Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

02 iulie 2016

Ce doreşte fiica unui trădător



PSD se vrea prim-iniţiator al legii "Bacşiş pentru Casa Duda", semn că are de îndeplinit o agendă, şi pentru asta trece peste opţiunea electoratului său (opţiune clar republicană). Ca şi la aducerea propagandistului pro-homosexualitate Remus Cernea în parlament (pe lista USL). Ca şi legea pentru "monarhizarea" simbolurilor statului român, ar trebui să alarmeze. PSD a realizat (parţial...) efectele negative şi a lăsat în ofsaid PnL, care credea că punctează protestând contra... respingerii monarhizării stemei de stat. Dar asta era în 2015, acum s-a votat aberaţia în unanimitate. "Prostimii" i se predică austeritatea, în acelaşi timp cu crearea unor categorii privilegiate abonate la banii statului (pensionari cu pensii speciale, "revoluţionari" fără nicio rană sau rudă decedată, iar acum şi "sponsorizarea oficială" a Casei Duda).


Art-emis:


Chiulangeală, privilegii fără număr, fărădelegi, averi nemăsurate, salarii uriaşe, conturi grase şi vacanţe cît cuprinde! Asta-i viaţa parlamentarilor! După atîtea faulturi în propriul teren, parlamentarii au aruncat problemele Ţării în vestiare şi pe-aici ţi-e drumul! De la 1 iulie pînă la 31 august se pot îmbina şi combina în strategii, alianţe şi permutări lăutăreşti. Două luni i-am pierdut de pe radar! Nereperaţi de blitzuri, dar echipaţi cu „senzori" conectaţi la spaţiul intern şi extern, ei vor putea, totuşi, calcula pînă la ce bornă „isprăvile" sau matrapazlîcurile lor vor rezista condiţiilor de „imponderabilitate". Prea obosiţii de „jugul" guvernării, la care au tras unul hăis şi altul cea, vor zburda pe imaşuri exotice şi se vor întoarce după două luni să desăvîrşească opera de tracţiune în hău. Să fii deputat sau senator în România este cea mai miraculoasă slujbă! Cine nu şi-ar dori cîteva ore la serviciu în fotolii, două-trei zile pe săptămînă, buzunarele şi conturile pline din bani publici?

Salariile românilor şi nivelul de trai cînd vor deveni principii europene, to'arăşe Cioloş?

Chiar şi în aceste condiţii de program, televiziunile au surprins scaunele goale în sălile de şedinţe ale comisiilor - aceste comisii permanente şi speciale care, de fapt, înseamnă cheltuieli uriaşe cu şoferi, recuzită, secretare, consilieri şi protocoale. Chiar au nevoie de două luni de vacanţă, precum şcolarii, maeştrii aceştia în arta jafului şi corupţiei, pe care îi plătim şi le suportam fărădelegile şi deciziile oneroase? Vor veni din vacanţă cu minţile odihnite de tot, dar nu vor putea pricepe că poporul e de atîta timp la terapie intensivă. Mai în glumă, mai în serios, cum ar fi oare, să fie scoşi în şuturi din fotoliile de pluş ale democraţiei demolatoare? După un sfert de veac de libertăţi amăgitoare ne-am ales cu constituţionalizarea interesului de trib politic, cu dreptul de a face ce vor muşchii lor, cu dictatura privilegiului pentru mereu aceiaşi indivizi puşi pe furat şi căpătuială. Aleşii noştri lipsiţi de conştiinţă, care se grăbesc acum spre destinaţii de lux, au devastat Ţara ca nişte lăcuste, şi pînă nu vom vota o clasă politică responsabilă, din trupul slăbit al României se vor hrăni în continuare lăcustele autohtone şi străine, care nu produc nimic în afara propriilor movile de bogăţii. Gîndiţi-vă un pic la venitul lor uriaş, la jafurile acestor frecători de hîrtii virtuale, multe dintre acestea depăşind înţelesul şi capacitatea lor intelectuală! Ei continuă să umilească şi să batjocorească poporul, ţinîndu-l la un nivel de trai sub cel minim de civilizaţie, chiar sub cel ceauşist şi cu un salariu din lumea a treia. Odată cu vacanţa aleşilor, se scumpesc şi gazele cu 10%, pe principiul european al liberalizării preţului la gaze, motivează Julien Cioloş. Dar salariilor românilor şi nivelul de trai cînd vor deveni principii europene, to'arăşe prim-ministru?

Oare doamna duce lipsă de lenjerie intimă?

Pe perioada vacanţei, să nu-i uitaţi pe muşterii noştri care faultează, ori de cîte ori au ocazia, poporul român şi imaginea României. Încă o obrăznicie, care întrece orice limită, vine din partea lui Carmen Iohannis, care, la cei 56 de ani, pare că a căzut şi s-a afundat în sindromul adolescentin. În timpul vizitei preşedintelui Germaniei la Sibiu, a încălcat grav protocolul, venind la întîlnirea oficială fără sutien, dar cu o poşetă de 5.000 de euro. Oare doamna duce lipsă de lenjerie intimă? Dezgustător şi carghios, nu? Jurnalistul Victor Ciutacu a lansat un atac extrem de dur la adresa soţiei lui Iohannis: „La 56 de ani, să fii soție de președinte şi să-ţi laşi sfârcurile la (între)vedere la o vizită oficială a unui alt şef de stat, înseamnă să n-ai pic de simţ al ridicolului"! Werner Klaus Iohannis şi Julien Cioloş, în acceaşi notă, se tot învîrt în jurul cozii, se împiedică în ea şi cad în tot felul de prăpăstii.

45 de milioane de euro pe an de la stat pentru un trădător

O altă bilă neagră pentru ei şi pentru toţi papugii care, mai nou, slugăresc imaginea unui fost rege trădător de ţară! Ce servicii a adus Mihai şi regalitatea ţării noastre? Toate semnificaţiile istorice, simbolice sau administrative ale casei regale au încetat odată cu actul abdicării regelui Mihai. Şi nu l-a forţat nimeni să abdice! S-a înţeles cu ruşii, că de-aia l-au şi decorat şi i-au dat o rentă viageră. Ce servicii pot aduce, astăzi, României fiicele unui trădător străin, în afara faptului că vor păpa banii statului român? O finanţare de 45 de milioane de euro pe an de la stat pentru casa fostului rege e o bătaie de joc la adresa poporului. Voci din afară vorbesc că Mihai „se odihneşte de cîteva luni bune într-o camera cu gheaţă", în timp ce dudele urmaşe îşi pun la punct şi trag cu dinţii, fără niciun drept, de Republica România şi aşteaptă finalizarea Mausoleului de la Curtea de Argeş, tot din banii contribuabilului român.

Daţi-le o lecţie dură acestor paraziţi

Cum mai răbdaţi fraţilor atîta nedreptate? Cum mai răbdaţi să vi se ia din buzunar pentru a întreţine o droaie de trîntori? Guvernul acesta repetent şi antinaţional minte cu neruşinare că nu are bani pentru salarii şi pensii decente, dar are pentru urmaşii unui fost rege trădător. Tovarăşe Cioloş, tovarăşe preşedinte al Republicii România, chiar nu pricepeţi că proiectul pe care l-aţi propus este o altă lovitură sub centură dată adevărului istoric, dar şi prezentului social. Aberaţia aceasta de proiect trebuie supus unui referendum! Guvernul nu este îndreptăţit să facă astfel de daruri din bugetul de stat, cînd cetăţenii se zbat în sărăcie, cu cele mai mici salarii din U.E. Dragi români, daţi-le o lecţie dură acestor paraziţi ai României şi nu-i mai votaţi! Vrem o dezbatere publică, vrem să fim întrebaţi dacă mai dorim să suportăm alte lipitori la borşul naţional, tot mai puţin pentru cetăţeanul de rînd. Ce personalitate juridică şi serviciu administrativ să aibă o fantomă în culpă a istoriei noastre? Ce merită Julien Cioloş, dacă oferă servicii urmaşilor unui trădător de ţară! Iar noi, ce facem? Stăm cu ciocul mic în faţa impostorilor şi acceptăm tăcuţi tot ceea ce aceştia scot cu forcepsul din punga noastră ca să-i plătim pe impostori şi ororile Istoriei.

2 comentarii :

Simeone spunea...

"Ce doreşte fiica unui trădător"

Servitori sa-i spele fundul albastrit!

Riddick spunea...

Vorba e că... încă le merge. Tot noi greşim, că(-i) tolerăm.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):