Toxine de "Dilemă veche"

Molimele, ca să aibă "succes" (mai ales cele mortale, precum eurofederalismul), au nevoie nu atât de viruşi (ei pot hiberna zeci şi sute de ani, şi se activează atunci când se coc condiţiile), cât de agenţi purtători, şi de gazde. De preferinţă cu organismul slăbit, în urma ascultării diverşilor "vraci", în locul căutării informaţiei reale. Din prostie, din comoditate, din obişnuinţă...

În Dilema veche a apărut articolul Să învățăm să îmbătrînim cu grație, scris de polonezul Paweł Świeboda, fost consilier pe probleme europene al fostului preşedinte al Poloniei, socialistul Aleksander Kwaśniewski. Świeboda are propria fundaţie, dar face parte şi din fundaţia lui Kwaśniewski.

Poate nu-i întâmplător că în Dilema veche, girată de "reperul dreptei româneşti", Andrei Pleşu, şi finanţată de "capitalistul" Dinu Patriciu, nu s-a scris niciun articol pe tema catastrofei aviatice de la Smolensk, de la care a trecut un an, în schimb apare un articol despre Iuri Gagarin, care s-a născut... "în satul Kluşino, acum în regiunea Smolensk".

Dar să ne întoarcem la articolul lui Świeboda:

- Pînă acum, Europa a evitat întotdeauna opţiunile de mai sus şi continuă să practice terapia reîntineririi, jucînd rolul etern al celui mai tînăr din cartier. Aceasta a fost logica din spatele Tratatului de la Lisabona şi a programului consacrat problemelor climatice. Şi după ce-şi va revizui sistemul de guvernare macroeconomică, adoptînd o coordonare fiscală mai strînsă, va trebui să abordeze provocări structurale precum cele care ţin de schimbările demografice ale continentului.

- Lăsînd la o parte dezastre mai mari, Europa va trebui să facă loc la masă pentru China, India şi alte puteri în curs de dezvoltare. Alunecînd de la o cotă de 25% din populaţia lumii în 1900 la un proiectat 5% în 2050, pur şi simplu nu poate avea aceeaşi scară de influenţă. De asemenea, ar ajuta dacă ne-am da seama că avem o grămadă de învăţat de la restul lumii.

- Europa are unele dintre cele mai bune modele de guvernare în privinţa sănătăţii şi a politicilor sociale: acestea vor deveni cel mai puternic atu al nostru, în timp ce alţii în lume încep să se confrunte cu aşteptări în creştere de la propriile popoare şi electorate, precum şi cu tendinţe de evoluţie demografică.

- În sfîrşit, să ne întoarcem la lucrurile de bază înseamnă să ne îndreptăm atenţia mai întîi spre vecinii noştri şi spre candidaţii la statutul de membru. Impresionantul progres făcut de ţări precum Turcia reprezintă o oportunitate pentru Uniune în a-şi consolida influenţa faţă de vecinul său. Aderarea la UE este încă marea miză pentru Ankara, deşi e clar că nu este şi singura. UE va rămîne în curînd fără capitole de deschis în discuţiile sale despre aderare cu puterea musulmană. Vine momentul adevărului şi avem ce regreta dacă îl ratăm. Nu e nimic greşit în a trăi într-o lume tot, mai diversă.

Şi acum, "traducerea": "proiectul european" este în impas, nu mai este de ajuns europropaganda, trebuie contracarat curentul eurosceptic, tot mai puternic, printr-un flux masiv de imigranţi, din Turcia, dar şi din regiunea "euro-mediteraneeană" (nordul Africii). Odată naturalizaţi aceşti imigranţi, voturile lor ar înclina balanţa spre o Uniune Europeană tot mai centralizată, mai degrabă decât spre interesele statelor ai căror cetăţeni ar deveni.

Să vedem ce vor spune "părinţii democraţiei" socialişti la conferinţa de la sfârşitul lunii aprilie, din Tunisia.