ziua când işi vor întinde şi ei curse de nerentabilitate, ca să salte pe cadavre şi falimente, după dictatura capitalismului liberal. Că mulţi din ei spală banii, gangsteresc, stau cu revolverul în mână? Nu cumva aşa s-au făcut marile hoteluri, localuri, stabilimente, Las Vegas-uri? Nu cumva viitorul e al Mafiilor de multe culori? Amice drag, nu te spânzura, mai stai să vezi! Mai ai puţintică răbdare! Nu crapă numai guzganii, ci şi elefanţii, noi să fim sănătoşi! Intermediază, trişează, abuzează, şi vei trăi!

- sursa

 Excursia lui Angelo
   Iesind in decembrie ‘89 pe langa Intercontinental si strigand cu putere impotriva dictatorului, tanarul Angelo Paraipan fu ucis cu o rafala de pusca – mitraliera si randuit asa cum se cuvenea intre eroii neamului. Era un baietel pirpiriu si zvanturatec de nici 17 ani, haios si pus pe zbenguiala, ce se aratase teribil, bagacios unde e o leaca de fronda, revoltat pana la Dumnezeu, luandu-si-o in cap cu un total dispret de moarte, purtat ca de o toana sau o garagata nostima, niciodata uzitata pana atunci.
  
Facuse zurba de-al dracului ca la un joc dar lasase o jale imensa, ireparabila, in familia sa, unde existenta sa, pana atunci vesela, bucurase pe toata lumea.
   Intrase, cu toate indreptatirile, in Rai, si acolo, intr-o buna zi, dupa ce se dedase cu binele si cu armonia dumnezeiasca, fu ingaduit la o excursie de documentare prin partile de jos, adica prin bolgiile Infernului. Ghidul lui fu insusi maestrul Dante Aligheri, care il lua in primire cu placere, batandu-l pe umar si laudandu-i cu cuvinte alese furoarea revolutionara si republicana. Angelo il asculta fermecat, amuzandu-se cat de bine manuia ghidul sau armonioasa limba italiana. Dar inghiti in sec cand acesta ii arata, intr-un luminator, ca dincolo, pe pamant, fapta si imaginea lui cam palisera, iara urmele infierbantatului sau sange se stersesera demult sub milioane de cauciucuri ingramadite, de la masinile care circulau acum bara la bara.
- E frumos ce ai faptuit, ii spuse babatia de Dante, ca te-ai dus caine surd la vanat si te-ai aratat afurisit de netemator, improscandu-ti viata pe caldaram. Te-ai gasit tu sa fii mai aprig, mai sprancenat, dragule, si sa executi ordinele acestor domni pe care ii vezi colea si care au pus la cale, cu amanunte, toata isprava! – N-am executat niciun ordin! se bosumfla Angelo, m-am dus de singura voia mea buna, cu inima si ardoarea mea! – E bine sa-ti inchipui asa, dar toata miscarea a fost proiectata si anuntata dinainte: acesti domni Bush si Gorbaciov, ca si Papa de altfel, au contat pe faptul ca te vei duce la Intercontinental sau aiurea, tu sau alti galagiosi, s-o luati peste cocoasa, s-o faceti lata! Au contat ca va fi trampa mare, sangeroasa, au si inlesnit-o, iar tu ai cazut la mijloc, ingerasule, si te-ai facut zob! – Da, dar cel putin am salvat ideea de libertate… - Asa este! Libertatea si-a facut loc printre daramaturi si cadavre si continua sa fie activa, transferand bucuriile vietii de la cei napastuiti la cei isteti si fuduli, la cetele naravite cu pricopseala, care au iscat totul. – Cum asa? Pai uita-te nitel, prin bolgii, sa vezi in ce s-a transformat sangele tau zvantat de pe caldaram. Vezi acolo acei barbati falnici care te-au pus in miscare? – M-am dus de buna voie, de constiinta! - Te-ai dus pe naiba, nu merge nimeni decat momit, excitat, platit sau impins. Domnii aceia sunt capetenii din Marea Finanta care are nevoie de tarisoara ta, s-o ia s-o suga. Ei au facut bani in afacere, fiindca nu mai aveau piete, nici resurse indestulatoare si nici mana de lucru ieftina, aproape gratis. Au si vrut s-o sfartece, tarisoara! – Cum asta? De ce? – Ca s-o ia mai usor in primire, sa vina pe ruine sa “impaciuiasca”, adica s-o supuna financiar si politic. Si asta pe sacrificiul tau de flacaiandru cu mustacioara rebela. – Dar n-au reusit!
- N-au pierdut speranta! Oricum, au ravasit-o binisor, au intors-o cu picioarele-n sus si au dat-o in prada.
- Cui? Uite astora, asezati in bolgiile mai de jos, dupa ce ei, strainezii, si-au facut partea leului cu diferite mofturi umanitarist – democrate. – Cine sunt? se stropsi micul Angelo. – Nu-i stii, nu erau pe – “acolo”. Se numesc in tot felul: Vantu, Patriciu, Tiriac, Becali, Nicolae si alti vreo suta sau vreo mie care s-au invartit cum nu se poate mai bine de pe urma tulburarii apelor si baga in cofa o tara intreaga de sarantoci. Nu mai vorbesc de politici. Pricopseala a devenit azi lege suprema, daramatoare si de drept si de morala, iar acestia si inca o mie sunt apostolii si sfintii ei. Tu ai murit la Intercontinental pentru ca dl. Becali sa sada pe scaun de aur in palat de cristal si sa improaste cu milioane de parai, dl. Patriciu sa dea, cu incuviintarea guvernantilor, tot petrolul tarii si sa-si faca proprietati de huzur pe mapamond, ca si alte sute de nababi, chiar socialisti; dl. Vantu sa imparta coronite si sa joace in bumbi toate stapanirile si magistraturile, si asa mai departe. Tu te-ai ales cu tichia asta de laur si cu cantarea pioasa de Ziua Inaltarii, dupa care incep chefurile si desfraurile in lege, ca niciodata pana acum. Iti place cum ai intors-o?
- Eu m-am dus ca sa aiba familia mea un trai mai bun, scapand de tiranie, zise Angelo Paraipan.
– Bravo, striga divinul Dante, ai fost sufletist, cum numai copiii sunt! Du-te si te uita prin ferestrica ailalta si la familia ta.
– N-o prea vad! – Nici nu se mai vede, nu mai e familie, desi era una zdravana, muncitoreasca. Taica-tu si-a luat campii, e prin Spania la legume, incurcat cu una. Ma-ta, capie de durere, l-a parasit, n-avea ce face, a dat in betie si s-a luat de un handralau la un comert ambulant, unde fura pe cine poate. Sora-ta plecase sa faca medicina si, pacalita, a ajuns dansatoare in Sicilia dupa ce zugravul italian cu care se luase a parasit-o ca pe-o fleandura zicand ca e de neam prost. Fratele tau Fanel a luat calea drogului, se excita si el cum poate, neavand revolutie la indemana. Au fost dati afara din casa de noii proprietari, sprijiniti aceia de niste avocati carora putin le-a pasat si de eroi si de veterani, si de generali cazuti la datorie, de luptatori pentru mari idealuri, de sangele varsat prin secole pentru tara voastra, amarata de ea! Toti cei care s-au prefirat la conducerea ei si carora tu le-ai dat temeiul ca sa guverneze, v-am batjocorit.
- Lasa, nu mai spune! gemu Angelo Paraipan, livid si posac, ivind o lacrima. Dumnezeu unde a fost? Si, smulgandu-si cununa sarbatoreasca de pe cap: - N-am ce face cu laurii astia blestemati! Ma tem ca, zapacit cum sunt, am mancat candva din ei!…

- sursa


Borşul de peste
  
   Secretul borşului de peşte nu mai e de mult un secret: se bagă întâi chilca, peştele mic, obleţii şi albitura, se dă un clocot, apoi ei, întrucât şi-au făcut datoria, se svârlă şi se bagă în zeamă peştele mare. Mă bate gândul că şi unele fapte politice, chiar revoluţii, se săvârşesc după aceleaşi reţete.
   Se aruncă întâi în foc chilca, omuleţii mai neînsemnaţi, tineretul năzdrăvan, masele de manevre, guralivii, veşnic nemulţumiţii, puşii pe zurbă şi pe schimbare. O bună parte din ei se lichidează, manu militari. O altă parte se trece mai apoi pe linie moartă, se inactivează de la sine. 
   Apoi intră în arenă, mai exact în ciorbă, peştii mari, cărnoşi, de durată, care dau borşului oarecare consistenţă. Dar şi din aceştia pot fi unii aruncaţi peste bord când vin rechinii şi speciile foarte adaptate la acaparare, dinţoşii, necruţătorii. Însă cum în lume totul trece, alţi necruţători îi devoră pe cei dintâi în cadrul borşului politic.
   Comunismul a venit la noi cu mardeiaşi, golani şi capete mult înfierbântate care aveau misiunea să bage groaza în sedentari şi gospodăroşi. Dubele acelea de noapte, arestările, percheziţiile, bătăile, dispariţiile şi-au făcut repede efectul. Acea ciocănire perpetuă de către micii zelatori, unii complet de altă naţie, au băgat mare spaimă în români, mai ales când veneau subit şi fără un criteriu foarte cert. Vrei să îngrozeşti lumea, scoate criteriile de persecuţie. 
   Când ai un criteriu raţional omul face pe dracu’ să-l evite, să nu poată fi învinovăţit. Dacă totuşi înfruntă criteriul, ştie că o ia pe cocoaşă. Dar când urgia cade fără criteriu, atunci e panică! Stalin cunoştea bine treaba asta. Se spune că în Spania războiului civil, dar şi în Rusia revoluţionară, el ar fi pedepsit cu moartea pe unii din propriii săi zelatori nu numai pentru a le împiedica ascensiunea, dar şi pentru a-i zăpăci şi înspăimânta pe toţi. Pentru a le lua criteriile. Şi la noi au picat în faza aceea comunistă, se pare, destui gură-cască echivoci. Groaza era bine administrată.
   În faza a doua a ciorbei, când treaba se mai aşezase, chilca primară a fost zvântată şi zelatorii înfierbântaţi, au început să fie traşi la răspundere, ba chiar pedepsiţi. Mai întâi, ca la gladiatori, Stalin a arătat cu degetul în jos, îndreptăţindu-l (nu se ştie de ce) pe Gheorghiu-Dej să lichideze contul partidei Ana Pauker şi să o acuze de deviere, adică de excese, să reclame “legalitate”. Mai apoi, când regimul s-a încoţopenit şi mai tare, Nicolae Ceauşescu a dat de pământ cu Drăghici şi cu o parte din Aparatul de la Interne, pentru excese, ba a smotocit şi memoria lui Gheorghiu-Dej ca unul care a abuzat. Dar când a fost să-l acuze şi pe Ceauşescu însuşi că a abuzat (după ce, prin diverse devieri, se descotorosise de unii) s-a făcut o nouă ciorbă, cu o nouă chilcă şi o nouă albitură, intrând în ea peşte mărunt, tineret zgomotos şi “eroic”, pus pe zurbă, plus scandalagii de primă etapă, iar la Timişoara vagabonzi spărgători de vitrine. S-a tras în chilcă şi în oamenii muncii cei mai agitaţi, care au dat spuma ciorbei. Apoi s-a ales acolo un comitet de înţelepţi care să dreagă zeama şi să dea un gust, o direcţie, cu Lorin Fortuna, Claudiu Iordache şi ceilalţi. S-au băgat curând alţi înţelepţi de la Bucureşti, de talie mai mărişoară, zvârliţi şi ei în oală de nu prea se ştie cine, care i-au opărit şi scos la margine pe cei de la Timişoara, nemailăsându-le multe zile politice. Apoi a început bătaia peştelui la Bucureşti, când a venit un crăpcean mare şi solzos, un somn grăsuliu cu ochi căscaţi şi vreo două, trei ştiuci, iar peste ei alţii, aduşi din mări străine, cu cozile bătând. De chilcă şi de albitură ca şi de primii protagonişti, nu mai ştie nimeni, căci s-au dat de-o parte.
   Ciorba ar trebui să fie bună, dar nu prea are gust. Pe alocuri e chiar greţoasă. Colţoşii sunt la post, rechinii bălăcesc în voie. Un peşte-şarpe de speţă marină conduce jocul, dând la fiertură un iz de ciuşcă şi de boia. Cei mai mulţi servesc sorbind cu linguriţa de pe margini. Alţii înghit în sec. Albitura revoluţionară a fost scoasă cu prostovolul şi dată de-o parte. Acum ar urma, după sora noastră Franţa, pentru ca meniul să fie complet, ciulamaua Directoratului, apoi Consulatul şi in urma Imperiul, care până la urmă degenerează şi aşteaptă o nouă plevuşcă bine îndrumată pentru o nouă revoluţie.
   “Lingura şi strachina, mămăliga e gata!”

- sursa

Mergem fara directie 
   Caut sa deslusesc in viata pe care o duc, in tara in care traiesc, programe, macar tendinte, curente; caut programe, tendinte in fosta mea meserie, aceea de dramaturg, in viata teatrelor, in ce se scrie, sau se joaca. 
   As dori sa descifrez o tendinta mare, irezistibila spre ceva, un ceva care sa nu fie acomodare, invarteala, goana dupa bani, gloriola ieftina, transare de rivalitate, amorfism estetizant, ci sa propuna, si sa dezbata, sa se angajeze, sa militeze, sa aiba in vedere un lucru cat de cat benefic, daca nu esential, pentru dezvoltarea Romaniei. O gandire constanta, asta caut, un fel de a servi binele, de a scoate in fata problemele mari, de a se angaja in rezolvarea lor. As vrea sa pot pipai gandirea sociala a acelor oameni care conduc vamile culturii, care conduc teatre si reviste ca si cand ar lupta pentru impunerea unor adevaruri noi, stiute sau nestiute, ca si cand ar milita pentru convingeri ferme si surprinzatoare.
   Asa s-au facut inceputurile de cultura, asa si devierile innoitoare, epocile constructive, momentele de apogeu ideatic. Am avut reviste care militau, cum erau “Viata Romaneasca” sau “Gandirea”. Am avut poate si teatre care duceau mici batalii. Am avut programe asa – zicand mobilizatoare. Acum sunt toate dezafectate. Militantismul s-a transformat in carcote. Oamenii se sfasie fara sa stie in vederea a ce. Cultura se face pe exegeze si aniversari, pe socant si voluptuariu, dar nu se intelege ce vrem, unde mergem. Politica se face acum pe evitarea consecintelor crizei, pe carpirea ranilor sociale, pe manipularea bunurilor publice in patrimonii private. Nu spune nimeni ce anume sa urmarim, cum anume sa ne comportam social, moral, politic (in sensul mare).
   Oamenii din breasla mea, directorii de teatru, regizorii, marii actori nu se fac cunoscuti printr-un corp de deziderate legate de soarta culturala a Romaniei, de mesajul ei in lume. Nu par deloc interesati de acest mesaj. Joaca orice, la intamplare, cu aceeasi bunavointa si cu aceeasi lipsa de discernamant. Vor sa scoata parale, nume, sa distreze, nu sa asigure o tendinta oarecare, un adevar oarecare. Nu se inscriu intr-o dialectica a gandirii, a ideilor transformatoare de lume. Nu sunt interesati ca Romania sa se exprime pe ea. Dimpotriva, iau cat mai mult de la altii si prelucreaza, ca sa-si arate istetimea. Au spirit de adaptare. Se sincronizeaza, fie si monstruos. Nu vor original, nu vor al tarii inainte de toate, cum vor altii, in alte parti. La noi spiritul se cupleaza cu oricine, e disponibil; sensibilitatea se imprumuta oricui. Artisti de teatru, actori care sa citeasca mult si sistematic, sa judece lumea, sa vrea s-o schimbe, ma tem ca nu prea sunt. Marea majoritate vrea ocazii, ciubuce. Vor sa traiasca bine, din scamatorie artistica, din show-biz. Vor sa faca turnee in lume, dar nu ca sa prezinte vreo farama de suflet romanesc, nu, ci ca sa arate cat de bine au invatat lectia altora, cat si-au insusit sensibilitatea altora. Se cupleaza oricand, cu oricine, ca patachinele. Program original nu mai e. Vedere inainte nu mai e. Lupta pentru un excelsior autohton, macar cat in sport, macar cat in film, nu mai e. Cultura e acum indiferenta, cel mult revansarda.
  Spectacolul calareste nazuinta, abate gandul. Mai lupta cineva la noi pentru vreo mare idee? Nu-l vad.
   Doamne, unde am ajuns! Mergem orbeste din adaptare in adaptare.
   S-o scoatem la capat e nazuinta maxima. Saracim, dar nu stim pentru ce.
- sursa

   Nu sunt, desigur, destul de informat, nici n-am cum, desi imi stau la dispozitie cateva reviste si destule oficine video – sonore. Cu aceasta rezerva, pana la un punct scuzabila, fac observatia ca de la o vreme marile personalitati creatoare in principalele arte ale lumii au palit, s-au retras, au curmat prin disparitie un sir pana atunci glorios, sau macar notoriu.
   Simfonismul german, de pilda, care a dominat lumea civilizata de la Bach la Richard Strauss a intrat apoi intr-un sensibil declin, n-a mai impus niciun mare nume. Heidegger e printre ultimii filosofi ai unui sir de ganditori extraordinari care au constituit mandria Europei. Dupa Hesse, Lenz si Grass nu ne-a mai aterizat in memorie niciun prozator german recent de varf. Sirul marilor dramaturgi francezi pare a se termina cu Jean Anouilh ti acest tir prestigios vine tocmai de la Corneille ti Molière. Ne gadila urechea dinspre Italia, un Papini, Svevo, Calvino, Pasolini si apoi se face o usoara tacere. Dupa Leoncavallo si Puccini fecunda Opera italiana intra in umbra, ca si opereta vieneza dupa Strauss, Lehar, Kalmann. Momentul Dürrenmatt a fost pentru Elvetia la fel de singular cum fusese pentru Norvegia momentul Ibsen. Anglia are, fara indoiala, o buna dramaturgie de consum, dar dupa “furiosii” sai nu s-a mai prea inchegat nicio scoala pilduitoare. Ultimele nume mari care-mi vin din muzica ruseasca dupa Prokofiev si Stravinsky sunt Sostacovici si armeanul Haciaturian, apoi loc gol. Messiaen, Luigi Nono, Alban Berg, Benjamin Britten sunt ultimii componisti europeni sesizanti pentru mine. Finlanda nu s-a ridicat peste Sibelius, nici Cehoslovacia peste Dvoràk ti Smetana, nici vreun ungur n-a egalat notorietatea lui Bartók. In comediografia romaneasca mai recenta unde Baranga a facut la noi epoca, iar in drama problematica sau simbolica Horia Lovineasu, s-a mai impus cineva la fel astazi? Valva intre poetii nostri moderni au starnit Sorescu, Nichita, Paunescu, - si apoi? Eseistica spaniola se inmoaie dupa Ortega y Gasset si Unamuno, ca si asaltul sudamerican intrunind pe Borges, Marquez si Llosa. Ocuparea atentiei publice de catre echipa Cronin, Galsworthy, Huxley si Morgan, ba chiar de anexa Someset Maugham prin anii ’40, nu se mai regaseste nicaieri azi. S-ar putea ca SUA sa aiba un nou mare romancier, dar nu-l stiu. Stiu mai multi, insa mai maruntei. Dali, Picasso, Moore sunt ultimele nume care imi rasar in minte din plastica moderna. Au scapatat si aici marile scoli de traditie!?
   Cum de a disparut eminentul simfonism german, ajuns pana in zilele lui Hitler? Dar profunda si abundenta filozofie europeana cu baza in Kant si Hegel? Au fost fenomene seculare, intretinute de personalitati stralucite, stiute de toti. Azi nici macar laureatii Nobel nu sunt stiuti decat de cativa fani si specialisti.
   Sa incercam sa credem, mai intai, ca filozofia teoretica nu prea mai intereseaza. S-a constatat ca nu duce la mare lucru, ca nu “rezolva”, nici nu procura avantaje, bani, conforturi. Or tendinta generala, sa-i zicem democrata, vrea conforturi si mijloace de a le procura. Vrea retete de tot felul, ghiduri de prezervare si indestulare in cele curente ale vietii, voluptati senzoriale la indemana. S-a renuntat la concentrare, se merge dupa variabilitate. Prevaleaza turismul, comertul, excitatia. Prevaleaza de asemenea abordarea politico-economica, mijloacele de a trai indestulat si plimbat si informat si gadilat.
   De ce a murit simfonismul german? Pentru ca el impingea la sublimari, contenente, efuziuni lirice nerezolvate, solidarizari dificile cu propuneri singulare, idealism. Or vremea e acum a concretului, incalecarii sexuale nelimitate, alergarii, buscularii, sportului si a tot felul de defulari, a tropaitului, vocii de massa revendicatoare; a ritmului, isteriei prin orice mijloace. Au aparut acum muzici infinite, de la formatii infinite, propunand lucruri foarte finite si definite, fara umbra de mister, mai mult cu ragete si imbarligari.

   De ce a pierit misterul artei? Fiindca acum misterul trebuie sa produca si el, trebuie sa poti sa pui mana pe mister si el sa produca, sa-ti dea ceva. Si fiindca e vremea cand omul vrea sa rada, sa fie piscat spre ras. Or’ rasul distruge misterul, omoara sacralitatea.
   De ce nu mai apar mari oameni de spirit la tribuna? Mai intai pentru ca acum sunt mai multe tribune, prea multe. Inainte erau putinele. De pilda, daca “Scanteia”, “Romania Libera” si “Radio Bucuresti” te ridicau, erai consacrat. Azi, din mii de trambite si microfoane, ies tonuri total divergente si disparente. Progresul tehnic destataneaza prin el insusi valorile, le neutralizeaza. Apoi tribunele sunt manipulate, uneori de mediocri, deseori divergent.
   Valoarea n-are unde sa se statorniceasca, imbacsita de alte notorietati, adeseori platite, oricum mecanice, livrate pe banda ca simpla marfa, nu ca extaz singular. Apoi si criteriile sunt altele: prevaleaza cel mai bogat, cu cea mai scumpa masina, cu cea mai mare crima, cu cei mai multi amanti. Pervertirea calitatii a ajuns la pragul ridicolului: suntem azi si tara cu cei mai multi Mosi Craciun, cu cel mai greu tort, cu cel mai lung carnat!..
   Toate acestea sunt roadele democratiei, adica demagogiei, a progresului tehnic care substituie suflul extatic prin efect spectacular, cat si a sporirii prostimii lacome si libidinoase, needucata si ingaduitoare cu toate, cautand nauca variatia dezintegratoare, intr-o neliniste tot mai apropiata de Armaghedon.
- sursa

Pocinogul majorităţii

   Pocinogul principal al maleficiilor principiului majorităţii e însăşi democraţia, unde o sumă de oameni nepregătiţi, unii chiar neciopliţi, îşi aleg conducătorii (şi exploatatorii) aşa zicând după miros, fără să ştie în ce se aventurează, ei fiind la cheremul unui număr nefericit de ignari, şi aceştia uşor de cumpărat, fie şi cu iluzii.
 
Aceste majorităţi impure ne-au adus fără să ştie sub călcâiul unor ticăloşi, iar acuma trag scurta. Se putea altfel? Sigur că se putea, dar, tot aşa, orbeşte. Numărul care determină direcţia în general nu ştie ce face.
  Nu s-a gândit nimeni, votând pe nemernici, că ei vor asigura la rândul lor majorităţi unor gestionari străini în toate marile şi importantele întreprinderi româneşti, vor aduce acest pământ în situaţia de a fi stăpânit şi colonizat cu alţii, care vor pune uşor mâna pe cea mai mare parte din acţiuni, după ce respectivele întreprinderi au fost declasate şi şubrezite cu sila. Spre deosebire de alte ţări care şi-au asigurat un 51% din tot ce se întreprinde pe teritoriul lor, nemernicii români au dat la hurtă majorităţi cui a vrut, ca să se gudure şi ei şi să ia nelegiuit peşcheş pe seama lor.
  Majorităţi ameninţătoare se ridică şi pe seama populaţiilor conlocuitoare de altă naţionalitate, etnia rromă fiind aceea care într-un număr calculabil de ani, nu prea mulţi, va deveni covârşitoare prin rata ei demografică înaltă faţă de bâlbâiala şi bâjbâiala etniei române. Ea va da ineluctabil majorităţi care ne vor împinge într-un unghiu minor, schimbând caracterul dominant romanesc. Iar în enclavele unde se adună sau se creează alte majorităţi, fie şi prin epurare etnică, apar şi revendicari autonomiste, provocatoare de alte pocinoage. Guvernanţii stau cu căciulile pe ochi şi cu ceara în urechi, creditând în continuare statu-quo-ul. Dar crearea de majorităţi alienante e în marş. Se pare că şi colonizările masive.
  Însă nu numai ordinea social – politică, dar şi cea morală e un teritoriu în care majorităţi negative ameninţă consistenţa naţiunii. Dezeducarea face paşi mari, ameninţând zone tot mai vaste. Directorii de oficine mass-media, fie independenţi şi din capul lor, fie subordonaţi, fac tot posibilul să aducă vulgaritatea în prim plan, punând-o să se lăfăie ore, zile, luni, în faţa ochilor noştri, ca să scoată o para cât mai consistentă. Ei se unesc cu ţopârlanii, ţoape ei înşişi, ca să crească ţopârlănia din teritoriu. Ţopârlanii vor ajunge (prin acest regim) majoritari, dacă n-au ajuns deja. Ce să le faci? Nicăieri nu scrie că n-ai voie să fii de prost gust, acest lucru nu se poate legifera. Prostul gust câştigă din aproape în aproape prin mijloace democratice, respectând ratingul. Tot felul de pocitanii mizerabil educate vin seară de seară pe post de vedete, târându-ne la vale. Glumele lor sunt penibile, dezinvoltura scandaloasă.
  Totul e jos, la îndemâna ultimului gagiu. Acest gagiu se duce apoi să ne reprezinte şi în străinătate, unde înmulţeşte pegra şi demască o mentalitate de marginal, fie el cerşetor, hoţ sau altceva. Astăzi mai sunt încă resorturi cât de cât coercitive, limitative, voci şi standarde-cenzor. Dar mâine, ţopârlănia spurcată la gură şi hidoasă la suflet va avea majorităţi impresionante, gâtuind din interior societatea românească. Sub zodia Elodiilor, (dar nu numai) se petrece un dezmăţ stilistic fără egal, o ţăţărie contaminantă. Sub zodia lui Mitică, românul apare tâmp şi deşucheat.
  Nu mai există, se pare, o clasă-monitor care să cenzureze cu zâmbet mitocănia altora, aducând-o la un nivel suportabil; acum, cu barierele deschise, la îndemn mass-media, toată lumea s-a învălmăşit în mitocănie, e greu să mai scoţi capul din ea, s-a întins în literatură, în artă, în mistică, peste tot. Cine educă? Dracu! Care e stilul natiei? Jalnic. Cine se sinchiseşte? Aleşii, prin vot majoritar, dat chiar de ghiorlani.
  Asteptăm să crească şi minorităţile sexuale, şi cele de sectă, şi în general toate acele sectoare ce pot malforma societatea sub pretext c-o liberalizează şi democratizează. Pocinogul iniţial, al alegerii întâmplătoare, odată consumat, celelalte decurg de la sine... Văd împrejur numai târâtori-după-voturi, combinatori-de-majorităţi. Unde e elita?
 
Simple jocuri de imagine
   Nu este deloc adevarat ca dl. ministru a furat sau a luat mita. El nu putea nici sa ia mita, nici sa fure, pentru ca este ministru. Si pentru ca e in Romania, tara unde niciun ministru fie el chiar prim-ministru, nu fura si nu ia mita, prin traditie! Nici nu-si insuseste un bun, un fond funciar sau imobil in conditii suspecte, nici nu traficheaza o reducere de pret legal contra o marire de comision, nu vamuieste nicio tranzactie, nu primeste nici cea mai mica atentie, sau participare, sau omagiu, si in general nu se amesteca in chestiuni de afaceri. 
   Asa e frumos si bine la noi in Romania. Cand esti ministru nu faci porcarii: e, asadar, o simpla chestie politica. Se vizeaza persoana, dar se vizeaza si partidul. Ca sa-l impiedice sa faca bine tarii (cum a mai facut). E un joc de imagine si atat. Atunci cand ar trebui sa fie o constructie, vin naimitii celuilalt partid, vin si serviciile secrete, vin si mafiotii adversi, si impiedica pe ministru sa munceasca in mod constructiv, pentru binele nostru al tuturor. 
   Cum o sa fure un ministru, fie si prim-ministru? Poate Puscocea sa fure, ca e mic si prapadit, si ticalos, si nu vede mai departe de varful nasului. Raufacatorii sunt o adunatura pestrita, n-au in vedere binele general. Ei se gandesc doar la lefurile si la pensiile lor, la drepturile lor constitutionale de munca, asociere, participare democratica, pastrarea locuintei, a bunurilor cumparate, dobandite legal, si alte bazaconii. 
   Puscocea, un nemernic, a gresit un decont, a sterpelit un borcan cu muraturi sau a pus laba pe o precupeata durdulie: la basca cu el! Dar sa-i spui unui ministru, unui secretar general, unui presedinte ca a abuzat, se cheama un lucru ordinar, o manevra politica. Toti bastanii care au stat la ancheta doua zile, au iesit revoltati. Cum sa-i banuiasca cineva pe ei? Cum sa-i intrebe din ce si-au facut viloaiele alea cu piscina si cu donjon, cu cinci hectare de padure imprejur si cu hidroamelioratii, din fonduri europene? Cum sa-i intrebe din ce au organizat vanatorile si mesele alea sardanapalice, cum de au trimis peste granita sumele alea mirobolante, muncite cu sudoarea fruntii? E o manevra politica nenorocita! Nu e demna de un stat european ca al nostru, cu urme din mileniul al X-lea inainte de Cristos! (V. Tartaria). Puscocea ca martor, a spus minciuni, n-a vazut, l-au cumparat altii, de nemancat ce e! Si curva aia care se pretindea violata, dar care suferea ca n-a fost!? Si belitii aia care zic, din razbunare, ca au fost platiti de stat, ca sa lucreze la particular!? 
   Asta e partida adversa cu jocul ei de imagine, dictat numai de ratiuni politice! E clar ca Presedintele vrea sa dea de pamant cu alt fost Presedinte, Primul ministru sa scape de alti pretendenti de Prim-ministru, Ministrul de Justitie sa bage sula in coasta altui Ministru de Justitie, nu de altceva, dar ca sa aduca mai-binele cat mai curand pe pamantul tarii. Toti s-au inhamat si dau zor sa ridice din greu aceasta natiune, bineinteles cu minoritatile aferente, cu Puscocea inclusiv! Unul n-ar pune mana pe ceva din patrimoniul comun. E si greu sa se gandeasca la spaga, cand demult la noi s-a pierdut acest trist obicei. 
   Toate marile constructii familiale s-au facut din leafa, plus sporuri legale si cate ceva de la tanti. Termopane? Termopane are si Puscocea, in pauza dintre doua inchisori! Din banii sai munciti, Presedintele poate sa echipeze o flota, Primul ministru sa cumpere un camp de sonde cu rafinarie cu tot, Ministrul sa ajute Turceniul si Rovinarii, scazand zi de zi pretul benzinei. Senatorul cel harnic poate din padurile sale, mostenite de la mama, construi o intreaga Ungarie de lemn. Deputatul, consilierii pot din pamanturile dinadins saraturate sau din fabricile lichidate asigura succesul oricarei intreprinderi transnationale, generoase. Clantaii mai mici au o firma cinstita de securitate sau macar de parcare, sau pun margini la sosele, tund parcuri, presara marmura, dau sfaturi binefacatoare... 
   La ce ar fura? N-avem decat oameni gospodari, restul, acuzele, sunt un hidos joc de imagine, platit de adversari din banii lui Puscocea; care, el, intr-adevar, trebuie sa fure ca sa-si plateasca taxele si despagubirile si pensiile alimentare. 
- sursa

De ce nu sunt liberal
- De ce nu esti liberal?, m-a intrebat varul M. – doar taica-tu a fost viceprimar liberal intr-un oras de 100.000 de locuitori… – Motiv pentru care a stat doi ani inchis la Pitesti si in alte puscarii!... 
– Bunicul tau a fost si el mare liberal! – Unul dintre ei; celalalt a fost fruntas taranist, ba chiar intemeietor si mai apoi senator al taranismului. Azi sunt uitati de toti... 
– Liberalii au asigurat progresul tarii – Alaturi de conservatori! 
– Au facut Romania Mare! – Dimpreuna cu altii, inclusiv socialisti! 
– Au fost hotaratori in 1918 la Conferinta de la Paris. – Ca si Vaida Voevod, sau Regina Maria – Au asigurat prosperitatea Romaniei – Inclusiv represiunea din 1907! 
– Au creat sistemul bancar romanesc – Subjugat capitalului strain 
– I-au dat tarii baza feroviara – Cu scandalul Stroussberg! 
– Au creat burghezia romaneasca, clasa medie! – Pe care azi o desfiinteaza, lasand-o invadata de mari concerne straine! 
– Au insuflat in momente disperate, ca 1917, un sentiment de rezistenta eroica! – De ce nu vorbesti si de marele Iorga, care nu prea era liberal? 
– Au facut reforme agrare! – Nu foarte inspirate, nu foarte suficiente 
– Au avut guvernarea postbelica cea mai prospera – Cea care a ingaduit jafurile lui Carol II si a camarilei sale! 
– Politica externa cea mai supla! – Culminand cu revocarea lui Titulescu 
– Patriotismul cel mai luminat – Culminand cu infiltratia cea mai intensa de capital strain 
– Au proclamat ideea de “Prin noi insine” – Dar nu s-au tinut de ea! 
– Au luptat impotriva dictaturilor – Cu succesul stiut: sfartecarea unei tari total nepregatite. 
– Au ridicat un zid impotriva comunismului – Infiltrand pe Tatarescu intr-un guvern de extrema stanga! 
– Au fost promotorii unui mare progres social – Adica au tras avutia de sub picioarele proprietarilor conservatori, devenind ei-insisi clasa cea mai instarita, prin efectele politicianismului. Ceea ce fac pana astazi. 
   Ca s-o spunem p-a dreapta: liberalii tai, vere, au bagat doctrina “imbogatiti-va” cu substratul “prin orice mijloace”, lasati totul liber, lasati comertul guvernat doar de legea cererii si a ofertei, astfel se va crea bogatie, astfel piata se va adapta singura si toata lumea va avea un ce profit, incepand cu cei ce promoveaza, prin afacerile lor, respectiva doctrina. Liberalismul e doctrina capitalismului fara frontiere (nu de stat). 
   Ca atare, pestele cel mare, intreprinzator, smecher sau hot, inghite netulburat pe cel mic, prost, cinstit, omenos. 
   Odata ajuns in carca lui, face ce vrea cu el, il poate lasa sa moara de foame, nu-si simte nicio obligatie, legile firesti vor decide singure. Protectionism nu exista, sau e foarte lax, atat la nivel de individ, cat si de tara. Libertatea schimburilor comerciale trece inaintea intereselor specifice ale tarii. 
   Ca atare si economiile bine organizate, performante, ale altora, le inghit pe celelalte, mai mititele si aservite, fac ce vor cu ele. 
   Cand cel puternic il ia in gura pe cel mai slab, numai de egalitate sau reciprocitate nu mai poate fi vorba. Nu mai e competitie libera, ci subordonare, diktat economic, in numele “libertatii”. 
   Astazi toata Romania e vanduta, aservita, de “libera” ce e! Interesul romanesc dispare intr-o veselie sau se aseaza undeva mult in subsidiar. Traiesc strasnic numai vanzatorii de tara. Tara e inchiriata, arendata, vanduta, bogatiile ei devastate in numele principiilor liberale; nimic nu mai e de sine statator, cum era cand ne “oprima” dictatura, care, culmea, desi internationalista, dadea prioritate romanilor in Romania. Liberalismul e lax, n-are planuire sociala, n-are principii de bronz convergente cu interesul romanesc al Patriei: ca atare, morala lui poate fi oricat de desucheata, educatia neconstrangatoare, in pioneze, demografia catastrofala, patriotismul o umbra. Nu se formeaza nimeni “de la sine”, prin virtutile libertatii, cum cred liberalii. Nici proprietatea nu educa, ci dezbina, inaspreste, ticaloseste.
   Bastardul schimonosit al libertatii e libertinajul. Rejetonul oropsit al libertatii e mizeria. Tichia de margaritar a actualului liberalism, fara patrie, s-a asezat pe un cap chelit cu dinadinsul.
   Discursul patriotic eficace fata de sovini a incetat, desi partidului i se mai zice “national”.
- Draga, mi-a zis varul M., ce descrii tu se potriveste si la taranisti, si la democrati, si la social-democrati, si cam la toti cei care, sub diverse doctrine, au devastat, vandut si oprimat. 

– Asa e! Toti au devenit, ca dracu, “liberali” cand au fost calare, schimband pe “prin noi insine” cu “pentru noi insine”.
- sursa


Ceausescu in sondaje recente
   Generatia mai tanara a ramas descumpanita vazand ca un sfert din repondentii la un sondaj public scot pe Nicolae Ceausescu in fruntea celor vrednici sa ne conduca. 
   Aceasta generatie, acum libera la cartire ca la o distractie greu castigata, nu s-a nevoit cine stie ce in acele vremuri, n-a “pus osul”, caci n-avea decat oscioare, iar baza ei de vituperare e papica si confortelul termic grav atinse de o perioada de sacrificii, din care neavand perceptia bunului comun (res publica), nici pe aceea a independentei nationale, n-a inteles decat ce i s-a colportat, prin mandina de saduchei. Ceausescu i se pare necesarmente incult, faptul ca a construit ca nimeni ii pare orgoliu superfetatoriu, ca a pastrat ordine in comportament si stabilitate in preturi i se pare cezarism, ca a dat perspective largi se cheama “faraonic”, ca s-au demolat cinci biserici (dar s-au construit si renovat sute) il face Antichrist.
   Cu toate scancelile si poticnelile unui regim aspru, eu nu-mi amintesc de someri, de gura-casca, de bande organizate pentru crima, de exhibitii sexuale, droguri si perversiuni, nici de goana desfranata catre ciupeala la mega-proportia zilelor noastre. Nu-mi amintesc nici de debransari de calorifere sau de evacuari din casa. Cu toate cenzurile, cultura era la locul ei, performanta si ceva mai romaneasca decat cea new-age-ista de astazi. 
   Era oare mai bine sa ne conduca un intelectual filolog, mester in discursuri, apropouri, rime si subtilitati, un fel de Foarta, Luca Pitu, Alex Stefanescu sau orbitorul Cartarescu, ori atatia alti savanti-brici din teapa criticilor si analistilor de azi, care dau cu flit cu dezinvoltura de dimineata pana seara, pricepandu-se la orice, dar care abia mai stau pe picioare la o fapta sociala!? Desigur, Ceausescu a imbatranit si a degenerat, iesirea lui era de la o vreme in firea lucrurilor. 
   Acum comentatorul il ia voiniceste de piept ca n-a demisionat la timp, ca ne-a condus orbeste la primejdie si dezastru; dar 25% din repondenti, care simt azi pe pielea lor proprie ce inseamna dezastru, primejdie si alienare, sunt iata de alta parere. Ei nu de un “cultural” au nevoie, ci de un caracter, luminat si iubitor de tara, care sa tina natia asta in mana, nu s-o livreze, cu tot ce are. 
   Mai bine planuri marete, fie si utopice, decat lichidati cu japca. Daca atunci erau “dezechilibre”, atunci astazi ce este? Cautatul in tomberoane, furtul endemic (acasa dar si in strainatate) sa fie oare simptoamele progresului nostru modern?
   Dar hai sa mergem indarat in istorie, cu acelasi flit si cu aceeasi capsa pusa. Sa fi fost voievozii nostri azi venerati “usi de biserica”? Rares sa fi fost un mielusel, ori poate un mare organizator de tara? Ioan Voda sa fi fost usor de suportat? Seimenii sa se fi suparat pe Matei Voda din senin? Vasile Lupu sa fi dus-o in luxurianta din micile sale economii? M-am ocupat intens de Brancoveanu: a instituit biruri si podvezi jefuitoare, a spertuit imens, ca nimeni altul, ca sa-si tie domnia, cu totul nedemocrata. Cati Domni au sparcuit sute de capete, au randuit oameni in teapa, au dat foc creditorilor, au inselat, au intrigat, au supt, au tinut-o-n huzur, trantind apoi niste manastiri expiatoare! Marele Mihai se calauzea dupa “pohta ce am pohtit” si o spunea in gura mare. Cand trei amarati de secui i-au adus capul lui Andrei Bathory, le-a luat viata drept multumire. Pe iobagii lui valahi i-a “legat” de glie, ca pe nimeni altii. Petru Cercel fuge cu 58 de care incarcate dupa 18 luni de domnie. Lapusneanu, mare ctitor de Slatina, stim bine ce ispravi face. 
   Cine mai e? A, e marele Stefan la care se inchina toata suflarea romaneasca, desi “varsa degraba sange nevinovat”, scurta capete, supunea muieri dupa plac, nu ducea carafa la ureche si ma indoiesc ca “facea cu cititul cartilor iscusita zabava”. Atata ca n-avea in vremea lui diversi cristoi si stanoi sa-i numere foile de la varza, gadea lui lucra la satar nu la antena, se razboia cu turcii nu se justifica la Turcesti, baga mana in gatita nu suferea Prigoana (fie ea si mediatica), palea vartos cu palosul nu discuta cu palerii. 
   Sa fi trait noi in acea vreme si sa fi facut un referendum, la Direptate, dupa multi ani de cezarism feroce, nu cred ca-l scotea nimeni sfant. Si apoi Stefan cel Mare abia daca incapea in protocolul marilor case regale europene, macar cu numele, iar polacii l-au umilit crunt punandu-l in genunchi in chip de vasal la Craiul lor; ceea ce nu-mi amintesc sa se fi intamplat vreodata cu hulitul de noi Ceausescu, primit si ospatat la Buckingham Palace, imbratisat la Casa Alba, ovationat la Beijing si Phenian, primit cu recunostinta de arabi si evrei. 
   Mihai Viteazu, s-o recunoastem, s-a caciulit la Rudolf; Ceausescu nu s-a caciulit la nimeni, ba a cerut chiar in gura mare sa i se restituie Basarabia, de unde nu putine i s-au tras! Ar fi vandut vreodata Ceausescu Petromul cazacilor si BRC-ul austriecilor, ar fi dat el comunicatiile in mana grecilor? Ar fi platit el de patru ori mai mult decat face firmei Bechtel ca sa imbuibe niste jigodii? Ar fi dat cu ghiotura capacitati economice uitate, ca pe urma sa le cumparam produsul? Trebuie sa fie cineva prea putin copt la minte ca s-o creada.  
   Opunandu-se la manevre ale tarilor comuniste fratesti in Romania, ar fi lasat el pe altii, straini, sa joace tontoroiul in tara, sa puie mana pe pamant, s-o tie in desfrau economic si moral, ori sa accidenteze cetatenii romani fara sa raspunda? Am avut voievozi, iar unii chiar culti, care s-au tarat la poalele sultanului sau ale tarului, altii au dardait la habsburgi, cersind mila. Taranul din Scornicesti, nedus la scoli inalte, a stat mereu drept, fara smerenie.
   De toate astea subtilii condeieri nu-si mai aduc deloc aminte, caci n-au cum, intr-o lume in care lingusirea a devenit lege universala; poporului insa, dupa cum se vede, nu-i da mana sa le uite. 

- sursa
Doi pe un post de Saint-Just
  S-a sculat mai an (badica ….. ) si cu mare urgie s-a pus impotriva neprietenilor si stricatorilor de democratii, sa-i stalceasca nu alta, inghesuindu-i in fel si chip in paginile gazetei sale dandu-le ghionti si bobarnace, facandu-le sila, agitand palosul necrutator asupra crestetelor lor, gata sa le despice, ca un arhanghel al dreptatii, ca un Sain-Just al vremurilor noastre, mai ortodox decat Sfantul Sinod, mai catolic decat Papa, mai neprihanit decat Crist.
  Cu buze subtiri, cu ochi prelungi si taiosi, cu pixul muiat in otravi smaltuite, bun de gura dar cu subtirimi, vechi spurcaci bine rostuit, cu pocnitori in nadragi, bombandu-si calvitia sagace de apostol macerat de atata zel civic , - omul nostru s-a protapit staroste intre scribii aparatori ai unei randuieli perfecte, fiind chezas si bagacios la toate intamplarile cu fistic, sulitas neobosit al raului in care ne petrecem! Un barbat vajnic si neabatut pentru ordinea acestei tari intoarse pe dos. Nu faci bine trei pasi si Saint-Just sta la postul sau, cu palosul gatit, zdrobind toate dosadelile cu mintoasa sa inversunare tamaduitoare de “doctor fara de arginti”. O pupa azi pe doamna ministru M.M., maine o da in gat fara zabava! Afla ca vreun candva-chinuit-al-Securitatii, hiritisit de el, s-a dat cu dosarul in vileag, ii crapa napristan capul. Pe scurt, un barbat intreg, adanc rafuitor! Ani de zile a strajuit revolutia, facand proasca in nemernicul de comunism care (intre altele fie zis) i-a dat brevet academic si l-a insurat de cateva ori, nu l-a lasat pe drum.
  Iata insa ca acum s-a invit, oarecum din spuma marii, un tinerel implatosat si impintenat, nitel mai tuciuriu in barbatia sa incruntata, bagacios si el foarte in valmaselile tuturor strambalatilor, unele puse bine si pastrate in rafturi pentru orice eventualitate, scoase cand se cere dintr-o maneca nesfarsita si servite cu acompaniament de toroipan la postul sau TV, varand fiorii dreptatii inspaimantate, ba in guvern, ba in parlament, cu o neclintire fatidica, tot din stirpea lui Saint-Just, decat mai juna, - insa coltoasa nevoie mare! Se ia si sfantuletul la zilnica tranta, scotoceste, apuca, spurca, da bile de buna purtare (sau macar a dat), strange chinga tocmai unde e greu voinicului, umbla cu ochii si scoate la iveala din lintita si matasea broastei de pe lacurile puturoase, orice marunt daunator, social, punandu-l sub lupa si facandu-ne sa tresarim de voluptate cand ii pocneste intre unghii, levent si el foarte in zeul sau revolutionar.
  Dar, cum e vorba, nu merg “doua sabii intr-o teaca/doi domni in tara saraca”. Si intr-o buna zi, spre mirarea noastra de natafleti, Saint-Justul cel invechit in rautati inacrite, ajuns la unele indestulari mai omenesti, se apuca sa vrea sa scoata din coltii ascutiti si insetati de dreptate ai Saint-Justuletului, care e de aceeasi sfanta pornire (si gena), pe un biet ministru derapat cu masina, care a izbit sau n-a izbit o ipotetica fatuta, si a fugit sau n-a fugit din locul facerii de rau, numai crima. Sa-l sfasie ala micu, boldeiul, si mai multe nu! Ii luceau ochii si maselele de se vedeau taman din Giurgiu! Atunci, piscat de cruzimea ucenicului si mai molcomit de varsta, celalalt apostol al dreptatii, dulaul mare, vazand ca lancea trece in alte maini, s-apuca sa scoata ministrul mozolit din gura cetateanului, mai slobozind si cateva latraturi de dulau intelept. Ba i-a tavalit nitel si blanita, iscand din tanara odrasla niste ciudate maraituri. Aoleu, zic, incurca-i drace! Fa-i sa-si jumuleasca nitel floacele, asa, de dragostea dreptatii! Si-a gasit popa crasnicul, uite ca-l si musca! Macar de-ar tarai nitel sange, ca sanchii sunt amandoi, ce nu se mai exista! Se bat pe postul de prim-sfasietor delegat!
  Dar m-am si bucurat ca suntem paziti de cei rai, chiar daca acum la rangul de Saint-Just s-au ivit doi competitori coltati. Tara fiind buna, meseria pricopsita, niciunul din cei doi Saint-Just, gata sa se smotoceasca pentru a ne apara pe noi, masa mizerabila, nu moare de foame; fiecare are un tain urias pentru cum isi sumete dintii - asta e una la mana! A doua e ca amandoi, hazul dracului, au acelasi stapan (inocent ca Vantul), de unde li se si trage virtuosul lor capitalism! Iar al treilea e ca ministrul cel mursicat zburda de mai mare dragul, ca un ginerica, in cojoc national, pe la Revelioane, intrucat balmajirea si luarea lui in colti canini fusese apa de ploaie, panorama pentru distractia prostilor de noi!... Pana la urma, cu tot latratul celor doi Saint-Just, s-a ales praful!…
  Dupa bunul obicei romanesc.
- sursa 

Celula românească
  
   Celula românească, o spun de la început, nu mi se pare învestită cu o solidaritate irecuzabilă de grup sau de etnie, cu o frăţietate la fel de activă şi încăpăţânată ca a multor altor popoare dimprejur. E greu de suportat ideea că răscoalele româneşti, puţine câte au fost, s-au cam bâlbâit.
   Paşoptiştii valahi au sfârşit cu ceartă şi dihonie ţăţească. Cei moldoveneşti nici n-au încropit mare lucru, Tudor a mai schimbat calimera şi a pierdut din aderenţi, fiind ajutat să piară, iar Horia şi Cloşca au fost căutaţi, găsiţi şi livraţi autorităţilor străine, adică trădaţi, de o ceată de nemernici români. Trădările s-au ţinut dealtfel lanţ. În epoca modernă am avut anti-unionişti, o tagmă de închinători la ruşi, dizidenţi filo-germani, iar la Alba-Iulia unii au militat pentru o Unire condiţionată şi provizorie. Solidarizarea cu cântec şi desolidarizarea cu răfuială s-au petrecut mereu.
   Prin anii optzeci am vizitat în Germania un bun prieten, coleg de facultate. Primindu-mă amical, a fost incriminat şi scos din partidul de opoziţie întrucât pactizase cu un "ceauşist" cum eram automat caracterizat. Mi-a spus că, liberal fiind, e duşmănit de ţărăniştii oploşiţi în Anglia, de legionarii din Spania ba chiar şi de liberalii din Franţa, spionat şi suspectat tot timpul. În Statele Unite am găsit o emigraţie foarte divizată, deci infecundă, în care fiecare judeca pe celălalt, nu fără acrimonie, după cât de înstărit devenise, iar cei mai mulţi aţipeau în rutină, preocupaţi de chiverniseală, desprinşi de orice comandament naţional: ei veneau numai să mănânce sarmale de Crăciun la balul din pivniţa bisericii, dar şi acolo se uitau la ceilalţi cu ifos şi parapon. De aceea lobby-ul românesc e mai mult sau mai puţin insignifiant, mult dedesubtul celui maghiar sau polon. În cei aproape trei ani cât am funcţionat ca culturnic în Italia am văzut o comunitate românească destul de joasă, foarte divizată, cu copii care nu mai ştiau o boabă din limba ţării de baştină, cu invidii, răutăţi şi bârfeli reciproce, ba chiar cu scandaluri în stradă. Nu mă mir că aglomeraţia de români, plecaţi fără şcoală şi educaţie, creează pe acolo situaţii incomode. Pot scoate şi din literatura unor colegi de-ai mei exemple de intoleranţă, neadaptare, ţopenie agresivă. Unor nume mai mult sau mai puţin notorii li s-au lipit de mână, în străinătate, mărfuri sau foloase necuvenite, în pofida renumelui ţării.
   Am văzut dealtfel şi ţărani sinistraţi care cască gura la cei veniţi să-i ajute, ori stau în crâşmă când ar fi trebuit să acţioneze în favoarea binelui comun, ori şi mai rău, fură de la alţi sinistraţi! Se fură şi fonduri de la copiii prost hrăniţi. Se trimit la cerşit şi prostituţie contingente întregi, "dansatoarele" românce au împânzit Europa, micii ţopârlani, afacerişti "pe picior", mişună peste tot. La Veneţia "alba-neagra" românească era în toi. Tot acolo subalternii mei găsiseră numai prilejuri de dezbin. Am fost întâmpinat cu un tir de reclamaţii încrucişate şi, probabil, reclamat eu însumi tot timpul.
   Nesolidaritatea, mutând criteriile pe pricopseală, îngăduie corupţia, jaful, specula. Când nu-mi tratez fraţii ca pe fraţi, pot să-i spoliez în dragă voie, fac tot ce vreau, ca să iau de la ei şi să bag în buzunarul meu. Legătura de sânge şi de etnie nu mai contează, contează doar cea care îmi aduce profit. Ca atare pot să-mi vând ţara, averile ei, cu oarecare uşurinţă, întrucât de concetăţenii mei nu mă leagă aproape mai nimic, ei sunt buni de speculat şi de înjurat. Românul înjură ca aproape nimeni, rareori din prietenie, de cele mai multe ori din ciudă şi duşmănie. El e agitat, pornit împotriva multora, uneori împotriva tuturor. Când se-mbată, el doreşte la un moment dat răul altora, i-ar ucide, le-ar viola tot ce au mai bun. Ţăranii, mahalagiii, se duşmănesc pentru o postaţă infimă, pentru un fleac. Ei se uită umbros la cei cărora le merge, le pun beţe în roate, îi vorbesc de rău. A vorbi de bine în România pe cineva e o excepţie, trebuie să ai, de multe ori, un ce profit ca s-o faci. Valorile sunt într-o bulversare şi bolbotare continuă. Ciupind pe alţii te consideri automat superior.
   Situaţia politică reflectă această nefericită celulă. Preşedintele ţării şi premierul sunt la cuţite, ca nicăieri. Se spurcă, îşi întorc spatele. Oamenii politici se spurcă şi ei. Îi interesează priorităţile lor, mai puţin bunul comun. Înjură, demască alte regimuri, ar băga mulţi la închisoare, dar reţeaua păcatelor e inextricabilă, mai toţi sunt păcătoşi şi legaţi de păcatele celorlalţi, încât par solidari: solidari în cupiditate şi josnicie, infructuoşi în asanare. Analiştii au o teribilă voie bună în a denunţa şi demasca, e jocul lor preferat. Unde e ceva de spurcat se adună ciotcă. Orgoliile se umflă şi se delimitează.
   Nu bântuie pe teritoriul României aproape niciun fel de solidaritate. Aşa e celula noastră, n-are enzima respectivă. Nici educaţia respectivă. De aceea putem fi vânduţi, descompuşi, alungaţi din multe părţi. Am început să fim arătaţi cu degetul. Ne-am porcăit. Ne-am înstrăinat resursele. Nu mai avem niciun cheag. Vom fi curând colonizaţi. Săraca ţară!  

- sursa
 

Meserii cu viitor
  Lumanarari sunt tot mai rar, ca si cafavi, gabroveni, selari sau matasari. S-au inmultit in schimb bucatarii, ospatarii, paznicii, body-guarzii. Dar sunt bune perspective generoase si pentru condotieri.
  Condotierul e om de razboi, antreprenor de osti. El are o firma. Are si bani, din propriul buzunar, ori de la altcineva. El tocmeste osteni mercenari, pusi pe omorat in lupta, dupa cum sunt dirijati intr-o parte sau in alta. Mercenarului putin ii pasa pe ce ratiuni se angajeaza lupta, lui i se falfaie de doctrina. Doctrina o andoseaza odata cu banii. Lui i se spune “So pe ei!” si el se pune in miscare cu sabia smulsa sau cu baioneta pusa. Doctrina, treaba altuia, ca si filozofia luptei. Uneori si strategia. Tactica insa, ca si felul de casapire, sunt in seama condotierului. El duce mercenarii unde vrea clientul, si acestia, strigand “ura!” cu un fel de entuziasm de porunceala, se arunca asupra celorlalti, de cele mai multe ori tot platiti, si ii fac zob, daca pot: ii prada, le scot ochii, ii imbucatatesc, le zvanta pungile, le taie matele, chefuind apoi de bucurie ca au scapat teferi, deocamdata! Pe urma se schimba vantul si mercenarii o iau, cu condotierul lor, in alta directie, nu rareori opusa, impungand si schilodind pe altii, fostii lor prieteni si aliati, bineinteles daca banul curge. Unii mai si mor in drum, nestiind totdeauna prea bine pentru cine si pentru ce, bucurosi totusi ca taraboanta se invarte, si ca ei au de lucru. Ce sa faca acasa? Sa are pamantul? Plictiseala! Sa mearga la manastire? Plictiseala! Aici, barem, e varietate, prada, pileala, femei, onoruri, distractie, ba chiar si ceva care, din cand in cand, se cheama glorie: o goarna, un drapel, un discurs, poate o decoratie si un plic pentru consolat rudele intristate ce plang in hohote.
  Vremea condotierilor cu razboaie nesfarsite a dat pinteni vietii, a insufletit meseriile, a dinamitat comertul, a colorat searbadul timp liber. Dar a si redistribuit proprietatile, a facut proasca printre posedanti. Unii s-au impiciorogat tare, altii au mofluzit, ca la loterie. Altii, cu politicalele bine slujite de mercenari, s-au incotopenit pe puteri intinse, au inceput sa emita principii!..
  Meseria asta, spre bucuria altora, n-a scapatat, ca la covaci, armurieri, potcovari, ci a ramas pana azi in floare, sub diverse infatisari, mai spalatele.
Si azi se duc soldati, pe bani, unde-i trimiti, sub diverse pretexte. Ii iau condotierii, uneori condotierii de – stat si-i trimit, le platesc sejurul, slujba, pogribania; ii asteapta acasa cu tricolorul pe sicriu si cu muzica militara, ba si cu medalie si cuvantare de nivel inalt, desi patronul lor nu e atat guvernul, cat Banul. Ei vin infasurati total intr-o doctrina oarecare, de obicei imprumutata de la altii mai caposi si mai vartosi, doctrina care uneori seamana izbitor cu un ideal. Acasa li se flutura cu idealul pe la nas. De secole idealul (platit) poarta cam acelasi nume: libertate, eliberare. Cateodata, mai rar, egalitate, dreptate. Alteori aparare, bineinteles legitima. Cu secole inainte Christ, fratie, condotierii fiind in sutana, iar casieria la Vatican sau Bizant. Exista si variante cu Mecca sau alte mari orase. In timpurile moderne fac acest oficiu Banca Mondiala si FMI, condotierii fiind acum vechii razboinici atlantici, iar mercenarii fosti pripasiti socialisti. Important e ca meseria nu se stinge, ca proprietatile se schimba si se ravasesc, ca nimeni nu se plictiseste, ba unii chiar se pricopsesc. Gandesc cu mandrie ca si noi, din acest punct de vedere, ne-am “internationalizat”.
  Dar sunt si alte forme de varsat sange colorat. Condotierii conduc acum cete de mafioti, si ei un fel de mercenari lansati in prada. Unii se ocupa chiar cu killeritul, dupa bunele traditii stravechi. Altii fac numai proasca economica, impiedica intreprinderi, alunga rivali, construiesc clandestin spre desfiintarea concurentilor, dau lovituri mortale la bursa, acapareaza fraudulos, forteaza bancrute si falimente, infig baionete in tot ce e gestiune neprietena, nealiniata. Exista Wallensteini ai speculatiei imobiliare, - avem si noi din fericire!
  Dupa cum avem capitani de bande si bandute ce opereaza in voie la pradat, sau falsificat, la luat cu japca, sub teroare, chiar daca ei, condotierii, sunt pe dupa gratii! Meseria s-a perfectionat, poti conduce din inchisoare retele intinse, cu mercenari si voluntari, oricand gata sa intre in linia intai, sa sparga banci sau case de fier, sa asalteze cartiere, sa ia in primire palate.
  Condotierii si-au angajat mercenari dibaci chiar in politie, procuratura si printre magistrati, care stiu acum bine lectia, cum o stiu si unii politicieni, ai caror patroni slujesc la marii suverani ai finantelor romane, afiliati si ei la randul lor la importante firme mondiale. Toti acestia au armate tocmite pe care le platesc, in special in presa si media TV, dar si putin pretutindeni, starea de mercenariat fiind acum generalizata, endemica. E vorba de un mercenariat asiduu, pasionat, pentru o doctrina schimbatoare, de sezon, azi intr-o parte maine in alta, cum mergeau trupele de lancieri si archebuzieri in Evul Mediu.
  Avem si condotieri care dirijeaza masele de votanti, mercenarizate si ele, pentru un pol, doi mici, o pastrama, un basamac, oameni care isi dau cu avant in cap, ca-n timpii eroici ai razboaielor de treizeci sau o suta de ani, sau ca-n razboiul celor doua roze devenite una sau trei. Ei izbesc in soare, nimeresc cu oistea in gard sau scot ochiul.
  E totusi, asa cum sper pentru urmasii mei, o meserie de viitor!
- sursa
Mai las naibii daco-romanii...!
   Daca m-ar fi intrebat cineva altadata, in tineretea vacilor slabe, ce-as dori in viata, as fi zis: mese imbelsugate si femei frumoase. Mai apoi prieteni devotati, muzici, idei. Mai apoi am ravnit putina notorietate in teatru si o locuinta confortabila. 
   O vreme, nu prea lunga, m-a tentat sa am bani mai multi, sa fiu un cetatean roman privilegiat, umbland lejer prin toate strainatatile. Am avut si o perioada de patriotism ardent scurmandu-mi radacinile cat mai spre daco-romani si asumandu-mi toate mandriile nationale, dar si ponoasele subsecvente. Am avut ani de bucurii si necazuri stilistice, vazand lumea doar cu ochiul estetului pretentios. Dar si conforturi mistice, alternate cu indoieli. Am invidiat alte natii europene pentru pasul lor civilizatoriu si spiritual. Dar pana la urma m-am impacat cu propria mea identitate si cu mult-putinul oferit de plapanda mea tara subiectilor ei de rand.
   Dar trecand vremea, rascolindu-se vremurile, ma intreb azi daca nu era mai bine sa ma fi nascut tigan. Pe masura ce inaintam in timp, ipoteza imi pare tot mai avantajoasa.
   Mai intai as fi avut un alt sentiment al libertatii, as fi scapat de unele reverente culturale inrobitoare, as fi colaborat mai bine cu cerul si cu aerul deschis, cu caii, fierul si cu focul. Legile nu m-ar fi impovarat, nici ierarhiile, numai staborul m-ar fi putut priveghea cu cutumele lui ancestrale. As fi trait zilnic vraja ilicitului aventuros, impingand granitele permisivului mult dincolo de unde sunt asezate acum. Nu mi-as fi creat servituti de niciun fel, avand constiinta mereu degajata, apta de orice. As fi pus mana pe tot ce ma imbie, iar amorul l-as fi practicat degajat, fara inhibitie si lipsit de complicatii romantice sau abisale.
   As fi circulat prin granite fara restrictii intr-o Europa mai mult sau mai putin docila, chiar miloasa uneori, oricum bine rostuita ca sa stiu ce sa-i cer. Nu mi-as fi complicat viata cu formalitati. Am vazut eu insumi in Italia cativa outsideri care cereau viza romaneasca la consulat, iar cand consulul i-a refuzat au venit cu o ceata de vreo 30 de galigani, l-au amenintat ca-i nenorocesc familia si au obtinut ce au dorit. E o metoda simpla si eficace, care poate fi aplicata oricand, oriunde. Poate sluji si la cumparari de case, atunci cand proprietarul nu vrea sa vanda. Ca tigan ai alta solidaritate decat ca roman si o alta forta de convingere, mai ales in ceata. Romanul nu prea cunoaste virtutile atrupamentului, el cand iese in strada behaie ca o oaie bleaga, apoi se duce la sprit si uita. Nu stie de cutite, nici de sabie ninja.
   As avea avantaje si in ce priveste limba. Nu pot spune ca multi termeni romanesti au trecut in tiganeste, in schimb “misto”, “gagica”, “naspa” si alte vreo zece vorbe tiganesti s-au infiltrat si fac prima in casele romanesti cele mai distinse. S-au transmis si injuraturile, iar “sans – facon-ul” tiganesc a devenit curent, in special la tineri.
   Ca tigan as cunoaste satisfactia de-a vedea ca muzica mea a devenit in Romania dominanta. Unde te duci, unde te intorci, manelele au prioritate, orice roman de categorie mijlocie le asculta cu placere, le prefera. Prin targuri se cumpara manele in draci, soferii de pe autobuze, baietii de pravalie, mare parte din precupeti, se simt solidari cu ea. E usoara, lasciva, simpla, deocheata.
   As avea si o aristocratie a mea, oameni foarte bogati fara s-o arate, stapani pe palate nemaipomenit cladite si mobilate cu tuguie si turnulete mandre care, de la o anumita densitate, dau chiar frumos, creeaza o noua estetica. Romanii nu si-au putut configura de trei secole un stil arhitectonic urban, desi s-a incercat cu Mincu si Ghica – Budesti, apoi s-a abandonat; tiganii in schimb dupa nici 30 de ani au unul, tot mai pregnant si mai convingator. Ei au si o moda a lor cu fuste colorate, pline de veselie. Fustele sunt in floare, in timp ce costumul national romanesc devine desuet. Gaborii au si palarii din cele mai fine.
   Ca tigan as fi avut locuri rezervate in scoli si universitati; ar fi alergat, inca de pe vremea lui Ceausescu, profesorii dupa mine prin coclauri sa ma promoveze; as fi intrat cu prioritate la paza; as fi fost specialist in schimb valutar, iar nevasta-mea, monopolista in florarie stradala; as fi dominat pietele, facand comert obligatoriu de intampinare cu producatorii; as fi dominat si parcarile, de asemenea horticultura parcurilor si squarurilor; as fi devenit proprietar de locuri virane in tara si strainatate. As fi razbit si in politica pana in locurile ierarhice cele mai inalte.
   As fi fost reprezentat, de asemenea, pe multe ecrane, cu seriale tiganesti ca “lnima de tigan”, “Regina” si altele, de mare succes. Nu am ca roman atatea seriale cate mi se ofera ca tigan. O suma de posturi TV sunt, de asemenea, pline de tiganie, flateaza stilistic, in vorbe, gesturi, moravuri aceasta minoritate, ce devine rapid si in multe majora, iar intr-o zi va predomina tara. As putea fi mandru si de nivelul tehnic al stirpei mele, intrucat fratii mei indieni au trimis acum pe luna un corp investigator, ceea ce fratii romani n-au fost si n-or sa fie niciodata in stare sa faca.
   Nu e deci normal sa mai las la naiba daco-romanii si sa-mi caut radacinile tiganesti? Si mai am si alte variante avantajoase...

- sursa

Comparatii stilistice 
  Pe nea’ Georgica il stiu de la un Second Hand unde era surveiant. Il intreb ce mai face pravalia.
– “Nu mai sunt acolo, zice, nu-mi convenea, la conditia mea, salariul”. – Si acum ce faci? – “Fac figuratie la filme, artistice sau de reclama. O scot la capat binisor. Am prins si un post de aplaudator la cateva emisiuni”. – E greu? – “Nu. Bat din palme cand se cere, rad la un semn, si iese pitacul! Uneori ma cam plictisesc, dar
n-am ce face. Daca ai bunavointa vine si entuziasmul, vrei sa mor de foame? Aplaud din rasputeri, rad, tocmai ca m-a laudat seful. Ei stiu ce tampenii spun, insa cateodata ma distrez de-abinelea”. E alegatorul ideal.
  O alta fiinta cumsecade, care mai ajuta la gospodarie cateva ore, pleaca apoi fuga la cort unde face propaganda unui partid, cu pliante si vorba buna. – “Ne-a dat faina, malai, orez, chiar si ulei din asta scumpit, imi spune, ne-a promis cate un milion. Am mancat la inceput caviar, somon fumé, fel de fel, i-a dat si fetii mele portie intreaga. Acum au mai rarit-o, nu ne mai da nici milionul promis, e vorba. La “ceilalti”, la cort, o duc mult mai bine. Nu stiu ce sa fac”. – Si ce primar votezi? – “Eu l-as vota pe X, actualul, ca-i bun, a facut treaba; dar trebuie sa-l votez pe al nostru care a dat orez”. E activistul ideal.
  Asta imi aduce aminte ca la Piata Universitatii, in ’90, a primit si o ruda a noastra invitatie sa manifesteze “liber”, pe dolari si palarii. In fiecare zi primea alta palarie. Iar puradelul de pe straduta vecina l-a blestemat vreo doua luni pe Ion Ratiu, ca dolarii primiti pentru vociferare erau falsi. Oricum, acolo se nastea democratia romana. Ma gandeam daca si-n Anglia o fi la fel, se iau lire si orez din atasament politic. Aici, cu cativa marafeti, razi, aplauzi, faci propaganda; iar alesul, bun sau rau, vine pe o stiva de malai si un borcan de muraturi.
  Democratia noastra imi pare mult mai radicala decat la altii. Noi de pilda am ajuns sa-i spunem Presedintelui, la ora de varf, ca “e un imbecil si minte cu nerusinare”, ca “e o secatura si o lichea politica”, ceeace nemtii nu i-ar fi putut spune lui Kohl sau lui Schröder, nici francezii lui De Gaulle si Mitterand. – “Mai Pompidou, mai baiatule, afla ca esti un tampit” imi suna imposibil la ureche. Nici “Mai Antonescule, boule”, nu cred sa fi putut auzi. Am evoluat politic, ce mai! Apusul a ramas in multe privinte in urma.
  Ma gandesc ca un zambaret presedinte american era sa-si piarda postul fiindca il facuse lulea, trabuc, o cataveica de consiliera; in timp ce la noi un presedinte grav, cu tacalie, acuzat cu spume la gura de un “sociolog” nationalist specialist in religie ca umbla prin fustele unei carcoate, in loc sa fie scos prin Sarindar in huiduieli, si-a castigat multe simpatii populare, caci tiitoarea la noi e de bine, nu de rau.
  Un alt presedinte SUA chiar a fost mazilit, ca ascultase prin servicii nu stiu ce conversatiuni secrete; ceeace la noi e curent si nu plange nimeni - semn ca suntem mai evoluati decat ei!
  Chiar confruntarile electorale la noi sunt mult mai la obiect. Am motait si eu la una, cu privire la un judet, unde candidatii dupa ce au trebuit sa dezbrace toate veniturile si capitalurile, ba sa se intrebe cu strasnicie cum de le-au procurat intr-un timp atat de redus, au ajuns sa-si evalueze hainele de pe ei, spunandu-le pretul. La ciorapi n-au ajuns, dar fiecare isi declara costumul, aducand justificarile cuvenite. M-am gandit o clipa cum ar fi raspuns la aceasta proba un Ion Bratianu, Take Ionescu sau Marghiloman, zgandariti de un pitifelnic de reporter. Cum ar fi sunat: - Ia spuneti, domnule Lascar Catargiu, ce bunuri mobile si imobile posedati, si de unde ati luat stofa pentru redingota, din ce bani? Sau aceeasi intrebare adresata lui Churchill sau Eden. Ori chiar la alegerea de Papa: - Ce venituri au Sanctitatile Voastre si cam de pe unde v-ati facut sutana? Nu mai amintesc cat de bine ii sta unei fate sa-i spuna rastit unui viitor demnitar: - “mai aveti un minut!” sau “vorbim dupa pauza publicitara!” si acela, viitor sef al nostru, sa taca malc.
  Credeam ca Apusul ia trofeul macar la perversitate, cu acel austriac care isi violeaza fata cateva decenii si face cu ea copii, si nu stie nimeni; si apoi tot orasul, tot tinutul, toata tara se ridica in picioare indignata. Dar m-am linistit cand am vazut ca si la noi, la Bogdanesti, tata preacurveste cu fiica de cativa ani buni, stie si nevasta, stie si restul familiei, stie si satul, dar au superioritatea sa nu se alarmeze, ci sa scalde evenimentul in rachiu. Banuiesc ca si progeniturile acestui fericit amor primesc bautura cu biberonul.
  Ca moralitate politica si civica nu ne-o ia nimeni inainte, deocamdata; iar stilul nostru e de neintrecut! 
- sursa
*      *     * 
La 86 de ani, dramaturgul promovat de regimul comunist încă îl laudă pe Ceauşescu, despre care spune că a făcut numai lucruri pozitive. A scris 140 de piese, dar celebritatea i-a venit din altă parte.
Pe oricine ai întreba despre el ţi se va spune că e o relicvă. Are 86 de ani şi, conform datelor statistice, e cel mai prolific dramaturg român al tuturor timpurilor. A scris peste 140 de piese de teatru, însă nu crede că lear fi citit cineva pe toate. Taică-său a făcut puşcărie politică, dar el a fost un protejat al regimului comunist. Înainte de ’89, a fost unul dintre puţinii artişti studiat în şcoală încă din timpul vieţii.
Iata cum un asemenea VIERME PRO-RUS de factura BOLSEVIC-`telectuala a iesit la ORDINELE KGB sa-i transmita un mesaj DUR Presedintelui.

Numele acestui TRADATOR DE TARA este PAUL EVERAC.

UNa din JIVINELE promovate de Umilica KGB Constantinescu.

Iata ce a putut VOMITA in Cronica ROmana(CUTREMURATOR cat TUPEU de BORFAS TRADATOR a putut demonstra):

"Nu va jucati cu Rusia! Rusia e mai mare decat noi. Rusia e mult mai mare decat noi!

E mult mai mare ca suprafata. E mult mai mare ca populatie. Mai mare ca resurse. Ca forta militara.Ca credinta intr-o misiune. Ca dorinta de a insemna ceva. Rusia a dat accente hotaratoare istoriei. A stapanit o parte din lume. A fecundat literatura, muzica, stiinta, dansul, mult mai mult decat noi. A insemnat ceva cu imperiul ei, cu revolutia ei, cu prezenta ei deschisa si deschizatoare, cu mitul ei mesianic, cu multele ei innoiri. Rusia e mai decisa decat noi. E si ingrozitor de aproape. Nu va jucati cu ea, nu incercati sa-i dati cu tifla, ca un baietel rau si destul de prost imbracat!..
[...]
Caci, vrem – nu vrem, a lor(A RUSILOR-nota Vanatorului) este Imparatia si Puterea si Marirea,

nu a Cerului, ci a Pamantului, deocamdata! Nu se cuvine, asa golasi cum suntem, sa fluieram in nicio biserica!"

Iata si FITZUIKA ORDINARA unde puteti citi versiunea completa :TABLOUL HIDOS al TRADARII unui ROMAN,Paul Everac.

http://www.cronicaromana.ro/dinozaur...-cu-rusia.html

Cata DEGRADARE,cata DECADERE,cata URA ANTI-ROMANEASCA ne este dat sa mai INDURAM?
Oare MOARTEA sa fie suficient pentru a ZDROBI aceste BESTII cu chip uman si care PE NEDREPT indraznesc sa se auto-numeasca CETATENI ai ROMANIEI?

6 comentarii :

Riddick spunea...

Link-urile către site-ul ziarului Cronica Română, unde au apărut iniţial articolele, au dispărut, ca şi ziarul, acum e un alt site.

Crystal Clear spunea...

Excelenta postare !
Preiau si eu

Riddick spunea...

Everac era de stânga-stânga (a murit recent), dar probabil pentru ispășirea perioadei proletcultiste (a scris o piesă de teatru "Și la stînga trei ciocane", sau cam așa ceva), acum mai critica și pe bune.

Crystal Clear spunea...

Este remarcabil ,exceptional ceea ce ai facut tu, strangand textele lui P Everac !
Felicitari.
Ar trebui sa fie preluate de o editura si publicate. NEAPARAT ....

Cred ca ar fi un mare, mare succes de vanzare de carte

Crystal Clear spunea...

Am preluat si eu updatarile.
Multumesc frumos pentru ca pot prelua :)

Riddick spunea...

Cu multă plăcere ! :)

Apare și la pagina Resurse, la litera "E".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: