22 decembrie 2014

Confiscarea "revoluţiei" - acum, prin diluarea internaţionalistă "de dreapta"



Suntem un popor de oameni harnici, harnici şi buni
Şi-aşteptăm de undeva, de la cineva, de la oricine să facă minuni
Am vrea, foarte mult ne-ar plăcea să fie şi la noi ca-n SUA

Şi ne mai tot gândim ce bine e şi în UE.
Şi ca-n SUA, şi ca-n UE, asta e cea mai buna soluţie
Dar până când se va rezolva ceva
Să cântăm cu toţii ca-n Africa...

SUA, UE...

Taxi - Suaue

Indiferent ce reprezintă pentru unii sau pentru alţii UE sau SUA (fie şi-n varianta obamo-socialistă), steagurile acestora n-au ce căuta la o comemorare a unui eveniment istoric naţional.

Trei remarci: 1) contestatarii (eurocomunişti !) sunt scandalizaţi doar în privinţa steagului american, trec sub tăcere etalarea cârpei albastru-galbene, care nici măcar nu-i un steag; 2) politicienii vin cu lumânări doar la aniversarea loviturii de stat din 22 decembrie, nu la comemorarea "revoluţiei" (bucureştene) din 21 decembrie; 3) arboratorii steagurilor non-RO (gen În Linie Strâmbă) nu au în vedere interesele naţionale româneşti.

 după 25 de ani: de la Kaghebé la Suaue

4 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Întreabă unul , mai jos :

Istrate Andrei : si cu steagul UE cum ramane?


https://www.facebook.com/rezistenta/photos/a.451543261586610.1073741826.451541878253415/760505730690360/?type=1&comment_id=760774827330117&offset=0&total_comments=5

Crystal Clear spunea...

cea mai buna etichetă este : TRĂDARE !

Crystal Clear spunea...

Mi-e că ăştia de la ILD pregătesc vreun "maidan american " pe-aici... Se simte că se coace ceva...

Riddick spunea...

... şi nu i se răspunde.

Cred că se coc alegeri anticipate (sau o atmosferă agitată care să le provoace), ca oligarhia să nu mai aibă reţineri de a continua cu austeritatea "necesară trecerii la moneda euro".


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):