Birocraţia luptă de partea talibanilor

Olanda a decis să îşi retragă din Afganistan contingentul de 1900 de militari. 
Fără a schimba prea mult situaţia din teren, este mai mult un semnal politic. 

Poate aici a dus politica lui Obama privind noile "rules of engagement" (normele de desfăşurare a luptelor), care îngreunează enorm activitatea trupelor şi le expun la riscuri inutile.

Un interesant interviu cu un veteran al USMC (United States Marine Corps), John Bernard, despre birocraţia absurdă şi prejudecăţile care subminează efortul de război în Irak şi Afghanistan- via Gates of Vienna - Dumbing down our national interest:

John Bernard este un veteran cu douăzeci şi şase ani petrecuţi în United States Marine Corps, şi pe blogul de rezervist la Lăsaţi-i să lupte sau aduceţi-i acasă ! (Let Them Fight or Bring Them Home !). Misiunea lui este de a evidenţia regulile absurde de angajare a inamicului (rules of engagement) impuse membrilor armatei SUA, şi pentru a demasca politicile nebuneşti şi periculoase ale liderilor noştri politici.

Săptămâna trecută Vlad Tepes l-a intervievat pe domnul Bernard pe skype. Din păcate, calitatea sunetului de la clipul rezultat este atât de scăzută încât este dificil să-l auzi în mod clar. Cu ajutorul lui  Vlad  am transcris întreaga conversaţie, şi o postez mai jos. Pentru a îmbunătăţi fluxul narativ, am editat toate ezitările, substituenţii, auto-corecţiile, şi cuvintele şi frazele repetate.

John Bernard este un exemplu al calităţilor extraordinare pe care le aşteptăm de la soldaţii, marinarii şi puşcaşi marini americani. El este inteligent, lucid, bine informat, şi devastator în analiza sa. De l-ar asculta şi politicienii.

Cei care sunt interesaţi pot urmări întregul interviu pe Vimeo, sau în două părţi pe YouTube: Partea 1 şi Partea 2.

Interviu cu  John Bernard

Let Them Fight or Bring Them Home!

7.26.2010

Preocupările dvs. principale sunt regulile de desfăşurare a luptelor, care fac războiul din Afganistan periculos şi absurd. Este corect?

Da. Dacă te uiţi la regulile de angajament ca la o doctrină de sine stătătoare, sau ca la o directivă de sine stătătoare, atunci este o luptă aproape imposibilă.

Nu poţi discuta despre regulile de angajament, fără a discuta strategia care le susţine. În fiecare strategie - nu-mi pasă dacă e pe câmpul de luptă sau în cazul forţelor de poliţie, pe străzi - toată lumea care poartă arme este guvernată de un set specific de reguli care le spun când pot angaja lupta, oricine ar fi aceia împotriva cărora sunt autorizaţi să lupte.

În acest caz special, strategia s-a schimbat undeva în jur de 2009 într-o doctrină aproape exclusivă de contrainsurgenţă (counterinsurgency). Şi doctrina contrainsurgenţei este într-adevăr mult mai strictă decât cea a poliţiei de pe stradă. Deci, regulile de angajament sunt în mod intenţionat stricte pentru a le permite să opereze sub doctrina counterinsurgency.

Ne puteţi da câteva exemple de reguli de desfăşurare a luptei care se aplică în prezent în Afghanistan?

Absolut. Regulile de angajament - şi, din nou, acesta este un document fluid, este un set de reguli fluid. Ele se schimbă ocazional. Singurul lucru pe care oamenii trebuie să-l înţeleagă este că nu există nimic publicat, sau nimic pentru consumul public. Ei locuiesc în interiorul unei directive secrete. Deci, chiar şi  discutarea în Congres este dificilă, pentru că oamenii care deţin cheile, să spunem, la cufărul cu secrete, nu doresc să abandoneze această directivă.

Deci, tot ce putem face este să ne bazăm pe ceea ce ni s-a comunicat verbal, şi ştim că este corect, pentru că, sincer, ăsta e modul în care soldatul obişnuit şi puşcaşul marin primesc aceste comenzi, deopotrivă. Acestea pot fi scrise într-un fel de document intern, dar nu le vei găsi în niciun document ieşit de la Pentagon.

Deci, să vă dau o idee: atunci când au fost prima oară dezvăluite anul trecut - dezvăluite public, în jurul lunii iunie a anului trecut - unul dintre aspectele cele mai extraordinare a fost acela că nu urmau să se mai facă razii-surpriză pe timp de noapte în locuinţe civile în  Afganistan. Vreau să spun, asta înseamnă, practic, că trebuie să anunţi toată lumea în avans, că vii pentru a căuta în casa lor, o casă specificată, pe care o suspectezi de a deţine arme sau materiale care ar putea fi utilizate de către talibani.

Din nou: aceasta este o zonă de război. Acest loc nu este centrul oraşului Los Angeles. Şi chiar dacă ar fi, acest Los Angeles mai deosebit nu îşi are reşedinţa în interiorul graniţelor Statelor Unite. Deci, nu ar trebui să fie guvernat de Constituţie, ar trebui să fie reglementat de regulile războiului.

Avem cu siguranţă o preocupare legitimă că, dacă cineva ascunde fie talibani, fie ascunde arme, ori ascunde materiale pentru război care pot fi folosite împotriva noastră, avem dreptul - credem că am avea un drept - de a intra şi a le găsi. Deci, acest lucru practic duce pe calea spre eşec.
- - - - - - - - -
Apoi nebunia este şi mai mare, pot să spun că, dacă ai avea de gând să faci o căutare într-o casă a unor civili, nu poţi face acest lucru noaptea, nu ar putea fi neanunţat, şi - oh, a propos - americanii nu ar putea face percheziţii ! Talibanii au ajuns ca, în cazul în care americanii au de gând să verifice o casă, ei trebuie să fie însoţiţi de membri ANA sau ANP [armata afgană sau poliţia], şi atunci aceştia trebuie să facă percheziţia. În plus, dacă este o casă în care se ştie că locuiesc doar femei, nu pot fi bărbaţi, trebuie să fie de sex feminin.

Adică, institui un set de reguli care, sincer, în cazul în care un ofiţer de poliţie vine la casa ta cu un mandat de percheziţie, el are o autoritate mult mai mare pentru a percheziţiona casa ta decât soldaţii şi puşcaşii marini dintr-o zonă de război din Afghanistan .

O altă regulă este că, dacă vezi un insurgent trăgând în tine, şi el îşi aruncă apoi arma, nu poţi să mai tragi în el. Acum, motivul pentru care acest lucru este deosebit de important este faptul că, în condiţii normale, oamenii cred că, dacă el aruncă arma, el se predă. Dar nu este cazul. Amintiţi-vă, nu este vorba despre o forţă militară regulată, în uniformă. Acesta este un grup de civili care nu luptă sub niciun set specific de norme. Ei cu siguranţă nu aplică sau respectă Convenţiile de la Geneva. Deci, este vorba despre talibani care ştiu că nu vom trage în ei, dacă aceştia îşi aruncă armele. Aşa că trag în noi - chiar dacă ei ucid pe unii dintre noi, nu putem riposta cu foc în cazul în care îşi aruncă arma. Ce i-am învăţat să facă este să-şi arunce arma, uneori chiar să fugă de lângă ea, uneori să meargă la pas - pe drum făcând gesturi obscene - si apoi să meargă la o locaţie complet diferită, să ridice o armă complet diferită, şi să înceapă lupta din nou, să înceapă să tragă din nou.

Atâta timp cât au luat arma în mână, putem trage - cu excepţia, desigur, dacă ar exista în jur civili, şi aceasta este aici marea chestiune critică. Dacă există civili în zonă, şi ni se administrează foc, nu putem riposta cu foc ("return fire"), în orice circumstanţă. Ce trebuie să facem este să rupem lupta. Si apoi, se spune, "dacă este sigur să se facă acest lucru", ceea ce sugerează că, dacă primim foc destul de precis, va trebui să aşteptăm până când ar rămâne fără prea multă muniţie înainte de a acţiona. Cu alte cuvinte, ne dau voie să nu murim. Am apreciat că a fost foarte drăguţ din partea lor.

Foc de acoperire, de aviaţie, de artilerie, orice fel de arme de foc indirecte, inclusiv ceea ce numim sistemele ecologice de arme, mortier de 60 de milimetri, mortier de 81 de milimetri, orice sistem direct de foc am avea, rachete SMAW , grenade M203, chiar şi  puşti M-16 de 5,56 mm, mitralieră M240,  lansatoare de grenade [Mark 19], toate lucrurile care sunt organic necesare în domeniu, toate aceste lucruri nu se pot folosi în cazul în care există civili în jur care ar putea avea de suferit.

Întelege că talibanii se ascund în teritoriul civililor. Ei au învăţat să facă acest lucru - au facut acest lucru dinainte de a veni noi cu aceste reguli ridicole - şi îl exploatează în avantajul lor acum.

Deci, efectiv, ceea ce am făcut este că am luat unul din lucrurile pe care le face o forţă, care este de a defini spaţiul de luptă, astfel încât să îl controleze, şi am dat controlul spaţiului de luptă (battlespace) inamicului. Aceasta înseamnă că pot să ne omoare, şi noi nu.

Şi dacă nu-i poţi ucide - oh, şi, a propos, atunci când îi prindem, atunci când punem mâna pe ei, există un program de recuperare şi de eliberare, unde poţi să-i ţii numai pentru un număr de X ore până va trebui să-i eliberezi. Cu alte cuvinte, dacă nu-i poţi  trimite la centre unde pot fi triaţi, astfel încât să poată fi interogaţi şi să se stabilească dacă sunt sau nu sunt o problemă, poţi să-i ţii doar pentru atâtea ore. Şi asta s-a schimbat, iar eu nu pot spune în mod sigur ceea ce s-a schimbat, dar nu cu mult timp în urmă, a fost 24 de ore. Ei au mărit la 72,  nu sunt sigur unde este limita acum. Ar putea fi la 96.

În plus, cel care am ales să-l sprijinim, marele nostru prieten Hamid Karzai, în ultimele săptămâni a eliberat undeva în jur de şapte sute de talibani pe teritoriul civil, pe promisiunea că nu vor mai fi băieţi răi.

Deci, întreg acest lucru este ridicol; e nebunie. Este complet îndreptat împotriva băieţilor noştri. În cazul în care băieţii noştri reuşesc să împuşte pe cineva încălcând una din aceste reguli, sunt urmăriţi penal. Bună afacere.

Cine a stabilit aceste reguli de angajament?

Regulile de angajament sunt stabilite cu mult peste nivelul de batalion, mult mai sus, sincer, la divizie sau chiar la nivel de MEU [Marine Expeditionary Unit]. În acest caz particular, în realitate, au fost stabilite de generalul McChrystal, dar ele au fost binecuvântate de undeva de mai sus.
Concluzia pe care tocmai am formulat-o este că aceste lucruri nu se întâmplă într-un  vid. Nu trimiţi  forţe militare pe câmpul de luptă fără un plan foarte precis, fără un scop foarte precis. Şi acel obiectiv provine de la Washington DC şi, în special de la Casa Albă. Deci, în timp ce noi am lucrat în conformitate cu un set de norme sub preşedintele Bush - şi eu nu am de gând să-i dau nicio laudă în acest sens; lucrurile au început să se deterioreze sub el, încă din 2008 - cu siguranţă s-au complicat mult mai repede cu preşedintele Obama.

Acum, nu cred că e ceva din pregătirea preşedintelui Bush sau din convingerile sau speranţele sale, orice care ar sugera că am dat mai mare importanţă vieţilor civililor afgani în faţa vieţilor militarilor americani, dar este cu siguranţă cazul acum, sub preşedintele Obama. Deci, ceea ce face el este că dintr-o dată schimbă direcţia şi anunţă "Decizia Comandantului". Declaraţia privind decizia comandantului este ceva care constă în ordinul cu cinci paragrafe. Ordinul de cinci paragrafe este formulat la nivel de Pentagon. Dar aceste lucruri nu se întamplă de la sine, sunt ca răspuns la Decizia Comandantului. Preşedintele Statelor Unite spune, "Eu vreau să fac acest lucru, şi vreau să se facă în acest fel. Du-te, scrie un ordin şi dă-mi-l să arunc o privire asupra lui".

Deci, comenzile care au fost rescrise sub generalul McChrystal au fost probabil în mod semnificativ diferite de cele care au fost cu un an înainte. Desigur, regulile de angajament au devenit mult mai stricte.

Deci aici începe schimbarea chestiunii, cu viziunea preşedintelui. Asta rezultă atunci când începi să se uiţi la ceea ce a făcut preşedintele în primele sale luni de mandat. Îţi spui - ce-i cu tipul ăsta? Merge în ţările predominant musulmane şi-şi cere scuze pentru a fi american, în esenţă. Scuze pentru lucruri pe care nu putem nici începe măcar să ni le imaginăm. Face comentarii precum că Statele Unite nu sunt o naţiune creştină, aceia dintre noi care sunt într-adevăr creştini ar avea de criticat din greu această afirmaţie. Nu cred că orice persoană care se  pretinde a fi un creştin şi este, dar cu siguranţă noi [avem] o etică creştină, în scrierile noastre şi în legile noastre.

Şi apoi merge şi mai departe şi spune unor persoane, în acele comunităţi, că suntem de fapt o naţiune musulmană; vedem lucrurile prin ochii acestui sistem paşnic, credinţa islamică. E pur şi simplu ridicol. Ideea este, atunci când îl urmăreşti, că ceea ce el crede de obicei, sau ţine în suflet, este de a se prezenta bine către comunitatea musulmană mondială, chiar dacă asta înseamnă că America va plăti un groaznic şi sângeros preţ.

El nu are în mod clar cele mai bune intenţii privitoare la trupele americane.

Guvernul afgan a arestat mai multe persoane şi pe unele le-a condamnat la moarte pentru convertirea la creştinism sau alte incălcări ale legii Sharia. Ai vreo idee despre ce fel de valori guvernul de acolo ar trebui să urmeze înainte de a ne lupta pentru ei? Pentru ce fel de valori ar trebui să luptăm?

Din nou, aceasta o spun exclusiv ca un american. Şi nu am de gând să cer scuze nimănui.

Noi ar trebui să fim în primul rând îngrijoraţi pentru americani. Este atăt de simplu.

Cred că orice ţară care trimite trupele sale în întâmpinarea pericolului fără a avea în vedere interesele naţionale în primul rând, sincer, nu face militarilor săi niciun bine, şi nici cetăţenilor săi.

Aceasta, inclusiv Canada. Deci, dacă Canada are o problemă cu modul în care lucrurile sunt urmate, aceasta ar fi trebuit să îşi retragă trupele. Dacă îi place toată această misiune de menţinere a păcii şi această noţiune că poţi reconstrui o naţiune şi schimba inimile şi minţile, apoi să meargă mai departe şi să facă ce are de făcut.

În ceea ce mă priveşte, ca un american, cred că asta este "misiunea prostului". Şi nu este responsabilitatea noastră constituţională sau morală de a schimba modul în care cred afganii sau felul în care trăiesc.

Mie, sincer, nu-mi pasă cum trăiesc. Dacă doresc să mănânce nisip si să se roage la lună, s-o facă ! Dar când se întorc şi scot o sabie şi o pun la gâtul meu şi-mi spun că au de gând să-mi taie capul pentru că nu vreau să mănânc nisip şi să mă rog la lună, am o problemă cu asta.

Şi asta e starea de fapt. Ideea de a avea americani în luptă pe câmpiile din Afganistan ar trebui să fie exclusiv pentru scopuri de securitate americane. Cineva a susţinut că transformarea Afganistanului dintr-o ţară de secolul al şaptelea, poate dintr-o ţară de secolul al 12-lea, într-un fel sau altul, se poate face schimbând "inimile şi minţile".

Realitatea este că ei trăiesc aşa din cauza doctrinei lor. Sunt mulţumiţi cu acest lucru. Şi dacă ei nu sunt, este responsabilitatea lor, a afganilor, să se ridice din situaţia în care au ajuns ei înşişi. Nu există nicio dovadă că intenţionează să realizeze aşa ceva, şi există dovezi contrare, şi aţi menţionat doar câteva.

Dacă o persoană decide să ia creştinismul ca sistemul lui de credinţă, dacă el decide că Allah nu este Dumnezeu, şi el decide să înceapă să se roage la Dumnezeu, atunci aceştia îi vor tăia capul şi-l vor arunca în grămada de bălegar. Ce facem chiar şi îndrăznind să sugerăm că suntem aliaţi cu oameni de genul ăsta?

Nu avem niciun profit din alianţa cu Karzai. Am înţeles că l-am înţepenit acolo după ce doar am [alungat] talibanii. Asta a fost o greşeală. Suntem parţial responsabili pentru creşterea talibanilor - uită-te ce întorsătură a avut loc !

Nu avem nimic de câştigat de aici. Tot ce ar trebui să facem ar trebui să fie exclusiv pentru securitatea americană. Şi dacă asta ajută să fie mai sigure Canada, sau Anglia, sau Franţa, sau oricine altcineva din lume, şi doresc să vină pe urmele noastre în timp ce noi o facem, asta e fantastic.

Dar a încerca să subordonezi interesul nostru naţional la ceea ce altcineva şi-ar putea imagina este nebunie, este neconstituţional, şi, sincer, e imoral. Nu trimiţi forţele militare talmeş-balmeş pe tot globul pentru a face lucruri pentru un scop încă nedefinit.

Terry Glavin, jurnalist canadian, care el însuşi a fost în mijlocul trupelor canadiene de mai multe ori în Afganistan, consideră că Iranul are o influenţă tot mai masivă în Kabul, şi că cea mai bună modalitate de a lupta împotriva Iranului este de a menţine trupe în Afganistan. Cum aţi răspunde la asta?

El are dreptate, absolut. Numărul unu - şi o mulţime de oameni nu realizează acest lucru, şi, din nou, acest lucru duce la neînţelegerea islamului.

Permiteţi-mi să încep cu o declaraţie, în primul rând: cea mai mare greşeală pe care am făcut-o pleacă de la premisa noastră  numărul unu, că Islamul este o religie a păcii. Nu este.

Prim-ministrul Erdogan din Turcia a avut o mare problemă cu faptul că atunci când - nu-mi amintesc cine era, o persoană militară aici, în Statele Unite sau cineva din interiorul guvernului nostru - a vrut să asigure populaţia musulmană a lumii că recunoaştem că religia lor este paşnică. El a avut o mare problemă cu asta. El a luat-o ca pe o insultă personală.

Şi concluzia este că în aceasta constă geneza problemei, în neînţelegerea noastră asupra religiei - sau adepţilor religiei - viziunea lor despre cine sunt. În sensibilităţile noastre delicate ca americani, şi în lipsa noastră de înţelegere a islamului, am vrut să ne creăm despre ei impresia pe care noi ne-am fi dorit-o.

Deci, îi vedem în principal ca oameni paşnici, şi care au în rândurile lor câţiva indivizi lipsiţi de scrupule care doresc să se plimbe cu o bombă prinsă de ei şi să arunce în aer diverse lucruri. Şi într-un fel sau altul, aceasta nu reprezintă religia; reprezintă practic pe aceşti câţiva idioţi care umblă de colo-colo.

Ce trebuie să facem este să vorbim cu oamenii şi să-i întrebăm cine sunt. Şi nu  trebuie chiar să mergem foarte departe spre a face acest lucru. Tot ce trebuie să facem este să citim scrierile lor, să-i citim pe învăţaţii lor - să ascultăm ce ei spun că sunt. Acum, când mărşăluiesc pe stradă şi susţin că urăsc America este probabil un pic mai mult adevăr decât am îndrăzni să sugerăm.

Ei, de fapt, ţin toate lucrurile care nu sunt islamice ca fiind neconforme cu fiinţa lor divină, Allah - care, a propos, nu este Dumnezeul Biblic - şi ei cred că Coranul îi învaţă pe aceştia că trebuie să le ceară socoteală necredincioşilor, tuturor necredincioşilor. Acum, veţi obţine o oportunitate de convertire; nu doriţi să vă convertiţi, puteţi deveni un sclav - un sclav pentru oricine care v-ar captura - sau veţi muri. Nu există altă modalitate de a face acest lucru.

Forţele care acţionează în lume, chiar acum, atentatele cu bombe din întreaga lume, sau tăiatul de capete - pe care îi numim terorişti - acest lucru face parte din planul lor, de a destabiliza tot ceea ce nu este islamic. Dacă ei pot face acest lucru, şi pot crea orice necaz, Allah salută acest comportament.

Deci, când te uiţi la Iran în special, Iranul are, în conformitate cu clericii săi, o înţelegere foarte amănunţită a profeţiei sfârşitului lumii, cum este descrisă în Coran. Ei cred că pot, şi au responsabilitatea de a aduce sfârşitul cât mai repede posibil. Marele "Antihrist", figurează în cadrul [credinţei islamice ...] ei cred că este un evreu.

Popoarele islamice din lume urăsc pe evrei mai presus de toţi, pe locul doi pe ceilalţi necredincioşi. Destul de curios, urăsc, de fapt, înainte de evrei, pe apostaţi. Deci, atunci când vorbim despre convertirea la creştinism, motivul pentru care sunt atât de dispuşi să-i omoare, aceştia sunt văzuţi ca oameni care sunt nepocăiţi, oameni care au cunoscut Adevărul, au plecat de lângă el, şi ar trebui să fie ucişi - nu există nici o speranţă pentru ei; nu există nici o solicitare să vină înapoi. Doar ucide-i pur şi simplu. Evreii pe urmă, apoi necredincioşii.

Regimul islamic, care este o teocraţie - farsa care au creat-o sub chipul lui Ahmadinejad este strict o faţadă. Este aproape ca în oricare dintre aceste filme Sci-Fi, unde au de-a face cu creaturi extraterestre de pe alte planete, şi vor crea aceste faţade să vorbească pentru ei, ca extraterestrul, eventual, să înţeleagă. Asta e tot ce este Ahmadinejad. Asta e toată formula sa de guvernare. Este după orice definiţie o teocraţie.

Intenţia lor numărul unu este de a aduce din nou Califatul - care a fost desfiinţat cu aproximativ o sută de ani în urmă [1924] - şi să îl întărească, misiunea Califatului fiind de a folosi fiecare instrument al Coranului spre a forţa lumea să se supună lui Allah.

Deci, da, când te uiţi la Iran pătrunzând în Afganistan, există dovezi cu siguranţă mai mari că ei fac progrese mari în Irak. Credinţa mea este că deîndată ce ne vom retrage, nu aş da Irakului mai mult de un an, şi va fi sub o teocraţie controlată de iranieni. Şi cred că odată ce vom părasi Afganistanul, se va întâmpla şi acolo.

Această întreagă noţiune de a pleca lăsând un gol în guvernarea afgană, asta este o altă mostră de prostie. Nu a fost niciun gol înainte de a ajunge acolo, nu va fi nici când vom pleca. Şi, chiar şi după ce vom pleca - dacă vom pleca încheind orice misiune vom decide, dacă este doar uciderea elementelor negative şi plecarea acasă - pot să vă promit că va exista un regim  islamic foarte puternic, într-un fel sau altul, care va controla Afghanistanul, odată ce acest lucru este făcut.