26 decembrie 2016

Ce joc face cârtiţa Dragnea



OK, a trecut şi Crăciunul, Kraut Iohannis trebuie să iasă cu desemnarea premierului. Azi, mâine, poimâine? (pân'-o pleca la Miami...) Pe baza... "propunerilor" partidelor. EuroBăse i-a făcut de asemenea jocul şi a venit cu Tomac, altminteri era doar o singură propunere, Shhaideh de la PSD-ALDE (surprinzător, PnL a mers "mână moartă", n-a propus pe nimeni). După nişte alegeri, dacă ai avea o singură propunere e cam greu să o refuzi şi să vii cu un om de la un partid care n-a înaintat niciun nume, ori cu un alt om de la coaliţia majoritară, care deja a propus un candidat. Ori cu cine-ţi vine ţie pe chelie (ca după înscenarea Colectiv).

Anticipez că Iohannis n-o va desemna pe Sevil Shhaideh. Va invoca un pretext, cel mai probabil în legătură cu soţul acesteia, cetăţean româno-sirian. Care s-a exprimat public în favoarea regimului Al Assad (dacă era de partea terorismului americano-NATO-saudit care a dat foc Siriei, "nu era nicio problemă").

Cârtiţa Dragnea a venit dinadins cu o propunere controversată. Ca să slăbească partidul în eventualitatea unor alegeri anticipate care ar urma după două respingeri în parlament (votanţii PSD nu vor fi la fel de entuziaşti a doua oară, având perspectiva Şaormei-premier). Ca să îi lase spaţiu de manevră lui Iohannis pentru primul refuz (cu Shhaideh, "are" un minim pretext; cu un altul - NU ar fi avut). Iar a doua persoană desemnată ar putea fi tot una atipică (pentru votul majoritar PSD-ALDE), însă maşina de zgomote ("interesul naţional, blabla, stabilitatea") ar urma să producă "condiţiile necesare" instalării ca premier.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):