07 octombrie 2018
Unii dintre noi "vor să aibă dreptate" conformându-se tendinţei generale. Cea de neparticipare şi nu cea pro-normalitate!
Iniţiatorii referendumului pro familia normală demască impostura politicienilor, care doar simulează sprijinul pentru normalitate (şi în general, pentru interesele naţionale). La acest moment nu mai cred că va fi validat referendumul: 15,21% prezenţă până la ora 16, iar pentru validare ar mai trebui încă pe atât în ultimele cinci ore, practic imposibil. Probabil că la viitorul referendum (constituţional) va fi şi tema familiei, dar dacă vine la pachet cu regionalizarea şi cu alte porcării, voi boicota la fel ca în 2003. Când s-a falsificat cifra de participare (ca să se îndeplinească cvorumul de validare, atunci de 50%) fiindcă "trebuiau" adăugate prevederi constituţionale compatibile cu viitorul statut de stat-membru al UE. Atunci s-a prelungit termenul de vot de pe o zi pe alta (rapid, OUG->Monitorul Oficial, pac-pac!) şi urla toată mass-media "veniţi la vot!". Au venit cam 39% spre 42% (după diverse surse), furtul a fost oficializat la CCR cu "55,7%" şi partidele au tăcut după ce au mimat pentru foarte scurt timp indignarea şi protestul. Acum avem în listele electorale cu aproape un milion de votanţi mai mult (!) faţă de 2003 şi tot două zile de referendum. Tot două zile dar pe fond de boicot semioficial, ca să se inducă în public "inutilitatea participării": văzând prezenţa incredibil de mică din prima zi, bizonu' să se identifice mai degrabă cu "majoritatea" non participantă decât cu majoritatea pro normalitate din care face parte în mod organic. Şi care rămâne deocamdată o majoritate "neomologată", lăsând loc unor manevre ticăloase care nu vor întârzia să se manifeste, unele chiar pretinzând a acţiona "în numele majorităţii".
Comitetul de Inițiativă pentru promovarea propunerii legislative a cetățenilor privind revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituția României, analizând datele existente până la acest moment pentru fiecare județ, precum și informațiile comunicate de cetățenii implicați în susținerea acestui demers, semnalăm evidența dovedită a faptului că ne aflăm în fața unui boicot generalizat al tuturor partidelor politice care au votat în Parlament legea de revizuire a Constituției României, ce face obiectul prezentului Referendum.
Pentru toți cei care au afirmat în mod fals, într-o campanie de dezinformare fără precedent de la Revoluția din 1989, că acest Referendum este al Partidului Social Democrat și al liderului său, Liviu Dragnea, devine acum evidentă, prin boicotul realizat la nivelul întregii țări de către PSD, falsitatea acestor afirmații. Acesta este dovedit și prin maniera superficială și neprofesionistă în care Referendumul a fost organizat, astfel încât nici măcar date elementare privitoare la obiectul referendumului nu au fost comunicate publicului românesc.
Trebuie să înțelegem că ne aflăm în situația în care toate îndemnurile la vot ale bisericilor și cultelor creștine din România sunt boicotate de partidele politice, în ciuda declarațiilor oficiale ale liderilor politici ale acestora. Campania masivă de dezinformare a întregului corp electoral român este dusă și astăzi, prin vectori politici, administrativi și mediatici, aflați sub influența partidelor politice.
Atragem atenția partidelor politice că cetățenii români sunt primii care au înțeles acest boicot politic, transmițându-ne efectele sale din fiecare județ din țară, fiind evidentă pentru toată lumea falsitatea declarațiilor publice ale liderilor în raport cu modul în care partidele au acționat în realitate.
Facem un ultim apel să înceteze imediat acest boicot politic generalizat la nivelul întregii țări, pentru că el este îndreptat direct și în primul rând împotriva creștinilor din România.
Etichete:
ALDE
,
apel
,
boicot
,
de referinţă
,
democraţia 30% în acţiune
,
familie
,
impostură
,
LGBT
,
Partidul Băsesc
,
PnL
,
propagandă
,
protest
,
PSD
,
referendum
,
UDMR
,
USR
,
verde-n faţă
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."
Postări populare:
-
Şi nimeni (dintre politicieni) nu protestează; ba-l şi văd înregistrat "legal". De ce nu se face o razie la această oficină separ...
-
Revista AGERO Psiholog - Cercetător drd. Gabriel Ungureanu „Ploaia care va veni le va potopi pe toate, Să încercăm să facem noi...
-
NEW.EURO-MED.DK : East-west theatre II T he following shows how the NWO actors play a deceptive game to delude us into their Lucifer...
-
Parlamentul European a votat Rezoluția referitoare la combaterea homofobiei în Europa (2012/2657(RSP)) , printre ai cărei raportori (in...
-
cine "nu are răbdare", poate citi textul din clip aici Mircea Hamza: Pentru uituicii, care au un interes: Turnătoriile la Se...
-
- Băse - Soros - niku_elektriku - Alina Mungiu-Pippidi - Mr. Blogary - Theophyle - sunt un impertinent (n'aşa ? ;-) ...
-
All the pawns are being slowly taken out and moved into attack position WhatDoesItMean.Com : By: Sorcha Faal, and as reported to her We...
-
Fiți optimiști ! Urmează noi și noi dezastre. Națiunea Globalizarea forțată pe fondul regionalizării teritoriale a găsit România total...
-
La întâlnirea cu Herman van Rompuy, Traian Băsescu a declarat : "Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată ...
-
Poate ne-am învârtit în loc, cine ştie ? Poate suntem la teatru şi ne joci din frânghie (Morometzii - "În luptă cu puterea" ...
21 de comentarii :
"Conformiştii neparticipanţi dar pro-familie" (ştiu... sună aproape a oximoron!) sunt precum iedul cel politicos ascuns sub copaie, din "Capra cu trei iezi". Care-i urează lupului ce tocmai strănutase "Să-ţi fie de bine, nănaşule!". Îşi deconspiră astfel poziţia, pecetluindu-şi soarta prin "inadecvare", tratând ticăloşia cu prostia cumsecădeniei.
Am înțeles: clasa politica e de vina. Aceea care a dat românilor posibilitatea de a decide, la solicitarea lor şi primind castane pentru asta de la Bruxelles. Eu am mai scris că România trebuie privită ca un proiect încheiat, dacă nu eşuat. Românii nu au meritat nicicând țara pe care o au şi s-au dovedit sub nivelul clasei politice pe care o disprețuiesc atâta. Ei nu vor suveranitate, proiectul lor e să fie slugi.
Ce mă deranjează nu e atât rezultatul. Până la urmă, progresismul este şi el o opțiune.
Dar românii nu sunt nici progresişti, nici conservatori. Ei nu sunt nimic, românul mediu e o slugă amorală cu un singur ideal - să aibă stăpâni buni (şi crede că Occidentul e un astfel de stăpân).
Românul mediu e mâncător de găozari pe pâine. Ca şi de ruşi, ca şi de unguri.
Dar numai online sau când e vorba să hărțuiască. Ferească Dumnezeu de vreo ciocnire fie şi cu Transnistria, dacă mâncătorii de gay pe pâine nu s-au obosit să iasă la un vot, mâncătorii de ruşi pe pâine or să meargă la război?
Politicienii şi statisticienii trebuie să înțeleagă că între ce latră românul şi ce face el e distanță mare.
Sondajele au dat ca sigură validarea referendumului. Ce nu s-a luat în calcul e că românul minte când răspunde la întrebări.
Chiar şi un politician "cu şcoala vieții" ca Dragnea a fost luat pe nepregătite de diferența enormă dintre starea de isterie homofobă manifestată verbal şi acțiunile reale ale românilor.
Un singur lucru rămâne acum, pentru ca românii să primească ce-au votat: legalizarea căsătoriei gay, consecința firească a rezultatului consultării populare.
Îmi dau seama cât l-am nedreptățit pe Patapievici. Avea dreptate.
Ce cumsecădenie, să fim serioşi! Într-o țară în care toată lumea face spume când aude de gay, vin la referendum 20% sau câți or ieşi în final. Cumsecădenie era dacă aveau poziții progresiste, gen lasă-i şi pe ei să trăiască cum vor. Dar n-au! Dacă vorbeşti cu români despre gay, cred că 90% fac spume când aud de ei. Impostură şi ipocrizie în masă, nu cumsecădenie.
Mda. "A dat posibilitatea", recunoscând un drept prevăzut legal şi plimbându-l timp de trei ani până ce-a catadicsit să-i dea curs.
Societatea este destructurată (permanent?). Totuşi nu cred că s-a votat "pentru" "căsătoria" gay, ci insuficient contra ei (tehnic, cei care n-au venit "e morţi").
Am zis "cumsecădenie", mai potrivit ar fi fost "tembelism".
Păi avem azi dovada că trebuia să se aştepte vreo 30 de ani, nu 3. Nu e tembelism, e infamie. Să înjuri poponarii cu orice ocazie şi să nu te duci la referendum. Dacă nu exista această fațadă homofobă, nu aş fi fost atât de revoltat. Dar la noi totul e fațadă.
Strict legal, populația (că popor nu e) a respins familia naturală şi monogamă.
Moral, se impune să i se dea populației ce a nu a respins.
La referendum, cine stă acasă votează NU, deci S-A VOTAT.
E clar că românii nu-s nici aşa de evlaviosi cum se crede, nici aşa de ... straight.
Plus că indicațiile de la ambasade sunt tratate mult mai serios decât ce spune popa.
Nu sunt de acord că "s-a votat NU". Doar s-a votat insuficient DA/pentru.
De acord cu concluzia din final, "masele" au sesizat că de fapt partidele nu vor, şi-atunci slugile au rânjit tâmp şi-au găsit motive să nu iasă din casă.
Nu "masele", ci slugile (adică, total electorat minus participanţi referendum).
Participanţii - mulţi dintre ei - au sesizat, de asemenea, că partidele nu vor. Însă au mers la vot malgré cela.
S-a ajuns la situația şocantă ca populația să fie mai slugarnică decât partidele.
NU EXISTĂ PARTIDELE NU VOR.
Aşa-zisului popor i s-a supus spre aprobare prin referendum un proiect de lege pentru modificarea Constituției.
Poporul l-a respins prin boicot.
Deci, dacă referendumul era valid şi majoritatea vota DA, proiectul era APROBAT şi modificarea constituțională intra în vigoare. Partidele nu mai interveneau.
Partidele au vrut, mai puțin USR. Până şi Băsescu şi Sică Mandolină au votat.
Populația n-a vrut. Cei care au stat acasă azi au fost mai prejos decât Băsescu şi Sică Mandolină.
Păi asta înseamnă 80% din electorat, adică ... masele.
Dacă eu vreau ceva cu adevărat, fac un mic inventar cu cam cine ar fi contra şi care ar fi consecinţele dacă "aş supăra insistând". Pâi dacă îmi iese că acţionând conform intenţiei mele mi-aş câştiga respectul unora care "oscilau" sau al unora de care voi avea nevoie la un moment dat, şi latră inamicii declaraţi sau până-acum-doar-prezumaţi, mi-e foarte clar că trebuie să nu mă opresc ci să continui cu toată viteza înainte.
Dacă partidele nu aplică acelaşi "algoritm" sau doar parţial, vrând "să nu se supere nimeni", atunci şi-i pun pe toţi în cap.
Tehnic, 69.9% deja n-ar mai fi "mase" (dacă s-ar valida cu 30,1%).
Partidele nu aveau nicio obligație să facă propagandă pentru o inițiativă cetățenească. Nici nu cred că s-a gândit cineva că e nevoie de propagandă, la câtă homofobie pare a fi în țară (dar evident nu e reală, latrăturile homofobe vin probabil din faptul că mulți simt că au ceva de demonstrat). Cum, poporul ales, cuviosul neam românesc are nevoie de propagandă politică pentru familia naturală şi monogamă?
Iar în week-endul referendumului, nici nu era voie să se facă propagandă (Dragnea e pățit şi tot cu un referendum).
Pâi de ce să vorbim de "obligaţii", şi nu de valori asumate? Că cică şi-ar fi asumat, cel puţin iniţial, când cu protocolul încheiat cu CpF. Trebuiau să aprobe campanie cu tot ce presupune asta, inclusiv costuri: acum vin altele, mult mai neplăcute. Plus apariţia neîncrederii din partea propriilor votanţi, care-i văd că doar susţin ceva cu juma' de gură, şi-n rest nimic sau contra.
Cand vrei sa invingi un adversar numeros dar fara strategie de lupta il atragi intr-o lupta decisiva si il anihilezi.Asta au facut Stapanii cu majoritatea traditionala a Romaniei.Eu cred ca si prin CpF sunt unii care acum isi rad in barba.Crezi ca ar fi permis clasa asta politica infestata de sodomiti desfasurarea unui referendum daca nu erau siguri de esecul lui?Sa nu uitam ca baietii au statistici in timp real si avem cel mai numeros aparat represiv din Europa cu exceptia Rusiei.Cred ca in sfarsit pot sa ne dea lovitura finala.Si pana la urma prin pasivitatea noastra chiar o meritam.
Păi de ce trebuia să-şi asume valorile clasa asta politică imorală, coruptă, etc. şi nu poporul creştin şi virtuos să afirme valorile pe care cică le-ar avea (le are pe naiba, doar le latră).
@Anonim:
Nu cred că demersul CpF ar fi fost "regizat", or fi unii "cu treabă" pe-acolo dar este evident că referendumul a deranjat multe fotolii. Am intrat la bănuieli după ce am văzut că deşi s-au aprobat două zile nu s-a aprobat şi campanie, ca să existe fiasco-ul primei zile cu 5,72%.
@Gabriel:
Pâi... "clasa" chiar şi le-a asumat, fie şi indirect, semnând. Acu' doar nu eram io să cred că Secţia PPE România ("PnL") sau PSD cu şef Ponta le-ar fi şi urmat. Am avut oarecari iluzii cu PS"Dragnea" până ce-am auzit-o pe Tută la Bruxel ca "PSD/guvernul nu va face campanie".
Nici nu era nevoie să şi le asume ei, ci poporul evlavios.
Nu stiu cine e Dan Diaconu, am nimerit intimplator peste comentariul lui (era citat in alta parte), insa mi se pare ca omul stie despre ce vorbeste si ca are multa dreptate in ce zice:
http://trenduri.blogspot.com/2018/10/la-cald.html
=== JABBER ===
Nici eu nu ştiu. L-am pus la blogroll, "Trenduri economice". Am avut cândva o dispută cu el aici pe blog, acum nişte ani (2012? 2013?), când încă treceam-deşi-nu-(prea)-mai-eram "băsist" şi preluasem un articol de-al lui. Mi-a cerut ultimativ să-l şterg, ceea ce am şi făcut, bombănind agresiv ("semi-înjurătură").
Nu, nu mai eram băsist deja. :)
@ Gabriel
Sint de acord cu FIECARE CUVINTEL SCRIS DE DVS.
Romania actuala(si POPULATIA traitoare pe teritoriul cu acelasi nume) este complet esuata si pe punctul de a plonja in haul disparitiei din istorie !
Conditiile pentru aceasta disparitie au fost cladite cu osirdie si mare savantlic de cei care vor disparitia celui de-al treilea stat trianonic.
Aproape ca se va produce in ''an centenar'' !
Poate va fi mai bine, mai ales ca unii ''romani'' au mai decis ceva, chiar si fara referendum: separarea ''pasnica'' a unei provincii de sub ''jugul comun al altor provincii'' !!!
Oricine intentioneaza sa ma contrazica sa se intrebe si sa-si raspunda daca, fara contributia majora a romanilor, DIN TOATE PROVINCIILE, ar fost posibila distrugerea COMPLETA a ceea ce aveam in 1989.
Pot paria ca, in curind, portul Constanta va intra in posesia Olandei sau a cine stie carui ''mostenitor'' occidental !!!
Amin !
@Gabriel
https://www.activenews.ro/stiri/Vasile-Banescu-despre-depunerea-in-Parlament-a-proiectului-de-lege-privind-parteneriatul-civil-Reprezinta-primul-pas-catre-legalizarea-casatoriilor-intre-persoane-de-acelasi-sex-152996
Ceea ce era de demonstrat !!!
Trimiteți un comentariu