Au apărut în altă parte

Tot mă-ntrebam unde "au dispărut" Ilie Şerbănescu, Mircea Dogaru şi moderatorii, Titi Sultan şi Miron Manega. Sunt acum la KTV (Kapital TV), fiindcă vechea gazdă 6TV a cedat presiunilor Sistemului exercitate prin CNA (unde majoritatea este PSD-ALDE!). Nu i s-a mai prelungit licenţa de emisie, sub pretextul publicităţii mascate şi promovării "conspiraţionismului" (asta ultima este cel mult "o obiecţie la stil", nefiind normată vreo măsură legală ori administrativă "pe conspiraţionism"). De fapt deranjau cei patru numiţi la început, şi care au dispărut şi de pe canalul YouTube al userului 6TV. Unde au rămas alt gen de conspiraţionişti, cei agreaţi, antici şi acceptaţi: mediumi, vraci, astrologi, răspopiţi şi masonul Oreste. Cu ăştia, pot relua liniştiţi cererea de prelungire a licenţei (refuzul implica o "revizuire", înaintea revenirii cu cererea). Sper să apară şi Miron Manega la KTV, care este un post tv regional (cu sediul în Petroşani) dar cu acces la satelit.

Rămâne de găsit Stan-"Laptop", care nu mai apare la Marius Tucă Show, cel pe stil nou, acum la Aleph News (cu capital israelian). Nu-i o întâmplare, au trecut săptămâni şi au venit zeci de invitaţi agarici la Tucă: numai nu şi Stan-"Laptop".

Ilie Şerbănescu: economia din România e relansată, dar nu e românească (+ XII '89)

... şi încă ceva, "scurt dar dens":

Aici am ajuns

Conduşi fiind de un partid social-democrat ("socialist"?) care nu vorbeşte despre... socialism dar nici despre naţionalism (doar l-a mimat/sugerat, în etapele FDSN, PDSR şi PSDragnea), şi de "centrul-dreapta" (în variantele CDR, PnL, PDL) care nu vorbeşte despre identitatea naţională si capitalul românesc. Teme precum suveranitatea şi industrializarea sunt abordate în treacăt, à contrecœur, de politicienii "ambelor tabere", şi atacate permanent în media subordonată, ca "retrograde", "ceauşiste".

Ilie Şerbănescu despre noul guvern: "Aceeaşi colonie cu altă pălărie"

Spargerea Europei în "regiuni"

Se încearcă (nu neapărat în clip) deturnarea atenţiei către "pericolul unguresc", de la cel globalist. Planul ultimilor prevede (la rubrica "România") crearea "statului independent Transilvania", tampon între cei doi vecini. Exact asta cer aproape în clar sabinghermanii.

Ilie Şerbănescu: 

- Investiţiile germane nu trec Carpaţii. Pentru ei nu există decât Transilvania. Unde sunt autostrăzile, alea puţine? În Transilvania.

- Statul român este "desfiinţat". De treizeci de ani, în fiecare zi, mai facem câte ceva ca să-l desfiinţăm.

Putem specula - "restul" (Moldova, Muntenia, Dobrogea, poate şi Banatul) ar urma să aparţină "zonei ortodoxe" (de influenţă rusă). Aş mai zice, zonă "non-UE" (ceea ce n-ar fi rău, dar cu România ca întreg). Sau ar urma să devină teatru de război ("regional"), urmând apoi un final deschis. Şi până atunci, investitorii avizaţi îşi iau măsuri de precauţie. Mai ales ultima variantă pare opţiunea Licuriciului, care nu a prea venit p-aci cu investiţii, ci cu baze. S-o fi bazând pe ceva, şi pe cineva (pe clasa politică trădătoare RO).

Ilie Şerbănescu - "retrospectivă"

Eminescu: "Exterminarea prin sărăcire"

Este foarte clar

Ilie Şerbănescu, la Cotidianul („Supercoloniala“ bate filmul):

[...] Explicația „supercolonialei“ se află în sistemul fiscal din România, de asemenea vizat de capitalul străin să rămână în parametrii exploatării coloniale. Fiscalitatea din România nu numai că nu combate, dar şi contribuie la prelungirea şi promovarea actualei împărţiri odioase a PIB-ului între muncă şi capital (doar 30% munca și vreo 55% capitalul, adică exact invers decât în țările de prin Occidentul mântuitor)! Ca să-şi facă rost de minime fonduri, fiscalitatea din România suprataxează tocmai componenta minoritară, adică munca. Și o face, inclusiv după „revoluția fiscală“ PSD (47%, față de 16%), într-o proporţie de trei ori mai mare decât în cazul capitalului, care este subtaxat. Cei care nu înţeleg cum stă de fapt treaba sau jalnicii menestreli ai capitalului străin o ţin cu participarea însemnată a acestuia din urmă la bugetul statului român, fără a preciza – din neînţelegere sau deliberat – că respectiva participare vine din impozitarea muncii (adică a părţii din valoarea adăugată ce revine forţei de muncă), şi nu din impozitarea profitului (adică a părţii din valoarea adăugată ce revine capitalului). Mai precis, din impozitarea a ceea ce ne revine „nouă“, românilor, şi nu din impozitarea a ceea ce le revine „lor“, străinilor! „Supercoloniala“ evită plata chiar și a impozitelor pe partea „noastră“ din PIB, căci impozitele pe partea „lor“ oricum se evazionează!

Şi pe Tudose cine l-a (pro)pus? Dragnea, "atacatul" de Sistem.

Tudose este pe mână cu multinaționalele și joacă împreună o carte spre a-i prosti și mai abitir pe proști! Adică pe noi!
Capitalul românesc, care, prin mișcarea adiacentă de impozitare a cifrei de afaceri pentru firmele cu venituri sub 1 milion euro, va finanța cadoul făcut capitalului străin, care, având firme peste acest prag, va rămâne să plătească impozit pe profit și deci să fie liber să-l evazioneze pe mai departe.

Ilie Şerbănescu (la Cotidianul):

Măi să fie, avioanele F-16 au atacat găinile din Vaslui!

Când l-am auzit pe premierul Tudose, proaspăt pe atunci venit în funcție, spunând că atâtea și atâtea bănci nu plătesc impozit pe profit, mi-am zis: iată omul, unul pe bune, care nu se dă după plop! Când, la scurt timp după aceea, l-am mai auzit și că a avut un depozit la bancă, dar l-a lichidat din cauza condițiilor oferite și comisioanelor nefirești, mi-am zis că, și dacă nu va face mare lucru pe la Executiv, măcar nu-l poate păcăli nimeni pe acolo. Când l-am văzut însă cu câtă ușurință a anunțat că va parafa mutarea contribuțiilor sociale integral în cârca angajatului, cu toate că își inaugurase mandatul cu asigurarea că atât timp cât va fi dânsul prim-ministru nu se va face această mutare, am început să intru la idei! Mai ales că mi-am amintit că renunțase cam tot atunci, fără vreo străbatere și fără măcar vreo explicație, la proiectata înlocuire a impozitului (de mascaradă) pe profit cu un impozit derizoriu, dar imposibil de evazionat, pe cifra de afaceri! Hopa! M-am întrebat imediat: cine ar fi fost afectat de o asemenea înlocuire? Păi, multinaționalele, care evazionează la greu respectivul impozit, externalizând grosul profiturilor înainte de fiscalizare! Și atunci mi-am șoptit în barbă: vai, săracul, la ce presiuni externe o fi fost supus! Deși o urmă de îndoială aveam: n-o fi înțeles oare cu multinaționalele sau, ceea ce era același lucru, n-o fi fost cumva o hohă povestea aia cu înlocuirea impozitelor pe profit cu un impozit pe cifra de afaceri pentru ­multinaționale?!

Vine "criza de ajustare"

Acum. Aia mare, peste 12-15 ani*.
* provided that WW3 won't come sooner

Insistenţa malgré tout cu care se forţează "transferul contribuţiilor" sugerează o agendă mult mai periculoasă decât "simpla" avantajare a multinaţionalelor

Grație acestei preluări, angajatorii privați ar trebui să crească salariile brute doar cu 22%, și nu cu peste 30%, pentru a nu afecta actualele salarii nete ale angajaților. Dar această preluare prăbușește și mai mult încasările la buget ale statului, ducându-le spre 27-28% din PIB. Este un prag necunoscut în UE (unde se află la peste 44% în medie)! Altfel spus, încă un pas spre „statul minimal“ vizat de colonialism, care va fi și mai incapabil decât este de a întreprinde ceva în folosul societății, indiferent dacă este vorba despre infrastructură, ocrotirea sănătății sau educație.
Înfricoșător este însă că avem de-a face cu un experiment, la a doua încercare după cea similară de pe vremea guvernului Cioloș. Trebuie subliniat clar că această punere a contribuțiilor sociale integral în cârca angajatului și deci deresponsabilizarea socială totală a angajatorului nu există nicăieri în UE!

Ilie Şerbănescu, la Cotidianul:

Marea trădare colonială

Deși evident un proces, și nu un act de la o dată dintr-un calendar, transformarea României într-o colonie se poate considera că s-a produs din momentul în care salariile în România au coborât, ca pondere în PIB, de la circa 40% în urmă cu un deceniu spre numai 30%, cotă de batjocură care nu este întâlnită decât în colonii! Este ceea ce munca preia din PIB, restul revenind capitalului (55% în cazul României) și participării nete a statului. Potrivit Eurostat, o asemenea împărțire absolut odioasă a PIB-ului între muncă și capital a fost atinsă în România la 6-7 ani de la intrarea în UE, lucru despre care bineînțeles că nu se pomenește nimic în aprecierile oficiale privind bilanțul apartenenței României la UE. Să precizăm că în țările centrului colonial vestic din UE împărțirea PIB-ului între muncă și capital este exact inversă: 30-40% capitalul și 50-55% munca! Acum, în cazul mutării contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate doar în sarcina salariatului, se adâncește această împărțire odioasă existentă în România și, poate încă și mai important, se pecetluiește „legal“ și „instituțional“ statutul de colonie al României în UE, pe care nu-l exprimă mai bine altceva decât împărțirea PIB-ului între muncă și capital. Căci iată consecințele:

Continuitate în trădare

Prima vizită externă a lui Ponta ca premier USL a fost la Viena. "Sărind" peste Ungaria lui Viktor Orbán, despre care a declarat public că nu vrea să-l întâlnească (fiind un "extremist", cică). Mai apoi (2017) bălmăjea ceva cu "apropierea de grupul de la Visegrad", din care face parte şi Ungaria. Da-da, te-ai trezit după cinci ani şi dai din gură când nu mai ai cum aplica personal soluţia, pân' atunci o ardeai cu "SUE", preluînd tema de la EuroBăse. Ilie Şerbănescu a punctat la vremea respectivă adevărata natură a vizitei. 

Din nou Ilie Şerbănescu (la Cotidianul), despre continuitatea în trădare; cazul gazelor româneşti:

Propunere de bășcălie pentru dl Tudose: gazul românesc

[...]  Din păcate, dl Tudose n-a făcut decât să ne amintească, de fapt, cine e: căci își începuse mandatul de premier contramandând net orice încercare de studiere (în vederea implementării) a intenției de a înlocui impozitarea profitului (care este o mascaradă) cu un derizoriu, dar neevazional, impozit pe cifra de afaceri, adică exact modalitatea prin care ar fi putut fi limitate rușinea, umilința și sfidarea externalizării din țară a celor pe puțin 40 miliarde euro anual! Acum, când glumița cu banii românești s-a cam îngroșat, îi putem propune dlui Tudose un alt subiect de avut în atenție!

Cum colectează PSD voturi antisistem, ca apoi să acţioneze contrar mandatului acordat

Realist privind lucrurile, actuala formulă de guvernare din România este probabil cea mai profitabilă pentru stăpânul străin al țării: procurorii aruncă anatema, negăsind decât corupți români; pentru ANAF, firma străină, cel mai mare evazionist fiscal din România, este bibelou de porțelan; Parlamentul își joacă perfect farsa; președintele țării este „european“, iar la Guvern se află singurul partid care preia castanele, acceptând funcția de vinovat de serviciu și ciuca bătăilor, dar care, fiind și singura forță politică ce mai culege voturi populare, asigură supraviețuirea rânduielilor, pe care serviciile secrete au grijă să le perpetueze, veghind ca nimic, de fapt, să nu se schimbe!

Chestiunea este foarte serioasă. PSD doar mimează, beneficiind de lipsa unor partide naţionaliste, eurosceptice, şi chiar de stânga (pesediştii nu-şi zic "socialişti" ci "social-democraţi" deşi fac parte din Internaţionala Socialistă). Au preluat parţial discursul naţionalist şi chiar conservator însă când e vremea să "livreze", nuştiuce se-ntâmplă. Ceasulrăupisica13: se sparge USL-ul, demisionează Ponta, îi aleargă Chioveşi pe care au reales-o indirect prin guvernul tehnocrat Cioloş (căruia i-au acordat votul de învestitură). "Nu ne lasă ăştia, domn'e, da' noi am vrea". Bullshit, USL împreună cu PP-DD aveau mai mult de 75% în parlament în precedenta legislatură, o adevărată "ghioagă" politică. Bizonu' pare hipnotizat şi le dă mereu votul fără a mai face şi bilanţuri. Pe "dreapta", nici nu se mai sinchisesc să joace electoral, anunţă clar ce ar aplica: tăieri şi maimultăUE, stimulând astfel votul pro-pesede şi întreţinând ficţiunea "diferenţelor de platformă politică". Cercul se închide iar problemele rămân şi se cronicizează.

Ilie Şerbănescu, la Cotidianul:

Emoționanta alegere a premierului Tudose între Tandea și Mandea

Grea alegere pentru premierul Tudose: între Tandea și Mandea! În față, de o parte, Bruxelles-ul care strâmbă din nas să aibă de-a face cu „miniștri penali“, de altă parte, partidul susținător al dânsului în parlament, care făcuse scut în jurul respectivilor miniștri, acuzând de abuz procurorii care le instrumentaseră dosare penale. În spate, aceiași Tandea și Mandea! De o parte, „republica procurorilor“, pe care Bruxelles-ul o agreează și promovează ca formă de guvernământ pentru colonia România, de altă parte, partidul zis la guvernare, al cărui eroism nu depășește laba broaștei, nefolosind la nimic majoritatea parlamentară confortabilă deținută de ani de zile, nici la zdruncinarea incalificabilei „republici a procurorilor“, nici la punerea măcar în discuție a ­rânduielilor coloniale din România. Și atunci, zău, între cine și cine sau între ce și ce să aleagă premierul Tudose, om pragmatic?! Hai să urmărim mai îndeaproape lucrurile!

Dacă ar fi să caracterizăm comportamentul României în condițiile statutului ei de colonie în sistemul centru-periferie al UE, acest comportament apare ridicol prin comparație cu cel al unor țări precum Polonia sau Ungaria, dar, prin raport cu statutul însuși, este chiar minunat! Bucureștiul se arată nu numai cu totul mulțumit cu ceea ce are și i se consideră îngăduit de către stăpâni să aibă, deși i s-a luat tot (resurse minerale, bănci, distribuții de energie, industrii, păduri, pământuri și, bineînțeles, decizia politică), dar e și o înghesuială teribilă de corifei de pe Dâmbovița la coadă de pupat funduri la Bruxelles și, evident, Berlin, după preceptul „n-au ei atâtea funduri pe cât suntem noi gata să pupăm“.

A cam venit vremea să ripostăm

Ilie Şerbănescu (la Cotidianul):

Despre lupta anticolonialistă din România e simplu de vorbit: nu există!

Nu este greu a „inventaria“ acțiunile de luptă ale autorităților de la București împotriva colonialismului la care Bruxelles-ul supune România.

Nu este greu, pentru că această luptă nu există! Lipsește total vreo opoziție față de dispariția economiei naționale și pierderea deciziei naționale. Orice fâs tras pe la Bruxelles este luat la București drept suflu dătător de viață, chiar dacă înseamnă lichidarea ultimei fărâme de valoare identitară românească.

Este nu numai trădare de neam și țară, ci și prostie în sine. Experiența de peste un sfert de veac a demonstrat fără echivoc că cedarea activităților de monopol (utilitățile publice, resursele subsolului, serviciile bancare) către privați, de fapt, străini, este un lucru dramatic, soldându-se doar cu dublarea prețurilor pentru consumatori!

Cu toate acestea, într-o manifestare de întârziere mentală, strategiile din orice minister, sector sau domeniu din România au în frunte privatizarea, ca o obsesie a prostului, ce convine însă stăpânului străin. Contrar cerințelor, reclamate de însăși apartenența la UE, România își distruge în continuare sistematic statul.

Mă minunez şi eu cum de nu vede bizonu' că "ai lui" fac exact invers decât zic

Primul semnal de alarmă serios ar fi trebuit să fie - şi nu doar pentru votanţii de stânga - iniţierea aderării la UE (de către PDSR şi Iliescu, în 1995) şi "negocierea" catastrofală a ei. "Comuniştii" erau de fapt globalişti.


Ilie Şerbănescu, la Cotidianul:

Deresponsabilizarea socială a angajatorului – cel mai mare câştig colonial al capitalului străin

De la aşa-numita „privatizare” a Petrom – de fapt o pestilenţială transferare către un alt stat a proprietăţii resurselor de petrol şi gaze lăsate de Dumnezeu românilor –, care a inaugurat o pagină sinistră în istoria ţării, de desfiinţare a economiei naţionale, de disoluţie şi dezmembrare a statului, de transformare a României într-o colonie la periferia Europei, n-a mai existat o altă măsură care s-o echivaleze pe aceasta în semnificaţii şi implicaţii până ce, în haosul probabil special creat în aceste luni de vară 2017, guvernul zis al României a hotărât să arunce în cârca angajatului întreaga sarcină a contribuţiilor sociale, respectiv pentru pensii, sănătate şi şomaj. În înfruntarea istorică dintre muncă şi capital, specifică tuturor veacurilor de capitalism, transferul plăţii contribuţiilor sociale total în sarcina angajatului marchează întoarcerea la capitalismul primitiv şi aruncarea la gunoi a vălului „modern” de minciuni privitoare la „parteneriatul social” între muncă şi capital pentru prosperitatea generală. Capitalul câştigă astfel decuplarea fără echivocuri de orice responsabilitate socială, decuplare prin care angajatorul devine vătaful cu cravaşă în mână şi angajatul salahorul cu căciula în mână, iar statul dispare pur şi simplu în decor.

Mascarada impozitării profitului trebuie să înceteze!

Microîntreprinderile, care nu reprezintă decât câteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, plătesc ca impozite în contul profiturilor realizate mai mult decât întregul capital străin care deţine circa jumătate din cifra de afaceri şi obţine pe plan real spre 70% din totalul profiturilor.

Ilie Şerbănescu, la Cotidianul:

În contrast cu minciuna din raportările sale financiare (vezi Cotidianul, 3 iulie 2017, Guvernul Tudose – gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!), profitabilitatea capitalului străin în România este nu de 3 ori mai mică, ci de cel puţin 2 ori mai mare (pe unitate de capital) decât cea a capitalului românesc, graţie atuurilor recunoscute și ridicate în slăvi în plan tehnologic, organizaţional şi financiar. Pentru a nu forţa evaluările, să admitem însă o profitabilitate doar de 1,7 ori mai mare (respectiv cea rezultând din faptul că, potrivit statisticilor, capitalul străin realizează jumătate din cifra totală de afaceri utilizând vreo 30% din forţa de muncă angajată în economie în România). Înseamnă că, la o asemenea rată de profitabilitate, capitalul străin obţine de fapt peste 70% din profiturile realizate pe ansamblu în economia din România, respectiv de cel puţin 3 ori mai mult decât raportează.

Cât ajung să plătească, în realitate, capitalul străin şi cel românesc din ceea ce s-ar cuveni să plătească în contul impozitului pe profit? Din date oficiale ale Ministerului de Finanţe privind evaziunea fiscală, aflăm că rata efectivă de colectare din impozitul pe profit este de 20-21%, restul de 80% constituind evaziune. Mai precis, profituri făcute „pierdute“.

Momentul adevărului. Existenţa şi dimensiunea jafului cu acte a ajuns subiectul zilei.

Profiturile nete raportate de firmele cu capital străin din România în 2015, an de consolidare pe piață și de creștere a cifrei lor de afaceri cu 8%, reprezintă doar 2 miliarde euro (6 miliarde euro profituri brute și 4 miliarde euro pierderi!) Hai că-i tare! Deci toată floarea cea vestită a întregului Apus, nu numai chemată, dar și primită aici cu surle și trâmbițe, își pierde timpul pe la noi pentru un mizilic de două miliarde euro! Cred că au costat mai mult sulurile de hârtie higienică folosite spre pregătirea fundurilor pentru pupăturile românești de bun venit. Aiureala acestei cifre – nu cumva inventată, ci prezentată de statisticile financiare – nu doar că sfidează bunul-simț, dar contrazice cântările la adresa minunatului capital occidental. 

Ilie Şerbănescu, la Cotidianul:

Guvernul Tudose, gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!

Guvernul Tudose uimește pur și simplu, sugerând – deocamdată doar sugerând, pentru că nu se știe ce va face concret până la urmă – că ar fi gata să se lupte cu probabil cea mai gogonată dintre anomaliile, minciunile și diversiunile colonialiste din România devenită anexă de tip bananier a capitalului vestic: anume idioțenia aruncată în spațiul public, cu concursul statisticilor, şi care sfidează bunul-simț, cum că subalternul capital autohton, ăla care pune pingele în economia din România, ar fi mai performant decât capitalul vestic de pe aici, nu numai dominant, dar și deținător al tuturor punctelor și pârghiilor strategice și deci al deciziei economice și, prin implicație, politice! De nu se mai înțelege nu doar de ce ne mai închinăm la el, spunând chiar că nu se poate fără el, dar și de ce își mai pierde acesta timpul prin România!

"Buclă temporală"

Clipul este din iunie 2010, "situaţiunea" a rămas aceeaşi. Camuflată cu circoteca "luptei" dintre două facţiuni europeiste (PnL/PDL vs PSD-ALDE) şi cu a treia (UDMR) pe post de balama.

Statul, vinovatul de serviciu

Dacă statul este atât de prost, cel mai prost administrator după propria lor expresie, de ce colonialiştii diversionişti se mai plâng de evaziunea fiscală, pentru că aceasta nu înseamnă altceva decât că banul rămâne la privat, care este cel mai bun gestionar, în loc să se ducă la stat, cel mai prost gestionar! Ar trebui dimpotrivă să ridice în slăvi evaziunea fiscală! Pregătindu-se totuşi să dea un răspuns la întrebarea de ce nu există dezvoltare de la sine prin evaziunea fiscală.

Ilie Şerbănescu (la Cotidianul):

Eforturile, de altfel firave, ale actualei guvernări de recuperare a rolului statului sunt inutile, pentru că, potrivit preceptelor propovăduite pe la Washington şi Bruxelles, neaplicate câtuşi de puţin pe la faţa locului, dar pentru implementarea cărora pe la periferii se fac presiuni uriaşe, statul este de vină de tot ceea ce se întâmplă rău în economie. Statul, adică singurul care ar putea opune vreo rezistenţă pe la periferii în faţa expansiunii transnaţionalelor din centru, căci capitalul privat autohton, aflat la început şi fără resurse, este lipsit de orice putinţă. De aceea, statul de la periferii trebuie să fie împins într-o permanentă defensivă, iar culpabilizarea lui este instrumentul cel mai eficace. Deşi îşi conştientizează statutul, capitalul privat autohton de la periferii joacă invers decât ar trebui şi îşi agravează situaţia. Ocolit de autorităţile locale pentru vreun sprijin în clar şi consistent, capitalul privat autohton cântă şi el pe aceeaşi strună a vinovăţiei statului, deşi acesta din urmă ar fi singurul său potenţial aliat, mulţumindu-se mereu mai pregnant cu postura de culegător de fărâmituri căzute de la gura capitalului străin.

Ultimul populist: Dragnea

Într-o țară colonială – precum România –, unde nimic important nu se mai află în posesia autohtonilor, tot ce este strategic aparținând capitalului străin, populismul trebuie strivit cu cizma, pentru că, fără să vrea, atentează, prin însăși creșterea salariilor derizorii, la miza de fond pentru capitalul străin: salariul mic, de tip colonial, pe care se bazează de fapt jefuirea țării, aservirea românilor, distrugerea națiunii.

Ilie Şerbănescu (Cotidianul):

Este lesne observabil, la o privire oricât de sumară, că imediat cum o forță politică reușește să pună în pericol sau chiar numai în discuție establishment-ul politic în oricare din țările-nucleu ale Occidentului de azi, ajunge să fie taxată, automat aproape, drept „populistă“.

Indiferent dacă forța politică născândă ori în ascensiune vine din zona de stânga sau din zona de dreapta! Ca în Caragiale: am, n-am treabă, pe la 12 trecute fix… dă-i cu „populiștii“! Adică răii sau, mai precis, cei care aparent promit binele, dar aduc răul! Așa sunt făcuți populiști cei de la Alternativa pentru Germania, cei de la Frontul Național al dnei Le Pen în Franța, cei de la Mișcarea 5 Stele în Italia, suitele de ecologiști de colo și colo, extremiștii de stânga, dar și extremiștii de dreapta, mă rog, tot ceea ce se consideră că atentează practic sau doar mental la regulile globalizării, aservirii transnaționale și lichidării identității națiunilor. Până și marele bogătaș Donald Trump a fost vituperat ca populist pentru că a îndrăznit nu numai să ajungă președinte al SUA, dar și să proslăvească locurile de muncă din America și, ce să vezi?!, clasa mijlocie. S-a atins performanța ca, dacă ai pe cineva de țintuit ca într-un insectar, îl faci „populist“, pentru că așa își înțeapă de moarte adversarii cancelarul Merkel, miliardarul Soros, bancherul euro Draghi sau CEO-ul Google. Doamne ferește dacă vreo forță politică vrea să dea prioritate creării de locuri de muncă sau, și mai rău, să ma ia ceva prin Europa din atributele conferite anterior, la presiuni sau neglijențe, unor structuri transnaționale ori suprastatale, precum nefericirea numită Komisariatul de la Bruxelles!