14 mai 2013

Le e frică să nu se trezească lumea şi să-i dea peste cap!


AGERPRES:
O reflecţie privind sincronizarea calendarelor electorale în statele membre UE ar putea fi o temă fezabilă şi cu efecte de detensionare a vieţii cotidiene în Uniunea Europeană, a declarat marţi preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate, Teodor Baconschi, la dezbaterea 'Uniunea Europeană la răscruce' organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Teodor Baconschi a apreciat că o reflecţie privind sincronizarea calendarelor electorale în statele membre ar putea reduce tendinţa ''fenomenelor centrifuge'' din UE, precum populismul a cărui ascensiune în statele membre este ''mai degrabă un surogat de nou ideal european''. Potrivit lui Baconschi, în ţara noastră încă ''nu s-au produs declicul şi interiorizarea europeană la nivelul mainstream-ului politic''.
Şi Hurezeanu e dezamăgit că românaşii n-au asimilat bullshit-ul UEist:
În opinia analistului politic Emil Hurezeanu, ''România nu a intrat decât nominal în Uniunea Europeană'', iar acest statut este dat atât de prestaţia politicienilor români, cât şi de performanţele, mai ales economice, ale ţării noastre.

Referindu-se la principalele vicii de structură şi rezistenţă ale UE, analistul a estimat că ''Uniunea Europeană nu mai are inamic şi a ieşit din paradigma geopolitică''. ''Ceea ce face Franţa în relaţia - reabilitată - cu Rusia diferă esenţial de ceea ce face Marea Britanie în relaţia cu Rusia sau Germania în relaţia cu Rusia şi acest lucru nu contribuie'' la o exprimare coerentă la nivel european, a explicat Hurezeanu.

El a adăugat, în context, că nu există o şansă de paneuropenism, care ar fi o soluţie pentru viitorul Uniunii Europene. ''Din păcate, asistăm la o creştere a egoismului naţional'', a spus Emil Hurezeanu.

12 comentarii :

Gogu spunea...

Priviti-l si ascultati-l cu atentie pe hurezeanu !
Aveti astfel imaginea cea mai sugestiva a comunistului internationalist si exponent al retrinsei, dar influentei, FACTIUNI ANTINATIONALE A SECURITATII !!!. Adica a BURGHEZIEI PROLETARIATULUI !
Constatam ca , cele mai toxice parti ale PCR si Securitatii au initiat, inca dinaintea loviturii de stat din 1989, si deruleaza inca, procesul distrugerii Romaniei. Acest proces TREBUIE OPRIT !
Baconschi si hurezeanu vor disparea, cu siguranta, deindata ce procesul disolutiei ue va deveni ireversibil !
Asa sa le ajute Dumnezeu !

Gogu spunea...

http://www.dcnews.ro/2013/05/ue-vrea-sa-ne-convinga-sa-introducem-in-meniu-si-insecte/
Facem pariu ca daca ue da un pricaz( citeste ordin) ponta-naum &co ne va presa sa-l respectam ?
Ex. becurile ''ecologice'' despre care unii spun ca sint mai nocive decit cele cu incandescenta, dar mai ''economice''. Noi nu stim unde sa vindem productia de electricitate si facem ''economie''!
Sau interzicerea aparatelor de conditionat aerul, construite pe vechea tehnologie, ca sa cumpere lumea pe cele ''inverter''(eu am unul ''inverter'' si nu mi se pare o revolutie in domeniu).
Asadar ''piata'' nu mai decide; in locul ei decid degeneratii de la Bruxelles, pe care ii toleram si tremuram ca dementii cind isi misca sprinceana !
Capitalismul clasic E MORT, CA SI COMUNISMUL !
Ce va urma ?

Crystal Clear spunea...

Ai vazut asta ?

http://www.presseurop.eu/ro/content/news-brief/3773081-increderea-ue-este-serios-zdruncinata?xtor=RSS-9

Gogu spunea...

@Crtystal Clear
Buna seara domnisoara !
Va multumesc ! Nu vazusem !
Cred ca este cursul firesc al tuturor ''constructiilor'' contra mamei Natura, ale carei legi nu sint votate de parlamente infirme !
Iar ''preferinta'' crescuta pentru Euro este determinata, mai degraba, de comoditatea europenilor , care platesc mai usor decit daca ar trebui sa schimbe valutele nationale etc. decit de vreo valoare sentimentala sau bazata pe ratiuni economice !
Toata Lumea vrea disparitia ue, incepind de la Kremlin pina pe malul Potomacului. Fara exceptie !
Si, chiar daca nu ar vrea, tot s-at prabusi !
Daca nu ar fi fost cunoscuta experienta ''comunista'' si nazista, poate mai mergea ! Acum, insa, sfirsitul e garantat!

Riddick spunea...

Gogu - UE nu vrea capitalism "clasic", ci "economie socială de piaţă" = "socialism de piaţă".

Crystal Clear - Cred că e mai mult decât recunosc ei. ;-)

Gogu spunea...

Stiu eu prietene !?
Socialism de comanda ! De ordin ! De HCM !
Economia ''sociala'' trebuie sa aiba o baza in forma de proprietate, care sa genereze relatii de munca si de repartitie cu tenta, sau caracterizate prin ''social'' !
Aici economia politica e clara !
Franta, care are multa proprietate de stat ar putea sa se laude cu posibilitatea de a face, sau de a avea ''economie sociala de piata'' (dar nu de comanda)!
Insa unde e promovat Statul minimal, ultra-liberal(neo-liberal) de unde sa izvorasca ''socialul'' !
UE e o constructie BOLSEVICA ! Nici ca se putea o copie mai buna a URSS !
Numai ca e o alta perioada istorica si ''propaganda'' e slaba , neavind resursele din epoca !

Gogu spunea...

http://romanian.ruvr.ru/2013_05_13/George-Soros-o-ataca-dur-pe-Angela-Merkel/
Cititi sa va unga la suflet ! Inseamna ca dansul e in desfasurare !Vine din urma Marea britanie(http://www.hotnews.ro/stiri-international-14803668-referendum-pentru-apartenenta-marii-britanii-cameron-cedatin-fata-euroscepticilor-acceptand-proiect-lege.htm) !
Facem pariu ca noi vom fi ultimii pe ''baricade'' ?

Riddick spunea...

Uite ce zice guvernul de dreapta al lui Viktor Orban, care e atent şi la capitalul naţional, şi la latura socială:

Comisia Europeană ar putea renunţa la procedura de sancţiuni pentru deficit excesiv împotriva Ungariei, “cu condiţia ca aceasta să rămână pe calea consolidării fiscale”.

Pe 3 mai, Bruxelles a recunoscut că deficitul Ungariei a fost cu mult sub 3% din PIB în 2012, dar aceasta ar trebui să depăşească puţin acest prag în 2013 şi în 2014.

Guvernul condus de Viktor Orbán a anunţat că va lua măsuri “în concordanţă cu politica economică şi socială a ţării”, adică va refuza “măsurile cerute de Uniune celorlalte ţări: nu va creşte impozitul pe persoane fizice sau IMM-uri, şi nu vor fi reduse cheltuielile sociale”.

http://www.presseurop.eu/ro/content/news-brief/3762581-viktor-orban-am-decis-nu-vom-ceda-presiunilor-de-la-bruxelles

Gogu spunea...

Adica, va lua masuri de ''dreapta'' !!!
La noi nu va indrazni cineva sa ceara sau sa afirme ca deficitul asta mic inseamna condamnare la inapoiere ! Noi sintem disciplinati !
Doamne cit de deprimant este sa fii mereu ultimul si sa pari a-ti dori asta !
Dar fii atent aici :http://romanian.ruvr.ru/2013_05_14/Ambasadorul-SUA-a-fost-chemat-de-urgenta-la-Ministerul-rus-de-Externe/
Se misca ''placile tectonice'' !
Ne vom distra in viitorul apropiat si mediu !

Riddick spunea...

E de chichi cearta Soros-Merkel, se va ajunge la un acord.

Gogu spunea...

http://www.ghimpele.ro/2013/05/propunerile-de-modificare-a-constitutiei-facute-de-minoritatile-nationale/
Ultimul paragraf este :
''Pambuccian a adăugat că propune şi introducerea în Constituţie a referirii la rezoluţia de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Astfel, minorităţile consideră că articolul 1 alineatul 3 din Constituţie ar trebui modificat astfel încât acesta să fie: “România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, al principiilor rezoluţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi sunt garantate”.
Adica ce vrea el sa spuna cu idealurile si cu principiile ? Autonomie ?!
Dar , poate, ar trebui mentionate si idealurile Proclamatiei de la Pades !
Sau, mai degraba, APLICATA IN TOTALITATE !
http://ro.wikipedia.org/wiki/Proclama%C8%9Bia_de_la_Pade%C8%99

Riddick spunea...

Bat câmpii, nu se va aplica ce vor ei, dar se dau pe faţă cu ocazia asta.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Călin Popescu-Tăriceanu, 2008: "Vom da astăzi, în Parlamentul României, un vot istoric - votul pentru ratificarea Tratatului de reformă al Uniunii Europene. Pentru România este mai mult decât un moment festiv. Ratificarea Tratatului de reformă marchează o etapă. Spun acest lucru din două motive. Pe de o parte, este o primă etapă pe care noi am parcurs-o în cadrul Uniunii Europene, după aderarea de la 1 ianuarie 2007. Am avut şansa să contribuim la negocierea şi la construirea acestui Tratat, beneficiind de aceleaşi drepturi şi având aceleaşi obligaţii ca oricare altă ţară europeană. Este cel dintâi tratat european semnat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Simbolic, este primul document al Europei extinse, negociat şi semnat în format UE 27. Pentru toate aceste motive, odată cu ratificarea de către Parlament, putem spune că este cel dintâi tratat european pe care România îşi pune efectiv amprenta, conform intereselor sale, nemaifiind în postura de a prelua ceea ce au negociat şi au decis alţii. Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, în urmă cu trei ani, prin votul dumneavoastră, România a ratificat Tratatul constituţional ["Constituţia UE", caducă], odată cu ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. Aşa cum ştiţi, Tratatul constituţional nu a putut intra în vigoare. Din fericire, aşa cum noi am susţinut în timpul negocierilor, inovaţiile din acest document au fost preluate în Tratatul de la Lisabona. Aceste inovaţii sunt un pas înainte faţă de tratatele europene în vigoare acum."

 

Postări populare: