26 aprilie 2013

Ponta şi Paleologu, gând la gând


Toader Paleologu, 2011 (regretă că pentru schimbările introduse în Constituție este necesară consultarea cetățenilor, pe care-i mai consideră și proști): "Cred că, într-adevăr, e necesară integrarea în Constituție a acelor prevederi privind deficitul. Constituția noastră e rigidă, nu e ca alte Constituții care pot fi amendate de către Parlament sau de către un congres mai larg. În Franța se convoacă congresul constituțional și se face o reformă. Nu e necesar referendumul. La noi, din păcate, din câte înțeleg, va fi nevoie și de un vot în Parlament și de un referendum. Frica mea e că un referendum cu o întrebare atât de tehnică nu poate suscita mare interes din partea publicului. E o chestiune tehnică, pe care nu o înțelege toată lumea sau pentru care nu se pasionează toată lumea".

Victor Ponta, 2013 (enunţă exact aceeaşi strategie - fuga de referendumuri): "Poate că ar fi mai bine să trecem în Constituţie, avem şi acum dacă nu mă înşel o prevedere care ne dă dreptul, cu două treimi din Parlament, să adoptăm modificări pentru adaptarea la modificarea tratatelor europene, poate găsim o formulă de acelaşi fel şi aşa nu trebuie să revizuim de fiecare dată Constituţia, ci mai degrabă să ţinem tot timpul pasul cu tot ce se schimbă la nivelul UE. Uniunea Europeană este la rândul său într-un proces de transformare, iar noi ca membri vrem să fim mult mai mult implicaţi, vrem să fim mult mai mult participanţi la deciziile care ţin de reforma UE."

2 comentarii :

Gogu spunea...

Masoni din toate tarile/riturile uniti-va !!!
http://www.mediafax.ro/politic/dragnea-legea-de-infiintare-a-regiunilor-adoptata-in-noiembrie-sper-prin-angajarea-raspunderii-10804668
Priviti cit de odiosi sint acesti oameni !
Oare ce merita ei ???

Riddick spunea...

Tragerea în ţeapă.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: