29 noiembrie 2010

ALDE, organizaţie antioccidentală



În iunie 2010, Julian Assange, the frontman de la Wikileaks, era invitatul grupului ALDE din Parlamentul European (din care face parte şi PNL) la ALDE Seminar on (Self) Censorship (Seminarul ALDE despre (auto) cenzură), la Parlamentul European:


Assange la conferinţa de presă (partea a II-a)


Înregistrarea completă a Seminarului ALDE despre "autocenzură"

Se fac comparaţii deplasate între libertatea de expresie din Vest, îngrădită doar de legislaţia siguranţei naţionale, şi situaţia "libertăţii de expresie" din China sau Iran, unde dacă ipochimeni gen Assange ar fi comis fapte similare, ar fi fost condamnaţi la moarte prin împuşcare sau spânzurare:
"Libertatea de exprimare este în pericol în Europa, care de fapt ar trebui să fie un model pentru restul lumii. Cum putem vorbi credibil despre o lipsă a libertăţii de exprimare în China sau Iran, dacă nu aplicăm cele mai înalte standarde noi înşine? Jurnaliştii, caricaturiştii, dar, deasemenea, şi oamenii de ştiinţă, sunt din ce în ce mai cenzuraţi, sau aplică chiar ei auto-cenzura, şi în cel mai rău caz, indivizii nu sunt în măsură să trăiască în libertate, după exprimarea unor anumite opinii. Acest lucru este inacceptabil şi de aceea ar trebui să învăţăm de la Islanda, unde sunt cele mai multe proiecte de lege care asigură protecţie pentru whistleblowers, sursele confidenţiale ale jurnaliştilor şi împiedică libel-tourism-ul, care sunt în curs de elaborare", a spus Marietje Schaake.

"Nicio persoană nu trebuie să se teamă de consecinţe atunci când se exprimă liber. Ar fi contrar valorilor europene în care credem şi pe care le protejăm. ALDE apără dreptul de a ofensa, care este o parte esenţială a libertăţii de exprimare, şi vom fi alături de aceia care sunt sub presiune dacă îşi exprimă liber opiniile, fie ele politice, artistice sau de alt gen", a declarat Alexander Lambsdorff.
După ALDE, "dreptul la exprimare" prevalează asupra dreptului la existenţă al statelor, ba chiar al civilizaţiei occidentale.

Deci, atenţie la aceşti tovarăşi de drum ai socialiştilor şi la modelul "statului liberal" pe care îl promovează.

4 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ca de obicei,liberalii umbla cu cioara vopsita :

"Uniunea Europeană întoarce o pagină şi intră într-o nouă eră a politicii. Până în prezent, Uniunea a fost în mare parte guvernată de Consiliul European, ceea ce înseamnă de interesele naţionale. Astăzi, prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea se confruntă cu o revoluţie de tip copernican. Parlamentul este acum egal cu statele membre. Intrăm acum în epoca unei uniuni politice care se va baza pe promovarea intereselor europene"

Riddick spunea...

Ăştia sunt nişte microbi care vor să distrugă naţiunile. CLAR.

Crystal Clear spunea...

Virusi periculosi!

Riddick spunea...

Măcar în domeniul ăsta avem de învăţat de la China şi Iran. Adică, cică Vestul trebuie să tolereze microbii şi gunoaiele, "că aşa e democratic".

Trebuie să uităm fraza asta.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Marga, 1995 ("Filosofia Unificării Europene"): "Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete ale prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului. Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul, prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne. Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană". 

 

Postări populare: