22 mai 2013

Homo europeicus


Cu momentul "candidatura EBA" mi-au apărut mie primele dubii mai serioase privind agenda reală a lui EuroBăse. Mă dezmeticisem "final" în vara 2011, cu "SUE", dar în 2009 - şi după - mai eram încă sub influenţa drogului "au venit să-şi ia tainul".


La conu Mişu: Ba e EBA

Nu madam Weber sau Gigi (cînd era ue”parlamentar”, nu deținut), nici activistul fără țară nici ciobanul cu gargară, nu macoveii sau teocheșii, că prea se văd sforile, ci EBA.

EBA poate figura drept prototip al lui homo europeicus, fiul lui lui homo sovieticus și tatăl lui homo iremediabilcretinus. O ființă aproape fericită în monotonia poticnită. O rotiță auto-învîrtită dintr-un mecanism inutil. Imaginați-vă un continent de EBA, la ghișeu, la tarabă, la catedră, în uniformă, la bară, în bucătărie, la oficiul stării civile, judecător, da, da, judecător, mamă și tată (sau mamă și mamă, că se va da drumul și la noi, acuși), toate/toți zîmbind sau încruntați, nu știu care ar fi diferența, conversînd(!?), rezolvînd probleme, legiferînd, educînd. Citind sau… scriind. Privesc tastatura, mă uit la mîini… îmi trebuie o oglindă. Mă liniștesc cînd simt cum mă ia durerea de cap. E bine, e tot acolo, las’ să doară, însemnă că are ce.

9 comentarii :

Riddick spunea...

"europaeicus" ? :)

Gogu spunea...

http://www.badpolitics.ro/doua-rapoarte-despre-implicatiile-exploatarii-aurului-de-la-rosia-montana-de-catre-rmcg-al-academiei-romane-si-al-academiei-de-studii-economice-din-romaniaase/

Riddick spunea...

Academia Română este împănată cu membri USL, mi se pare o ipocrizie această poziţie. În mod real, ce ar trebui să ne îngrijoreze este participaţiunea minusculă a statului la această afacere.

Gogu spunea...

Iata un set de intrebari ! Indiferent ce schepsis au acestea, ce urmaresc si in cine vor sa loveasca, ELE ASTEAPTA UN RASPUNS, FIINDCA SINT PREA CONCRETE SI BINE TINTITE !
Asta inseamna ca mai sint meseriasi pe Lumea , fiindca prostii nu stiu sa intrebe !
Eu astept un astfel de set si pe teme ca regionalizarea(mor de curiozitate sa stiu DE CE, ce argumentatie ni se arunca), vinzarea ultimelor companii ale Statului, cum e cu gazele alea , cum e cu Rosia Montana etc.

http://www.corectnews.com/politics/torpila-sorin-rosca-stanescu

Riddick spunea...

PnL poate denunţa public regionalizarea şi prăduiala privatizărilor ticăloase, dar n-o va face. "Ghici de ce" ;-) . Ar da lovitura, de-ar face-o.

Gogu spunea...

Cine stie ! Poate ca va fi asa ! Stiu niste capusoare tare destepte care gindesc pe partea asta.
A propos de gindire ! Haideti sa-i dam buzatei o tema de gindire(daca e capabila) si sa ne dea solutia !
Tema este: http://www.ftr.ro/hotie-legalizata-pe-facturile-de-electricitate-platim-ceea-ce-nu-consumam-66622.php

Gogu spunea...

Argumente ''ardelenesti'' !
Ca sa vedeti de ce sint in stare unii !
Paul Joseph Goebbels era mic copil la propaganda !
http://www.ftr.ro/miza-regionalizarii-peste-15-miliarde-de-euro--regiune-66616.php

Riddick spunea...

1,5 mld euro e nimic, pentru cine ştie.

Gogu spunea...

Daca e autentica ar fi timpul sa ne pregatim de parastas !
http://www.ziartricolorul.ro/mesaj-primit-de-vadim-la-biroul-sau-din-strasbourg-de-la-directorul-pentru-europa-al-celebrului-consiliu-pentru-relatii-externe/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: