Alianţa comunisto-capitalistă (I)

Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty. 

• partea a doua
• partea a treia

Partea I

Dragi prieteni ai Radio Liberty,

„... mai există şi o altă alianţă – la prima vedere una ciudată, surprinzătoare – dar dacă încercaţi să vă gândiţi la ea, este de fapt una bine aşezată şi uşor de înţeles. Este alianţa dintre conducătorii noştri comunişti şi capitaliştii voştri. Această alianţă nu este nouă. Vestitul Armand Hammer care azi prosperă, a pus bazele ei când a făcut prima călătorie exploratorie în Rusia, încă de pe timpul lui Lenin, în primii ani ai Revoluţiei.”

Aleksandr Soljeniţîn, 8 iulie 1975 [1]

„Iar dacă astăzi Uniunea Sovietică deţine forţe militare şi poliţieneşti puternice (pentru o ţară care la stadardele contemporane este una săracă) şi care sunt folosite să zdrobească mişcarea noastră pentru libertate din URSS, trebuie să mulţumim tot capitalului vestic (corporatist-n.t)”
Ibid [2]

„În timp ce aproape toată lumea se concentreză pe criza datoriilor Lumii a Treia, stagnarea exporturilor şi micşorarea fluxurilor creditului comercial au creat probleme majore privind datoriile externe ale regiunii Est Europene. Totalul datoriilor acestei regiuni, inclusiv Uniunea Sovietică, a ajuns la aproximativ 138 de miliarde de dolari la sfârşitul anului 1986.”

Samantha Sparks, Multinational Monitor, noiembrie/decembrie 1987 [3]

„...Ex-Im Bank s-a împlicat în dezvoltarea industriei de petrol şi gaze a Rusiei. Aproape 50% din portofoliul nostru din Rusia se regăseşte în această zonă. Am ajutat şi susţinut eforturile de modernizare a mai mult de douăsprezece companii petroliere medii şi le-am finanţat pe termen mediu şi lung. Suntem în curs de căutare a unor proiecte de conducte care ar ajuta ca petrolul şi gazul rusesc să fie aduse pe piaţă.”

Jeffrey L. Miller, prim-vicepreşedinte, Export-Import Bank of the United States, 22 iulie 2004 [4]

Radio Liberty a publicat luna trecută un material despre mesajul profesorului Antony Sutton trimis la Republican Platform Committee în 1972 (în timpul războiului din Vietnam) în care se dezvăluia că Statele Unite au finanţat Uniunea Sovietică, Uniunea Sovietică trimitea armament în Vietnamul de Nord, Vietnamul de Nord trimitea armamentul Viet Cong-ului, iar Viet Cong-ul ucidea soldaţi americani pe câmpurile de orez şi în satele Vietnamului de Sud. [5] De ce s-a întâmplat aşa ceva ? Pentru că globaliştii de la CFR (Council on Foreign Relations - n.t.) care controlau Departamentul de Stat al SUA doreau să prelungească războiul din Vietnam ca să continue astfel  revoluţia socială care era în desfăşurare în Statele Unite în acel moment. [6]

Foarte puţine lucruri s-au schimbat de atunci - cu excepţia numelui inamicului. Astăzi Statele Unite finanţează Pakistanul, Pakistanul finanţează ISI (serviciile de informaţii pakistaneze), ISI finanţează soldaţii talibani, care omoară americanii aflaţi în misiune în câmpurile de maci şi satele Afganistanului. [7] De ce nu sunt lăsaţi militarii americani să câştige războiul în Afganistan ? Dacă SUA câştigă războiul, cum s-ar mai putea justifica staţionarea permanentă a trupelor americane în Orientul Mijlociu ? [8] 

O situaţie similară există în legătură cu fosta Uniune Sovietică. În ciuda faptului că Rusia este cel mai mare producător de petrol şi gaz natural din lume şi deţine rezerve de aproape 240 miliarde de dolari, Statele Unite trimit în mod curent aproape 2 miliarde de dolari pe an către 12 state care au aparţinut spaţiului ex-sovietic. Rusia a primit 85 milioane de dolari în 2005 şi 80 de miliane de dolari în 2006, Cecenia (care este parte a Rusiei) a primit un supliment de 5 milioane de dolari în 2005 iar Ucraina a primit 78,6 milioane în 2005, 82,2 milioane în 2006 şi un supliment de 60 milioane in 2005. [9] De ce este acest lucru atât de important ? Pentru că Rusia înarmează Iranul şi Siria, Iranul şi Siria înarmează Hamas şi Hezbollah, iar armele sofisticate pe care Rusia le trimite către Iran sau Siria şi organizaţiile teroriste vor fi utilizate împotriva Israelului şi Statelor Unite în războiul care va urma în Orientul Mijlociu. De ce globaliştii de la CFR finanţează state ale fostei Uniuni Sovietice în care sunt dictaturi feroce, iar Rusia finanţează inamicii noştri ? Oare globaliştii de la CFR sunt idioţi ? Sunt ei neinformaţi ? Au ei o „agendă secretă” ? [10]

Nu puteţi înţelege evenimentele tragice care au loc în lume în zilele noastre sau evenimentele oribile care vor urma dacă nu înţelegeţi alianţa care există între liderii lumii comuniste şi globaliştii de la CFR care controlează naţiunea noastră. Aleksandr Soljeniţîn a ţinut un discurs despre această relaţie atunci când s-a adresat convenţiei AFL-CIO (centrală sindicală - n.t.) din Washington DC, în 30 iunie 1975. Acest discurs nu se mai poate găsi pe Internet, dar vom reproduce în acest articol primul segment al acestuia: 

*   *   *

Aleksandr Soljeniţîn

30 iunie 1975

   „Cei mai mulţi dintre cei prezenţi azi aici sunt muncitori. Muncitori creatori. Şi eu, la rândul meu, petrecându-mi mulţi ani ca tăietor de piatră sau ca lucrător în turnătorie, ca muncitor manual, în numele tuturor celor care au împărţit această muncă forţată cu mine, al celor doi deţinuţi din Gulag pe care tocmai i-aţi văzut precum şi al celor care sunt supuşi la muncă forţată în ţara noastră, pot începe dicursul meu de azi cu salutul: „Fraţilor !” - „Fraţi întru muncă”.

   Şi ca să nu-i uităm pe  onorabilii noştri oaspeţi prezenţi în această seară, lăsaţi-mă să adaug : „Doamnelor şi domnilor !”

   „Muncitori din toate ţările, uniţi-vă.” Cine dintre noi n-a auzit această lozincă care răsună în toată lumea de 125 de ani ? Azi poate fi regăsită în orice articol sovietic de propagandă şi în orice ediţie a Pravdei. Dar conducătorii revoluţiei comuniste din Uniunea Sovietică nu au aplicat niciodată în practică aceste cuvinte, în mod sincer şi la întreaga lor semnificaţie. Atunci când se acumulează multe minciuni de-a lungul zecilor de ani, ajungem să uităm minciuna radicală, originară. Ea nu se regăseşte în frunzele copacului ci tocmai la rădăcina sa.

   Acum este aproape imposibil să ne reamintim sau să credem... De exemplu, tocmai am publicat – retipărit - un manifest din anul 1918. Este o înregistrare exactă a unei întâlniri a tuturor reprezentanţilor fabricilor din Petrograd, oraşul care este recunoscut în ţara noastră ca fiind „leagănul Revoluţiei ”.

   Repet, aceasta s-a întâmplat în martie 1918 - la numai patru luni după Revoluţia din octombrie, când toţi reprezentanţii fabricilor din Petrograd îi blestemau pe comuniştii care i-au înşelat în toate promisiunile lor.

   Pe lângă aceasta, nu numai că au abandonat Petrogradul lăsându-l în frig şi foame, dar au plecat ei înşişi de acolo la Moscova, dând în prealabil ordin să fie mitraliate mulţimile de muncitori din curţile fabricilor, care cereau alegerea unor comitete de fabrică independente.

   Vă reamintesc din nou că era în martie 1918. Aproape nimeni nu-şi mai poate aminti acum înăbuşirea grevelor din Petrograd din 1921 sau împuşcarea muncitorilor din Kolpino din acelaşi an (sau de reprimarea revoltei marinarilor de la Kronstadt, tot în 1921- n.t.).

   Printre cei din conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist, de la începutul revoluţiei, mai toţi erau intelectuali emigraţi care s-au întors după ce revoltele izbucniseră deja în Rusia, cu scopul de a declanşa Revoluţia
Comunistă. Unul dintre conducatori era un muncitor veritabil, un strungar foarte priceput până în ultima zi a vieţii sale. Numele lui era Aleksandr Şliapnikov. Cine mai cunoaşte astăzi acest nume ? Tocmai pentru că el a exprimat adevăratele interese ale muncitorilor în cadrul conducerii comuniste... Cu ani înaintea revoluţiei, cel care a condus întreg Partidul Comunist din Rusia a fost Şliapnikov şi nu Lenin, care era un emigrant... În 1921 a condus Opoziţia Muncitorilor, care a acuzat conducerea comunistă că trădează interesele muncitorilor, că striveşte şi asupreşte proletariatul, transformându-se într-o birocraţie. 
   Şliapnikov a dispărut din prim-plan. A fost arestat ceva mai târziu, şi pentru că a rămas ferm în convingerile lui a fost împuşcat în închisoare, numele lui rămânând astăzi probabil necunoscut pentru majoritatea persoanelor aici de faţă. Dar vă reamintesc: înainte de revoluţie, conducătorul Partidului Comunist din Rusia a fost Shliapnikov şi nu Lenin.

   De atunci, clasa muncitoare n-a mai fost niciodată capabilă să se ridice pentru drepturile sale, şi spre deosebire de toate ţările occidentale, clasa noastră muncitoare primeşte doar ceea ce i se dă. Primeşte doar pomeni. Nu poate să-şi apere interesele cele mai simple de zi cu zi, şi cea mai mică grevă pentru salarii sau pentru condiţii mai bune de lucru este văzută ca şi o contrarevoluţie. Datorită naturii închise a sistemului sovietic nu aţi auzit probabil niciodată despre grevele textiliştilor din 1930 din Ivanovo, sau de mişcarea muncitorească din 1961 din Murom şi Alexandrovo şi nici de mişcările muncitoreşti de amploare din Novocerkask din 1962 – pe timpul lui Hruşciov, după dezgheţ.

   Această poveste va fi publicată în detaliu, în scurt timp, în Arhipelagul Gulag volumul 3. Este o carte despre cum au venit muncitorii pentru o manifestaţie paşnică în faţa comitetului orăşenesc al partidului, purtând portretele lui Lenin,  pentru a cere o schimbare a condiţiilor economice. Au tras în ei cu mitralierele şi au dispersat mulţimile cu tancurile. Nicio familie nici măcar nu a îndrăznit să-şi ridice morţii şi răniţii, toţi au fost ridicaţi în secret de autoritaţi.

   Pentru cei prezenţi aici nu mai trebuie să precizez că în ţara noastră, de la revoluţie şi până acum n-a existat niciodată ceva care să fie cu adevărat un sindicat liber. 
   Liderii sindicatelor britanice sunt libere să joace teatrul ieftin al vizitelor şi contravizitelor cu aşa-numitele sindicate de la noi. Dar AFL-CIO n-a cedat niciodată acestor iluzii.

   Mişcarea muncitorească americană nu şi-a permis niciodată să fie oarbă sau să confunde sclavia cu libertatea. Iar eu, astăzi, în numele întregului nostru popor oprimat, vă mulţumesc pentru aceasta !
   Când gânditorii liberali (adică stângişti - sensul dat în SUA termenului "liberal/s"- n.t.) şi înţelepţii Occidentului care au uitat semnificaţia cuvântului "libertate" jurau că în Uniunea Sovietică nu există deloc lagăre de concentrare, Federaţia Americană a Muncii (AFL) publica în 1947 o hartă cu lagărele noastre de concentrare şi, în numele tuturor deţinuţilor din acele timpuri doresc să mulţumesc mişcării muncitoreşti americane pentru aceasta ! Dar, la fel cum noi aici simţim că suntem aliaţii voştri, mai există şi o altă alianţă - la prima vedere una ciudată, surprinzătoare –, dar dacă încercaţi să vă gândiţi la ea, este de fapt una bine aşezată şi uşor de înţeles. Este alianţa dintre conducătorii noştri comunişti şi capitaliştii voştri.
   Această alianţă nu este nouă. Vestitul Armand Hammer care azi prosperă, a pus bazele ei când a făcut prima călătorie exploratorie în Rusia, încă de pe timpul lui Lenin, în primii ani ai Revoluţiei. Misiunea sa informativă a fost de un mare succes şi de atunci, de 50 de ani noi observăm un sprijin constant şi continuu al occidentului pentru conducătorii comunismului sovietic.

   Economia lor neghioabă şi rudimentară, care n-ar putea niciodată să-şi depăşească singură propriile dificultăţi, primeşte în mod continuu asistenţă materială şi tehnologică. Obiectivele importante construite în primul plan cincinal s-au bazat în mod exclusiv pe tehnologie şi materiale americane. Chiar şi Stalin a recunoscut că două treimi din necesar au fost obţinute din Vest. Iar dacă astăzi Uniunea Sovietică deţine forţe militare şi poliţieneşti puternice (pentru o ţară care la stadardele contemporane este săracă) şi care sunt folosite să zdrobească mişcarea noastră pentru libertate din URSS, trebuie să-i mulţumim tot capitalului vestic (corporatist - n.t).
   Lăsaţi-mă să vă reamintesc un incident recent pe care unii dintre dumneavoastră poate că l-au văzut prin ziare, dar poate că sunt şi unii care nu-l ştiu: anumiţi oameni de afaceri de-ai dumneavoastră, din proprie iniţiativă, au deschis la Moscova o expoziţie de tehnologie pentru investigaţii criminologice. Aceasta era cea mai recentă şi mai elaborată tehnologie, care aici, în ţara dumneavoastră, este folosită pentru a prinde, urmări, spiona, fotografia şi identifica infractorii. Această tehnologie a fost adusă la Moscova la o expoziţie în scopul studierii ei de către agenţii sovietici ai KGB, de parcă nu s-ar şti cam ce fel de infractori pot fi vânaţi în acest fel de KGB.

   Guvernul sovietic a fost extrem de interesat de această tehnologie şi a decis s-o cumpere. Iar oamenii dumneavoastră de afaceri au fost nerăbdători s-o vândă. Doar când aici câteva voci ale decenţei s-au unit în protest a fost blocată tranzacţia. Numai din această cauză n-a mai avut loc. Dar trebuie să înţelegeţi cât de şiret este KGB-ul. Această tehnologie nu trebuia să stea două sau trei săptămâni într-o clădire sovietică, sub pază sovietică. Două sau trei nopţi i-au fost suficiente KGB-ului s-o observe şi s-o copieze. Iar dacă astăzi sunt vânate persoane folosindu-se cele mai avansate tehnologii trebuie să le mulţumim capitaliştilor occidentali (capitalismului corporatist - n.t). Acest lucru este aproape de neînţeles pentru mintea umană: această lăcomie furibundă pentru profit care trece de orice raţiune, orice auto-control, orice conştiinţă, numai pentru a face bani.

   Trebuie să adaug că Lenin a prezis întregul proces (de „prăbuşire a capitalismului”- n.t.). Lenin, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Vest şi nu în Rusia, cunoştea mai bine Vestul (corporatist - n.t) decât Rusia, a scris şi a spus că acest tip de capitalism (monopolist-corporatist - n.t) ar face absolut orice ca să întărească economia URSS. Capitaliştii vor fi în competiţie unul cu celălalt, care să ne vândă bunuri mai repede şi mai ieftin, astfel încât sovieticii să cumpere de la unul mai degrabă decât de la celălalt. El a spus: o vor face singuri, fără să se gândească prea mult la propriul viitor. Iar într-un moment dificil, la o şedinţă de partid la Moscova, a spus: „Tovarăşi, nu intraţi în panică, când vom fi la greu, îi vom da o frânghie burgheziei, iar burghezia se va spânzura singură”. 
   Atunci, Karl Radek, despre care probabil că aţi auzit, un mucalit, a întrebat: „Dar, Vladimir Ilici, unde găsim noi atâta frânghie încât să spânzurăm toată burghezia?” 
   Lenin a răspuns fără niciun efort : „Or să ne-o furnizeze chiar ei”.

   De-a lungul deceniilor '20, '30, '40, '50, întrega presă sovietică scria: Capitalism Occidental – sfârşitul tău este aproape. Dar era ca şi cum capitaliştii fie nu auzeau, fie nu înţelegeau, fie nu credeau aşa ceva.

   Nikita Hruşciov a venit aici şi a spus : „Vă vom îngropa !” N-au crezut nici asta. Au luat-o ca pe o glumă.  [11] 

*   *   * 

Oare de ce globaliştii de la CFR ascund mesajul lui Aleksandr Soljeniţîn ? Pentru că nu vor ca americanii să ştie că :

1. Există o alianţă tainică între cei care conduc lumea comunistă şi globaliştii care conduc naţiunea noastră.

2. SUA au păstrat la putere regimurile comuniste brutale. 

Alianţa ciudată dintre comunism şi capitalism a existat cu mult înainte de revoluţia rusească. A apărut la suprafaţă iniţial în timpul revoluţiei franceze, când membrii aristocraţiei franceze au încercat să-i ajute pe iacobinii să instituie o societate comunală, şi a reapărut 30 de ani mai târziu (1820) când Robert Owen, fiul unor capitalişti prosperi, a pus bazele unei comune în New Harmony, Indiana. [12] Când Karl Marx a scris Manifestul Comunist în 1847, cel mai apropiat prieten al său şi binefăcător a fost Friedrich Engels, fiul unui capitalist prosper, iar în 1902 liderii Societăţii Fabiene Engleze (un apendice al mişcării comuniste) a început să ţină întâlniri săptămânale cu un grup de capitalişti prosperi pentru a determina „Ce avem noi de gând să facem cu lumea ?” [13] Lordul Alfred Milner a participat la aceste întâlniri, a finanţat stadiul iniţial al revoluţiei ruseşti (martie 1917), l-a ajutat pe Lenin să-şi instaleze regimul şi l-a trimis pe Bruce Lockhart la Sankt Petersburg ca să monitorizeze cursul revoluţiei comuniste. [14] William Boyce Thompson (membru al boardului director al U.S. Federal Reserve Bank) l-a trimis pe Raymond Robins în Rusia cu acelaşi scop , astfel încât Bruce Lockhart şi Raymond Robins au lucrat împreună. Cartea lui Eduard Griffin, The Creature from Jekill Island (Creatura din Jekill Island) descrie ce s-a întâmplat :

„Bolşevicii erau conştienţi de puterea pe care o reprezentau aceşti oameni şi nicio uşă nu a fost închisă în faţa lor. Li se permitea să asiste la întâlniri ale Comitetului Central Executiv şi erau consultaţi în legătură cu deciziile importante. [15]

Cartea lui Bruce Lockhart, „Agentul Britanic”, descrie un eveniment important:

„O altă cunoştinţă din aceste prime zile ale oraşului bolşevizat Sankt Petersburg a fost Raymond Robins, seful misiunii Crucii Roşii din America.... Deşi el înşuşi era un om bogat, în acelaşi timp era şi un anticapitalist .... Până acum cei doi eroi ai săi au fost Roosevelt şi Cecil Rhodes. Acum este Lenin cel care i-a captat imaginaţia.... Robins a fost singurul pe care Lenin a vrut întotdeuna să-l vadă, şi care a reuşit mereu să-şi impună propria personalitate în faţa unui lider bolşevic lipsit de orice emoţie... De la interviu m-am întors în apartamentul meu numai ca să găsesc un mesaj urgent de la Robins, solicitându-mi să-l văd imediat. L-am găsit într-o stare de mare agitaţie. Tocmai intrase în conflict cu Saalkind, un nepot al lui Troţki şi care era la acel moment comisarul adjunct pentru afaceri externe. Saalkind fusese grosolan, iar americanul, care avea o promisiune de la Lenin că orice s-ar întâmpla, un tren va fi pregătit să plece cu el într-o oră de la notificare, a fost obligat să pretindă să i se prezinte scuze. În caz contrar urma să părăsească ţara. Când am ajuns eu el tocmai terminase de vorbit cu Lenin. Tocmai îşi prezentase ultimatumul iar Lenin îi promisese că va reveni cu răspunsul în 10 minute. Am aşteptat în timp ce Robins fuma. A sunat apoi telefonul şi Robins a ridicat receptorul. Lenin capitulase. Saalkind a fost concediat din postul său. Era un vechi membru de partid. L-a întrebat pe Robins dacă ar avea ceva împotrivă să fie trimis ca emisar al bolşevicilor la Berna. Robins a zâmbit încruntat. „Mulţumesc, domnule Lenin”, a spus. „Cum nu pot să-l trimit la dracu' pe (cuvânt neclar), 'a-i da foc' este următorul lucru cel mai potrivit pe care i-l puteţi face.” [16]

Profesorul Antony Sutton a documentat faptul că Statele Unite au finanţat Uniunea Sovietică între 1918 si 1939, în timpul celui de-al doilea război mondial, în perioada de după răboi, în timpul războiului din Coreea precum şi în era războiului din Vietnam. [17]

Au fost câţiva membri ai Congresului care au recunoscut ce se întâmplă şi au încercat să avertizeze poporul american. Congresmanul John Ashbrook a afirmat (la 6 martie 1974) :

„...comerţul de articole tehnice al Statelor Unite cu Uniunea Sovietică şi alte ţări est europene a căpătat o semnificaţie deosebită din momentul conferinţei de la Moscova din mai 1972 şi va continua să crească în mod gradual. Partea americană a importurilor sovietice de uzine şi medicamente din vest reprezintă acum circa 20% din total. O ironie este faptul că în timp ce omenii de afaceri americani capitalizează milioane de dolari din fabrici şi echipamente livrate către Uniunea Sovietică, Administraţia cere un buget al apărării crescut pentru a face faţă ameninţării militare sovietice, ameninţare care este construită cu tehnologie americană.” [18]

Congresmanul Steve Symms a fost preocupat de ajutorul dat Uniunii Sovietice de către Statele Unite şi a scris în 1974 un articol în care spunea:

„Puţini americani înţeleg complet până la ce dimensiune a ajuns folosirea propriilor lor taxe şi că ele finanţează propria lor distrugere. Afacerile făcute de Export-Import Bank sunt un bun exemplu. 'Împrumuturile' Statelor Unite către Uniunea Sovietică prin această bancă au ajuns la un total de peste 760 milioane de dolari, pentru a finanţa proiecte cum ar fi construcţia unei fabrici pe râul Kama care să producă cel mai mare camion din lume. În urmă cu numai două săptămâni o sumă adiţională de 67,5 milioane de dolari din taxele dvs. A fost furnizată pentru acest proiect, împreună cu un împrumut de 20 milioane dolari pentru o uzină rusească de acid acetic. 

Alte 185 de milioane sunt alocate acum pentru un complex chimic în URSS şi încă 49,5 milioane pentru un proiect de explorări de gaze în estul Siberiei.... 

Banii veniţi din taxele cetăţenilor americani nu numai că susţin o dictatură necruţătoare dar ajută şi la înarmarea inamicului până-n dinţi. În timp ce America construieşte fabrici şi alte facilităţi de valoare pe pământ rusesc, Kremlinul alocă proporţional mai mult din propriile resurse către arme ofensive sofisticate. Este normal ca unii să se întrebe de partea cui sunt oficialii Export-Import Bank, cu adevărat. Liberalii din zilele noastre se referă la acest tip de 'gratuităţi' suicidale ca la o 'cooperare semnificativă în spiritul destinderii'. De obicei se numeşte TRĂDARE.” [19]

Când senatorul american William Armstrong s-a adresat Senatului în 1982, a spus:

„Problemele bugetare ale Americii n-ar fi atât de severe dacă economia noastră n-ar geme sub presiunea financiară a două bugete: unul al nostru şi o parte semnificativă al Uniunii Sovietice.... Este o mare ironie pentru americani, cărora li se cere să strângă cureaua pentru nevoile apărării să li se ceară şi alţi bani care să contracareze armele sovietice şi care probabil că nu ar fi fost construite fără asistenţa noastră.... Este dificil de apreciat dimensiunea până la care vestul a contribuit la ameninţarea militară care pune acum în pericol propria noastră existenţă.” [20]

În anul următor (1983) John Lehman, Secretarul Marinei, a afirmat în faţa promoţiei aspiranţilor absolvenţi de la Annapolis:

„În câteva săptămâni mulţi dintre voi veţi privi de la numai câteva sute de metri depărtare pe apă unele dintre cele mai moderne tehnologii inventate vreodată în America. Din păcate vor fi pe nave sovietice.” [21]

Patru ani mai târziu (1987) Multinational Monitor a publicat un articol scris de Samantha Sparks în care se spunea:

„În timp ce aproape toată lumea se concentreză pe criza datoriilor Lumii a Treia, stagnarea exporturilor precum şi micşorarea fluxurilor creditului comercial au creat probleme majore privind datoriile externe ale regiunii Est Europene. Totalul datoriilor acestei regiuni, inclusiv Uniunea Sovietică, a ajuns la aproximativ 138 miliarde de dolari la sfârşitul anului 1986.” [22]

Cum a devenit Rusia cel mai mare producător de petrol şi de gaze din lume ? Globaliştii de la CFR au blocat eforturile de dezvoltare şi exploatare a resurselor masive de petrol şi gaz ale Statelor Unite, finanţând în acelaşi timp explorările şi exploatările de petrol şi gaze din Uniunea Sovietică. Congresmanul Richard H. Ichord a scris (în 1974): 

„Suntem în mod special alarmaţi de raportul conform căruia banca (Export-Import Bank) este pe cale să acorde un credit de 49 de milioane de dolari Uniunii Sovietice pentru explorarea câmpurilor de gaze din estul Siberiei. Credem că finanţarea americană pentru explorările de gaz sovietice, în acest moment al istoriei, în mod special cu o dobândă de numai 6% (care înseamnă că de este de fapt o subvenţie făcută pe seama plătitorului de taxe american) miroase nu numai a o afacere negândită, dar sugerează şi lipsa de consideraţie pentru apărarea noastră naţională. Capacitatea de apărare a fiecărei naţiuni este în mod direct legată de resursele sale de energie. Întrebarea reală este de ce cheltuim aproximativ 80 de miliarde de dolari în fiecare an pentru a menţine un establishment militar de asemenea dimensiuni... Acest lucru a dat posibilitatea Uniunii Sovietice să realizeze cea mai mare acumulare militară pe timp de pace din istoria omenirii. Nu ne permitem să adoptăm nicio politică comercială sau de credit care să-i ajute pe sovietici să-şi extindă maşinăria lor militară.” [23]

Chase Manhattan Bank a finanţat conducta care duce gaze în Europa, iar băncile vestice, corporaţiile şi banca americană Export-Import Bank au dezvoltat rezervele de petrol şi gaze naturale ale Uniunii Sovietice. Pe 22 iunie 2004, Jeffrey Miller, prim-vicepreşedinte al Export-Import Bank din SUA a afirmat :

„...Ex-Im Bank s-a împlicat în dezvoltarea industriei de petrol şi gaze a Rusiei. Aproape 50% din portofoliul nostru din Rusia se regăseşte în această zonă. Am ajutat şi susţinut eforturile de modernizare a mai mult de douăsprezece companii petroliere medii şi le-am finanţat pe termen mediu şi lung. Suntem în curs de căutare a unor proiecte de conducte care ar ajuta ca petrolul şi gazul rusesc să fie aduse pe piaţă.... Sakhalin II poate transforma Rusia, aşa cum Ras Laffan şi Quantas Natural Gas au transformat Qatarul. Sponsorizată  de Shell, Mitsubishi şi Mitsui, Sakhalin II atrage după sine dezvoltarea primei facilităţi pentru gazul natural lichefiat din Federaţia Rusă.” [24]

De ce globaliştii de la CFR au finanţat comunismul în timpul secolului XX ? De ce finanţează şi acum comunismul ? Unii îi consideră nebuni, alţii cred că sunt motivaţi de lăcomie, dar eu nu accept niciuna dintre cele două explicaţii. Voi discuta originea „alianţei comunisto-capitaliste” luna viitoare.

Ritmul violenţelor creşte în lume, credinţele oculte se răspândesc, iar anumiţi lideri creştini spun că „trebuie să-l trăim pe Dumnezeu”. Ce ne rezervă viitorul ? Nu cunosc răspunsul la această întrebare, dar cred că lumea urmează să se schimbe în următoarele luni iar noi trebuie să ne continuăm eforturile de a relata bătălia spirituală care are loc în lumea de azi. Vă rog să continuaţi să răspândiţi articolele mele de la Radio Liberty, şi amintiţi-vă : 

1. Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului !
2. Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.
3. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui.
4. Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.
5. Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui, din neam în neam. [25]

Aceasta este speranţa noastră, promisiunea noastră. Barbara şi cu mine apreciem sprijinul vostru credincios şi rugăciunile voastre.

Al vostru întru Cristos,

Stanley Monteith

Referinţe

1. Congressional Record, Proceedings of the 94th Congress, Volume 121, Part 17, July 8 -14, 1975, pp. 21453.
2. Ibid.
3. Samantha Sparks, http://multinationalmonitor.org/hyper/issues/1987/11/sparks.html
4. Jeffrey Miller, www.exim.gov/news/speeches/jul2204.cfm
5. Antony Sutton, http://reformed-theology.org/html/books/best_enemy/appendix_b.htm
6. McGeorge Bundy, "The End of Either/Or," Foreign Affairs, Volume 45, No 2, January, 1967, pp. 189-201.
7. Isambard Wilkinson in Wana, "Pakistan behind pro-Taliban Tribesmen," Telegraph.co.uk, April 13, 2007.
8. Rebuilding America's Defenses: www.newamericancentury.org/statementofprinciples.htm, p. 14.
9. Curt Tarnoff, "U.S. Assistance to the Former Soviet Union," CRS Report for Congress: March 1, 2007, Congressional Research Service. Copy can be purchased from Radio Liberty.
10. Ibid. 11. Congressional Record, Proceedings of the 94th Congress, op. cit., pp. 21452-21458.
12. James Billington, Fire in The Minds of Men, Basic Books, New York, 1980, p. 489.
13. H.G. Wells, Experiment in Autobiography, The Macmillan Company, 1934, pp. 651-64. Also, Fire in the Minds of Men, Ibid., p. 189.
14, Stanley Monteith, Brotherhood of Darkness, Hearthstone Publishing, 2000, p. 67.
15. G. Edward Griffin, The Creature From Jekyll Island, American Media, 1994, p. 282.
16. R.H. Bruce Lockhart, British Agent, G. Putnam's Sons, New York and London, 1933, pp. 225-26.
17. Antony Sutton, The Best Enemy Money Can Buy, Liberty House Press, Billings, Montana, 1986.
  See Also: Radio Liberty video: The Best Enemies Money Can Buy, available from Radio Liberty.
18. Dr. Harold Pease, The Communist-Capitalist Alliance, Internet publication, p. 3. Quoted from Congressional Record, March 6, 1974. http://autarchic.tripod.com/files/alliance.html
19. Ibid., p. 4.
20. G. Edward Griffin, op. cit., p. 304.
21. Ibid., p. 303.
22. Samantha Sparks, op. cit.
23. Dr. Harold Pease, op. cit., p. 4.
24. Jeffrey Miller, op. cit., p.2.
25. Psalm 100, Holy Bible, King James Version.