Dacă la nivel naţional nu se poate asigura 100% controlul popular asupra conducerii politice şi acţiunilor acesteia, cum să crezi că s-ar rezolva asta la nivel supranaţional ?! Schema clasică "stânga versus dreapta" nu mai este adecvată provocărilor prezentului, graniţa s-a mutat pe naţional-patriotic-identitar versus globalist-internaţionalist-transnaţional.
03 iulie 2016
Stânga pune "clasa" înaintea naţiunii şi a statului naţional
Un clip al eurocomuniştilor RO, în care se făcea apel pentru neparticipare la referendumul Brexit. Deci, pentru eşecul referendumului şi pentru rămânerea Marii Britanii în UE - apelul vizează exact categoria majoritară care a asigurat victoria Brexit-ului (eurodreapta RO critică compoziţia ei, cum că ar fi doar "clasa muncitoare", "vârstnicii", "ne-orăşenii", "plebea ignorantă", "lumpenii", "cei neesenţiali"). În clip este lăudată imigraţia, "ca factor necesar în economie", trecând sub tăcere disoluţia identitară care vine cu ea la pachet, şi chiar... eficienţa reală a forţei de muncă importate. Desigur, nici avantajul subremunerării acesteia nu este menţionat. Avantaj... al capitalului. În schimb, se face apologia Federaţiei Roşii Europene (adică o UE socialistă).
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO
Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."
Postări populare:
-
Şi mai ales, de la vinovaţii şi profitorii stării de fapt. Cei mai importanţi nici n-au acte RO. Dar... au aici interfaţa . Larvele. Pentru ...
-
Mare farsor, mari gogomani Un comediante de bravură Joacă de patruzeci de ani, Făcând enormă tevatură În faţ-a nişte gogomani. Dibaci, sub ...
-
S-E şi E, desigur raportate la harta României (s-ar putea completa, mai corect: Est şi Nord). Planurile lor mari de resettlement care era...
-
Psst! Miclovan! Cheia este la ce vrea peneleu': vine cu Burduja fiindcă chiar-speră, ori bagă în cursă un fel de cîrstoi , ca bizonu...
-
hair trigger
-
Se dau tot mai multe semnale: "România nu scapă " (de război). Cele din alt-media, mult mai explicite. Dar... poate România sca...
-
În artele vizuale se numeşte fundal. În imagologie, mesaj subliminal * . Care vizează statul naţional unitar român. Aşa, ca de Centenar ....
-
Nu mă pronunţasem încă pe ipoteza asta (a explozibililor "de separare" pre-plantaţi) în chestiunea podului de la Baltimore (a se v...
-
DA, uitasem partea cea mai importantă: nici "B.O.R" nu a participat! Mă aştept ca popicu' ăla tânăr de la parastas, să aibă p...
-
(de pe la 8:27) Pâi sectorul politic e format [deocamdată doar] din argaţii Ocultei . EI SUNT PROBLEMA! Formal "puşi de noi", car...
14 comentarii :
My message to the British people
https://www.youtube.com/watch?v=wYMyM0ezhOg
https://www.youtube.com/user/ComradeFlorian31/videos
"Avantaj... al capitalului."
Lafel ca și în cazul HexFarma, se maschează adevăratul scop cum că; interesul principal sunt banii. Cum să fie banii când tiparnița e tot la ei? Scopul principal este exterminarea europenilor.
Guvern pt. zona 2:
http://www.nasul.tv/exploziv-germania-impune-schimbari-radicale-in-ue-martin-schulz-propune-inlocuirea-comisiei-europene-cu-un-guvern-european-autentic/
Să vedem cine va pune botul... Iese cu scântei.
https://www.youtube.com/watch?v=rmq8MBEv7HA
Las' că şi Glenn Beck...
Traducerea e după înregistrari mai vechi. Beck s-a declarat anti-Trump şi (implicit) pro-Clinton. Americanii conservatori nu-l mai cred demult.
Altminteri, îl descrie bine pe Soros.
Am văzut tot ce e acolo la Glenn Beck Show (canalul lui YouTube), parcă prin 2011, la postare.
"Beck s-a declarat anti-Trump şi (implicit) pro-Clinton."
În film spune că sunt sponsorizați de magnat păpușile Clinton! Cu alte cuvinte; înțelege cine trebuie și scapă cine poate? :)
Nu e niciun mister: înregistrarea tradusa e din urma cu câţiva ani (2011, estimez), iar în 2016 Beck a spus (în precampanie), "dacă aş urca pe scenă lângă Trump l-aş înjunghia".
Beck nu are opinii proprii, e dirijat ce să zică. Propaganda lui e "focusată" pe publicul conservator. Pe lângă zece chestii bune/corecte plasează 2-3 "şopârle".
Tocmai asta nu "înțeleg". Din greșeală, necunoștință, or "prețul" de a plasa șopârlele merită deoarece chestiile bune sunt deja fumate?!
"Adaptarea propagandei". Au văzut că virgulă conservatorii "hardline" nu mai pun botu' la ce zice Beck şi atunci s-au adresat conservatorilor "mai slabi de înger" (labili, nesiguri, ezitanţi). Ca să-i descurajeze sau să-i "convertească".
Și tătuca Soros cade tot în picioare presupun!?
Depinde de la om la om, ce pricepe fiecare.
Trimiteți un comentariu