Alianţa comunisto-capitalistă (III)

 

Traducerea articolului "The Communist-Capitalist Alliance", apărut la Radio Liberty.

• prima parte
• partea a doua

Partea a III-a

Drag prieten al Radio Liberty,

„O realizare remarcabilă a liderilor, atât din ​​administrația Eisenhower cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb - făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa precum pare.” [1]

„Ajutorul nostru pentru rebelii comuniști, în timpul războiului care a durat șapte ani, s-a ridicat la aproximativ 73 de milioane de dolari; dar ajutorul nostru psihologic și frățesc dat lor a fost enorm. În cadrul ONU și la reuniunile internaționale, oficialii Statelor Unite ale Americii au lucrat pe ascuns cu oficialii sovietici la stârnirea urii, peste tot prin Africa, Asia și America Latină, împotriva puterilor coloniale europene.” [2]

„S-ar fi putut ca acum două săptămâni (adică, atunci când Departamentul de Stat a sistat discuțiile privind ajutorul pentru Algeria), Departamentul de Stat să nu fi fost sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos ? Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa Algeria pentru un viitor ajutor american.” [3]

Celor mai mulți le este greu să creadă că există o alianță secretă între oamenii răi care conduc lumea comunistă și oamenii puternici care controlează națiunea noastră, dar alianţa a existat încă de la începuturile comunismului, și a fost cu grijă ascunsă. Dacă vă îndoiți de validitatea acestei declarații, vă sugerez să citiți cartea mea, cărțile profesorului Sutton, cărțile profesorului Quigley, și cartea lui Rene Wormser, și editorialele Radio Liberty din martie, aprilie și mai 2007. [4]

Au mai încercat și alți cercetători să demaște alianța „comunisto-capitalistă”, dar au eșuat în mod invariabil, deoarece oamenii puternici care controlează națiunea noastră controlează, de asemenea, cea mai mare parte a mass-mediei americane și suprimă informația.

Acest editorial Radio Liberty se bazează pe un segment din 12 noiembrie 1962 din The Dan Smoot Report, intitulat „It Helps to be a Communist” („Merită să fii comunist”). Cuvintele lui Dan Smoot sunt reproduse cu litere îngroșate; răspunsul meu este scris cursiv.

„O realizare remarcabilă a liderilor, atât din ​​administrația Eisenhower cât și din cea Kennedy, este perfecțiunea lor în tehnica manipulării știrilor și a limbajului, în așa fel încât să facă negrul să pară alb - făcându-i pe oameni să creadă ceva care în mod evident nu este aşa precum pare.”

Situația este mult mai rea astăzi. Aproximativ cincizeci (50) de corporații controlau mass-media în 1962, azi cinci (5) megacorporaţii controlează 90-95% din mass-media americană. [5]

Am luat pentru prima dată cunoștință de cenzura care exista în SUA, în 1962, când am citit un articol din San Francisco Chronicle, care spunea: 

„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în fruntea trupelor sale, în uralele mulțimii.”

În acel moment m-am întrebat cine era Ben Bella. Era un comunist sau un anticomunist ? Mai târziu în acea zi, am citit aceeaşi ştire într-un alt ziar, dar de data aceasta articolul spunea: 

„Premierul Ben Bella a defilat azi în Alger în uralele mulțimii, în fruntea trupelor sale echipate de către comunişti.” (subliniere adăugată - ed)

Restul articolului era identic. Am fost șocat. Cineva a șters în mod intenționat cuvintele „echipate de către comunişti” din primul articol pentru a ascunde faptul că Ahmed Ben Bella era cu comuniștii. Literalmente, acest eveniment a fost cel care a schimbat cursul vieții mele.

„În fiecare an, în timpul luptei legislative pe chestiunea ajutorului extern, președintele nostru afirmă răspicat... că ajutorul nostru pentru țările subdezvoltate este necesar pentru a le salva de la comunism. Argumentul este că țările subdezvoltate sunt atât de sărace și de slabe încât dacă nu le dăm ajutoare se vor îndrepta spre comunism. Odată ce devin comuniste, ele vor dobândi, cumva, o forţă suficient de puternică pentru a ne distruge. Astfel, ne salvăm pe noi înșine de la distrugere prin acordarea de ajutoare națiunilor subdezvoltate.”

SUA finanțează în mod curent guvernele procomuniste și subminează guverne anticomuniste. SUA au tăiat în 2006 livrările militare către regele Nepalului și au ajutat la instalarea unui regim maoist în această țară. [6]

„Acest argument remarcabil a fost folosit atât de mult încât mulți oameni par totuşi să-l creadă, deși observaţiile arată în mod clar că ajutorul nostru străin finanțează cucerirea comunistă a zonelor subdezvoltate. Examinați câteva cazuri izbitoare.

CAZUL ALGERIEI

În 1954, Ben Bella a organizat în Algeria FLN (Frontul de Eliberare Națională), o organizație comunistă teroristă, care să lupte pentru independența Algeriei de Franța și apoi să facă din Algeria o națiune comunistă.

La 1 noiembrie 1954, Ben Bella a dat ordin către FLN să masacreze un număr mare de musulmani. Acesta a fost începutul unui război lung și oribil. Comuniștii lui Ben Bella vor masacra musulmani și vor da vina fie pe armata franceză fie pe civilii europeni - stârnind astfel ura care va duce la atacurile musulmanilor împotriva europenilor, şi la acțiune din partea francezilor.”

Mass-media din SUA menționează rareori masacre masive comuniste, dar condamnă și regretă actele de violență comise de către guverne anticomuniste.

„Statele Unite au susținut ambele părți ale acestui război sângeros. Ajutorul nostru către Franţa a fost masiv, și a avut scopul să îi permită să își respecte angajamentele sale ca aliatul nostru principal din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Franța a folosit ajutorul nostru, cu toate acestea, pentru a duce războiul din Algeria.

Ajutorul nostru către rebelii conduşi de comunişti în timpul războiului care a durat şapte ani s-a ridicat la suma de 73 milioane dolari; dar ajutorul nostru psihologic şi cel frăţesc a fost enorm. În cadrul ONU şi al întâlnirilor internaţionale, oficialii Statelor Unite au lucrat mână-n mână cu oficialii sovietici pentru a înteţi focul urii, de la un capăt la celălalt al Africii, Asiei şi Americii Latine, împotriva puterilor coloniale europene. De atunci Franţa, deşi utiliza ajutorul nostru pentru a lupta în Algeria, ne-a urât pentru ceea ce făceam împotriva lor, în problema algeriană. Pe de altă parte, teroriştii comunişti ai lui Ben Bella au creat şi răspândit  pe scară largă printre algerieni ura împotriva noastră, pentru că francezii utilizau bani şi echipamente americane în lupta împotriva algerienilor."
 
Nouăzeci şi şapte la sută din ajutorul străin trimis în Rusia în primul război mondial a ajuns la comunişti [7], băncile şi corporaţiile SUA  au finanţat naziştii înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial [8], oficialii SUA au trimis sovieticilor matriţele pentru moneda din zona de ocupaţie a SUA după al doilea război mondial [9], SUA a finanţat Uniunea Sovietică care a furnizat arme către Viet Cong în timpul războiului din Vietnam [10], SUA finanţează guvernul pakistanez care finanţează ISI ce finanţează forţele talibanilor care omoară acum soldaţi americani în Afganistan [11], şi tot SUA furnizează arme către anumite forţe sunite care luptă împotriva soldaţilor americani în Irak. [12]

„Pe 22 octombrie 1956 francezii l-au arestat pe Ben Bella şi l-au ţinut în închisoare pentru cinci ani şi jumătate. În timp ce era în închisoare, munca sa a fost continuată de FNE sub conducerea lui Ben Khedda şi a altora.
 
La 2 iulie 1957 John F. Kennedy (pe atunci senator) a introdus în Senat o rezoluţie cerând SUA să sprijine mişcarea de independenţă din Algeria.
 
La 19 septembrie 1958, liderii FNE au format la Cairo Guvernul Provizoriu al Republicii Algeriene. Ben Bella, pe atunci încă în închisoare, a fost numit vicepremier, locul al doilea din guvern.
 
La 7 octombrie 1960 Hruşciov a extins recunoaşterea diplomatică a guvernului provizoriu.
 
La 27 august 1961, Ben Khedda (un cunoscut revoluţionar "dur", care conducea operaţiunile FNE) a fost "ales" noul premier al Guvernului Provizoriu. Ben Bella, încă în închisoare, şi-a păstrat locul, ca numărul doi.
 
La 18 martie 1962 s-a semnat armistiţiul între Franţa şi insurgenţii algerieni. 

Ben Bella a fost eliberat din închisoare la scurt timp după ce s-a semnat armistiţiul.

La 19 martie 1962 ziarul New York Herald Tribune a relatat că 72 de veterani ai FEN au ajuns în Cuba pentru a antrena terorişti şi insurgenţi cubanezi.

La 1 iulie 1962 Franţa recunoşte independenţa Algeriei.
 
La 3 iulie 1962 preşedintele Kennedy recunoaşte independenţa Algeriei dar amână stabilirea relaţiilor diplomatice până la formarea unui guvern care poate demonstra că deţine controlul efectiv asupra ţării.

Folosind tacticile comuniste în care era expert, Ben Bella a eliminat toată opoziţia şi a falsificat alegerile după sistem sovietic, dând votanţilor ca unică posibilitate de vot doar pentru candidaţii lui Ben Bella.

La 26 septembrie 1962 Ben Bella a devenit premier, făgăduind în primul sau discurs să creeze prosperitate şi stabilitate în "Republica Socialistă Algeria". Ca nume şi ca scop, Ben Bella şi-a modelat programul său după programul comunist al URSS.

La 29 septembrie 1962 preşedintele Kennedy a recunoscut pe deplin guvernul "socialist" al lui Ben Bella.

Pe 7 octombrie 1962 Ben Bella a ajuns la New York cu ocazia admiterii Algeriei în ONU. Prima sa acţiune oficială a fost să-l viziteze la hotelul Dryden pe Osvaldo Dorticos Torrado, preşedintele Cubei. Ziarul New York Times din 8 octombrie a avut pe pagina principală poza lui Ben Bella şi a lui Dorticos într-o îmbrăţişare caldă şi zâmbitoare.

În aceeaşi dimineaţă - pe 8 octombrie - Dorticos a vorbit la Adunarea Generală ONU descriind SUA în termeni extremi şi severi. Ben Bella era prezent în audienţă, ascultând. În acea după amiază - pe 8 octombrie - Algeria lui Ben Bella a fost admisă ca cel de-al 109-lea stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Adlai Stevenson (delegatul SUA la ONU) a vorbit în faţa Adunării Generale urând bun venit noului stat membru, lăudând elocvent "tăierea lanţurilor" care "ţineau legat poporul algerian" şi pledând ca SUA, din taxele cetăţenilor săi, să ajute Algeria "să-şi rezolve dificultăţile economice şi tehnice".

Pe 9 octombrie 1962 Ben Bella s-a adresat Adunării Generale a ONU. El a proclamat "neutralitatea" Algeriei şi a cerut ca şi China comunistă să fie admisă în ONU. A anunţat, de asemenea sprijinul pentru mişcările subversive "naţionaliste" (cele mai multe, dominate de comunişti) de prin Africa - în Angola, Rhodesia, Africa de Sud, şi din sud-vestul Africii.

Pe 12 octombrie Mohammed Khemisti, ministrul de externe al lui Ben Bella a vorbit la Adunarea Generală a ONU. Dl. Khemisti a proclamat şi el "neutralitatea" Algeriei în timp ce sprijinea mişcările comuniste "naţionaliste" din Africa. Dl. Khemisti a spus că guvernul lui Ben Bella "respinge capitalismul, ca fiind nepotrivit", reafirmând că Algeria va lua "drumul socialismului”. Khemisti l-a elogiat pe Castro şi a denunţat "eforturile de a ataca şi submina regimul politic ales de poporul prieten al Cubei" ca fiind o ameninţare împotriva păcii internaţionale.

Khemisti a susţinut poziţia sovietică cu privire la chestiunea Berlinului folosind, într-adevăr aceeaşi frază ca cea a lui Hruşciov atunci când discuta reglementarea problemei germane. Khemisti spunea că această criză berlineză trebuie rezolvată având la bază "recunoaşterea realităţilor situaţiei germane".

Trei zile mai târziu, pe 15 octombrie, preşedintele Kennedy i-a făcut lui Ben Bella una dintre cele mai prietenoase şi pretenţioase primiri oferite unui vizitator străin în Statele Unite ale Americii. Vă prezint mai jos fragmente din relatările din The New York Times despre acel eveniment :

„Premierul Algeriei, Ahmed Ben Bella, a fost primit astăzi cu un nou tip de întâmpinare la Casa Albă : un salut de 21 de salve de tun pe peluza Casei Albe. Preşedintele Kennedy l-a asigurat de asemenea de sprijinul său.... În cursul vizitei, atât în public cât şi în privat, dl. Ben Bella a evidenţiat problemele presante ale economiei Algeriei, "nealinierea" ei şi "anticolonialismul" politicii externe, şi "socialismul" politicii interne…. La ceremoniile de la Casa Albă , dl. Ben Bella a remarcat faptul că preşedintele Kennedy, pe vremea când era senator, a sprijinit autodeterminarea Algeriei, în 1957.... Preşedintele l-a descris pe dl. Ben Bella, care şi-a petrecut cinci ani într-o închisoare din Franţa ca fiind un mare patriot.... Dl. Ben Bella a fost primul şef de stat care a fost salutat de preşedintele Kennedy pe peluza de sud a Casei Albe. Gărzile de onoare care participau la ceremonie şi The Army Band, au trebuit să înveţe imnul naţional al Algeriei, "Hassaman", dintr-o înregistrare .... iar drapelele variat colorate ale celor 50 de state au fost arborate pe peluza de sud. Trompeţii armatei au dat onorul de la balconul primului etaj al Casei Albe. Salutul celor 21 de salve de tun a răsunat din parcul prezidenţial, de la numai 250 de metri depărtare. Noul aranjament a fost creat din dorinţa dl. Kennedy de a-i oferi dl. Ben Bella un salut de bun sosit deosebit.... Ceremonia a fost urmată de o întâlnire "de afaceri" în biroul preşedintelui şi de un prânz la Casa Albă pentru dl. Ben Bella. Printre cei prezenţi erau: Mohammed Khemisti, ministrul afacerilor externe.... Dl. Ben Bella a mulţumit preşedintelui pentru ajutorul oferit de când au fost semnate acordurile de pace franco-algeriene la Evian-les-Bains în luna martie.... Mai mulţi oficiali bine informaţi au prevăzut că cererile algeriene de echipe ale Peace Corps, de asistenţă tehnică şi posibilitatea acordării de împrumuturi, ar fi primite cu o favorabilă consideraţie odată ce algerienii şi-ar finaliza elaborarea propriilor planuri economice pe termen lung.... Dl. Ben Bella a fost găzduit la Blair House, casa de oaspeţi prezidenţială."

Observaţi în continuare referirea respectoasă din New York Times la Fidel Castro - Dr. Castro. Oare de ce articolul nu a menţionat despre Castro, că a ţinut simulacre de procese şi a executat mii de cubanezi nevinovaţi după ce a venit la putere în 1959 ?

„În ziua următoare, pe 16 octombrie 1962, Ben Bella a plecat în Cuba unde a primit un alt salut de 21 salve de tun. Iată extrase dintr-o relatare a The New York Times referitoare la acel eveniment:

„Premierul Algeriei, Ahmed Ben Bella, a ajuns astăzi în Cuba pentru o vizită de 24 de ore. Premierul Fidel Castro a folosit această ocazie pentru a lansa un atac vitriolant împotriva SUA. Dr. Castro a denumit vizita domnului Ben Bella în ciuda "ostilităţii yankee imperialiste" împotriva Cubei, "un act de curaj... un gest pe care nu-l vom uita niciodată...." Dl. Ben Bella a răspuns că fiecare algerian "ştie, a iubit şi a admirat" revoluţia lui Castro, "în toate fazele ei", inclusiv "modul extraordinar în care a avansat şi progresele pe care le-a făcut, în ciuda manevrelor forţelor inamice...." A spus că este "cu adevărat fericit" şi "adânc emoţionat" să viziteze Cuba şi că doreşte să transmită cubanezilor şi guvernului lor "mulţumirile noastre pentru sprijinul frăţesc pe care ni l-aţi dat, în ciuda enormelor dificultăţi". Dr. Castro şi cabinetul său erau la aeroportul Jose Marti când a aterizat dl Ben Bella. Tancurile sovietice care încercuiau aeroportul au făcut să răsune salutul a 21 de salve de tun. Dr. Castro alături de preşedintele Osvaldo Dorticos Torrado a fost primul care l-a întâmpinat pe liderul algerian.... Mii de cubanezi au fost aduşi la aeroport ca să-l întâmpine, la ordinul Guvernului. Steaguri şi fanioane au fluturat. Tunurile au bubuit când Dr Castro şi Dl. Ben Bella s-au îmbrăţişat, în stil latino-american, în aplauzele răsunătoare ... O fanfară militară a interpretat imnul naţional cubanez şi pe cel algerian.... Urările de bun-venit le-au depăşit pe cele acordate astronautului sovietic, maiorul Iuri Gagarin, atunci când a vizitat Cuba imediat după zborul său în spaţiu.”

Ajutorul pentru care Ben Bella i-a mulţumit Cubei în mod public n-a fost mai mult decât o expresie de prietenie. Ajutorul pentru care Ben Bella, cu o zi înainte, i-a mulţumit lui Kennedy (în privat) însemna: produse alimentare precum cereale si lactate (în valoare de 450 de milioane de dolari), plus 11.000 de corturi militare pentru adăpostul refugiaţilor, un spital de campanie al US Air Force cu 60 de paturi, 10 unitaţi sanitare mobile şi o echipă de 25 de medici şi personal sanitar într-un spital din  Alger.

La 22 octombrie 1962 (la o săptămână după generoasa recepţie de la Casa Albă), Preşedintele Kennedy şi-a anunţat carantina asupra Cubei.

La 23 octombrie 1962 Departamentul de Stat a dat dispoziţii către Agency for International Development (agenţia pentru ajutor extern) să sisteze planurile oficiale şi discuţiile pentru ajutorul economic acordat Algeriei. "Motivul aparent" (conform New York Times care citează un oficial american anonim) a fost că Departamentulul de Stat i-a displăcut vizita lui Ben Bella în Cuba, imediat după cea făcută lui Kennedy.

Acest "motiv aparent" nu este chiar foarte aparent, pentru că preşedintele Kennedy şi Departamentul său de Stat ştiau că Ben Bella va vizita Cuba în ziua urmatoare recepţiei de la Washington.

Pe 24 octombrie Ben Bella a fost de partea lui Castro, îndemnând SUA să abandoneze baza sa navală de la Guantanamo.

La 27 octombrie 1962 Consiliul de Miniştri al lui Ben Bella a emis un comunicat care considera criza cubaneză având drept cauză "acţiunile SUA împotriva Cubei.”

În aceeaşi zi - 27 octombrie - The New York Times a aflat (din nou, de la oficiali anonimi) că departamentul de Stat a ordonat reluarea planurilor şi discuţiilor pentru ajutorul SUA în Algeria.”

Observaţi succesiunea evenimentelor. Ea a fost gândită ca să deruteze poporul american şi să ascundă faptul că SUA urmează să finanţeze regimul comunist al lui Ben Bella.

„Speculând acest lucru, Dallas Morning News spunea, într-un editorial din 6 noiembrie 1962:

Aproximativ acum două săptămâni (atunci când Departamentul de Stat a sistat discutiile privind ajutorul către Algeria) Departamentul de Stat nu era sigur că Ben Bella era în tabăra inamică și nu a vrut să irosească ajutorul SUA pe un stat care s-ar putea dovedi a fi prietenos ? 

Când a sosit momentul critic, Algeria a fost împotriva noastră. Această dovadă de sfidare se pare că a fost suficientă pentru a restabili credința Departamentului de Stat în Ben Bella și pentru a programa Algeria pentru un viitor ajutor american.”

De ce a răsturnat SUA regimul anticomunist al generalului Chiang Kai-Shek din China (1949) [13], regimul anticomunist al preşedintelui Batista din Cuba (1959) [14], regimul anticomunist al generalului Somoza din Nicaragua (1979) [15], regimul anticomunist al Şahului din Iran (1979) [16], regimul anticomunist al lui Ian Smith din Rhodesia (1980) [17] şi regimurile anticomuniste din Nepal, Africa de Sud, Africa de Sud-Vest şi Angola ?

„Dallas Morning News aduce în discuţie un punct interesant: dăm ajutoare naţiunilor "subdezvoltate" pentru că liderii lor sunt comunişti care şi-au dovedit ura împotriva SUA şi a capitalismului ?"

Vă sugerez să recitiţi acest editorial şi să vă întrebaţi singuri de ce Departamentul de Stat a decis să-l ajute pe Ben Bella, când era evident că este în tabăra comunistă. Nu poate fi înţeleasă semnificaţia oricărui eveniment politic care a avut loc de la al doilea război mondial încoace dacă nu se recunoaşte existenţa unei alianţe comunisto-capitaliste şi dacă nu se înţelege forţa ocultă care energizează această alianţă.

Există o mulţime de informaţii suplimentare în The Dan Smoot Report din 12 noiembrie 1962. Trebuie să continuăm să încercăm să trezim poporul american în faţa pericolului cu care ne confruntăm.

Media controlată de establishment a scăzut tonul discuţiilor despre un război iminent între SUA şi Iran, dar încă mă tem că este numai o problemă de timp până când acest lucru se va întâmpla. Rugaţi-vă să nu am dreptate, pentru că acest lucru va precipita o criză financiară, prăbuşirea burselor, devalorizarea dolarului şi posibilitatea distrugerii statutului său de monedă "rezervată". Vă sugerez să vă faceţi planuri în acest sens.

Preşedintele Bush se plânge că nu poate să securizeze graniţa de sud sau să impună legea imigraţiei pentru că Senatul a respins proiectul de amnistiere [a imigranţilor ilegali din SUA], Amnesty Bill. La aproximativ trei zile de la respingerea proiectului, poliţia din Londra a descoperit două bombe artizanale într-o maşină. Iar în ziua următoare doi bărbaţi asiatici şi-au dat foc la maşină în aeroportul din Glasgow, Scoţia. Oare, vor fi şi la noi în SUA astfel de explozii pentru că poporul american a respins legislaţia amnistierii ?

Trebuie să continuăm presiunea mai departe pentru că nu avem altă direcţie de urmat. Amintiti-vă avertismentul profetic al lui Winston Churchill:

„Dacă nu veţi lupta pentru dreptatea voastră atunci când puteţi să câştigaţi cu uşurinţă fără vărsare de sânge; dacă nu veţi lupta când victoria voastră este sigură şi nu foarte costisitoare; s-ar putea să ajungeţi la momentul când va trebui să luptaţi când veţi avea totul împotriva voastră şi doar o mică şansă de supravieţuire. S-ar putea chiar să fie încă şi mai rău. S-ar putea sa trebuiască să luptaţi când nu mai este nicio speranţă de victorie, pentru că este mai bine să pieriţi decât să trăiţi ca sclavi." [18]

"If you will not fight for right when you can easily win without blood shed; if you will not fight when your victory is sure and not too costly; you may come to the moment when you will have to fight with all the odds against you and only a precarious chance of survival. There may even be a worse case. You may have to fight when there is no hope of victory, because it is better to perish than to live as slaves."

Armele noastre sunt adevărul şi dreptatea, fiindcă îl urmăm pe Domnul.

Barbara şi cu mine apreciem sprijinul vostru credincios şi rugile voastre.

Al vostru întru Cristos,

Stanley Monteith


REFERINŢE

1.The Dan Smoot Report, November 12, 1962, Vol. 8, No. 46, p. 361-362.
2. Ibid., p. 362.
3. Ibid., pp. 361-365.
4. Most of the books are available from Radio Liberty by calling 800-544-8927. Antony Sutton's trilogy, "Western Technology and Soviet Economic Development" is available from the Hoover Institution, or www.Amazon.com
5. Ben Bagdikian, The New Media Monopoly, Beacon Press, 2004, p. 27.
6. http://newsblaze.com/story/20060318153820nnnn.nb/topstory.html p. 3.
7. Herbert Hoover, The Memoirs of Herbert Hoover: Years of Adventure 1874-1920, The Macmillan Company, New York, 1952, p. 420.
8. http://www.democraticunderground.com/articles/02/04/05_killing.html p.1.
9. http://www.archives.gov/publications/prologue/2002/fall/berlin-black-market-1.html p.4.
10. www.radioliberty.com, March 2007 letter.
11. http://www.atimes.com/atimes/South_Asia/EK26Df03.html p.2.
12. http://www.guardian.co.uk/Iraq/Story/0,,2100698,00.html p. 1.
13. Report: Institute of Pacific Relations, Eighty-Second Congress: Copy available from Radio Liberty.
14. http://educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=8936 pp. 3-4.
15. http://www.answers.com/topic/anastasio-somoza-debayle p. 5.
16. Jim Hoagland, "In Iran, Feeling the Heat," The Washington Post National Weekly Edition, April 23-29, 2007, p.5.
17. http://www.capmag.com/articles.asp?ID=409 p.1.
18. http://jpetrie.myweb.uga.edu/bulldog.html p.5.