Popoarele de servitori

N-au arme și n-au luptători

(Horia Stoicanu, "Bitter")

© my angry rants

30 decembrie 2012

Decembrie '89 - Gruparea Iliescu-Militaru-Brucan

Scenariul grupării Iliescu din decembrie 89 prevedea și o posibilă intervenţie militară sovietică

Scenariul făcut de gruparea Iliescu-Militaru-Brucan pentru lovitura de stat din decembrie 1989 presupunea şi o posibilă intervenţie militară sovietică. Asta în cazul în care Securitatea l-ar fi susţinut pe Nicolae Ceauşescu şi ar fi ripostat. Planul complotiştilor kgb-işti, care, conform mărturiilor şi dovezilor adunate de-a lungul anilor, au beneficiat de sprijin logistic din partea sovieticilor, atât pe partea de război electronic, cât şi pe partea de diversiune tip gherilă, nu putea fi valabil decât dacă Securitatea era adversarul celor pregătiţi să-l înlocuiască pe Ceauşescu. Numai că şeful Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad, şi-a dat seama ca sfârşitul epocii Ceauşescu este doar o chestiune de luni sau chiar săptămâni de zile şi a decis să nu se implice în apărarea cu orice preţ a dictatorului şi a regimului său. El a dat ordine clare în acest sens, cerând subalternilor să nu folosească armamentul din dotare ci să se rezume doar la misiuni informative. Atât înainte de 22 decembrie 1989, cât şi după. Mai mult, Iulian Vlad i-a cerut, chiar, lui Milea, în în dimineaţa lui 22 decembrie, să-l aresteze pe Ceauşescu. „Vasile, hai să-i arestăm pe ăştia!", i-a şoptit Iulian Vlad, lui Vasile Milea, după ce ministrul apărării, ieşind de la Ceauşescu, care tocmai îl ameninţase cu plutonul de execuţie, s-a intersectat cu şeful D.S.S. în faţa cabinetului 1. „E prea târziu, eu am ieşit din joc. Nu mai am nicio şansă!" - i-ar fi răspuns Milea, cu o oră înainte de a se sinucide.

Deşi prima parte a planului a fost aplicată cu succes la Timişoara, prin folosirea diversioniştilor care au incitat populaţia şi autorităţile prin spargerea geamurilor unor magazine din oraş şi provocarea militarilor din dispozitive, după 22 decembrie n-ar fi trebuit să mai moară nimeni pe străzile marilor oraşe. Atât capii armatei, cât şi ai Securităţii acceptaseră schimbarea şi nu mai rămăsese decât o singură problemă: cine preia conducerea ţării. Deşi Iliescu era cel pregătit de sovietici, mai existau candidaţi în jurul cărora se creaseră nuclee de susţinători: Ilie Verdeţ, Constantin Dăscălescu, chiar şi Dumitru Mazilu care avea deja, pregătită, o platformă-program pentru înlocuitorul P.C.R.. Pentru ca gruparea Iliescu să fie cea acceptată de populaţie, planul început la Timişoara a fost aplicat şi la Bucureşti, lansându-se diversiunea „terorişti-securişti", care n-a reprezentat, de fapt, decât declanşarea unui război carnagiu pe străzile Capitalei, dar şi al altor oraşe din ţară, după înarmarea iresponsabilă a civililor şi trimiterea lor la vânătoare de „terorişti". Sigur, nimeni n-a putut să arate vreodată vreun terorist viu sau mort. Cei vii s-a dovedit că nu erau terorişti, iar cei morţi aşijderea. Cei care au tras, adică civilii „revoluţionari", cred şi azi că s-au luptat cu teroriştii, iar unii dintre ei încă se mai laudă cum au împuşcat ei „terorişti". Dacă cineva ar verifica declaraţiile lor ar avea surpriza să constate că victimele cu care se laudă n-au fost decât alţi civili, sau militari ai armatei române, mai puţin norocoşi decât ei. Numai că procurorii Parchetului Militar n-au fost interesaţi în a-i căuta şi pedepsi pe cei care au apăsat pe trăgaci, ci pe aceia care au dat ordinele. Până în 22 decembrie 1989 au fost ucişi 162 de oameni şi răniţi 1.529, ca urmare a represiunii coordonate de comandamentul de la Timişoara şi, ulterior din Bucureşti şi alte oraşe (Cluj şi Tg. Mureş). După 22 decembrie, numărul morţilor a crescut de aproape şase ori, ajungând la 942, iar numărul răniţilor a fost de 2.245 persoane. Dacă până pe 22 decembrie vinovăţiile sunt clare şi dovedite, după această dată Parchetul n-a avut puterea de a-i inculpa pe principalii vinovaţi, în frunte cu Ion Iliescu.

Intrarea trupelor sovietice în Bucureşti ar fi putut repeta fenomenul Praga-1968

Se ştie că motivul pentru care au existat atâtea victime a fost înarmarea civililor chemaţi să apere, chipurile, „revoluţia", în realitate însă chemaţi să acopere, prin războiul de gherilă declanşat pe străzi şi, deci, teroarea instaurată, preluarea puterii de către gruparea Iliescu, cea care coordona, de fapt, această diversiune declanşată la nivelul întregii ţări. Există mărturii că înarmarea populaţiei s-a făcut la ordinul lui Ion Iliescu, deşi el n-avea niciun drept să dea astfel de ordine. O să prezentam o astfel de mărturie, care aparţine unui maior din cadrul UM 0673 ce aparţinea Ministerului de Interne, Mihai Ciocodei. După ce „revoluţionarii" au fost înarmaţi şi au început să se împuşte între ei, Iliescu a trecut la faza următoare a scenariului, anume chemarea gărzilor de la Kremlin care să-i asigure protecţia în cazul în care „securiştii care trag din orice poziţii" - cum i-a numit el pe teroriştii imaginari - l-ar împiedica să-şi menţină poziţia pe care reuşise să o dobândească. Aşa se face că, pe 23 decembrie, el a cerut sprijin militar din partea Moscovei. O astfel de cerere nu poate fi percepută altfel decât ca pe un act suprem de trădare în condiţiile în care se creaseră premisele ocupării ţării de către trupele sovietice. Cel care s-a opus acestei cereri a lui Iliescu, şi care avea să fie pedepsit pentru asta, a fost şeful Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Ştefan Guşă. El a fost singurul militar cu putere de decizie din fruntea armatei care a înţeles că în condiţiile în care trupele erau dislocate şi împrăştiate în sute de dispozitive de pe teritoriul întregii ţări, nu puteau respinge o eventuală invazie de tipul celei din Praga anului 1968. Prin urmare, după ce a aflat că s-a cerut intervenţia ruşilor, generalul Guşă a vorbit atât cu reprezentanţii ruşi, dar şi unguri, din cadrul Tratatului de la Varşovia, precum şi cu cei de la Moscova, cărora le-a spus că Armata Română nu are nevoie de sprijin extern. El a preîntâmpinat astfel o posibilă „descălecare" a ruşilor la Bucureşti, chiar dacă reprezentanţii lor preluaseră puterea în stat. Mai mult, pentru a opri carnagiul care se declanşeze pe străzi, cunoscând ce înseamnă să înarmezi la întâmplare civili cu armament şi muniţie de război, el a solicitat C.F.S.N., pe 24 decembrie, să ceară populaţiei să stea în locuinţe şi să evite ieşirea pe străzi pentru a permite militarilor să reinstaureze ordinea. Cererea sa a fost, desigur, prezentată de gruparea Iliescu, care era interesată ca oamenii să iasă pe străzi pentru a justifica şi amplifica fenomenul terorist, drept o încercare de preluare a puterii. Asasinatul în masă declanşat de gruparea Iliescu în seara de 22 decembrie 1989, a fost finalizat, oficial, pe 25 decembrie, prin asasinarea celor doi Ceauşeşti.

Înainte de a muri, generalul Guşă a declarat că s-a îmbolnăvit după ce a băut o cafea în „noaptea generalilor" din 22/23 decembrie 1989

Consolidată la umbra terorii, gruparea Iliescu avea să câştige astfel puterea şi să-şi elimine posibilii adversari. De aici încolo, nu mai era nevoie de trupele ruseşti. Caschetele sovietice se aflau deja la General Ştefan GuşăCotroceni şi la vârful Ministerului Apărării Naţionale. Generalul Guşă, cel care s-a opus intervenţiei sovietice a fost rapid înlăturat din fruntea M.St.M. şi trimis la comanda diviziei din Buzău unde a rămas până când a fost doborât de cancer. O boală despre care el însuşi a afirmat că a debutat în noaptea de 22 decembrie 1989, după ce a băut o cafea. Întrebat de jurnalistul militar col. George Vasile, dacă ştie de unde i se trage cancerul osos de care suferea, el a răspuns: „Poate, dar nu sunt sigur, de la acea cafea (cafeaua băută în noaptea de 22/23 decembrie 1989). După ce am băut-o m-am simţit tot mai rău. Pe 30 decembrie 1989, seara, m-am întâlnit cu ai mei la Predeal şi nu mă mai recunoşteau. Am ieşit anul trecut din spital. Am minţit că mă simt bine şi am plecat în aplicaţie. Dar mi-a fost tot mai rău. Am fost o săptămână, pentru investigaţii, la o clinică din Paris. Mi-au sosit analizele de la Viena. Dumnezeule, cu ce am greşit?" se întreba generalul Guşă cu puţin timp înainte să moară. Dacă şi cu ce a greşit generalul Guşă rezultă destul de clar din propria sa mărturie făcută, la sfârşitul lui 1993, în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, conduse de Valentin Gabrielescu. Ea va fi însoţită şi de declaraţia fostului şef al Comandamentului Infanteriei şi tancurilor, general colonelul Ion Hortopan, care confirmă telefonul dat din biroul ministrului apărării, chiar dacă e confuz cu privire la cei care au participat la această acţiune. Astăzi, atât cei doi generali, cât şi senatorul Gabrielescu, sunt morţi. Au rămas însă mărturiile lor. Prezentăm declaraţia lui Mihai Ciocodei, conform cărei Ion Iliescu a ordonat, în noaptea de 22 decembrie 1989, înarmarea civililor.

I. Mihai Ciocodei
Ministerul de Interne
Maior Ciocodei Mihai din UM 0673 Bucureşti
ianuarie 1990

Domnului colonel Grofu Florian
Raportez:
În ziua de 22.12.1989, la apelul televizat al Frontului Salvării Naţionale, m-am deplasat la sediul Televiziunii Române, unde m-am prezentat membrilor Consiliului Frontului. Împreună cu cpt. Ing. Georgescu de la Academia Militară, am însoţit un car de reportaj la fostul sediu al C.C. al P.C.R. şi la revenire al Televiziuine am primit din nou misiunea de a însoţi un redactor (Mihai Tatulici) în acelaşi loc, cu care am şi revenit la sediu. Revenind în încăperea în care-şi desfăşura activitatea Consiliul Frontului, s-a pus problema organizării apărării sediului şi faptul că armata nu intrase în dispozitiv, iar revoluţionarii organizaţi în pichete nu sunt înarmaţi. Am spus că este o subunitate în apropiere, care dispune de armament. Mi s-a cerut să mă deplasez acolo şi să solicit armamentul şi muniţia respectivă, pe care să le aduc la televiziune. Pentru a mă deplasa, dl. Petre Constantin, director general la Televiziunea Română, mi-a pus la dispoziţie un autostation Dacia 1310, cu şoferul Vâlcu. M-am deplasat la Autobaza Porumbaru, unde am discutat cu dispecerul de serviciu, m.m. Ciobanu Ilie; acesta mi-a spus că nu mă poate ajuta, dar să discut cu col. Stănescu Ioan, şeful biroului. În convorbirea telefonică, iniţial acesta nu a fost de acord. Sosind gestionarul armamentului şi muniţiilor, m.m. Tătaru Ionel, am discutat şi cu acesta, în ultimă instanţă fiind de acord cu punerea la dispoziţie a armamentului şi muniţiei existente, pe bază de proces verbal.

Dl. Iliescu a cerut să distribui arme şi să apărăm televiziunea

După întocmirea documentelor(un exemplar a rămas la gestionar, iar alt exemplar l-am luat pentru a avea evidenţa asupra existentului şi pentru justificarea folosirii), am telefonat la Televiziune, unde am discutat cu cpt. Ing. Georgescu şi dl. Opaiţ, care mi-au spus că va veni să mă însoţească cu o maşină cpt. Ing. Georgescu. Sosind la Televiziune cu armamentul şi muniţia respectivă: 50 pistoale calibrul 7,65 mm, 9 pistoale mitralieră cu cu baioneta respectivă, 1200 cartuşe pistol calibru 7,65 mm şi 135 cartuşe calibrul 7,62 mm, împreună cu şoferul, cpt. Georgescu, cpt. Mistea Ilie şi cei doi militari în termen care m-au însoţit, le-am transportat la etajul 11, unde, între sala de consiliu şi biroul directorului general al televiziunii, se afla o încăpere mică. Împreună cu cei doi militari în termen am introdus cartuşe în cele 100 încărcătoare de pistol, pe care apoi le-am păstrat într-o ladă închisă.

Raportez că toate aceste evenimente s-au desfăşurat într-o tensiune permanentă şi într-o succesiune foarte rapidă, încât în aceste condiţii nu pot încadra în timp fiecare acţiune. După ce am încheiat de pregătit încărcătoarele, la ordinul d-lui general-col. Hortopan, am distribuit un pistol şi un pistol mitralieră cu muniţie pentru doi ofiţeri de la M.Ap.N. care urmau să-l escorteze pe Nicu Ceauşescu. La puţin timp după aceea, s-a lansat primul atac asupra televiziunii. În acel moment, dl. Iliescu a cerut să distribui arme şi să apărăm televiziunea.

Raportez că în prima perioadă am înmânat armamentul pe bază de semnătură. La un moment dat s-a intensificat focul asupra televiziunii, aceasta fiind atacată şi de elicoptere; stingându-se lumina, o perioadă nu am mai distribuit şi în continuare, până în jurul orei 1.00, am distribuit pe baza unor acte de identitate (buletin, livret militar, legitimaţie de serviciu etc.) pe care - subliniez - nu le-am putut verifica din lipsa luminii. Dimineaţa, în jurul orei 3,00, s-a lansat zvonul că se duc lupte în interiorul clădirii, la etajele I, II şi III. În acel moment, am luat un pistol şi muniţie şi am coborât la etajul III şi în continuare la etajul II, respectiv la I, unde am putut constata că informaţia era falsă, probabil pentru a crea panică. Am rămas, în continuare, la etajul I, unde am organizat dispozitivul de apărare, solicitând apărătorilor să deschidă foc ordonat, lovitură cu lovitură şi numai asupra persoanelor vizibile şi care acţionează vădit împotriva noastră, invocând atât necesitatea protejării populaţiei din zonă, a cetăţenilor care au venit în sprijin, cât şi a locuinţelor în care se ascundeau teroriştii. După revenirea la etajul al XI-lea, am primit alte sarcini legate de paza şi apărarea obiectivului, neavând timp pentru inventarierea armamentului şi muniţiei rămase.

Începând cu 23 decembrie, pe măsură ce soseau efective de militari ai armatei, precum şi din fostele trupe de securitate, am acţionat cu maior Văţă Florin, actualmente la poliţia din Sibiu, pentru scoaterea civililor din televiziune şi recuperarea armamentului. Ca urmare a discuţiilor purtate cu domnii Petre Roman şi Ovidiu Tocaciu, membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a fost elaborat şi difuzat comunicatul privind obligativitatea tuturor persoanelor de a preda armamentul pe care-l aveau asupra lor. Pe 25 decembrie am început inventarierea armamentului şi muniţiei existente, după cere le-am mutat într-un birou închis, asigurând şi paza acestuia, prilej cu care am întocmit şi evidenţa cu tot materialul prezentat. Pe 31 decembrie 1989 am primit ordin de la col. Oană Marin, comandant al forţelor ce asigurau paza televiziunii, să mă prezint la unitate. Am predat tot armamentul şi muniţia existente sg.maj. Bahrin Viorel, din cadrul UM 01210 Bucureşti.

Pe 02 ianuarie 1990 am fost chemat la ordin la domnul general colonel Mihai Chiţac, ministru de interne, căruia i-am raportat în legătură cu armamentul şi muniţia ridicate de la autobaza Porumbaru, distribuite şi folosite pentru apărarea Televiziunii Române începând cu 22 decembrie 1989. A fost prezent şi dl. general-colonel Jean Moldoveanu, precum şi col (r) Ungureanu Adrian, fostul comandant al unităţii noastre. Domnul ministru a cerut să fiu sprijinit de Inspectoratul General al Poliţiei pentru recuperarea armamentului respectiv. [...] Până în prezent nu au fost găsite, urmând a fi recuperate după inventarierea generală a armamentului aflat în unităţile M.Ap.N şi M.I. următoarele categorii de armament din cel distribuit pentru apărarea revoluţiei: 17 pistoale model 1974, calibru 7,65 mm [...]; 4 pistoale mitralieră cu seriile [...]. Diferenţa de 726 de cartuşe pistol nerecuperate până în prezent au fost folosite pentru apărarea Televiziunii.
Este posibil ca anumite cantităţi să fie predate, odată cu armamentul , unor unităţi M.Ap.N. sau M.I. Cele 135 cartuşe pistol mitralieră calibru 7,62 mm au fost distribuite câte 15 pentru fiecare armă şi folosite în noaptea de 22/23 decembrie 1989.[1]
Maior Ciocodei Mihai

„Opriţi măcelul!" - Parola folosită de Nicolae Militaru pentru a declanşa teroarea în decembrie '89

Generalul Nicolae Militaru şi victimele saleMulte dintre afirmaţiile făcute de fostul şef al Securităţii Capitalei sunt inedite pentru opinia publică, chiar dacă unele dintre ipotezele lansate de acesta au fost deja vehiculate prin diferite cercuri. Una dintre ideile interesante este cea privind motivul organizării mitingului din Piaţa Palatului, din 21 decembrie 1989: lenea! Lenea activiştilor de partid, care fuseseră obligaţi să înfiereze în colectivele de oameni ai muncii din întreprinderi, revolta de la Timişoara. Astfel, şedinţele de partid fiind foarte costisitoare, s-a decis că mai bine este să fie adunaţi toţi oamenii muncii într-un singur loc şi să se facă o singură şedinţă! Ideea aceasta "genială" i-ar fi venit primarului de atunci al Capitalei, Barbu Petrescu. „Îi ademenim pe toţi la un loc şi scăpăm să organizăm atâtea şedinţe!" - ar fi spus primarul. Cum, la conducerea statului, prostia era la ea acasă, ideea lui Barbu Petrescu a fost pusă imediat în practică. El confirmă teoria privind diversiunea prin care s-a creat busculada la miting, folosindu-se cozile ascuţite ale pancartelor, cu care au fost înţepate, "în fund", zice Goran, femeile aflate la manifestaţie. Adaugă însă că autorii diversiunii ar fi venit cu trenul în Bucureşti, de la Timişoara, în noaptea de 20/21 decembrie. Ca să justifice teoria teroriştilor, atât de dragă lui Ion Ilici Iliescu, el invocă telexul primit de un „englez" cazat la hotel Capitol, prin care era informat că Ceauşescu ar fi cerut sprijin Hezbollah. Deşi „informaţia" este o gulgută, cum se numeşte ea în limbajul specialiştilor în dezinformare, Goran o ia de bună. „Dragă John, Ceauşescu a simţit că este în pericol, a cerut sprijin de la Hezbollah şi următorii 7 din Hezbollah vin la Bucureşti". Ca „John" să fi primit o astfel de informaţie trebuia să fie un membru extrem de important al unui serviciu de informaţii din străinătate, implicat el însuşi în evenimente. Şi dacă el ar fi existat cu adevărat, atunci numele lui ar fi fost invocat de multă vreme, de către kgb-iştii lui Iliescu, pentru a justifica teoria teroriştilor. Ori, până azi, „Dragă john" a rămas acelaşi „măi, dragă John". Adică o invenţie de-a lui Iliescu&Co. Interesantă mi s-a părut afirmaţia lui Goran referitoare la declaraţia generalului Nicolae Militaru, făcută pe postul naţional de televiziune, la puţin timp după fuga lui Ceauşescu. Deşi încă nu începuse să se tragă pe străzile Capitalei, sau pe străzile altor oraşe din ţară, rezervistul MapN Nicolae Militaru, racolat de serviciul sovietic de spionaj, a cerut public, pe un ton imperativ, „Opriţi măcelul!". Colonelul Goran afirmă că aceasta a fost parola prin care diversioniştii au primit ordinul de a declanşa teroarea ce avea să acopere preluarea puterii de către K.G.B.-iştii conduşi de Ion Iliescu.

„[...] Zidurile din Bucureşti au început să fie desenate cu spray-uri şi lozinci anti-cceauşiste. Ştiu că ungurii au aruncat manifestele prin Bucureşti, pentru că Varşovia s-a scris cu dublu v (W) ceea ce scriu doar străinii!! Dar noi am fost deturnaţi de la munca specifică; a trebuit să ştergem lozincile să facem pază să-i prindem pe cei cu manifestele. Nu-i specificul nostru să facem arestări. Am aflat şi noi că la Timişoara sunt probleme cu evacuarea lui Tökes. Am participat la teleconferinţe, cu Barbu Petrescu, la 17 decembrie. Era mare secretomania, n-am ştiut nici noi adevărul despre Timişoara. Era şi o abstinenţă a noastră, să nu se zică: „ce te interesează?". Pe 20 decembrie a revenit Ceauşescu din Iran, a urmat teleconferinţa unde s-a dat indicaţia să se combată ce s-a întâmplat la Timişoara în şedinţe la locurile de muncă. Încă din seara aia s-au organizat 4-5 şedinţe, dl. Sergiu Nicolaescu ştie, că a avut contacte cu noi („Ştiu că aţi plecat în străinătate când aţi vrut"). Ideea mitingului a fost a lui Barbu Petrescu („îi ademenim pe toţi într-un singur loc şi scăpăm să organizăm atâtea şedinţe!"). Primii secretari de sectoare, mai zeloşi, au scos oamenii de pe la 6-8 dimineaţa. Pe la 9 ni s-a spus că nu se mai ţine, iar apoi că se ţine. N-am avut niciun plan, nu chem forţe. Atunci, am fost de acord să aplicăm planul exact ca la Congresul al XIV-lea.

Ce aveam eu de făcut? Aveam oameni în coloanele de muncitori, cei de la informaţii economice, cu misiunea să nu se ataşeze protestatari la coloane. Ştiam a elimina asemenea turbulenţi: la Braşov pe un muncitor l-a urcat maistrul în pod să repare o tablă şi i-am luat scara. A stat acolo până la terminarea mitingului - deci aveam metode... A început mitingul, au vorbit 5 secretari de partid de înteprinderi. Simţeam presiune, ca profesionist, lumea nu era veselă pe fondul celor petrecute la Timişoara. Noi ştiam exact doar că acolo este dezastru, că acţionează bandă de ruşi şi unguri şi sparg magazine, că au fost atacaţi militari etc.-deci lucruri provocatoare. Se împungeau femeile în fund şi ţipau - am văzut personal coada pe care erau tablourile: avea ţepuşă. Văzând asta, am plecat. Am urcat pe telefoane...Am plecat de frică, gândindu-mă că Ceauşescu ne împuşca, dacă se restabilea ordinea, pentru că noi am răspuns de ordine şi totuşi s-a produs dezastrul . Ne împuşca de la Vlad şi până la mine pe toţi!

La unitate când am ajuns geamurile erau sparte. Înăuntru am văzut 2 ofiţeri care au reţinut cca. 10 tineri dintre cei care aruncau cu pietre şi îi ţineau pe burtă. Am spus să li se dea drumul, nu-i treaba nostră reţinerea, asta-i treaba miliţiei. Am urcat în birou, dl. gen.Vasile Gheorghe era acolo, a primit un telefon - a răspuns: „am înţeles domnule ministru" şi mi-a spus că a primit ordin ca toţi cei reţinuţi să fie duşi la Jilava. Astfel au ajuns la Jilava şi cei 10 de la sediul Securităţii.

Am fost arestaţi toţi cei care ştiam ceva de Iliescu

Ulterior, mi s-a reţinut infracţiunea de "lipsire de libertate" şi am primit doi ani jumătate. Au fost arestaţi toţi cei care ştiau ceva de domnul Iliescu: a fost arestat Dănescu, Bucurescu, eu, deci cei care aveam hârtiile cu Iliescu. La fel, Ţepan, Vârban pt că făcuse percheziţie la Militaru. Ni s-a spus că ne-au arestat pentru protecţie –să nu fim omorâţi ?! Pe Gelu Voican Voiculescu îl ştiam din 70 când l-au prins ungurii la frontieră, avea o prietenă evreică. Eu l-am adus de la Oradea – s-a pus problema să-i găsim ceva(să-i facem un dosar cu alte acuzaţii). Nu am vrut şi peste 2 săptămâni i-am dat drumul. Un ofiţer de la mine, Tache Ionel, s-a ataşat de el la revoluţie, l-am văzut la televizor.

Ofiţerii mei aveau contacte cu Gelu Voican, eu nu l-am întâlnit din 1970. În 22 am aflat că oamenii din înteprinderi ies în stradă, unii directori au şi sudat uşile - am spus că asta-i sfârşitul şi am plecat din unitate - dând ordin maiorului Mocanu, dispecer de serviciu, să nu se pună mâna pe arme. Am trimis soţia şi copiii la o altă adresă, la o profesoară. Am plecat pe Matei Milo,în Cişmigiu, am văzut elicopterele care lansau manifeste de susţinere a regimului, apoi am văzut elicopterul cu care a fugit Ceauşescu. Apoi m-am dus la aceea locuinţă unde era familia, am urmărit la televizor Decembrie 1989evenimentele. Nu m-am dus la birou, mi s-a spus să nu mă duc că au venit revoluţionari . M-am ascuns prin Berceni. Am văzut scenariul cu tragerea-toţi trăgeau în bibliotecă şi nu în balcon!! S-au pierdut oameni buni care ştiau ce este munca de informare!!! În 23 decembrie m-am dus la Ministerul Apărării, m-am prezentat. (Depoziţie dată pe 26 ianuarie 1994)

Cei care au provocat dezordinea de la mitingul din 21 decembrie, veniseră de la Timişoara

Direcţia a IV-a nu avea, în 21 decembrie, atribuţii concrete cu privire la miting. Doar generalul Vlad a spus să se dea o mână de sprijin securităţii Capitalei aşa că am conlucrat cu gen. Vasile Gheorghe şeful Direcţie a IV-a. Gen. Vasile nu avea efective în dispozitive. Pe la 11 noaptea a plecat, din biroul meu, pe platou, pentru că a fost informat că au fost reţinuţi şi 2 diplomaţi francezi. A intervenit ca aceştia să nu fie duşi la Jilava. Părerea mea a fost că au venit din Timişoara tineri care au provocat dezordinea de la miting şi apoi demonstraţiile din după amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989 din Bucureşti. Prima dată arestaţii au fost aduşi şi la sediul Inspectoratului Miliţiei din Capitală, eu am dat ordin să dispară de aici, astfel au fost duşi şi cei 10 oameni la Jilava, motiv pentru care am fost şi eu acuzat.

Diversiunea de la hotel Capitol: Ceauşescu a cerut sprijin Hezbollah

În ziua de 20 decembrie din Iran au venit 7 luptători nu ştiu cu ce cursă de avion. În camera 411 din hotelul Capitol-Naţional a locuit un englez. A primit un telex: „Dragă John, Ceauşescu a simţit că este în pericol, a cerut sprijin de la Hezbollah şi următorii 7 din Hezbollah vin la Bucureşti" . Era prin 22-23 decembrie. Eu le-am găsit urma celor 7 din Hezbollah, nu au dormit la hotel, au fost pe la Romtehnica - Întreprinderea de comerţ exterior a Armatei de care se ocupa Stănculescu. În orice caz aceştia trebuiau să ajungă la Stănculescu . Eu ca profesionist am tras concluzia că aceşti oameni văzând că nu mai pot apăra regimul au creat panică, au făcut acte de diversiune. Dacă Securitatea era lăsată noi puteam găsi şi prinde teroriştii. Dar gen Stelian (Pintilie) a tăiat cablul principal şi noi n-am mai putut acţiona plus anumite comenzi. Cei 7 au trecut prin vama Giurgiu pe data de 30 decembrie, au părăsit scena. După 22 decmbrie, Brucan şi Militaru au canalizat mersul evenimentelor . Pe mine m-a surprins când l-am văzut pe Stănculescu la proces deoarece ştiam că este om de casă al familiei Ceauşescu. Mai ştiam despre el că se ocupa de exporturile de armament ale României. Vasile Ionel era în CC, avea telefonul scurt 260, după 22 decembrie . L-am informat că noi puteam să-i prindem pe terorişti. În noaptea de 20-21 decembrie am primit informaţia că au venit, cu trenul de noapte, indivizi din Timişoara. Apoi am văzut oameni care înţepau femei pentru că ele zbierau pentru a provoca dezordine la miting şi am văzut un microbuz cu aceste pancarte care aveau mânerul prevăzut cu un cui pentru împuns . De aici am tras concluzia că timişorenii acţionau în Bucureşti. Securitatea putea trage un cartuş în antena centrală a TV şi apoi opreau transmisiunea dacă voiau. La fel şi teroriştii!

Noi am cheltuit mari sume de bani pentru Mazilu să se promoveze interesele în străinătate şi el era de fapt trădător! Mazilu îmi dădea telefon, că vezi, la blocul cutare sunt un cuib de terorişti. I-am trimis o echipă. Eu ştiam ce se urmăreşte şi mai ales îl ştiam pe Mazilu. Societatea nu s-a schimbat, sistemul nu s-a schimbat. Este o continuare pe alt plan al aceleaşi situaţii! Au ajuns la putere nişte oportunişti, foşti comunişti, care se ceartă între ei! În România actuală se ceartă şi se bat între ei comuniştii! Excepţia fac poate cei care erau în închisori înainte: Coposu, Gabrielescu, Diaconescu etc. Dacă era un plan pt modul de acţionare în cazul ocupării unei părţi din teritoriu de inamic, nu era la securitatea Capitalei, ci poate la direcţia Securităţii Statului. Eu ştiam că în atenţia Direcţiei a IV-a era şi gen. Militaru - dosarul lui eu nu l-am văzut, era la generalul Vasile. „Ştiam că gen. Militaru avea întâlniri cu Măgureanu, Iliescu, Ioan Ioanid în parcul Tineretului, rezulta că vor să facă ceva împotriva lui Ceauşescu. Mai ales după « Scrisoarea celor şase » au ajuns şi ei la concluzia că trebuie să iasă cu ceva - atunci Iliescu a spus că el va face o scrisoare şi o va trimite la Europa Liberă. Militaru a propus să se trimită scrisoarea sub semnătura F.S.N.. Iliescu a propus Front Patriotic Naţional. Atunci noi am stat de vorbă cu Iliescu şi l-am temperat să nu trimită nici o scrisoare pentru că destule necazuri ne-au pricinuit « Scrisoarea celor şase ». Astfel am intrat eu în aceste probleme. Ulterior Militaru m-a întrebat cine l-a urmărit? Am spus că nu noi de la Capitală, ci eventual contrainformaţiile militare. Unitatea 110 era cu controlul informativ al ţărilor socialiste inclusiv, se ocupa de K.G.B. pt că ei recrutau oameni de la noi. Militaru era suspect că lucrează pt K.G.B. de aceea a fost scos şi din armată. Cei 7 membri Hezbollah au coborât la Otopeni pe 20 decembrie 1989, au declarat că se duc la hotelul Bucureşti şi vor să meargă la Înteprinderea Meteor. Dar nu au ajuns nici la Meteor şi nu s-au dus la nici la hotel - au ajuns direct la Romtehnica (Romtehnica îşi derula afacerile prin firma Meteor). Deci, dacă tot erau aici nişte arabi care să-l apere pe Ceauşescu, cineva a zis să-i folosim şi pe ei. Şi astfel au fost folosiţi pt acţiuni diversioniste. Dl.col. Chiţoiu - acum este şeful contrainformaţiilor pentru jandarmi - era subaltern al meu, lucra la sinteza informaţiilor pentru Petre Roman - ştie de acest telex şi restul. Dacă s-a pus problema să justificăm noua putere şi că s-a anunţat 60.000 morţi înseamnă că trebuiau nişte victime şi cei 7 au fost folosiţi! Gen. Gigi Diaconescu (adjunctul Procurorului General) a venit la mine la un « pahar de vorbă » pentru că avea misiunea să clarifice problema teroriştilor. A venit pe 3-5 ianuarie1990 şi mi-a spus: « hai să lămurim treaba asta că ar fi formidabil: să-mi dai trei de la tine mai pun şi eu trei de la mine şi încheiem problema! ». Mi-a rămas în gând acest lucru! Atunci am refuzat orice târg pe această temă!"Când am stat de vorbă cu Iliescu după « Scrisoarea celor şase » a promis că va fi cuminte şi a şi scris asta! Aceasta era munca mea atunci!

Mulţi dintre actuali disidenţi au fost informatorii noştri. Ce a apărut în Evz este o prostie! Securitatea era foarte bine organizată. Inclusiv foştii deţinuţi politici ca şi oamenii simpli erau mândri că sunt cunoscuţi cu un ofiţer de Securitate! Era o cinste pentru ei, apoi ăştia, informatorii, erau şi ajutaţi –aveau avantaje. Cred că ura împotriva securităţii pornea pt că se judeca instituţia după şeful ei, Postelnicu, apoi datorită profesionalismului, că ştiam asta..... Eu am spus la ai mei dacă directorul dimineaţa nu vă invită la o cafea, vă schimb, pt că înseamnă că nu sunteţi agreaţi. Când am dat telefon generalului Vasile că a dispărut din spital un suspect terorist, mi-a spus să nu mi fac griji, că ajunge el la Baloteşti . Pe acest terorist îl chema Horvath Ştefan. Avea la slip o stemă a Republicii şi un medalion cu Ceauşescu. După 22 prin diferite localităţi se găseau ofiţeri care începeau să aresteze ofiţerii de securitate. Astfel, unul singur din Maramureş şi-a arestat prietenul lui securist. Cred că aceştia aveau o misiune la o adică să acţioneze!"

Militaru a folosit parola „Opriţi măcelul!"

Nu s-a dat ordin să se ardă arhiva securităţii. Nici nu se putea, era C.I.-stul care raporta imediat. Poate după fuga lui Ceauşescu s-au mai ars documente. Col Raţiu Gheorghe era comandantul Direcţiei I şi ei se ocupa de stundenţi străini, terorişti, acţiuni teroriste între străini etc. La fel şi cei de la USLA se ocupau de aceste probleme şi USLA avea sector de informaţii, aveau informatori din rândul studenţilor străini. Probabil Brucan era conectat la 2-3 servicii de informaţii: C.I.A., K.G.B. şi poate şi la MOSSAD, după originea sa. Cred că după ce a afirmat gen. Militaru la televizor, "opriţi măcelul", făcând apel la diferiţii comandanţi din diferite oraşe când încă nicăieri nu era nici un măcel - era o parolă! După rostirea acestei parole a început într-adevăr să se tragă. Aveam ICT-uri (interceptări convorbiri telefonice) dar unitate mică dar problemele importante le lucra serviciul T- chiar şi la solicitarea noastră. După 22 când a plecat Ceauşescu nu s-a auzit nici un foc de armă, nici o petardă, până la ora 18,30. Deci numai dacă nu vrei să vezi că a fost un scenariu! Iar când a început tirul nu s-a tras asupra celor din balconul C.C.? Era normal să se tragă asupra celor care voiau să ia puterea lui Ceauşescu dar pe clădirea C.C. nu se văd urme de cartuşe!
Securitatea a fost deturnată de la munca de securitate! Am fost puşi să facem pânde etc. deoarece cuplul dictatorial nu mai era iubit de noi. Poate Ceauşescu a fost trădat şi din interiorul P.C.R.. De ce n-a fost arestat şi Ursu (Ioan) odată cu cei din C.P.E.X.? Şi el era la toate şedinţele C.P.E.X.. Se spune că pentru el s-a intervenit direct de la Moscova. Pe 22 decembrie în toate unităţile securităţii statului a intrat armata şi s-a controlat armamentul. Nu s-a tras nicăieri niciun cartuş. Securitatea nu era mai bine plătită decât armata, de exemplu.

CIA are cel mai mare merit pentru că l-a racolat pe Gorbaciov.

Gheorghe Goran, fost şef al Securităţii Municipiului Bucureşti - Comisia Senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, reaudierea din 4 mai 1994[2]

Notă: Conform unui document din Arhivele M.A.E. polonez, Ion Iliescu şi Silviu Brucan a cerut ajutor militar din partea U.R.S.S.. Documentul a fost pus la dispozitie de către Adam Burakowski, doctor în ştiinte politice, conferenţiar la Institutul de Studii Politice al Academiei de Siinţe a Poloniei şi director adjunct al Secţiei Externe a Radioului Polonez. Burakowski precizeaza că „documentul, desecretizat in temeiul Legii din 22 ianuarie 1999 privind protectia informaţiilor clasificate (art. 86 al. 2), reprezintă un mesaj cifrat trimis de la Ambasada Republicii Populare Polone din Bucureşti către MAE de la Varşovia, în ziua de 23 decembrie 1989".

Fragment din documentul din Arhiva MAE Polonia:

 
„URGENT
Catre dir. J. Makosa
Insarcinat cu afaceri, Bauer informeaza prin depesa nr. 189 din data de 23 luna curentă:
Ora 15.00.
1. De la sovietici:
În numele Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au solicitat ajutor militar Ambasadei U.R.S.S., pentru că singuri nu se vor descurca.
Fără să aştepte răspunsul, F.S.N. a anunţat la TV că Ambasada a promis ajutorul.
Răspunsul U.R.S.S.: sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor."
Adam Burakowski mai precizează ca în acele zile Ambasada Poloniei trimitea zilnic către minister cateva mesaje de acest gen şi ca informaţiile din mesajele cifrate pot fi considerate ca fiind credibile.
„Curentul"
--------------------------------------------------------------------------------------
[1] vezi http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012122181493/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Scenariul-gruparii-Iliescu-pentru-lovitura-de-stat-din-decembrie-89-prevedea-si-trupe-sovietice.html
[2]http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012122181541/Decembrie-1989-marturii-si-documente/Opriti-macelul-parola-folosita-de-Nicolae-Militaru-pentru-a-declansa-teroarea-in-decembrie-89.html

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

A.R.D., 2012 (punct din programul de guvernare): “Sprijinirea ideii întăririi unității politice a Uniunii Europene, inclusiv în punerea bazelor creării Statelor Unite ale Europei (SUE)”.

Postări populare (nu P.P.E. !):