22 iunie 2013

"Cetăţenii nu au nevoie de toate detaliile acestui proces"


Cât ne pot ei dispreţui, teoretizând o regionalizare fără referendum, sau încercând una în doi paşi, cu referendum formal.  

Boc: "Putem ţine cont în comasarea judeţelor de ceea ce am avut după Marea Unire. Acest lucru ar permite să se facă reorganizarea administrativ teritorială fără revizuirea Constituţiei, doar modificând legea din 1968 de reorganizare administrativ teritorială"

USL mimează că "nu se umblă la judeţe" (deocamdată ! ca să voteze lumea DA la referendum), dar admite că se vor putea desfiinţa, în viitor.  

Uioreanu (PnL/USL, preşedintele CJ Cluj): "E posibil să se facă o regionalizare în doi paşi, adică în prima fază înfiinţăm regiunile, urmând ca, treptat, să eliminăm judeţele".  

Stolojan (2011): "V-am dat aceste exemple pentru a înţelege că într-o democraţie, dacă vrei să respecţi principiile democraţiei, rezultatul este, de regulă, suboptimal".

Acelaşi lucru îl susţine şi Jerzy Buzek (Polonia), într-un interviu pentru DIGI 24:
Credeţi că cetăţenii trebuie să se pronunţe, prin referendum, asupra reorganizării teritoriale?

Nu cred că este necesar. Pentru că cetăţenii nu au nevoie de toate detaliile acestui proces, pentru a fi pe deplin motivaţi pentru a lua nişte decizii. În cazul nostru, dacă am fi întebat cetăţenii, probabil că răspunsul nu ar fi fost unul optim. Spun probabil, pentru că nu ştim, întrucât nu am organizat un referendum. Cetăţenii trebuie să înţeleagă avantajele descentralizării, trebuie să îi înţeleagă raţiunile economice şi necesitatea. Bineînţeles că reacţionează emoţional şi simt că pierd ceva. Dar tocmai de aceea e nevoie să fie informaţi despre reforme şi despre faptul că autorităţile locale preiau responsabilităţi. Şi că noile reforme le va da mai multă putere, vor fi mai implicaţi. Este posibil să le arăţi asta. Însă dacă voi aţi decide pentru referendum ar fi o modalitate de a avea şi o validare a cetăţenilor. Este o decizie a autorităţilor din ţara dumneavoastră. 

2 comentarii :

Anonim spunea...

Ei, dar de ce nu s-ar pronunta cetatenii asupra existentei pe aceast Pamint a celor care se considera dumnezei si decid pentru milioane de oameni si pentru tari intregi ???
Coarda a fost intinsa peste masura !

Riddick spunea...

S-ar putea să fie "plebiscit practic" pe acest subiect, fără buletine de vot. ;-)


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2012: "Nu mă voi ascunde după deget: suplimentul FCD este într-adevăr un manifest, fiindcă socotim că Uniunea Europeană este un proiect neterminat și că doar desăvârșindu-l, creând adică Statele Unite ale Europei, putem să evităm perspectiva deloc încântătoare de a deveni un vulgar apendice al Asiei, un muzeu al civilizațiilor sau o simplă piață de desfacere pentru economiile emergente. Înainte de toate, doream să subliniez, prin contrast cu îngustimea identităților naționale, care sunt niște constructe relativ recente, larghețea identității europene și universalitatea celei creștine. Creștinismul transcende națiile, cu tot tribalismul și triumfalismul lor războinic".

 

Postări populare: