28 iunie 2014

Sofismele Eurodemocraţiei



Cristian Preda se străduieşte să "demonstreze" (Juncker și mecanismele democratice) că desemnarea şi votarea preşedintelui Comisiei Europene ar urma proceduri şi standarde democratice.

Falsul intervine în mai multe etape:


"Juncker a candidat, Germania şi încă cineva (= guvernul instalat de Troikă la Atena) au luat notă şi l-au susţinut" - în loc să recunoască faptul că Juncker este - de la început - propunerea Berlinului: 
Voi menționa că Juncker și-a depus, mai întâi și mai întâi, candidatura în cadrul congresului de la Dublin al Partidului Popular European, având susținerea a două partide – așa cere regulamentul PPE -, și anume CDU (Germania) și Noua Democrație (Grecia).
"A existat o campanie internă a PPE, în care Juncker a candidat şi s-a impus" - real, doar FIDESZ (şi aliatul său KDNP) mai reprezintă interesul naţional, ca partide din PPE. Restul acţionează conform dispoziţiilor sosite via Die Zentrale; un timp, au mimat opoziţia faţă de Juncker şi PPE-iştii suedezi şi olandezi, dar numai până la vot:
Celălalt candidat – Michel Barnier – a avut susținerea partidului Fidesz, condus de Orban Viktor, și a unei alte formațiuni din Europa Centrală – Noua Slovenie. Scorul din congresul PPE a fost clar: 382 de delegați au votat cu Juncker, 245 – cu Barnier. Jean-Claude Juncker a fost susținut, apoi, de peste 50 de partide afiliate PPE, în campania din cele 27 de state în care cea mai importantă familie politică europeană are o implantare. Excepția o reprezintă singurul stat-membru în care PPE nu se regăsește: Marea Britanie a lui Cameron…
"În UE, este relevantă consultarea democratică din cadrul grupurilor politice" - UE este o asociaţie de state, nu de partide sau europarlamentari. Două state care cumulează 14% din populaţia UE (Marea Britanie şi Ungaria) nu sunt reprezentate de acest Juncker. Din acest punct de vedere, NATO este o organizaţie democratică, unde deciziile majore se adoptă prin consens:
Trebuie spus, pe de altă parte, că a fost pentru prima dată când alegerile europene au inclus un asemenea mecanism de validare democraticâ a candidaturilor depuse de familiile politice transnaționale pentru șefia Comisiei.
"Britanicii ăia sunt elementele negative, chiar şi înaintea eurocomuniştilor" - "cu care ne aliem noi, PPE-iştii" (cum să recunoască ei aşa ceva ?!). ECR şi EFD n-au nominalizat candidaţi fiindcă nu recunosc legitimitatea Comisiei Europene:
Dar nu toate partidele europene au avut candidați: dacă PPE l-a susținut pe Juncker, iar socialiștii – pe Martin Schulz, liberalii l-au sprijinit pe Guy Verhofstadt, comuniștii pe Țipras, iar verzii au avut doi candidați – Jose Bove și Ska Keller. ECR și EFD, două familii politice dominate de partide britanice (da, din nou ei!) – conservatorii și UKIP – nu au intrat în această logică electorală.
Preda nu recunoaşte explicit existenţa Eurocartelului PPE-S&D-ALDE-verzi-eurocomunişti, deşi concluzia articolului chiar asta este:
Aceste scoruri ne permit să înțelegem și ce va urma la mijlocul lui iulie, atunci când Parlamentul va vota propunerea făcută de Consiliul European astăzi. În principiu, trei dintre grupurile enumerate – PPE, socialiștii și ALDE – vor vota masiv în favoarea lui Juncker, asigurându-i cel puțin 60% din voturile deputaților europeni.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):