29 februarie 2012

"Duda zilei", ianuarie-februarie 2012



>> 1 ianuarie 2012
Cum, nicio emisiune omagială, hore, hău-hăuri și tocșouri, la 10 ani de la lansarea euro și la 5 ani de la aderarea României la UE ?


>> 3 ianuarie 2012
- Lăzăroiu confirmă existenţa cartelului politic europeist:
"Sunt multe alte lucruri care trebuie schimbate în actuala Constituţie şi care ne-ar da o şansă uriaşă în următorii ani să "tâşnim" din plutonul codaş al Europei, pe fondul crizei care afectează marile ţări occidentale. Singura posibilitate este o mare coaliţie la guvernare pe care, data fiind aritmetica, nu o pot asigura decât PSD şi PDL si, probabil, încă un partid, UNPR".

- Funeriu: "Totuşi, trebuie să ieşim din logica dictaturii manualului şcolar, în care manunal şcolar este Biblia învăţării. De peste 20 de ani toată lumea se raportează la manual. Toată lumea este obsedată de manualul şcolar".
- Tovarăşul Gáspár Miklós Tamás deconspiră dedesubturile supărării UE/FMI pe Viktor Orban: "Este destul de clar că FMI şi Comisia Europeană au impus în mod deliberat condiţii imposibil de respectat pentru guvernul maghiar, în scopul de a-l determina pe Viktor Orbàn să demisioneze. Astfel, delegaţia UE-FMI a întrerupt negocierile".


>> 5 ianurie 2012
- Directorul SRI "nu vorbește de noi". Ne-o considera proști ?
"Măcar elitele, prin presiunea pe care o pot exercita, inclusiv asupra politicului, să se adune mai mult şi să încerce să ofere soluţii, nu viziuni fataliste, nu viziuni abstracte, nu viziuni care nu au de-a face cu dinamica europeană şi mondială. Acum, că nu sunt marje largi de acţiune alternativă faţă de constrângerile sistemului european şi naţional, este o cu totul altă chestiune şi cred că soluţiile iraţionale vor fi sancţionate chiar electoral. Nu vorbesc de noi..."

- "Mircea Geoană creștin-social" (Baconschi). Au început să se calce pe picioare pionii lui Obama cu pionii Berlinului.
- De ce s-au amânat alegerile anticipate din Grecia (din martie în aprilie): în martie vine următoarea tranșă de bani.


>> 6 ianuarie 2012
- EuroBăse are ideea lui fixă, regionalizarea (ei, "a lui"... așa sunt instrucțiunile):
"Un alt element fundamental al modernizării statului român e reorganizarea administrativă. Aici avem probleme, vă mărturisesc că această idee a primit o ripostă destul de puternică din partea partidelor politice şi a societăţii civile, dar anul acesta nu voi renunţa la ideea că până la alegerile legislative din luna noiembrie vom putea avea o lege a reorganizării administrative a ţării, lege care să intre în proces de implementare trepatată în ciclul electoral următor 2012-2016, urmând ca implementarea completă să fie la sfârşitul anului 2016".
- Popa Tokes scrie scrisori. Care o fi scopul lor ?
- PPE a început să mârâie la Viktor Orbàn.

>> 9 ianuarie 2012

- Leonardo, da'Minți (nu putem fi, în același timp, și slugi, și la decizie):
"Ținta principală e, în primul rând, să asigurăm coerența și să împiedicăm o fractură în interiorul Uniunii Europene, tocmai de aceea ne-am raliat acestui proces și tocmai de aceea dorim să fim conectați la toate negocierile și toate dezbaterile".
- USL joacă electoral cartea euro: "Dacă există, şi există în acest moment la BNR, o strategie de îndeplinire a criteriilor de convergenţă, astfel încât România să adopte moneda unică europeană în 2015-2016, USL doreşte să o cunoască, să o dezbată şi să o asume pentru că dacă vorbim de 2016 chiar nu mai este doar treaba lui Băsescu şi cu atât mai puţin doar a PDL-ului".
- Și tot USL promite 8-10 ani de austeritate: "După 2012 încă o perioadă de 8 - 10 ani cel puțin politicile bugetare la nivel european trebuie să țina cont de austeritate și de o regândire a eficienței investițiilor publice".
- "Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o !" Grecia, sub un nou şantaj: Grecia nu mai pune mâna pe ajutorul de la FMI / Merkel: "Discutați cu investitorii privați sau adio bailout!"


>> 11 ianuarie 2012
- Hunor Kelemen: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".
- "Gregoar, ecrivain": Preţul nebuniei lui Orban.
- Comisia Europeană pregăteşte somaţii pentru Ungaria.

 
>> 12 ianuarie 2012
- Ministrul justiției "va respinge orice folosire a MCV ca un pretext pentru a afecta interesele României în terţe dosare, cum ar fi aderarea la Spaţiul Schengen".
Ce să spun... România se poate retrage oricând din mecanismul MCV, a fost doar o fiță de-a lui Macovei.

- S-au făcut trei luni de când Oprișan de la Vrancea are dreptul să convoace referendumul antiregionalizare, și în loc de asta, se ține de miștouri. USL a pus batista de țambal, după alegeri cartelul PDL-USL va încerca trecerea regionalizării în Constituție.
- Le Monde: "Ungaria condusă de premierul Orban seamănă cu România lui Ceauşescu".

>> 13 ianuarie 2012

Retragerea proiectului legii sănătății, și tot circul aferent.

>> 14 ianuarie 2012
- Severin iar bate câmpii:
"De distrugerea elitei politice românesti sunt interesați atât aceia care vor o UE supusă directoratului câtorva iar nu o democrație transnațională europeană, cât și cei care doresc o UE slabă, subminată de înseși disparitățile și clivajele membrilor săi. Cei dintâi nu pot accepta România ca partener egal; cei din urmă vor ca România să fie calul troian infiltrat în cetatea Europei politice".
- Tonta și Antenescu trimit mesaje trepădușilor pe care i-au trimis în stradă. Primul încearcă să o dreagă, al doilea este pe deplin solidar: "PNL salută şi este pe deplin solidar cu toţi cei care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta protestul".
- Dăianu - un lobby mic (ne liniștește: "cu fonduri europene"): "S-ar putea să fim nevoiți să preluăm sucursalele unor bănci grecești din România, cu fonduri europene, dacă stabilitatea financiară a României reprezintă un obiectiv al nostru dar și al Uniunii Europene".


>> 15 ianuarie 2012
- Centrul Bucureştiului a fost devastat şi incendiat, iar forţele de ordine au reţinut doar 29 de inşi.
- Culmea ipocriziei: USL nu este de acord cu votul prin corespondenţă, dar anunţă o campanie online de strângere de semnături pentru demitere.
- Antenescu vrea să iasă la bărbuncă: "Așteptăm convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului României. Dacă răspunsul nu va fi în direcția în care o vom solicita vom trece la măsuri radicale, pentru a încerca să dezamorsăm situația, nu pentru a escalada tensiunea".


>> 16 ianuarie 2012

- Piticu' e prost de bubuie, l-ar primi înapoi pe Arafat, cică.

- Javra de Vlaston face un lobby mic pe Contributors pentru guvernul de tehnocrați.
- Un europarlamentar PDL vorbește despre... "constituția europeană": ''Constituţia europeană garantează, la fel ca şi Constituţia României, dreptul cetăţenilor la libera exprimare. Atât timp cât modul de manifestare este civilizat, orice om se poate exprima, inclusiv în stradă, dacă este cazul".
- Comisia Europeană deține date financiare cu caracter secret, furnizate de statele membre.


>> 18 ianuarie 2012
- PDL vrea să facă iar un balon cu guma de mestecat Arafat, folosită de Tăriceanu, pe care a găsit-o lipită cocoloș de masa guvernului.
- Comisia Europeană se așteaptă ca Orban să dea înapoi. Va aștepta mult și bine...
- A plecat tombatera, a venit hahalera. A fost ales (inclusiv cu voturile PPE) noul președinte al Parlamentului European, un socialist.


>> 19 ianuarie 2012
- USL îşi asumă, fie şi indirect, ce se întâmplă în Piaţa Universităţii.
- EuroBăse o ţine langa cu "Statele Unite ale Europei".
- Voronin susţine protestatarii din România
.


>>21 ianuarie 2012

- Iar aberează Severin: "Dincolo de toate nu trebuie să uităm că România nu se mai guvernează exclusiv singură. Ea este astăzi membru al unei federații europene (Uniunea Europeană) care îi furnizează cea mai mare parte a legilor și o parte semnificativă a resurselor financiare. În plus ea se află sub influența unei guvernări economice trans-naționale oculte pentru civilizarea căreia nu există încă o democrație trans-națională nici măcar imperfectă, precum cea națională".
- Partidul-manea Dan Diaconescu în Direct pretinde că are un milion de membri.
- UDMR nu este de găsit la mitingurile de solidaritate cu guvernul Ungariei din Harghita, Mureș și Covasna.

>> 22 ianuarie 2012
- Ne pregătim să achităm notele de plată ale altora: guvernul a avizat cadrul legal ce permite înfiinţarea băncii-punte la falimentul unei instituţii de credit.

- Dinastia Duda se solidarizează cu activiştii stradali.
- Croații au votat pentru aderarea la UE. Referendum validat (?) cu o participare de circa 40%.


>> 23 ianuarie 2012
- Baconschi, demis prin SMS din motive bizare. Vine (?) Cristian Diaconescu.
- Un locotenent care lucrează la o structură de protecție a documentelor clasificate (pe o funcţie asimilată gradului de maior) a făcut show în Piaţa Universităţii şi la Antena 3.
- Clădirea Parlamentului britanic ar putea fi vândută unor investitori ruşi sau chinezi, "statul neavând bani de renovare" (500 de milioane de lire).


>> 25 ianuarie 2012

- Fondul Proprietatea, agățat de Tăriceanu de cele mai rentabile companii de stat, își vinde toate participațiile.
De ce nu s-a făcut un cont special pentru despăgubiri, în care toate companiile de stat să fi vărsat un procent fix din profit, fără imixtiunea escrocilor ?
- Propunere franco-germană: Comisia Europeană să cheltuie în numele statului respectiv 25% din fondurile europene necheltuite de către acel stat.
- Julian Assange (WikiLeaks) va deveni moderator TV la canalul Russia Today.


>> 27 ianuarie 2011
- Noul ministru de externe are discuţii cu diverşi ambasadori (inclusiv) pe tema Schengen, numai cu cel olandez nu. Este tot neacreditat, deşi aşteaptă de trei luni (a sosit cam în acelaşi timp cu noul ambasador chinez, care a fost acreditat).
- Funeriu pune la punct baza legală pentru ca ONG-urile să poată activa contrar prevederilor legii educaţiei, care interzice propaganda prin unităţile de învăţământ.
- Cârdăşie PDL-USL - la Bistriţa, consiliul local majoritar USL aprobă solicitarea prefectului de amplasare a unei statui a lui Deng Xiaoping.

>> 29 ianuarie 2012
- Institutul lui Gushin - analiză (unora le-a intrat morcovul că s-ar putea deștepta românii și se vor debarasa de eurocartelul PDL-USL-UDMR):
"GeoPOL avertizează că, în actualul context european si international, orice asociere România-Ungaria, fie că se face la nivelul instituțiilor europene sau în mass-media, este neîntemeiată, iresponsabilă, putand genera pericole insurmontabile pentru Romania chiar si pe termen scurt. Consideram ca Ungaria se îndreaptă astăzi spre o „democrație plebiscitară” (directă), o asemenea evoluție nefiind condamnabilă pentru că ar fi democratică, ci pentru că in mod evident este anti-liberală, ignorând diversitatea de opinii și viziuni din societățile moderne"GeoPOL considera ca dacă acest lucru nu se va produce, neevitandu-se astfel dezbaterea la nivel international a „cazului Romania”, prin asocierea România- Ungaria la nivelul percepțiilor și sancțiunilor europene, cel putin două consecințe vor decurge: 1. Accentuarea tendinței de plasare a României în contexte necâștigătoare (asocierea cu Bulgaria pe dosarul Schenghen) sau problematice în raport cu norma europeană (asocierea cu Ungaria), ceea ce va spori criza de imagine a României la nivel european, lucru de neacceptat in actuala situatie de criza; 2. Inocentarea prin ricoșeu a Ungariei, care va deveni astfel un caz ca oricare altul și nu un exemplu unic de încălcare flagarantă (chiar și cu acordul populației!), a normelor europene; pe cale de consecinta, vectorii de decizie si opinie de la Bucuresti, se pot astepta ca lobby-ul pro-unguresc sa încurajeze asocierea Romania-Ungaria, tocmai pentru a estompa derapajele grave ale Ungariei".


>> 30 ianuarie 2012
EuroBăse iar mănâncă căcat: "S-a stabilit un compromis acceptabil din punctul nostru de vedere. Statele non-euro participă la întrunirile Zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piaţa unică, competitivitate sau modificarea strategiei Zonei euro".
Participarea este cu statut de observator. Cehii au refuzat semnarea tratatului, s-ar putea ca ungurii să-l blocheze la parlament.

>> 31 ianuarie 2012
- A început propaganda în favoarea revizuirii Constituţiei conform ordinelor UE. De urmărit asocierea USL, va avea loc treptat, artistic.
- UDMR susţine alegerile anticipate şi este împotriva schimbării legii electorale şi a votului prin corespondenţă.
- USL a organizat o audiere publică la Bruxelles, sprijinită de eurogrupurile S&D (PSD) şi ALDE (PnL), în care a demascat "dictatura din România". TRU a fost cenzurat când a vrut să intervină (video).
- Greenpeace face circ în biroul ministerial al lui Borbely, cu voia acestuia.


>> 1 februarie 2012

- Au reapărut zvonurile despre un guvern de ocupație condus de "tehnocratul" Călin Georgescu.

- USL se aliniază la dictatele UE, dar vrea să și puncteze electoral: "Tratatul pentru stabilitate a fost prezentat alaltăieri la Bruxelles, trebuie să ni-l prezinte Guvernul României, să vedem ce înseamnă pentru români. Eu ştiu foarte clar că prevederile acestui tratat se aplică după ce intrăm în zona euro, deci după 2015, dar vreau, de principiu, ca orice tratat semnăm să-l prezentăm oamenilor, după care îl semnăm, ratificăm şi facem toate modificările necesare legislative şi dacă va fi cazul constituţionale", a declarat Ponta. El a adăugat că în 2013 noul Parlament trebuie să introducă modificările în Constituţie, şi pe cele cerute la nivel european şi pe celelalte "pe care le-am tot discutat în ultimii ani".

>> 2 februarie 2012

- Ponta ne spune că "România nu va ieşi din criză mai devreme de 2016". Să nu uite cumva ce a spus, dacă USL nu va avea premier după 2012.
- Macovei iar bate câmpii, licenţa RMGC este valabilă, Legea minelor nu se aplică retroactiv.
- Patronul dubios al HotNews, Cristian Sima: "România are nevoie de un bici, care să stea la Bruxelles şi să dea peste mâna celor care nu respectă ceea ce au semnat".


>> 6 februarie 2012
"Secta" ar vrea să-l dea la o parte pe Valeriu Tabără din guvernul Pișpirache, dar să o păstreze pe Udrea.
Garda veche îi va bloca, cel puțin la votul de investitură ?
Tabără le-a dat flit când a fost vorba de facilitarea jafului transnațional, cel puțin pe domeniul agriculturii.


>> 8 februarie 2012
Posibilul nou guvern promite să continue prostiile celui vechi: trecerea la euro, jaful în energie şi regionalizarea.


>> 9 februarie 2012
Băsescu:
"Toți politicienii vorbesc în numele poporului, cer alegeri în numele poporului, cer măriri de salarii în numele poporului, cer tot ce le trece prin cap în numele poporului, multe dintre lucrurile pe care le cer știind că nu se pot face".
Se mai cer și alte lucruri, cum ar fi "Statele Unite ale Europei", ce-i drept, nu neapărat în numele boborului. 

>> 10 februarie 2012 
"Broscoiul" (Ioan Oltean): "Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos. Suntem, într-un fel sau altul, angajaţi într-un raport contractual cu forurile internaţionale, cu Banca Mondială, FMI, UE, nu îţi poţi permite să nu le respecţi. Orice clauză presupune şi consecinţe de altă natură dacă nu le respecţi. Aplicarea măsurilor a dus la stabilitatea României, care este una dintre cele mai stabile ţări din punct de vedere economic, social şi politic".

>> 12 februarie 2012

Traian Ungureanu: "O ironie atroce îi pune pe contestatarii ACTA în aceași tabără cu China, statul care refuză să semneze Acordul și e, în același timp, cel mai mare brutal cenzor de internet. Nu e singura contradicție provocată de decalajul extraordinar între dinamica tehnologiei și cadrul stabil al democrației. Problema e că neînțelegerea continuă și tinde să adune de partea inamicilor involuntari ai libertății o forță tot mai numeroasă".

>> 13 februarie 2012

Toți vor semnarea tratatului eurofiscal, numai că opoziția joacă nițel teatru, cerând și dezbatere publică:
Departamentul de Politică Externă şi cel de Sinteză şi Comunicare ale Consiliului Naţional al PSD a anunţat organizarea, miercuri, la Palatul Parlamentului a unei dezbateri interdisciplinare despre "Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară", care urmează să fie semnat la Bruxelles pe 1-2 martie.

>> 14 februarie 2012

Când faci o prostie, trebuie să o faci într-un cadru solemn. Coaliția așteaptă USL la ședința de europupcurism:
Liderii coaliţiei de guvernare urmează să semneze miercuri un protocol prin care susţin semnarea de către preşedintele Traian Băsescu a Tratatului european de stabilitate financiară şi ratificarea documentului în Parlament, au decis, marţi, reprezentanţii coaliţiei, potrivit unor surse politice. Conform surselor, şi liderii Opoziţiei ar putea semna protocolul, dacă vor fi de acord.

>> 15 februarie 2012

Băsescu, despre ședința de europupcurism desfășurată cu ocazia semnării de către coaliție a protocolului de susținere a tratatului eurofiscal: "Gestul partidelor şi formaţiunilor politice semnatare este unul de responsabilitate şi în interes naţional".


>> 17 februarie 2012

Europarlamentarul PDL/PPE Sebastian Bodu le cere "est-europenilor" să boicoteze produsele olandeze.
 
Același gen de boicot cerut de la Cotroceni prin ANAF asupra produselor agricole olandeze importate în România, produse care NU aveau bacterii periculoase, cum mințea ANAF.
Acealași Bodu propunea ca pe pașapoartele cetățenilor din statele UE să scrie "Uniunea Europeană", iar numele statului ceva mai jos, "în subsidiar".


>> 19 februarie 2012

Cristian Preda mai are puțin și-i transformă pe Iliescu și pe Năstase în eroi naționali, acolo unde de fapt e un joc politic, USL sprijinind tratatul. PDL n-are decât să piardă prin europupcurism, dacă la asta se pricepe mai bine. Cehii cum de n-au semnat ?
"Adrian Năstase nu ştie cine a lucrat la acest tratat. De la începutul lui decembrie, au lucrat Consiliul, reprezentanţii Comisiei, reprezentanţii Parlamentului European. Nu este un acord făcut, de exemplu, în Modrogan. A acuza că Franţa şi Germania construiesc un acord guvernamental doar pentru a acoperi greşeli din trecut este inacceptabil pentru cineva care a fost şi prim-ministru. Fac un apel să ne întoarcem la consensul european. USL nu are dreptul să ne scoată din UE pentru un joc politic radical. Cer USL întoarcerea la consensul european".


>> 20 februarie 2012

USL ne anunţă că ne dă la cap în mod independent, nebirocratic, fără protocoale semnate cu coaliţia.
Ponta: "Decizia noastră, a USL, aşa cum am anunţat-o de la momentul decembrie, la consultările de la Palatul Cotroceni, nu s-a schimbat în niciun fel: suntem de acord, credem că este necesar ca România să nu rămână în afara ţărilor europene, să semnăm şi apoi să ratificam tratatul european. Nu este deloc necesar şi nu va fi cazul să semnăm vreo hârtie cu cei de la putere. Când se va veni pentru procedurile parlamentare participăm şi ne exprimăm punctul de vedere".
Ruşanu: "De principiu punctele evidenţiate sunt acelea de a participa la acest Tratat, adică să admitem, să acceptăm ca Guvernul României, prin domnul prim-ministru, să semneze acest Tratat, însă credem că ar fi necesar ca premierul să expliciteze acest impact pe care îl va avea asupra bugetului, asupra fiscalităţii, asupra economiei româneşti".


>> 21 februarie 2012

Leonard Orban: "Nu sunt ministrul fondurilor europene".
Poate are dreptate.
Este mai mult decât atât, este un pericol pentru statul român.


>> 22 februarie 2012

Cristian Diaconescu și definiția euro-normalității: "Curentele populiste şi prezenţa lor în multe guverne europene sau în sprijinul unora dintre acestea reprezintă o frână în sensul normal, spre valori şi standarde europene, aşa cum noi le cunoaştem, nu numai din declaraţii politice, dar şi din actele constitutive ale UE".


>> 23 februarie 2012

Severin cântă pe nas prohodul României, zugrăvit ca un fel de beţie de dinaintea sinuciderii:
"Statele membre astăzi cele mai dezvoltate (nu contează modalităţile şi durabilitatea acestei dezvoltări) sunt gata să o accepte în ceea ce le priveşte; după cum sunt gata să garanteze extinderea acestei ordini asupra celorlalţi membri. Aceştia, au opţiunea între a rămâne în afara cercului de elită al UE, reintrând într-un concurs de suveranităţi pe care nu au mijloacele de a-l cîştiga (cel puţin pe termen scurt şi fără costuri exorbitante), şi a se alătura plutonului de elită în speranţa că din interior vor putea transforma directoratul interguvernamental al UE într-o veritabilă guvernare federală circumscrisă de o democraţie transnaţională europeană. România – alături de majoritatea zdrobitoare a membrilor UE – a optat pentru a doua formulă. Opţiunea este una politică iar nu una economică. De aceea analiza formulelor de detaliu al unui text doar formal negociat, de către economiştii partidelor politice este neavenită. Pentru negociatorii români important de convenit era nu nivelul de confort ce urma a fi asigurat în vagonul românesc ci evitarea lăsării acelui vagon în triaj, în timp ce garnitura europeană pleca din gară".


>> 24 februarie 2012

Se reiau manevrele de spargere a Regiei Pădurilor Romsilva, încercate în 2008 ? "O grămadă de fiare vechi"...ăăă...de lemn valoros.
Președintele ANRMAP: "Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva trebuie să fie restructurată, pentru că desfăşoară prea multe proceduri de achiziţii publice".
Regia a răspuns printr-un comunicat.
Situația din 2008, când se punea la cale marele jaf silvic - aici.


>> 25 februarie 2012

România funcționând pe telecomandă - leacul miraculos al vuvuzelelor europeiste. Inaderenții la acest concept sunt grei de cap, corupți, retrograzi sau ceaușiști:
"Probabil că mulţi români se vor simţi ofensaţi de ideea că singuri, fără îndrumarea străinilor şi fără să le şi aplicăm sfaturile, vom ajunge greu sau chiar niciodată să fim o ţară dezvoltată. "Ce, noi suntem mai proşti? Trebuie să vină alţii să ne înveţe?" Nu, nu suntem mai proşti, dar aşa cum au mers lucrurile până acum este cert că suntem incapabili să ne schimbăm suficient de mult şi de repede pentru a nu pierde alţi 20 de ani (cel puţin) cu pseudo-reforme. Şi da, dacă vrei să fii ca alţii, fie îi laşi să te înveţe regulile jocului din lumea lor, fie le înveţi singur, dar durează, pentru că inevitabil vei da de câteva ori cu capul de pragul de sus".


>> 26 februarie 2012

Lobby pe faţă pentru avionul militar SAAB Gripen, făcut de un "analist militar" cu blog, la Evenimentul zilei (hydepark.ro). De parcă reindustrializarea României stă în 1-2 miliarde, cât ar fi offset-ul la o comandă militară mare.
" În comerţul cu arme există o regulă denumită generic offset. Mai clar, dacă tu cumpărator dai, să zicem, un miliard pe avioane militare, producătorul respectivelor avioane este obligat să investească minimum 80% din suma în economia ta. Iar dacă negociezi cum trebuie îl poţi convinge să inveastească şi în ce ramură economică vrei tu. Frumuseţea sistemului este că nu Romania trebuie să împrumute bani, la dobândă de 7% pe an, ci producatorul vine cu finanţarea printr-un credit-furnizor, garantat în general de ţara-mamă a companiei. Adică dobânzi de 2-3%, perioade de graţie, asa cum a oferit SAAB Gripen în România, plata se poate lega, ca sume anuale, de creşterea sau scăderea economiei românesti. Merge bine, plătim mai mult, merge prost, plătim mai puţin. Mai mult chiar, se pot face niste aranjamente privind investiţile, astfel încat per total statul să plătească ratele şi să-i mai rămână şi bani. [...] Aşadar putem obţine o armata dotată ca în cele mai frumoase vise şi o industrializare a ţării, cum niciodată nu am avut de fapt ! Şi totul pe banii altora, totul pe gratis ! "


>> 27 februarie 2011

Putin redeschide chestiunea Casei Comune Europene:
“Rusia este o parte inalienabilă şi organică a Europei extinse şi a civilizaţiei europene. Cetăţenii noştri se consideră europeni. Nu suntem sub nicio formă indiferenţi la situaţia din Europa unită. Acesta este motivul pentru care Rusia propune înfiinţarea unui spaţiu economic şi umanitar comun de la Atlantic până la Pacific – o comunitate pe care experţii ruşi au numit-o ‘Uniunea Europei’".
- Aleksandr Dughin: "Crearea axei Berlin – Moscova, ca o construcţie occidentală portantă a Imperiului Eurasiatic, presupune câţiva paşi serioşi privind ţările Europei de Est situate între Rusia şi Germania".
- REFLECTIONS ON THE EUROPEAN COMMON HOME (1990)


>> 28 februarie 2012

I-lustrissimi signori Meleșcanu & Ungureanu

Evenimentul zilei: Bâlbâială a Puterii pe lustraţie: Cum era Meleşcanu să devină lustrabil în ziua validării sale ca director SIE !
România liberă: Meleşcanu: Nici Legea lustraţiei în forma Senatului nu mă afecta
MEDIAFAX: Foştii şefi de misiuni diplomatice, scoşi din legea lustraţiei. Buda spune că a fost eroare materială
De ce News: Premierul Ungureanu scapă de sub incidența Legii lustrației. Vezi de ce
Gândul: Candidaţii la funcţia de preşedinte nu sunt lustrabili

>> 29 februarie 2012
Directorul Romgaz, în mandatul căruia au avut loc fraude care acum sunt anchetate, a fost promovat consilier al ministrului economiei și ne spune că nu s-ar întâmpla nimic dacă am plăti gazele din producția internă la prețul celor rusești:
"Dacă mâine vom liberaliza preţul gazelor, nu va ajunge la nivelul preţului de import pentru că puterea de cumpărare este mică".
Ilie Șerbănescu explică aici despre ce este vorba și cine ar profita de liberalizarea gazelor din producția internă.


>> DUDA ZILEI (micro-blog)  2011: ian-iun  iul-aug  sep-oct  noi-dec

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: