07 decembrie 2013

Ponta e menajat, iese-n faţă EuroBăse ca să pledeze pentru "armata (S)UE"



Echipa Băsescu de la CCR trage sforile. Ca să fie Băsescu cel care "stabileşte" mandatul românesc la Consiliul European din 19-20 decembrie 2013, pe tema "securităţii şi apărării comune (europene)".

Suntem pe 7 decembrie şi CCR nu a publicat încă motivaţia respingerii contestaţiei lui Băsescu. Dacă ajungem la (sau trecem de) 9 decembrie, mai poate sta legea încă zece zile nepromulgată, taman bine cât să treacă Consiliul European, la care Băsescu va adopta o poziţie "pe barba lui", neconfirmată de parlament (adică, de USL).

MEDIAFAX:
Legea privind afacerile europene, iniţiată de Guvern, stabileşte că Executivul "transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte".
"Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul. Propunerile adoptate se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern", se mai arată în proiectul de lege.

În plus, actul normativ menţionează că hotărârile Parlamentului, ori a uneia dintre Camere, "sunt preluate de către Guvern la definirea poziţiei naţionale de negociere în Consiliu, prevăzută în mandate".
De văzut şi:

2 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Băsescu împinge stânga la putere

Riddick spunea...

Exact !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):