24 iulie 2013

De ce "a înjurat Băse de toţi sfinţii"


ARADON:
Tanti Nuţi visează 75%

[...] Ea este gata să jure că Traian Băsescu nu a îndemnat pe nimeni să se înscrie în Mişcarea Populară şi că habar nu avea ce intenţii aveau cei 22 de primari de la Argeş care s-au „luminat” după ce au băut o bere cu Băsescu. Dacă Băsescu ar fi vrut membri de la PDL, zice Nuţi, de urgenţă s-ar fi bulucit cel puţin 75% din membrii partidului. Hai, zi să mori tu, vorba lui Badea! Păi, dacă aşa de mult îl iubesc pedeliştii pe cotrocescu, nu l-ar fi ascultat când s-a milogit la ei să te aleagă preşedinte, nu ai fi primit 75% din voturi? Pentru că, dacă te-ar fi ales pe tine, pe el l-ar fi ales. Iar tu, ca preşedinte, în doi timpi şi trei mişcări ai fi fuzionat partidul, prin absorbţie, cu Mişcarea Populară. Pentru că ăsta era planul, de aceea a înjurat Băse de toţi sfinţii când a văzut că a luat ţeapă. Acuma umblă cu pisicuţul în braţe, ca să enerveze buldogul, pe care Merkel îl va mângâia pe blană, în timp ce amărâtului de pisicuţ nu-i va da nici cea mai mică atenţie.

Sarcina pe care o avea tanti Nuţi la nivel central o au şi unii din teritoriu, care nu pleacă la partidul lui Băse decât după alegerile judeţene, pentru ca, în caz de victorie, să plece cu tot partidul, nu doar să rupă câţiva. Rămâne de văzut câţi mai sunt mascaţi în „oameni ai lui Blaga”, când, de fapt, ei sunt cu naşul în suflet.

Citat: „Mircea Andrei, de la Argeş, a fost cunoscut ca omul lui Blaga şi totuşi a făcut jocurile lui Băsescu”

Un comentariu :

Riddick spunea...

Un parlamentar PP-DD pune punctul pe i : PDL mimează opoziţia, condus de crypto-băsişti

...dar a mai apărut şi o veste bună : PP-DD face demersuri pentru asocierea cu un partid pan-european eurosceptic(-moderat) în vederea alegerilor europarlamentare, dezminţindu-se astfel zvonul că ar intenţiona o afiliere la PPE, tovarăşul de drum al eurosocialiştilor.

Declaraţie Politică
Coabitarea Băsescu-Ponta, un pas înapoi pentru democraţia românească !

Stimaţi colegi parlamentari,

Doresc să remarc situaţia aproape imposibilă în care a ajuns Opoziţia parlamentară în acest început de mandat. Aceasta este practic neutralizată de jocurile făcute la comun de USL, mai exact de PSD prin premierul Ponta, şi de PDL care, în ciuda anumitor discuţii de suprafaţă, este în continuare coordonat de Traian Băsescu.

Aşa-zisa prietenie 'pe faţă' dintre preşedintele cu valenţe de dreapta şi premierul de stânga, social-democrat veritabil, este nocivă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este dăunătoare asigurării echilibrului de forţe între Putere şi Opoziţie, unul de dorit şi normal într-un proces democratic. În al doilea rând, fapt şi mai grav, coabitarea dintre preşedinte şi premier aduce un afront disimulat la adresa milioanelor de români care au votat Ponta şi USL în detrimentul lui Traian Băsescu. De fapt, românii au fost minţiţi frumos şi ademeniţi haotic, în spirit de turmă, cu sloganul 'Jos Băsescu' proferat de liderii USL, pentru a trăi acum tragi-comedia înţelegerii de neînţeles dintre şeful statului şi primul-ministru.

Conjuncturală sau nu, această 'dragoste politică' este contra firii unui stat democratic. Ar fi normal, să spunem, ca într-un stat de drept cu funcţionare democratică preşedintele şi premierul să colaboreze pentru binele ţării, dar de la colaborare la prietenie făţişă este o mare diferenţă! Această diferenţă are drept efect, pe lângă batjocorirea votanţilor USL, anihilarea Opoziţiei şi lipsa de coerenţă şi cooperare a acesteia! În acest fel, Opoziţia a fost sacrificată pe altarul intereselor personale ale lui Ponta şi Băsescu, pentru ca aceştia să îşi ducă mai departe propriile interese de grup în defavoarea vocilor critice!

Fac un apel public la unitate către toate forţele politice angrenate în Opoziţia parlamentară, dacă ea mai există! Şi nu prea mai există, deoarece, în afară de PP-DD, PDL mai are trunchiul lui Traian Băsescu, iar unii dintre fruntaşii UDMR sunt consilieri de frunte sau de taină ai premierului Ponta.

Conchizând, este necesar să continuăm demersurile de observare şi semnalare a neregulilor la nivelul coabitării Traian Băsescu - Ponta.

Deputat PP-DD de Bacău, Miron SMARANDACHE

http://riddickro.blogspot.ro/2013/05/un-parlamentar-pp-dd-pune-punctul-pe-i.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: