Obi-Wan Kenobi: Wait, Master. There is something I must know. [inspects a security hologram]
"Dragii mei,
Noi, liberalii, avem un program. Avem un program care, poate pentru prima dată, spune foarte limpede adio sistemului vechi din România, sistemului care a guvernat în aceşti 20 de ani care s-au scurs de la revoluţia din decembrie şi care spune pentru prima dată clar nu doar de o reformă a statului, atât de mult invocată demagogic şi gol de către actuala putere, nu doar de de reforme în politicile sectoriale are nevoie această ţară. Ea are nevoie de o reconstrucţie fundamentală a statului şi de construire în România a ceea ce numim fără niciun fel de ezitare, fără niciun fel de teamă, fără niciun fel de populism statul liberal.
Eu nu voi recapitula şi nici măcar nu voi sintetiza astăzi, în faţa dumneavoastră, acest program. Eu mă voi referi doar la esenţa lui şi lucrul lui esenţial este următorul – avem nevoie să trecem cât de repede se poate şi, în orice caz, PNL îşi asumă că atunci când va veni la putere şi va avea suficientă putere să facă asta, să treacă definitiv de la statul asistenţial, clientelar, supradimensionat, birocratic şi corupt la statul liberal. De la minciuna care vreme de 20 de ani, sub pretextul asistenţei, protecţiei sociale chipurile, ajutorului celor slabi, a făcut în aşa fel încât esenţa politici româneşti să fie strângerea banilor de la toţi cei care produc în societatea românească şi folosirea lor, aproape exclusiv, pentru gruparea politico-financiară aflată la putere, pentru clientela sa.
Statul liberal nu înseamnă opusul statului social. Statul liberal nu e un stat care se deroghează de obligaţiile sale publice, nu e un stat care spune să se descurce fiecare cum poate. Nu e un stat care demisionează de la marile sale obligaţii constituţionale şi istorice. Le amintesc tuturor trubadurilor stângii de ieri şi de azi că statul românesc, atât cât el a avut forţă şi cât a putut lucra pentru această naţiune, a fost făcut de liberali, a fost ţinut de liberali. Şi dacă România astăzi este pe harta Europei, este pentru că liberalii în primul rând au adus-o acolo şi au menţinut-o acolo. Vorbesc, însă, despre un stat care înţelege să pună într-un raport de parteneriat individul, cetăţeanul şi statul în baza unui contract.
La noi statul a fost mereu întărit şi de blestemata tradiţie comunistă, a fost mereu ceva masiv, ceva difuz, care a venit mereu asupra cetăţeanului, asupra întreprinzătorului, asupra comunităţii şi le-a pus într-o poziţie de dependenţă. Statul a fost puternic numai atunci când a avut de luat de la indivizi, de la întreprinderi, de la comunităţi. Statul a fost mereu slab atunci când indivizii, când contribuabilii din comunităţi au avut nevoie de el. Statul a fost mereu corect atunci când a fost vorba să încaseze, să-şi ia drepturile. Statul a fost mereu incorect atunci când a fost vorba să dea drepturile cetăţenilor pe care, de fapt, îi reprezintă şi îi serveşte.
Dacă suntem cu adevărat hotărâţi să aplicăm esenţa acestui program înseamnă să trecem de la un stat clientelar, de la un stat care ia banii tuturor pentru a-i distribui numai prietenilor celor care guvernează la un stat care înţelege să se retragă din jocul economic şi să-l arbitreze corect creând legislaţia, creând sistemele, creând structurile şi politicile care să facă în România, cu adevărat, economie de piaţă, economie liberă, economie prosperă. De la un stat care ştie că, în măsura în care are drept asupra cetăţenilor dreptul de a aplica şi de apăra legea, are obligaţii faţă de toţi cetăţenii".
Crin Antonescu, preşedintele PNL (din discursul susţinut la Congresul Ligii Aleşilor Locali ai PNL - Braşov, 5 noiembrie 2010).
Dar să vedem care este de fapt direcţia "statului liberal", din unele documente ale Grupului ALDE din Parlamentul European ( Alliance of Democrats and Liberals for Europe, din care face parte şi PNL; să remarcăm: "for Europe", nu "from Europe" ! ):
- ALDE este ferm convins că următorii cinci ani vor fi esenţiali pentru Uniunea Europeană. Actuala situaţie economică şi de mediu necesită o regândire fundamentală a tuturor vechilor ipoteze şi un pas îndrăzneţ spre idei şi gândiri noi. Acest program strategic intenţionează să pună în evidenţă unele dintre acestea şi să ofere o direcţie Uniunii. Acesta oferă pentru fiecare membru al Comisiei Europene un program pe care ne aşteptăm ca el sau ea ar trebui să îl îndeplinească în următorii cinci ani. Sprijinul ALDE pentru fiecare dintre comisari va depinde de sprijinul lui sau al ei pentru acest program.
- Mediul şi schimbările climatice sunt în mod evident provocări definitorii. Ambele trebuie să fie subiecte centrale în toate politicile. Pentru schimbările climatice, Uniunea trebuie să găsească resurse pentru a îndeplini angajamentele asumate şi să furnizeze asistenţa corespunzătoare pentru economiile în curs de dezvoltare. Mai mult, trebuie să fie luată în considerare introducerea unei taxe pe emisia de carbon, fie la nivel mondial sau la nivelul Uniunii, înlocuind taxa echivalentă de la nivel naţional.
- În cele din urmă, Uniunea trebuie să îşi dezvolte achiziţiile sale din domeniul apărarii, permiţând astfel apariţia unei veritabile piaţe comune a echipamentelor de apărare, consolidarea apărării europene şi a bazei sale industriale şi tehnologice prin folosirea economiilor puternice şi asigurând că forţele europene vor beneficia de cele mai bune echipamente atunci când sunt trimise în misiuni PESA.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu