_ _ _ _ Arhivă:

© my angry rants:
It's now or never. Ăi de vor Maidan în România au cam ultima ocazie. La Bucureşti ar/va fi dârdora, şi prevăd că ar/vor fi întâmpinaţi în mod ehem-ehem... "adecvat" de către bucureştenii... utili.
“Principiul esenţial al prezentei metaideologii europene este post-democraţia, cu instituţii supranaţionale în locul vechilor instituţii democratice ale unui stat-naţiune bine definit şi suveran, promovarea tuturor “isme”- lor posibile, cum ar fi: multiculturalismul, feminismul, ecologismul, homosexualismul, ONG-ismul, politicile apolitice şi neîncrederea în ordinea spontană a lucrurilor.
Europeiştii cred într-o societate umană structurată pe verticală şi ierarhizată. Ei doresc să proiecteze, să planifice, să reglementeze şi să-i administreze pe ceilalţi, pentru că numai ei ştiu ce este bine. Ei cred că proiectul făcut dinainte este întotdeauna mai bun decât un rezultat neprevăzut al interacţiunilor dintre cetăţenii liberi. Conform acestei ideologii, piaţa este în primul rând anarhie şi guvernul este aici pentru a o corecta.”

"Ce este europeismul ?"
Václav Klaus


Urmăriţi prin e-mail



Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):