30 octombrie 2009

Tratatul de la Lisabona - o nouă contestaţie la Curtea Constituţională cehă




Un grup de 17 senatori cehi condus de Jiří Oberfalzer (de la partidul conservator ODS) a depus o nouă contestaţie asupra Tratatului de la Lisabona la Curtea Constituţională a Cehiei din Brno.

Preşedintele Curţii Constituţionale l-a informat imediat pe preşedintele
Václav Klaus că nu are permisiunea de a semna Tratatul până când Curtea va pronunţa verdictul (nu mai devreme de 4-6 săptămâni).

Precedenta contestaţie a grupului de 17 senatori va avea pronunţată soluţionarea (verdictul) pe 3 noiembrie.

Actuala contestaţie are 44 de pagini (în limba cehă, format .pdf - aici ) în care sunt explicate pe larg motivaţiile contestării. Majoritatea pot fi generalizate la nivelul oricarui stat UE, unele au specific legat de sistemul legal ceh.

Punctul I
- formatul. Tratatul de la Lisabona reciclează texte din tratate anterioare. Ca atare, devine incoerent, nu poate fi urmărit cu uşurinţă. Mai mult, deşi schimbă mai mult de 90% din normele tratatului precedent, şi în consecinţă, aranjamentele din cadrul UE, în mod formal este un amendament. Senatorii susţin că un asemenea format este incompatibil cu domnia legii. Aceasta din cauză că s-au interzis aşa-numitele "alipiri de amendamente" ("přílepky") anterior, de către Curtea Constituţională. Ei susţin că TL este chiar mai grav sub acest aspect.

Punctul IITratatul de la Lisabona nu are neutralitate politică, fiindcă enumeră printre obiectivele UE multe politici care aparţin mai mult programelor a diverse partide, decât legislaţiei de bază a UE. Aceasta îl face incompatibil cu domnia legii, fiindcă restrânge domeniile a căror tranşare se poate face prin alegeri.

Punctul III. Senatorii arată că tratatul poate fi modificat a posteriori, fapt confirmat de însăşi textul său. Reiese că liderii UE au semnat nu un Tratat, ci un oarecare semi-produs, care îşi va schimba forma pe parcurs. Acest aspect, deasemenea, este incompatibil cu domnia legii.

Punctul IV
- paragraful tratatului care susţine că UE se bazează pe democraţia parlamentară este deasemenea neconstituţional. Senatorii susţin că UE trebuie să se bazeze - dimpotrivă - pe drepturile egale ale statelor componente. Parlamentul European este doar o adăugare la instituţiile deja existente în ţările UE - dacă era instituţia fundamentală, UE ar fi fost o ţară.


Punctul V - tratatul este discriminatoriu fiindcă declară că membrii Comisiei Europene trebuie selectaţi după criteriul "europenism". Această reglementare este discriminatorie fiindcă împiedică persoanele care nu aderă la "cultura conformităţii" şi au alte vederi, să candideze pentru aceste funcţii.

Punctul VI - tratatul restrânge cooperarea dintre anumite state UE (care se desfaşoară în afara cadrului UE), prin obţinerea acordului UE - ceea ce ar putea fi o condiţionare în cadrul unei federaţii de state.

Punctul VII - apărarea comună
prevăzută de tratat încalcă suveranitatea statelor membre. Republica cehă are prevederi constituţionale care interzic transferul de competenţă asupra domeniilor vitale ale existenţei statale către alte entităţi. Apărarea este cel mai potrivit exemplu. Cu atât mai mult cu cât aceasta este incompatibilă cu existenţa NATO.


Competenţele adiţionale care trebuie să rămână Cehiei apar în subsolul postării -
aici.

Punctul VIII - tratatul limitează posibilităţile de a părăsi Uniunea Europeană. Este o minciună că tratatul introduce aceasta posibilitate, deoarece ea există deja. Dimpotrivă, noul tratat conditionează ieşirea de acordul UE ( ! ) precum şi de o perioadă tranzitorie de doi ani. Practic, permite UE să ceară condiţii de neîndeplinit.

Punctul IX - problema imigraţiei
. Senatorii consideră a fi un dezacord între Constituţia Republicii Cehe şi o reglementare din tratat care prevede că "atunci când unul sau mai multe state membre au o situatie de urgenţă din cauza unui flux brusc de cetăţeni dintr-un stat terţ, Consiliul are dreptul să adopte politici temporare speciale, care să ajute statele afectate, în urma propunerilor Comisiei Europene".

Tratatul de la Lisabona menţionează, deasemenea, că "Uniunea urmează o politică de imigrare distribuită al cărei scop este să direcţioneze fluxurile de imigrare la orice stadiu al acestora". Dreptul de a decide asupra componenţei interne a populaţiei este însă drept al fiecărui stat membru.

Punctul X - garanţiile acordate Irlandei. Senatorii arată că s-au acordat încalcând Constituţia, şi ca atare sunt caduce. Precum Tratatul de la Lisabona, procedura ratificării acestora ar fi trebuit să urmeze procedura cerută de legile constituţionale, cu majorităţi extinse, fiind amendament la un tratat cu caracter constituţional. Fără ratificarea lor specială, aceste garanţii nu sunt decât o  declaraţie care nu implică vreun angajament.

În această a doua contestaţie, senatorii cehi reclamă din nou suspendarea drepturilor statelor membre UE. În prima contestaţie, acest principiu era contrapus principiului suveranităţii naţionale. În această a doua contestaţie, senatorii obiectează şi asupra condiţiilor suspendării, care sunt vag definite, ceea ce poate duce la abuzuri.


Nişte aspecte mai întunecate ale UE:



  Uniunea Europeană colectivistă - linia perestroika continuată


Tovarăşul Barroso -  student activist maoist (1976)

19 comentarii :

Despina spunea...

Tocmai am vazut la IRTV ca UE a acceptat derogarile Cehiei

Riddick spunea...

Vorbe goale, Klaus vrea ratificare, nu vorbe. Îi mai duce până la anul, când vin conservatorii din Anglia cu referendumul şi se termină sceneta.

Despina spunea...

Cel mai rau ma enerveaza asta"
"Punctul V - tratatul este discriminatoriu fiindcă declară că membrii Comisiei Europene trebuie selectaţi după criteriul "europenism". Această reglementare este discriminatorie fiindcă împiedică persoanele care nu aderă la "cultura conformităţii" şi au alte vederi, să candideze pentru aceste funcţii. "

Riddick spunea...

Desigur, estetic sună rău! Dar mai rău sună punctul VII - apărarea comună. visul URSS de dizolvare a NATO, sau "Casa Comună Europeană" a lui Gorbaciov.

Despina spunea...

Si trotusi de ce ai nostri merg pe mana Tratatului? In virtutea inertiei?

Riddick spunea...

Nu poţi deschide un nou front acum, în plină campanie electorală, mai ales când PSD şi PNL sunt eurofanatici în dauna României, iar omul obişnuit nu a ieşit de sub mirajul UE, deocamdată. Sper ca după 6 decembrie să vedem lucruri mai clare, mai ales că urmează Conferinţa de la Copenhaga, foarte importantă.
Pune la bookmark link-ul BRITANNIA RADIO:

http://britanniaradio.blogspot.com/
de aici am aflat ştirea, si sunt multe chestii importante care mai apar.

Despina spunea...

Intre timp Putin croseteaza :

http://www.hotnews.ro/stiri-international-6385867-vladimir-putin-nu-dat-niciun-ban-ucrainei-pentru-gaze-parea-avem-din-nou-probleme-plata.htm

Anonim spunea...

cehii au obtinut concesii importante...pt ei normal....s-au protejat impotriva pretentiilor financiare ale zecilor de mii de nemti expulati cu forta din cehoslovacia dupa al doilea razboi mondial..

riddick, merita tony blair sa devina presedintele europei?

Riddick spunea...

Mă iei la mişto ?! ;-)

Despina spunea...

Vrea sa te provoace sau sa te manipuleze ???!!!

Riddick spunea...

Deocamdată o iau ca naivitate.

Anonim spunea...

te sondam:):):

glumesc, are sustinatori puternici blair totusi...

Riddick spunea...

Blair sucks, dar l-aş prefera la o adică variantei franco-germane, cum se aude mai nou.

Despina spunea...

Ati auzit ca pe 2-12-09 la "Gala 10 pt Romania" de la IRTV este invitat de onoare :Miahail Gorbaciov"

Asta s-a anuntat la o discutie intre Tatulici si Dinu Patriciu si Ion Tiriac.
Poate vor sa anunte si Uniunea Socialista Europeana ?!

Mergem sa-l huiduim pe Gorbacoiov la Sala Palatului?

Riddick spunea...

Ştiam de vreo câteva săptămâni. Nu-i cazul să reacţionăm, este înaintea turului doi, e treabă cu schepsis, vor să aducă tot felul de VIP-uri îngrijorate de starea democraţiei din România".

Riddick spunea...

..."îngrijorate". :))) Am uitat de ghilimele.

Despina spunea...

Bine ca m-ai linistit.
Eram pusa pe Revolutie.
Pe bune !!!

:) :) :)

dramoleta spunea...

Au crezut "domnii" din UE ca le va fi usor cu TL. Mai sunt inca pietre tari in Europa, care nu joaca dupa cum li se canta. Ceea ce nu e rau deloc...

Riddick spunea...

Bine ar fi sa fie asa, am inceput sa fiu pesimist.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: