Postări
"Cum de tot involuăm, deşi au apărut unelte şi tehnologii noi, iar populaţia (şi deci, forţa de muncă) a crescut?"
Cine trage sforile?
Pe la începutul anilor '90 (în România), un agarici ricana, într-un interviu: "Proletari din toate ţările, uşchiţi-vă!". Nu-i mai reţin numele, deşi era cineva bine-cunoscut. Hmmm, Dinescu? Nu sunt sigur - el îmi vine acum ca prim-suspect - da'-n orice caz unul de prin "zona culturală", cooptat de noul sistem. Dinescu însuşi spunea despre taică-su' că "era ciocănar" (M.D., într-adevăr, a pornit de jos). Dar să nu uităm de ieniceri şi originile lor reale, aşa că sare-n ochi neconcordanţa - dac-o fi fost el. Expresia a făcut vâlvă la momentul respectiv: chicoteli aprobatoare la haştagii avant la lettre, şi indignări false, de formă, la feseniştii care tocmai primiseră de la Factorul Extern (şi) ordinul de iniţiere a dezindustrializării (să le recunoaştem, în mod onest, acest pionierat). Gata, venise Victoria Finală. "Se găsiseră vinovaţii": cei productivi, care mai creau şi altceva în afară de lozinci. Ca şi cum toţi urmam să devenim un fel de middle class sau chiar mai sus - castele prin nori, ce ştii matale... Ia uite, majoritatea le-am şi contractat deja. Da', ce să-i faci? Ne mutăm treptat, pe măsură ce ajung la gata (să tragă ăia gletul, ţevile, firele, ehe). Pâi "şi cine ne mai trage ciubotele?" (v-ba lu' Creangă). Mult mai târziu am realizat că nu era atât vorba despre "diluarea" de rigueur a unei clase devenită indezirabilă cuiva,
cât despre dezindustrializare. Clasă "creată" de socialism prin
prelucrarea şi orăşenizarea ţărănimii supranumerare (o rămânere în urmă
ca realitate istorică, "rezolvată ad-hoc"). Noţiunea atacată este totuşi ceva mai largă, aş extinde-o: "salariaţi industriali (din sectorul de stat), sindicalizaţi".
Că dezindustrializarea n-a pornit numai împotriva industrializării socialiste, de prin 1990. Ea s-a declanşat mai înainte în Vest, şi de atunci ea continuă, chit că la viteză mică. Că nu poţi să nu te-ntrebi: oare Schema este astfel ajustată, pe un număr mai mic de scheleţi? Marele Reset, eliminarea "mâncătorilor nefolositori" - ziceţi-i oricum, că se cam înţelege despre ce-i vorba ("bau?").
The weird thing is they akin it to being all built around 1870s to
1900s, man. So all of the world just shit out of nowhere at the same
time there was nothing before it. [râsete în audienţă] Does it make any
sense?
In many ancient books, all over the world, they speak of giants that existed and alongside what we would call regular size people. But now people that were larger might have had a easier time hauling, huning, placing, arranging, stones of this size that we see in the megaliths of the Americas. That we see in the megaliths of the whole world, may have been the result... of giants! .
"Ce rost au unele uşi uriaşe, la mânerele cărora uneori nu poţi ajunge?"
"Aflăm despre/vedem cărţi uriaşe, coifuri uriaşe, cuţite uriaşe, săbii uriaşe (şi nu-i vorba despre zweihänder/espadon), etc."
"Clădiri ridicate la o scară mai mare decât este - în mod normal - necesar, cu costuri suplimentare".
"Ce-i cu atâtea oase mari "umane" găsite? Uneori, schelete complete. Mutanţi? Altă specie?"
"Ce dracu' se-ntâmplă, totuşi?!"
Ca un făcut, înaintea operelor, apare câte un incendiu urban devastator: Focul cel mare din Bucureşti din 1847, sau Great Chicago Fire (1871), de exemplu. În SUA, sunt documentate zeci de asemenea incendii în oraşe mai mari sau mai mici, în intervalul de circa 1/2 de secol de la războiul de secesiune şi până la primul război mondial. "The same pattern: the Fire Chief wasn't in the town at that time, he was at a some kind of conference". Şi totuşi ("din poze de epocă"): clădiri din piatră şi cărămidă, în ruine, "prin foc". Cum? Fiindcă nu-i vorba despre Tokio, cu case din bambus şi bombardat cu bombe incendiare (şi asta, ani la rând, 1942-1945). "Suntem în secolul XIX şi astea nu s-au descoperit încă". Ce-a fost de fapt acolo? "Pentru a topi piatra, ai nevoie de 2000 de grade Fahrenheit. Un incendiu într-o gospodărie nu poate atinge mai mult de 1000°F - adică jumătate. Deci?!" Arme cu energie dirijată - back then!
În România, structuri din beton armat apar abia după 1900 (silozurile Saligny din Portul Constanţa, de exemplu). Dar chiar şi atunci, şi nu numai în România, era problema grinzilor metalice, asamblabile numai prin găurire-nituire (încă nu se perfecţionase sudura, şi totuşi: să găureşti cu precizie în lipsa electricităţii, atunci...).
