19 ianuarie 2012
Déjà vu
Nu se mai pot disocia de tot ceea ce s-a întâmplat şi se va întâmpla în Piaţa Universităţii, după ce participanţii la mitingul lor s-au dus acolo.
Cam la fel a fost şi în 1990, când după mitingul PNŢCD de la piaţa Aviatorilor din 22 aprilie, o parte dintre participanţi au ocupat Piaţa Universităţii.
Nu prea pică mesajul pe profilul votanţilor vechi de-ai lui Iliescu, care ştiu că acolo erau drogaţi plătiţi de partide.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
La toamnă, Gazprom aşteaptă poziţia oficială a României în legătură cu participarea la South Stream ( ştire ITAR-TASS ). Tot cam la toa...
-
" Într-adins , răspunse Moromete. Într-adins, Nilă, îl tăiem, înţelegi? Aşa, ca să se mire proştii! " Incredibil...
-
Pasajul cel mai important din discursul rostit de preşedintele Cehiei, Václav Klaus, la cea de-a 65-a Sesiune a Adunării Generale a ONU, 2...
-
E atât de simplu... Secţia liberală a PSDNL, adică PNL, face tot felul de exerciţii stilistice ca să-şi conserve treimea din votanţi c...
-
Vă mai amintiţi de Valerian Stan ? Uscatul ăla, care fusese ofiţer, participase la mişcarea CADA (Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea...
-
Adică olimpismul, "mişcarea olimpică (internaţională)". Titlul sugerează malformaţia "prin superprocesare". Deschiderea ...
-
Somnul ratiunii naste monstri ! Asa ca la aceste alegeri, ratiunea voastra/noastra trebuie sa iasa din adormire si sa constate c...
-
This is but a 1/4 of the magnificent Documentary created by the John Birch Society. It is narrated by John McManus an...
-
Why is the European union Building an Army? The European Union Is building an army, and the Lisbon treaty will help them do this. they c...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu