Anti-Maidan

26 aprilie 2013

O spune şi Ponta



Prima dată a zis-o Băsescu, în 2011, şi de atunci reia aberaţia cu diverse ocazii.

Chiar mă miram cum de eurosocialistul Ponta n-o zice şi el.

Şi iată (e îngrijorat de supravieţuirea "Europei", NU A ROMÂNIEI):
"În niciun caz nu trăiesc vreo spaimă că ia cineva vreo bucată din România şi o duce la Bruxelles, nu am asemenea spaime, dimpotrivă, eu unul nu doar că sunt pro-european dar cred că Europa are ca şansă să supravieţuiască integrându-se mai mult şi fiind mai unită decât este acum. Şi vorbesc aici de politici fiscal bugetare comune, de uniunea monetară, de accederea şi a noastră şi a altora în spaţiul euro. Deci eu cred că ne vom integra şi mai mult. Nu ştiu, poate găsim o soluţie -există şi în Constituţia actuală- ca atunci când e vorba de tratatele europene, cu două treimi, să nu mai treci prin toată procedura cu referendum, ci cu două treimi din Parlament să poţi să faci modificări sau să adopţi legi cu caracter constituţional."
"Sunt unul dintre cei care cred în acel proiect -şi sper să se realizeze pe parcursul vieţii mele politice - al Statelor Unite ale Europei. Pe de altă parte, sunt foarte atent la ce se întâmplă pe plan mondial şi în acest moment. Europa are o pierdere uriaşă de viteză şi de competitivitate faţă de SUA (...), China, Africa, America de Sud. Europa are o mare problemă de competitivitate. Or, eu sunt convins că are şi resursa internă de a-şi face reformele necesare."

Un comentariu :

Riddick spunea...

S-a întins peste România cea mai sinistră pecingine, mai coruptă decât regimul fanariot, mai odioasă şi mai distructivă decât cel socialist.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):