Ciudat lucru, "lagărul socialist" acceptase ideea de Bancă Mondială (şi de FMI, dar deja aici este ceva secundar), se integrase în schema de funcţionare dar... n-o controla, de fapt. "Lagăr", se folosea în sensul de "tabără" (лагер), "parte în dispută", dar aproape că se renunţase la el în textele oficiale datorită ambiguităţii termenului.
Moara avea o țeavă de scurgere pentru rămășițe (irimic) și la început, pe când mai exista încă moara lui Crâșmac, acest irimic omul și-l lua acasă la păsări, dar după ce moara lui Crâșmac fusese părăsită, Aristide făcuse ca pe nesimțite irimicul acesta să fie considerat ca făcând parte din uium.
Văzând că oamenii înghit mica hoție, Năstase plănuise pe cea mare, care îi izbutise pe deplin. Furtul se făcea sub ochii lor, printr-o a doua țeavă de scurgere, nu prea ingenioasă, care pornea chiar de la coș. Oamenii care măcinau se sprijineau chiar cu mâna de ea, fără să le treacă prin cap ce fel de scurgere avea țeava aceea. Ei controlau doar irimicul, să nu fie prea mare, adică nu cumva ca proprietarii să tragă o dată cu irimicul și boabe curate.
Țeava nu era prea ingenioasă, dar ideea era, fiindcă tragerea se făcea pe nesimțite și cu anii devenise lege că la o moară cu valțuri nu iese sută la sută făină. Furtul se stabilizase cam la un kilogram din șaptezeci și cinci și aducea într-un an de zile câteva vagoane de grâu și floarea-soarelui. Năstase nu ajunsese totuși la acest rezultat fără să lupte împotriva amenințării de a fi descoperit. Legând băierile sacului, țăranul avea nu o dată nedeslușita impresie că lipsește ceva... Nu mult, era adevărat, dar de ajuns ca să-l facă să se uite dintr-o parte la coproprietar, să întârzie bănuitor cu mâna la gura sacului... Dar Năstase, care avea grijă să fie totdeauna acolo, devenea deodată grăbit, striga „altul la rând“, îl înghesuia pe om fie cu vorba, fie împingându-l ușurel să facă loc...










