07 septembrie 2012

"MRU" nu se poate califica pentru funcția de președinte al României. Este un lacheu al Bruxelului și ar deveni un Euro-gaulaiter al Protectoratului România


A nu se înțelege cumva că cei pe care-i critică (conducerea USL) ar fi altceva, doar că o disimulează abil.


"Trebuie o constituţie care să ia în calcul modificările tratatelor europene, trebuie să ia în calcul Tratatul de la Lisabona. Voi pleda pentru o Constituţie care să preia elemente din Tratatul de la Lisabona. Oricum, anul 2013 este un an de impuls pentru modificarea Constituţiei şi vă dau un exemplu, faptul că avem o ţintă de deficit bugetar clar specificată. Semnarea Tratatului Fiscal duce la modificarea Constituţiei. Majoritatea statelor europene, dacă nu chiar toate, acceptă scăderi ale propriei suveranităţi în favoarea unui proces izolaţionist mult mai amplu."  

"În momentul în care ai un prim-ministru care nu se abţine de la a jigni oficiali europeni, care sunt şi ai noştri implicit... În CE există şi un român şi în egală măsură comisarul european român este şi al celorlalte state membre. Când face aşa ceva, îmi dau seama că în spatele acestui rezumat de gândire pe care dl. Ponta îl are se ascunde de fapt o profundă atitudine antieuropeană."  

"Nu cred că trebuie să-l suspectăm de atâta elaborare intelectuală. Domnul Ponta nu este nici măcar eurosceptic. Nu reușește să fie european. Abia în momentul în care ești european poți să fii pro-european până la integrarea absolută, federalist, sau eurosceptic. Unul dintre cazurile remarcabile de euroscepticism profund în  Europa este cel al președintelui Republicii Cehe, domnul Klaus, care este un mare economist și al cărui euroscepticism este construit pe raționamente economice greu de demontat. Pe domnul Ponta nu vreau să-l suspectăm de atâta elaborare."

Un comentariu :

Riddick spunea...

- Leon Popescu în viitorul guvern ? Un Popesco dans le cabinet ? Mais ou va ce pauvre pays ?
Vreo doi-trei domni mai tineri (adică între patruzeci și cincizeci de ani) rîseră. El se întoarse către ei și-i fulgeră cu privirea.
- Dacă dați drumul Popeștilor vă vor îneca ! În loc să-i zdrobim cînd se mai putea, am cedat, am căzut la compromisuri ! Și mîine-poimîine o să ne punem singuri juvățul de gît, și o să-l dăm în mîna Popeștilor: poftim, trageți !
- Bine, frățioare, dar aista îi un orator care nu se mai află ! Îi diștept, îi fin, îi plin de buche, îi bun, mă, omule, înțălege, nu fi copchil ! îi spuse Petre Carp.
- Dragă Petrache, nu e boier ! E mîrlan, și o să vă mănînce capul ! exclamă Cozianu. Dumitale, că ești mai tînăr decît mine; nu mie, care-s bătrîn; pe dumneata o să te îngroape! Nu băgați Popescul în guvern !
.....
Îl siliră împrejurările însă să se gîndească. Leon Popescu nu putea fi oprit. "Leonaș Gură-de-Aur", îi spuneau mahalagiii alegători la colegiul al treilea. "Avem nevoie de sînge proaspăt în vinele noastre bătrîne", spunea principele Ghica. "E veacul lor, nu ne mai putem salva decît folosindu-i", spunea Alexandru Lahovary. Iar Leon Popescu, fin, elegant, cu mustățile subțiri și blonde, zîmbea dulce, cald, cordial, adunării pe care o vrăjea cu gesturile largi, rotunde, ale mîinilor sale albe.
- Ne trebuie o concepțiune nouă a conservatismului, domnilor; un conservatism modern, care să cîștige inimile tuturor ! Trebuie să facem ca în Englitera, unde civilizațiunea a progresat într-atîta, încît slugile mănîncă cu stăpînii lor la masă !
Moșneagul veșnic furios sări în picioare de la locul său și lătră răstit, ca un buldog:
- Eu cînd am fost în Anglia n-am văzut slugi la masă unde am fost poftit ! Stăteau în picioare și turnau vin în pahare ! Unde-ai fost dumneata invitat ?

http://riddickro.blogspot.ro/2012/05/ce-i-trebuie-tarii-asteia-votul.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: