31 decembrie 2016

Oamenii politici ai anului 2016 (bilanţ)



Internaţional, cu plus:

1. DONALD TRUMP
2. NIGEL FARAGE
3. VLADIMIR PUTIN
4. BASHAR AL-ASSAD
5. RODRIGO DUTERTE

Trump reprezintă victoria părţii sănătoase a Americii, şi promisiunea "inducerii" unei demult-necesare schimbări în tot Vestul. Farage şi-a adus partidul (UKIP) în centrul politicii britanice, şi a fost motorul principal al victoriei Brexitului. Putin a "rebranduit" Rusia, a transformat-o din "ex-URSS" într-un stat care începe să capete un caracter conservator. Al-Assad a demonstrat cine (şi ai cui) sunt adevăraţii terorişti din Siria şi de partea cui sunt sirienii. Duterte a arătat că şi un stat "marginal" (Filipine) poate avea demnitate şi poate da replica cuvenită aşa-zişilor "aliaţi" care-l tratau drept colonie.

Internaţional, cu minus:

1. BARACK OBAMA
2. HILLARY CLINTON
3. DAVID CAMERON
4. ANGELA MERKEL
5. "POPA BĂRGĂLIU" (PAPA FRANCISC / BERGOGLIO)

Obama se retrage fără glorie, a fost o catastrofă inexplicabilă şi un risc permanent pentru americani şi pentru civilizaţia modernă. Clinton este expresia celor mai turbate elemente (progresişti şi oligarhi, deopotrivă), am putut întrezări natura sinistră a forţelor care au inventat-o. Cameron i-a păcălit pe conservatori timp de nouă ani că (va) susţine un referendum de ieşire din UE, ca la urmă să se dea pe faţă; să sperăm că nu va ajunge secretar general al NATO, cum (se) plănuieşte. Merkel a acţionat cel mai vizibil pentru aducerea "refugiaţilor" musulmani în Europa, şi este un pilon de bază al establishmentului ueist. Prezenţa progresistului Bergoglio la Vatican indică un colaps aproape ireversibil al romano-catolicismului, acompaniat de o propagandă intensă pentru "unificarea religiilor (creştine)".

România, cu plus:

LAURENŢIU REBEGA

În afară de Laurenţiu Rebega, preşedintele fondator al Partidului Forţa Naţională lansat în aprilie 2016, nu văd (momentan...) niciun politician care să merite un plus în urma unei activităţi folositoare pentru o majoritate a românilor. Forţa Naţională se anunţă a fi acel mult-aşteptat partid patriotic şi antisistem, nu vreo clonă cum am tot avut până acum.

...totuşi - menţiune: SEBASTIAN GHIŢĂ, ale cărui dezvăluiri ar trebui să cutremure din temelii Sistemul

România, cu minus:

1. KLAUS IOHANNIS
2. DACIAN CIOLOŞ
3. ALINA GORGHIU
4. LIVIU DRAGNEA şi CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
5. "POPA CIOBOTEA" (PATRIARHUL DANIEL)

Iohannis este un agent străin (globalist) implantat la cârma României în urma unor alegeri dubioase (contracandidatul său fiind din aceeaşi categorie!), deci bilanţul său nu putea fi nicidecum pozitiv. Cioloş este corespondentul lui Iohannis la guvern, implantat cu complicitatea parlamentului ca să se inducă românilor ideea că nu-i treaba lor cine-i guvernează, că degeaba mai votează. Gorghiu este imaginea perfectă a PnL-ului, o impostură, o fraudă înjghebată în grabă, inadecvată, "dreapta-sistem". Dragnea şi Tăriceanu au mimat "fluieratul în biserică", apoi când s-au văzut cu sacii în căruţă au reintrat ostentativ în tabăra Sistemului. Boaita de Ciobotea veghează la subminarea Bisericii Ortodoxe Române, a girat sinodul tâlhăresc din Creta şi-i prigoneşte pe monahii, preoţii şi ierarhii care ridică glasul împotriva lupilor care "păzesc" turma.

12 comentarii :

Anonim spunea...

La ''international cu minus'' eu as pune-o pe comunista de la STASI, marioneta lui Putin, care a pricopsit continentul cu hoardele migratoare.
Asta distruge tot daca mai primeste un mandat !
------------------------------------------------------------La multi ani Riddick si sa fii sanatos ca sa mai putem schimba un gind sincer !
Gogu

Riddick spunea...

Este, Merkel. La poziţia 4:

Internaţional, cu minus:

1. BARACK OBAMA
2. HILLARY CLINTON
3. DAVID CAMERON
4. ANGELA MERKEL
5. "POPA BĂRGĂLIU" (PAPA FRANCISC / BERGOGLIO)


"A lui Putin?" Nu zic că Germania şi Rusia n-au interese şi politici comune, dar văd că Germania a cerut mereu prelungirea "sancţiunilor UE" împotriva Rusiei (de care suferă mai mult exportatorii din UE, mai ales cei agricoli).

La mulţi ani, Gogule!


Crystal Clear spunea...

Cred ca l-ai uitat la plus pe Dan Tănasă

Riddick spunea...

Nu l-am uitat, chiar mă gândisem la el ca whistleblower. Dar a gravitat prea mult în jurul fraţilor Roncea (ambii, agenţi acoperţi), şi în jurul PSD-ului, iar la ultimele alegeri a fost pe lista Alianţei Naţionale România, alături de Iulian Capsali, Marian Munteanu şi Mircea Coşea, clone create de Sistem. Bine, se poate spune "pâi şi Ghiţă, la fel" (la PRU, altă clonă). Da, dar impactul dezvăluirilor lui a contat acum. Sorry, I don't buy Tănasă.

La Fluierul au fost demascaţi (bun, nu şi Tănasă, cel puţin deocamdată). Cu Fluierul am un dubiu legat de URL, acum este fluierul.ro dar până nu demult era whereareyouthgoing.eu care redirecţionează la fluierul.ro dar care până acum nişte ani era site europeist (se vede la Wayback Machine). Vreau să clarific "tranziţia".

Crystal Clear spunea...

Da, să vedem

Riddick spunea...

Ai pus comentariu "Da, să vedem." şi din greşeală l-am şters.

La European Youth Forum (youthforum.org) apare un hiatus în 2013, acolo era cândva whereareyouthgoing.eu tot aşa numit (EYF).

M-am uitat la Wayback Machine mai en passant, voi reveni să văd dacă până în 2012-2013 era trunchi comun cu "ante-Fluierul".

European Youth Forum pare ceva stângist, nu m-am lămurit încă dacă şi europeist-militant.

Riddick spunea...

NAME WEBSITE : www.whereareyouthgoing.eu
TITLE : The European Youth Forum - Video
KEYWORDS : Young people, in times of crisis and economic austerity, do not need nice words but strong investments. Young people must be a political and financial priority for Europe. We are going to ask the European Parliament and EU Member States for an ambitious E
DESCRIPTION : European youth forum, youth rights, youth employment, youth participation, youth organisations, youth work, youth opportunities, young people, european young people, for youth rights, pour les droits des jeunes, youth activism, prime ministers
IP : 109.74.197.137

http://eu.searchivy.com/domaininfo.www.whereareyouthgoing.eu

IP de Marea Britanie (serverul?)

Crystal Clear spunea...

Am început sa fiu foarte rezervata faţă de UK..

Riddick spunea...

Faţă de estabishmentul UK şi faţă de "conservatorii" care nu vor Brexit dar au vrut "căsătorii" gay, chiar ar trebui.

Să vedem UK post-Brexit cum va fi, văd că se cam amână deciziile.

Crystal Clear spunea...

Propaganda faţă de români e urâtă , chiar şi în grupurile pro-brexit pe FB

Riddick spunea...

Dacă este bazată pe falsuri sau exagerări, e regretabil. Dar să fim realişti, cum să le cerem altora să ne înţeleagă, când "nu ne facem temele la noi acasă"?

Parafrazând un personaj dintr-un film, care ordona mitralierea/bombardarea "colaterală" a unor civili folosiţi ca scut uman ("Lichidaţi inamicul şi pe complicii săi involuntari!"), îi vad pe imigranţi drept complicii involuntari ai guvernanţilor: îi salvează prin sumele de bani injectate din munca lor, fără ele ieşea până acum răzmeriţă, pe fondul dezindustrializării, "opera" asasinilor economici.

Da, nu-i "estetic" ce zic ăia, dar un val de imigranţi trimişi înapoi sunt o belea pe capul guvernanţilor. Ceea ce e un plus.

Riddick spunea...

Mai simplu zis (n-am nimic cu imigranţii...): "Nu mă interesează (prea mult) stima unora pe care nu-i voi vedea niciodată la faţă, mă interesează să-l pun în dificultate şi eventual să-l alung pe 'al meu' care mă strânge de gât".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

László Tőkés, 2012 (la congresul PPE de la Bucureşti): "Consider că toată problematica minoritară, a regiunilor dezavantajate, locuite de minoritari ar trebui să fie cuprinsă în politica de coeziune a Europei unite şi prin aceasta să se încerce depăşirea crizei generale a Europei unite. Între cauzele crizei se numără şi moştenirea comunistă, care ne frământă şi astăzi. Noi considerăm că problema regiunilor este o problemă genuină europeană şi, totodată, una specifică românească. România supercentralizată nu va reuşi să iasă din criză, dacă nu se va face descentralizarea şi regionalizarea ţării. Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România."

Postări populare (nu P.P.E. !):