24 iunie 2011

Iniţiatorii unei hotărâri de guvern care urmărea desfiinţarea regiei pădurilor (Romsilva) pe timpul guvernului Tăriceanu II, promovaţi


  • Dacian Cioloş, ministru al agriculturii, promovat consilier prezidenţial, apoi comisar european.
  • Cristian Apostol, directorul comercial al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, numit apoi de guvernul Boc directorul Direcţiei Pescuit din MADR, iar în 2010 promovat secretar de stat la Ministerul Mediului.
  • Dan Ioan Aldea, fostul director al Romsilva, pare pierdut prin peisaj, dar cu folos - se pare că are o firmă cu obiectul de activitate "lucrări de îmbunătăţiri funciare în domeniul silvic" (certificat de atestare valabil până în 2013 - poz.8).

Tunul Romsilva (EcoMagazin, 12 mai 2008):

Premierul Calin Popescu Tariceanu pregateste emiterea unei Hotarari de Guvern prin care se urmareste stergerea urmelor jafului la care a fost supusa in ultimii trei ani Regia Nationala a Padurilor (RNP) Romsilva si care poate distruge silvicultura romaneasca

Artizanii proiectului actului normativ, intrat in posesia ZIUA, sunt ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Dacian Ciolos, si directorul general al Romsilva, Dan Ioan Aldea, personaj protejat de liderul liberal Dan Radu Rusanu. Motivatia oficiala a acestui proiect este nevoia unei reorganizari a RNP pentru rentabilizarea activitatii. In realitate insa se doreste desfiintarea regiei si transformarea ei in mai multe societati comerciale care vor fi capitalizate cu patrimoniul Romsilva si instrainate apoi catre anumiti oameni de afaceri.

>>> Eveniment conex (februarie 2008):  
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) din conducerea căreia fac parte prim-miniştri sau miniştri de finanţe din toate ţările europene (membre şi non-membre UE) cere pe ocolite autorităţilor române să crească volumul masei lemnoase exploatate, de la 18,5 de milioane de metri cubi (mmc) în prezent, la 25-28 milioane mc. BERD a finanţat un studiu realizat de institutul austriac Austro Project şi ale cărui rezultate au fost prezentate reprezentanţilor Ministerului Agriculturii (MADR), Romsilva, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), săptămâna trecută, la Sinaia, în prezenţa unui emisar special BERD venit de la Londra. Studiul spune că România poate exploata până la 28 milioane mc de masă lemnoasă în special prin reducerea vârstelor de tăiere, dar şi prin creşterea intensităţii de intervenţie la rărituri sau prin construirea de drumuri care să faciliteze scoaterea lemnului din zonele inaccesibile în prezent.  (BERD vrea ca România să taie mai multe păduri - Gândul)
 - scrisoarea de protest a arhiepiscopului de Suceava şi Rădăuţi, ÎPS Pimen

Lordul Toporului numit secretar la Păduri (Agenţia de Investigaţii Media, 17 februarie 2010)

Un artizan al defrisarilor are pe mana lemnul tarii

Cristian Apostol a fost numit de premierul Emil Boc secretar de stat la Ministerul Mediului si Padurilor *  Ca director al Romsilva, acesta a vandut masa lemnoasa de cea mai buna calitate la pret de lemn de foc * A fost acuzat ca a devalizat conturile Regiei alaturi de alti "baieti destepti" din domeniul forestier

Premierul Emil Boc l-a numit in functia de secretar de stat la Ministerul Mediului si Padurilor pe Cristian Apostol. Instalarea acestuia pe post ridica mai semne de intrebare, mai ales ca este un personaj controversat in CV-ul caruia ar trebui sa se regaseasca o multime de inginerii si smenuri silvice realizate in anii trecuti. Cristian Apostol este unul din “lorzii toporului”, adica unul dintre artizanii dezastrului national regizat prin jefuirea padurile romanesti. Atat in guvernarea CDR cat si in perioada cabinetului Tariceanu, acesta  in calitate de director comercial in cadrul Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva a avut grija sa transforme padurea in rumegus, sa vanda masa lemnoasa de cea mai buna calitate la pretul lemnului de foc dar in acelasi timp sa devalizeze conturile regiei impreuna cu o serie de baieti destepti din domeniul forestier.


Ţeapă informatizată la Romsilva (Academia Caţavencu, 28 februarie 2011)

În goana disperată pentru strîngerea de fonduri la puşculiţa galbenă a campaniei electorale din 2008, omul plantat de Dan Radu Ruşanu în fruntea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Dan Ioan Aldea, a regizat un şmen informatic de circa un milion de euro. Printr-o licitaţie deschisă cu dedicaţie, pe data de 9 aprilie 2008 Romsilva achiziţionează de la firmele bucureştene cu lipici la banii publici TotalSoft şi Softwin un „sistem de informatizare integrat ERP“ în valoare de 2.744.232,20 lei, la care se adaugă 521.404,12 lei TVA. Sistemul urma să fie implementat în opt luni. Pentru a da undă verde acestui şmen, pădurarul-şef Dan Ioan Aldea a anulat, fără vreun fundament legal, contractul privind gestionarea activităţii cu ajutorul sistemului informatic încheiat din 2004 cu firma Arhimedes din Baia Mare.

După cîteva luni de la semnarea contractului, cele două firme alese de Aldea şi-au dat seama că nu pot implementa sistemul informatic integrat în termenul stabilit prin contract. De ce? Din mai multe motive, şi anume că „importul datelor din programul informatic existent a fost realizat greoi, acesta fiind cu erori sau incomplet“ şi din „lipsă de personal canalizat numai pe această activitate“, dar şi din… „imposibilitatea instalării echipamentelor hardware achiziţionate în locaţia din Bdul Magheru nr. 31, sector 1, Bucureşti, datorată rezistenţei slabe a structurii clădirii sediului RNP Romsilva“.


JAF LEGALIZAT ÎN PĂDURI (comunicat, Federaţia pentru Apărarea Pădurilor):

În România, până în prezent, sunt defrişate ilegal peste 350 mii hectare pădure, iar peste 1 milion hectare pădure sunt defrişate parţial. În cursul acestui an procesul de distrugere a pădurilor va lua amploare, estimându-se dispariţia a peste 800 mii hectare de pădure. Dispariţia acestor păduri se întâmplă în sectorul privat forestier din România. Cauzele distrugerii pădurilor sunt următoarele:
  • o legislaţie silvică care nu apără pădurea, mai mult chiar, favorizează distrugerea ei (Ordonanţa de Guvern nr. 139/2005)
  • insuficienţa aparatului de control din cadrul Departamentului Pădurilor
  • neformarea unei conştiinţe publice forestiere, neiniţiindu-se nici un act normativ în acest sens
  • inexistenţa unor structuri de administrare silvică bugetare care să asigure apărarea, menţinerea şi gestionarea durabilă a pădurilor proprietarilor persoane fizice şi juridice care nu au posibilitatea să susţină administrarea acestor păduri prin eforturi proprii.
S-a constatat că prin aplicarea unor acte normative ca Ordonanţa de Guvern nr. 139/2005 prevederile privind administrarea şi amenajarea pădurilor nu corespund necesităţilor sectorului silvic şi favorizează crearea de abuzuri prin aplicarea unor amenajamente pe suprafeţe reduse de pădure, favorizând, de asemenea, producerea de tăieri ilegale prin inexistenţa unor ocoale de regim silvic (ocoale bugetare) ce ar urma să ia în pază şi să administreze pădurile proprietarilor persoane fizice şi persoane juridice ce nu au posibilitatea să susţină prin efort propriu activitatea unor ocoale silvice proprii. [...]

Un alt aspect ce demonstrează protecţia legislativă incompletă în domeniul forestier îl constituie lipsa prevederilor actelor normative privind formarea şi consolidarea conştiinţei publice forestiere.

De altfel, protecţia legislativă incompletă în domeniul forestier determină „punctele slabe”, aşa cum sunt prezentate în „elementele de analiză diagnostic”: managementul incomplet al activităţii forestiere şi tăierile ilegale de păduri.

Prezentarea ca punct slab „managementul necorespunzător al activităţii forestiere” nu corespunde realităţii, acest management fiind incomplet şi determinat de protecţia legislativă incompletă din domeniul forestier. Pentru un management forestier care să acopere întregul fondul forestier al ţării, este necesar ca actele normative privind administrarea pădurilor să soluţioneze problema administrării pădurilor proprietate a personelor fizice sau a persoanelor juridice care nu au posibilitatea de a susţine această administrare prin efort propriu.

Prezentarea necorespunzătoare a realităţii managementului activităţii forestiere de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale la Comisia Europeană poate să aducă prejudicii României şi structurilor de management forestier existente.

Există în perioada actuală intenţia de a denigra Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, acuzând-o de distrugerea pădurilor, deşi este cunoscut că acest agent economic reprezintă principalul factor de menţinere şi gestionare durabilă a pădurilor, defrişările de păduri producându-se în sectorul privat.

Prin denigrarea acestei regii se urmăreşte administrarea pădurilor statului prin regii regionale în vederea creării condiţiilor de autonomie economică a acestora, pas premergător obţinerii autonomiei teritoriale.

Considerăm, de asemenea, că prin desfiinţarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva se desfiinţează un important agent economic, competitiv în Uniunea Euroepană, această regie îndeplinind premisele de a se impune în sectorul forestier din Europa.

Se solicită intervenţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru transmiterea la Comisia Europeană a unui Plan Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală în domeniul forestier care să corespundă realităţilor.


Ţara lui Papură-Vodă (Jurnalul Naţional. 26 octombrie 2009):

În posturi-cheie, în special la nivelul RNP Romsilva, dar şi a MAPDR, au fost numite şi promovate pe criterii clientelare, şi nu profesionale, persoane obediente, care numai de reorganizarea şi eficientizarea activităţii regiei nu s-au preocupat.

Toke Istvan, fost secretar de stat pe probleme de silvicultură în MAPDR, Dan Ioan Aldea, director general al Romsilva până în august 2008, şi cel care i-a succedat până în ianuarie 2009, Oros Dorel Nicolae, sunt câţiva dintre cei care au pus umărul pentru a spolia şi ce a mai rămas din pădurile României.

Printre altele, în anul 2008, aceştia au acţionat pentru suspendarea unei decizii a ministrului Agriculturii de atunci, Dacian Cioloş, privind rezilierea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare pe termen lung privind masa lemnoasă, care ar fi putut stopa o serie de nereguli în domeniu.

La sfârşitul lunii august 2008, la sediul Direcţiei Silvice din Târgu Mureş, Ciprian Apostol (pe atunci director, acum doar inginer silvic în cadrul RNP), susţinut de Toke Istvan şi Dan Ioan Aldea, a organizat o întâlnire cu reprezentanţii unor direcţii silvice din oraşele Zalău, Satu Mare, Focşani, Buzău, Târgu Mureş, Timişoara, Reşiţa, Deva, Braşov, Ora­dea, Miercurea Ciuc, Ba­cău, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Iaşi, Vaslui şi Târgovişte, care a avut drept scop sa­botarea deciziei ministrului, care nu a mai fost pusă în aplicare. [...]

Hotărârea de Guvern 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare

5 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ah.....Nu se poate. Si asa am ajuns la TOTALSOFT.
Am cumparat si eu un program de la ei si stiu cum"lucreaza".....
N-are rost sa comentez, pentru ca inca mai lucrez cu ei.

Dar m-am intrebat INTOTDEUNA oare cine sunt patronii ?

Se simte de la o posta ca este ceva "ascuns" acolo !

Riddick spunea...

O fi ceva.

Riddick spunea...

Comunicatul JAF LEGALIZAT ÎN PĂDURI a fost șters de pe siteul respectiv.

Crystal Clear spunea...

Vorba ta, ne curata UE ca pe ceapa, foaie cu foaie...
Am senzatia ca e varza in toata apararea tarii, unii spun una, altii alta,trag de noi ca niste lupi infometati.Ne sfasie.
Bataia intre ei acum este cine ia mai mult ...

Riddick spunea...

E de nu se poate.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: