Anti-Maidan

12 septembrie 2013

Turma de europarlamentari din România a votat o rezoluție favorabilă "armatei UE"



Fără niciun vot "contra". Voturile "pentru" s-au dat conform directivelor de vot ale grupurilor (PPE, S&D, ALDE). 
  • Lista de vot (click pe "All Member States", apoi pe "Romania")
Apar că n-au votat: Elena Băsescu (PPE/PDL), Ramona Nicole Mănescu (ALDE/PnL), Theodor Dumitru Stolojan (PPE/PDL), Renate Weber (ALDE/PnL) și Silvia-Adriana Țicău (S&D/PSD). Probabil că sunt două greșeli, Ramona Mănescu și-a dat demisia din Parlamentul European (Silaghi și Hellvig încă n-au fost validați ca înlocuitori), iar Elena Băsescu am îndoieli că a ajuns la Strasbourg atât de repede după naștere.
Raportul a trecut în comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European cu 33 de voturi "pentru" și 11 voturi "contra".

Votul pe grupuri ("pentru"/"contra"/"abțineri" - 403/178/37): 

ALDE (liberali): 55 - 4 - 11
ECR (conservatori): 2 - 39 - 0
EFD (eurosceptici):  3 - 17 - 5
EPP (populari):  214 - 1 - 0
Greens/EFA (ecologiști+stânga iredentistă): 0 - 26 - 1
GUE-NGL (eurocomuniști):  1 - 47 - 1
NI (independenți, neafiliați):  7 - 14 - 3
S&D (eurosocialiști):  121 - 28 - 16

Am tot scris pe tema "armatei UE", nu mai reiau acum ce ar însemna așa ceva, pun doar câteva linkuri (#1, #2, #3). O diferență importantă față de NATO ar fi că în cazul NATO statele membre au drept de veto sau se pot abține, în cazul "armatei UE" trupele alocate acestei structuri sunt sub comandă supranațională.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):