Postări
Ein Testlauf für Eurasien 05.09.2011
BERLIN /
TIRASPOL / MOSCOVA - Guvernul federal [german] lansează un nou test
pentru o cooperare germano-rusă, ocolind Statele Unite ale Americii.
Etapa experimentului este Transnistria, o regiune secesionistă din
sud-estul Europei, care s-a separat de Republica Moldova după
dezintegrarea Uniunii Sovietice la începutul anilor '90 şi care, fără a
fi recunoscută, îşi susţine suveranitatea. Sunt încă staţionate în
Transnistria trupe ruseşti din regiunea Moscova, considerate ca fiind un
avanpost al Rusiei în sud-estul Europei. Guvernul german a iniţiat
recent o schimbare fundamentală privind conflictele din Transnistria.
Dacă a fost vreodată de partea Republicii Moldova în conflictul
secesionist, căutând, deasemenea, să slăbească poziţia Moscovei, cerând
integrarea deplină a Transnistriei, acesta este acum apropiat de poziţia
acesteia [a Moscovei]. Criticii subliniază că aceasta corespunde cu
atitudinea Rusiei şi consolidează poziţia Rusiei în sud-estul Europei.
Berlinul şi Moscova clasifică acest caz drept un test pentru o
"arhitectură de securitate" comună a UE şi a Rusiei, fără Statele Unite
ale Americii.
Conflictul secesionist
Sub numele de "Transnistria" s-a separat, la începutul anilor 1990, o parte estică mai industrializată a Moldovei, care ea însăşi tocmai părăsise Uniunea Sovietică aflată în prăbuşire. Un scurt război civil s-a încheiat cu participarea soldaţilor ruşi. Regimul separatist din capitala transnistreană, Tiraspol, a persistat; cu toate acestea, recunoaşterea internaţională a Transnistriei nu a avut loc. Numai Rusia "cooperează strâns cu guvernul de la Tiraspol şi îl susţine politic, financiar, economic şi militar", spune ferm Fundaţia Konrad Adenauer (a CDU). [1] Moldova vrea să integreze Transnistria din nou, acest lucru este încă în litigiu. O asemenea soluţie ar fi fost de neconceput, în Moldova intervenind în anul 2001 o victorie electorală zdrobitoare care a adus la putere Partidul Comunist. Şeful partidului, Vladimir Voronin, a devenit preşedinte şi a solicitat aderarea Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus. La acel moment chiar părea posibil, şi ar fi privat deasemenea ţara vecină, România,de influenţa occidentală, făcând-o să se orienteze mai mult spre Rusia. Influenţa germană în Moldova a fost relativ scăzută în tot deceniul trecut, comerţul bilateral a crescut nesemnificativ, a existat o cooperare la scară mică a forţelor armate în formarea ofiţerilor.
Inspectorii de frontieră
În 2005 - la scurt timp după răsturnările pro-occidentale din Georgia şi Ucraina - UE a început, cu participare germană, să încerce să pună capăt secesiunii transnistrene; cooperarea Rusiei cu forţele din Europa de Est, despre care s-a estimat iniţial că ar putea fi mai strânsă, a fost de fapt mult mai slabă. După o reorientare pro-occidentală a comuniştilor din Republica Moldova, Bruxellesul a creat EUBAM (European Commission Border Assistance Mission to the Republic of Moldova and Ukraine), o structură a UE. Aceasta controlează participarea celor 15 poliţişti şi lucrătorii vamali germani de la graniţa dintre Transnistria şi Ucraina, care vor ajuta la punerea de bariere guvernului separatist de la Tiraspol. Cu toate acestea, în cele din urmă, măsura a avut consecinţe majore, ducând la creşterea dependenţei Transnistriei faţă de Rusia. Moscova livrează - printre altele - gaze naturale la preturi preferenţiale, un bonus exclusiv pentru republicile fostei Uniuni Sovietice nerecunoscute pe plan internaţional, şi are trupe staţionate în Transnistria.
Tensiunile
În anii 2008 şi 2009, tensiunile din zonă au continuat. Ocazia a fost primul război din Georgia, din 2008, care în cele din urmă a dus la recunoaşterea a două republici georgiene separatiste (Abhazia şi Osetia de Sud) de către Moscova. Raportând la scurt timp după război, Fundaţia Heinrich Boell (Alianţa 90/Grupul Verzilor) spunea, referindu-se la elita politică din Ucraina, că este "îngrijorată de faptul că ceea ce s-a întâmplat în Georgia" - recunoaşterea pierderii a două părţi ale ţării - "s-ar putea repeta în Transnistria (...) ". [2] Al doilea motiv pentru creşterea tensiunilor a fost că în 2009 a venit la putere în Republica Moldova, cu un ajutor puternic din Vest, un guvern pro-european. Este încă la guvernare Partidul Liberal Democrat (PLDM), care acum poartă negocieri privind un acord de asociere cu UE, inclusiv de liber schimb, conform unui acord de cooperare încheiat în 2010, susţine Fundaţia Konrad Adenauer. Transnistria se temea - deasemenea, având în vedere războiul din Georgia - că Republica Moldova ar dori, în strânsă legătură cu Bruxellesul, să pună capăt litigiului secesionist cu mijloace militare, şi a solicitat desfăşurarea de trupe suplimentare ruse [3] pentru a reuşi să împiedice escaladarea evenimentelor.
Europenizarea Transnistriei
Negocierile asupra Transnistriei, în formatul "negocieri 5+2" dintre Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi Statele Unite ale Americii este împotmolit de ani de zile. Cu aproximativ un an în urmă, un vorbitor la o conferinţă a Fundaţiei Heinrich Boell, a insistat că UE ar trebui să admită că "Rusia nu are iniţiativa şi nu corespunde definiţiei de iniţiator al unui conflict". [4] În plus, UE ar trebui să sporească contactele sale directe cu Transnistria, pe măsură ce avansează "europenizarea" transnistreană. Deasemenea, ar trebui ca propaganda UE să se intensifice în regiune. În cele din urmă, aşa-numitul ajutor de dezvoltare ar trebui să fie plătit direct către Transnistria şi nu retransmis de către Republica Moldova. O cooperare mai strânsă între Bruxelles şi Tiraspol ar consolida, în special, influenţa Germaniei în Transnistria, care împreună cu Italia sunt singurii parteneri comerciali din UE ai teritoriului secesionist - având relaţii economice la un nivel redus, dar constant. Companiile transnistrene au stabilit deja de un deceniu relaţii comerciale cu Germania, există aproximativ 20 de întreprinderi mixte germano-transnistrene. Camera de Comerţ din Tiraspol a fost invitată de către Camera de Comerţ din Leipzig, ultima oară în luna septembrie 2010, la un forum de investiţii din Saxonia. Un oraş din Saxonia (Eilenburg in Nordsachsen), a încheiat chiar şi un acord de înfrăţire cu Tiraspolul, în 2002.
Arhitectura de securitate europeano-rusă
În vara anului 2010, a devenit clar la ce poate servi o cooperare mai strânsă germano-transnistreană. La acea vreme cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Medvedev s-au întâlnit la Castelul Meseberg. Ei au adoptat un memorandum ("Memorandumul Meseberg"), în care se propune construirea unei "arhitecturi de securitate" comune a UE şi a Rusiei - "dincolo de NATO şi de SUA", după cum au remarcat criticii. [5] Un nou "Forum de Securitate" eurasiatic. Dacă Moscovei i s-ar permite să aibe un impact asupra structurilor UE, influenţa Statelor Unite ar fi eliminată. [6] Ca un test pentru un nou "Comitet Politic şi de Securitate Europeano-Rus" ar trebui să fie, în special, "ca UE şi Rusia să lucreze împreună la o soluţie pentru conflictul transnistrean (...)", spune "Memorandumul Meseberg" germano-rus - o definiţie care a fost făcută fără consultarea cu alte ţări din UE, şi cu toate acestea, face trimitere clară la politica UE.
Ocolind SUA
Berlinul planifică deja următorii paşi. Potrivit unui document al guvernului federal, Republica Moldova şi Transnistria vor forma o federaţie, iar guvernului transnistrean ar trebui să i se admită cererea privind modificarea amendamentelor constituţionale ale Republicii Moldova. Prezenţa trupelor ruse în Transnistria, care este în număr de 1375 de militari, în conformitate cu propriul "Centru pentru Operaţiuni Internationale de Pace" al Germaniei, nu va fi criticată - o schimbare fundamentală în politica germană. Explicat critic, cu noua sa propunere făcută, Berlinul nu face altceva decât să preia practic poziţia Rusiei cu privire la conflict şi să pregătească o soluţie unilaterală, ocolind SUA. [7] De fapt, termenul de germano-rus nu se potriveşte doar în ceea ce priveşte Transnistria, ca un caz-test, ci se aplică pentru o colaborare care - în cazul în care se dovedeşte adevărată - lasă uşa deschisă pentru o altă mişcare de îndepărtare a Germaniei de cooperarea trans-atlantică.
Conflictul secesionist
Sub numele de "Transnistria" s-a separat, la începutul anilor 1990, o parte estică mai industrializată a Moldovei, care ea însăşi tocmai părăsise Uniunea Sovietică aflată în prăbuşire. Un scurt război civil s-a încheiat cu participarea soldaţilor ruşi. Regimul separatist din capitala transnistreană, Tiraspol, a persistat; cu toate acestea, recunoaşterea internaţională a Transnistriei nu a avut loc. Numai Rusia "cooperează strâns cu guvernul de la Tiraspol şi îl susţine politic, financiar, economic şi militar", spune ferm Fundaţia Konrad Adenauer (a CDU). [1] Moldova vrea să integreze Transnistria din nou, acest lucru este încă în litigiu. O asemenea soluţie ar fi fost de neconceput, în Moldova intervenind în anul 2001 o victorie electorală zdrobitoare care a adus la putere Partidul Comunist. Şeful partidului, Vladimir Voronin, a devenit preşedinte şi a solicitat aderarea Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus. La acel moment chiar părea posibil, şi ar fi privat deasemenea ţara vecină, România,de influenţa occidentală, făcând-o să se orienteze mai mult spre Rusia. Influenţa germană în Moldova a fost relativ scăzută în tot deceniul trecut, comerţul bilateral a crescut nesemnificativ, a existat o cooperare la scară mică a forţelor armate în formarea ofiţerilor.
Inspectorii de frontieră
În 2005 - la scurt timp după răsturnările pro-occidentale din Georgia şi Ucraina - UE a început, cu participare germană, să încerce să pună capăt secesiunii transnistrene; cooperarea Rusiei cu forţele din Europa de Est, despre care s-a estimat iniţial că ar putea fi mai strânsă, a fost de fapt mult mai slabă. După o reorientare pro-occidentală a comuniştilor din Republica Moldova, Bruxellesul a creat EUBAM (European Commission Border Assistance Mission to the Republic of Moldova and Ukraine), o structură a UE. Aceasta controlează participarea celor 15 poliţişti şi lucrătorii vamali germani de la graniţa dintre Transnistria şi Ucraina, care vor ajuta la punerea de bariere guvernului separatist de la Tiraspol. Cu toate acestea, în cele din urmă, măsura a avut consecinţe majore, ducând la creşterea dependenţei Transnistriei faţă de Rusia. Moscova livrează - printre altele - gaze naturale la preturi preferenţiale, un bonus exclusiv pentru republicile fostei Uniuni Sovietice nerecunoscute pe plan internaţional, şi are trupe staţionate în Transnistria.
Tensiunile
În anii 2008 şi 2009, tensiunile din zonă au continuat. Ocazia a fost primul război din Georgia, din 2008, care în cele din urmă a dus la recunoaşterea a două republici georgiene separatiste (Abhazia şi Osetia de Sud) de către Moscova. Raportând la scurt timp după război, Fundaţia Heinrich Boell (Alianţa 90/Grupul Verzilor) spunea, referindu-se la elita politică din Ucraina, că este "îngrijorată de faptul că ceea ce s-a întâmplat în Georgia" - recunoaşterea pierderii a două părţi ale ţării - "s-ar putea repeta în Transnistria (...) ". [2] Al doilea motiv pentru creşterea tensiunilor a fost că în 2009 a venit la putere în Republica Moldova, cu un ajutor puternic din Vest, un guvern pro-european. Este încă la guvernare Partidul Liberal Democrat (PLDM), care acum poartă negocieri privind un acord de asociere cu UE, inclusiv de liber schimb, conform unui acord de cooperare încheiat în 2010, susţine Fundaţia Konrad Adenauer. Transnistria se temea - deasemenea, având în vedere războiul din Georgia - că Republica Moldova ar dori, în strânsă legătură cu Bruxellesul, să pună capăt litigiului secesionist cu mijloace militare, şi a solicitat desfăşurarea de trupe suplimentare ruse [3] pentru a reuşi să împiedice escaladarea evenimentelor.
Europenizarea Transnistriei
Negocierile asupra Transnistriei, în formatul "negocieri 5+2" dintre Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE, UE şi Statele Unite ale Americii este împotmolit de ani de zile. Cu aproximativ un an în urmă, un vorbitor la o conferinţă a Fundaţiei Heinrich Boell, a insistat că UE ar trebui să admită că "Rusia nu are iniţiativa şi nu corespunde definiţiei de iniţiator al unui conflict". [4] În plus, UE ar trebui să sporească contactele sale directe cu Transnistria, pe măsură ce avansează "europenizarea" transnistreană. Deasemenea, ar trebui ca propaganda UE să se intensifice în regiune. În cele din urmă, aşa-numitul ajutor de dezvoltare ar trebui să fie plătit direct către Transnistria şi nu retransmis de către Republica Moldova. O cooperare mai strânsă între Bruxelles şi Tiraspol ar consolida, în special, influenţa Germaniei în Transnistria, care împreună cu Italia sunt singurii parteneri comerciali din UE ai teritoriului secesionist - având relaţii economice la un nivel redus, dar constant. Companiile transnistrene au stabilit deja de un deceniu relaţii comerciale cu Germania, există aproximativ 20 de întreprinderi mixte germano-transnistrene. Camera de Comerţ din Tiraspol a fost invitată de către Camera de Comerţ din Leipzig, ultima oară în luna septembrie 2010, la un forum de investiţii din Saxonia. Un oraş din Saxonia (Eilenburg in Nordsachsen), a încheiat chiar şi un acord de înfrăţire cu Tiraspolul, în 2002.
Arhitectura de securitate europeano-rusă
În vara anului 2010, a devenit clar la ce poate servi o cooperare mai strânsă germano-transnistreană. La acea vreme cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Medvedev s-au întâlnit la Castelul Meseberg. Ei au adoptat un memorandum ("Memorandumul Meseberg"), în care se propune construirea unei "arhitecturi de securitate" comune a UE şi a Rusiei - "dincolo de NATO şi de SUA", după cum au remarcat criticii. [5] Un nou "Forum de Securitate" eurasiatic. Dacă Moscovei i s-ar permite să aibe un impact asupra structurilor UE, influenţa Statelor Unite ar fi eliminată. [6] Ca un test pentru un nou "Comitet Politic şi de Securitate Europeano-Rus" ar trebui să fie, în special, "ca UE şi Rusia să lucreze împreună la o soluţie pentru conflictul transnistrean (...)", spune "Memorandumul Meseberg" germano-rus - o definiţie care a fost făcută fără consultarea cu alte ţări din UE, şi cu toate acestea, face trimitere clară la politica UE.
Ocolind SUA
Berlinul planifică deja următorii paşi. Potrivit unui document al guvernului federal, Republica Moldova şi Transnistria vor forma o federaţie, iar guvernului transnistrean ar trebui să i se admită cererea privind modificarea amendamentelor constituţionale ale Republicii Moldova. Prezenţa trupelor ruse în Transnistria, care este în număr de 1375 de militari, în conformitate cu propriul "Centru pentru Operaţiuni Internationale de Pace" al Germaniei, nu va fi criticată - o schimbare fundamentală în politica germană. Explicat critic, cu noua sa propunere făcută, Berlinul nu face altceva decât să preia practic poziţia Rusiei cu privire la conflict şi să pregătească o soluţie unilaterală, ocolind SUA. [7] De fapt, termenul de germano-rus nu se potriveşte doar în ceea ce priveşte Transnistria, ca un caz-test, ci se aplică pentru o colaborare care - în cazul în care se dovedeşte adevărată - lasă uşa deschisă pentru o altă mişcare de îndepărtare a Germaniei de cooperarea trans-atlantică.
[1] Holger Dix: Die Republik Moldau am vermeintlichen Ende eines
Wahlmarathons. Neuauflage der Allianz für die europäische Integration
und weiterhin unsichere Perspektive, KAS-Auslandsinformationen 2/2011
[2] Kyryl Savin: Der Russisch-georgische Krieg aus ukrainischer Perspektive, Heinrich-Böll-Stiftung 26. August 2008
[3] Alexander Tanas: Rebel Moldovan region seeks more Russian; oldn.themoscowtimes.com 27.10.2009
[4] Alyona Getmanchuk: Die EU und Konflikte in ihrer östlichen Nachbarschaft - Ein Blick aus Kiew/The EU and Conflicts in the Eastern Partnership - A view from Ukraine, Heinrich-Böll-Stiftung 16. September 2010
[5] Vladimir Socor: German Diplomacy Tilts Toward Russia On Transnistria Negotiations; Eurasia Daily Monitor 06.06.2011
[6], [7] Vladimir Socor: Meseberg Process: Germany Testing EU-Russia Security Cooperation Potential; Eurasia Daily Monitor 22.10.2010
[2] Kyryl Savin: Der Russisch-georgische Krieg aus ukrainischer Perspektive, Heinrich-Böll-Stiftung 26. August 2008
[3] Alexander Tanas: Rebel Moldovan region seeks more Russian; oldn.themoscowtimes.com 27.10.2009
[4] Alyona Getmanchuk: Die EU und Konflikte in ihrer östlichen Nachbarschaft - Ein Blick aus Kiew/The EU and Conflicts in the Eastern Partnership - A view from Ukraine, Heinrich-Böll-Stiftung 16. September 2010
[5] Vladimir Socor: German Diplomacy Tilts Toward Russia On Transnistria Negotiations; Eurasia Daily Monitor 06.06.2011
[6], [7] Vladimir Socor: Meseberg Process: Germany Testing EU-Russia Security Cooperation Potential; Eurasia Daily Monitor 22.10.2010
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu