22 august 2011

Băsescu teoretizează în direct la TVR dizolvarea (parţială) a statului român


"Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
- Textul jurământului preşedintelui României. Un text oarecare...
"Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti europeişti ? Între Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Între Mircea Geoană şi Traian Băsescu. În 15, 20 de ani, nu a apărut unul să vină din lumea asta, să nu fi fost tarat de năravurile comunismului europeismului, să nu fi fost afectat de nimic. Ce blestem o fi ? Pe cuvântul meu, îmi pare rău".
- Text adaptat 
EuroBăse a participat la o emisiune-interviu la TVR 1 în această seară, în care a continuat teoretizarea şi apologia dizolvării statale a României, în aşa-zisa "Mare Europă" sau "Europă Unită". 

Vuvuzelele de la TVR şi HotNews au pus ca titlu principal chestiunea Roşiei Montane, lăsând preferinţa prezidenţială pentru "Statele Unite ale Europei" ca titlu secundar, de paragraf.

"Normal", dorm toţi, fac pe mortu'-n păpuşoi. Nu tu articole critice în presă, nu tu atitudini ale parlamentarilor (pun pariu că dacă era sesiune parlamentară, nu ar fi fost nicio interpelare pe acest subiect; toţi sunt parte la conjuraţia europeistă, transpartinic...). USL bagă mereu placa de patefon zgâriată "Băsescu - dictator", să se trezească fraierii lor din moţăială, dar nu l-ar pune în discuţie pentru tentativă de trădare. Nu, că doar urmează obiectivul lor comun - distrugerea României.
 
Selecţiuni din aberaţii:
 
"Este un moment de criză, cu riscul de a se reveni în recesiune. În situaţii de criză sunt necesare măsuri îndrăzneţe. În 2-3 ani [Santo subito !] trebuie create Statele Unite ale Europei. Procesul de globalizare ne arată cât de mici suntem în confruntarea cu piaţa. Guvernele au dovedit că pot fi înfrânte de piaţă, de voinţa investitorilor. Sistemul global va înlătura tot ceea ce e lipsit de forţă. Efectele globalizării în partea lor negativă trebuie înfrânte. Ne confruntăm cu o criză de încredere a deţinătorilor de capital în guverne". [Deci, "deţinătorii de capital" dictează politica statelor ? Bravo, nenică... atunci tu cine-mi eşti, purtătorul lor de cuvânt ?!]

"Trebuie să ne obişnuim cu realităţile. Toate statele europene au făcut acest lucru când s-a înfiinţat serviciul extern al UE. Prin Pactul de stabilitate ne obligăm [adică, tu te-ai obligat în numele nostru, nici măcar nu l-ai lăsat pe Pitic să semneze porcăria] la anumite repere în bugetele naţionale. Vine şi o comisie care sancţionează neîndeplinirea ţintelor. Se pune problema creşterii fondului european de stabilitate financiară. Acum e în provizorat - Grecia a tras deja de 2 ori din acest fond, Irlanda şi Portugalia au beneficiat, deasemenea. Accesarea banilor se face în condiţii stricte: reducerea deficitului, reducerea coeficientului de îndatorare, reforme. Deja nu mai faci ce vrei dacă vrei să accesezi bani din acest fond. Prin EUROPACT suntem obligaţi să ne aşezăm cheltuielile până în 2020 pe nişte fire pe care trebuie să le urmăm. [Te pomeneşti c-oi fi vrând să apelăm şi noi ?!] Altfel, ţara este penalizată". [Da' poate până-n 2020 scăpăm de cozi de topor de-alde matale sau de pe la USL, şi nu ne mai lăsăm penalizaţi de jigodiile de la Bruxelles].

"România nu renunţă la obiectivul de a intra în zona euro în 2015. Crearea unui guvern al zonei euro este altfel decât am exprimat-o eu. El va avea ca obiectiv politicile monetare, dar şi cele fiscale şi aici era un element total de suveranitate. Nu poate să fie, care a şi făcut sistemul să tremure din temelii. Fiecare cu sistemul lui de taxe, de impozite. Vor fi mulţi care vor sări în sus. Eu însumi nu ştiu dacă asta e soluţia pe care clasa politică şi populaţiei României o vor adopta. O astfel de decizie nu poate fi luată decât printr-un referendum". [Trebuie o clasă politică nouă, care să asculte de alegători, nu de Bruxelles. Nu-i nimic, învăţul are şi dezvăţ !]

"Poate opinia mea este greşită. Poate e prea mult şi prea devreme lansată. E o analiză la nivelul preşedinţiei. Noi putem fi doar o parte din decizie, nu putem influenţa decizia de creare a SUE". [Cu cât regret o spui !]

27 de comentarii :

Crystal Clear spunea...

Am amutit,mi s-a facut frica ,am citit articolul si m-am uitat cu infrigurare la clipul video.
Cred ca un asa sentiment de disperare profunda n-am mai trait niciodata...

Crystal Clear spunea...

Cred ca s-a pierdut primul comentariu.


Este un plan foarte bine pus la punct de distrugere a Romaniei. Constat acest lucru in ultimele zile din ce in ce mai mult si nu-mi vine sa cred cu ce viteza se propaga .Nu ma asteptam sa tredeze Basescu chair in halul asta.
Este un om de nimic. Mi se rupe inima.Suntem calcati in picioare

Riddick spunea...

Trebuie să dăm cu ei de-a azvîrlita în 2014 şi 2016. Pentru 2012 bătălia e pierdută, oricât ne-am amăgi noi.

Mâine dimineaţă public integral în traducere articolul din 2006 al lui Václav Klaus,"What is Europeism ?".

Crystal Clear spunea...

Da, si eu cred ca este prea tarziu. Pierdem in 2012-desi ei nu sunt inca siguri ( ei zic ca in acest moment este 50%-50%)
O sa ma concentrez si eu sa fac un rezumat despre ce auzit in ultimele zile de la cineva din diaspora. m-am cutremurat !

Riddick spunea...

Au apărut ambele comentarii.

Multe chestii nu le-am crezut nici eu pînă acum, dar nu mă mai miră nimic. Dacă îi bagă pe chinezi la Cernavodă, e clar că se confirmă planul:

Corect Politics: Resetarea spatiului = resetarea alianţelor ?

http://www.corectnews.com/politics/resetarea-spatiului-resetarea-aliantelor

Crystal Clear spunea...

Ce mandra eram eu de Cernavoda !! Si uite cum vor sa ne ingenuncheze !

Anonim spunea...

Asta este varianta anului 2011 a lui "nu ne vindem tara"?

Riddick spunea...

Şi ce-oi fi vrând, să îi dau o ciocolată ? Treziţi-vă, bă !

Riddick spunea...

@Crystal Clear: Când spuneam "pierdem în 2012" nu mă refeream (doar) la trecerea PDL în opoziţie sau la guvern USL, ci includeam şi varianta cu guvern PDL, ca partener în coaliţie.

Ca să nu fie confuzie. Cele două feţe ale aceleiaşi monezi, "rotativa" guvernamentală în parametri fixaţi dinainte. De "alţii".

Bizonu' nu s-a trezit, le face jocul ambelor echipe ale eurosistemului, precum somnambulii.

Crystal Clear spunea...

Trebuie sa-l dam in judecata :

"Jur să-mi dăruiesc toata puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!"
- Textul jurământului preşedintelui României. Un text oarecare...

Riddick spunea...

Numai parlamentul o poate face, cât mai este în funcţie. Totuşi, încă nu a comis o infracţiune, ea încă nu s-a produs. E o instigare la un concurs de infracţiuni.

Riddick spunea...

... sau Parchetul General.

Crystal Clear spunea...

Stiu : "pierdem in 2012" inseamna inclusiv castigarea de catre secta a unei parti din putere.

Sunt uluita si bulversata de ignoranta si superficialitatea oamenilor din jurul meu
Nimeni nu intelege nimic cu adevarat, este o confuzie generala .
Oamenii nu banuiesc ca tradarea este de ambele parti

Crystal Clear spunea...

Este atentat la siguranta nationala

Riddick spunea...

"Secta" vrea controlul total în partid, vor încerca ceva la toamnă. Primul pas pe care îl vor face va fi scoaterea din guvern a miniştrilor gen Valeriu Tabără, care "nu răspund la comenzi" (mai ales externe).

Ce nu vor ei să ştie (sau să afle) este că "preţioasele" lor persoane nu aduc voturi, ba dimpotrivă.

Dar se pare că scopul este preluarea controlului partidului zis "de dreapta" (de bine, de rău, singurul care e relevant deocamdată pe partea dreaptă, şi care pică cât de cât pe definiţie). Indiferent de consecinţele electorale.

Crystal Clear spunea...

A vorbi , a tine discursuri , a instiga este "Atentat la siguranta nationala"-propaganda care atinge suveranitatea tarii

Riddick spunea...

Sunt curios când va fi raportul SRI la parlament, nu a mai fost de ani buni niciunul. Printre atribuţiile SRI este şi "apărarea Constituţiei".

Dar ea a fost deja virusată de tembelii care au votat "DA" la referendumul din 2003 ("legislaţia europeană are prioritate înaintea celei naţionale").

Crystal Clear spunea...

SUE nu exista inca ,deci nu exista inca legislatie europeana care sa preveleze in fata celui nationale in privinta suveranitatii.

Riddick spunea...

WRONG !

S-a ratificat Tratatul de la Lisabona, care are germenii multor nenorociri în el. Totuşi, europeiştii ar vrea mai mult. În maxim o oră apare traducerea articolului "What is Europeism ?" al lui Vaclav Klaus, din 2006.

Crystal Clear spunea...

Este propaganda mare, mare de tot pentru SUE in diaspora .
Li se face propaganda folosindu-se festivalurile de vin, trasee vinicole in care unul din capelmaistri este M Dinescu.
Tocmai m-am despartit de niste tipi plecati la "instructie".

Incerc sa ma adun si sa sintetizez

Crystal Clear spunea...

Aha ! Inteleg curajul lor...

John Galt spunea...

‎"Pot functiona ca partide politice numai asociatiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, si care militeaza pentru respectarea suveranitatii nationale, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale, a ordinii de drept si a principiilor democratiei constitutionale." - Art.3 (1) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice.

Riddick spunea...

Da, da' cin' să judece/interpreteze corect ? ;-)

Crystal Clear spunea...

Se pare ca se agita numai vechii comunisti pe tema asta.
Am citit un articol preluat de cineva de la Amos News, dar nu pot accesa linkul


Corneliu Vlad: Preşedintele Traian Basescu, europeist
Created on Aug 21, 2011

Crystal Clear spunea...

Aici am gasit :
http://anonymusgerula.wordpress.com/2011/08/23/basescu-mai-catolic-decat-presedintele-bilderberg/

Vad ca Theo sustine cu mult avant predarea Romaniei catre Germania.....

Ce SUE cand nu vorbim nici macar aceeasi limba?

Riddick spunea...

Theo înţelege mai multe decât se poate presupune că o poate face. ;-)

Pierd puncte cu asemenea idei cei de la PDL.

Crystal Clear spunea...

Theo e maaaare patrioata.. :).
PDL se compromite in fiecare zi cu cate ceva


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: