06 septembrie 2012

Uniunea Sovietică Europeană: "Taci și sapă"

You see, in this world there's two kinds of people, my friend:
Those with loaded guns and those who dig. You dig.

The Good, the Bad and the Ugly, 1966

DailyBusiness.ro:

Jose Manuel Barroso a fost ales presedintele Comisiei Europene in 2004 si reales in 2009. Conform legislatiei, aceasta functie prevede un mandat de 5 ani, iar o persoana poate avea maxim doua mandate. 

Totusi, vicepresedintele CE baba Viviane Reding a cerut, intr-un interviu pentru Euractiv.com, ca Barroso sa ramana in functie pentru un al treilea mandat, motivand ca "avem nevoie de continuitate si stabilitate la carma guvernelor". Propunerea, bine primita de presa comunitara, a fost comentata de EUobserver.com.

Dar tot pentru continuitate si stabilitate, tarile comuniste isi tineau conducatorii la putere pe viata. Unul dintre acestia a fost Mao Zedong, presedinte al Partidului Comunist Chinez pentru 33 de ani (1943-1976). Si totodata, mentor al lui Jose Manuel Barroso, care in anii '70 activa ca lider al tineretului maoist din Portugalia.



1976: Barroso, ca student revoluționar (comunist)

Cat de bine merg treburile cand pui un sef in fotoliu si nu-l mai dai jos de-acolo? Avem un exemplu din istoria noastra recenta. In 1968, proaspatul lider comunist Nicolae Ceausescu isi atragea simpatia statelor dezvoltate prin criticile aduse invaziei URSS in Cehoslovacia. 20 de ani mai tarziu, cancelariile occidentale il priveau cu dezgust, in timp ce romanii sufereau de foame, frig si intuneric.  

Cum de s-a schimbat Ceausescu atat de mult, incat s-a transformat din inger in demon? Puterea corupe, alieneaza, spun sociologi si oameni politici implicati in fenomen, dintre care imi vine acum in minte fostul premier britanic Winston Churchill. Daca ii bagi in cap unui om ca e un sef de neinlocuit, acel om va pierde contactul cu realitatea, va crede ca toate deciziile lui sunt bune si ca oricine il contrazice, greseste.  

Pe aceste principii au fost guvernate Statele Unite ale Americii timp de peste 200 de ani, unde legislatia acorda unui presedinte maxim doua mandate de cate patru ani. Exceptia s-a numit Franklin Delano Roosevelt, cu trei mandate in perioada 1933-1945, dar asta in conditiile celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Alta stire recenta sprijina ideea ca diferentele dintre Uniunea Europeana si cea Sovietica se sterg, una cate una: creditorii europeni ai Greciei cer guvernului de la Atena sa introduca saptamana de lucru de 6 zile.  

Lasam la o parte ciudatenia ca niste banci vor sa impuna politica interna a unui stat. Dar ne putem intreba: foloseste o astfel de masura? Pe timpul comunismului, noi, romanii, munceam 6 zile pe saptamana, dar nu am reusit sa-i depasim economic pe italieni sau francezi, care munceau numai 5 zile. Si asta din motive de productivitate. Degeaba trudesti pana cazi lat si produci peste puteri daca nu vinzi, nu gasesti o utilitate pentru cantitatea de produse, in industrie sau pe piata.  

Sovieticii il aveau ca erou pe Alexei Grigorievici Stahanov, minerul care intr-o noapte a anului 1935 a scos de 7 ori mai mult carbune decat norma obisnuita. L-au facut model de conduita in activitate, i-au pus numele pe decoratii. Nu a contat daca la centrala termica existau sau nu capacitati suficiente pentru a procesa carbunele extras. Era epoca lui "taci si sapa", epoca pe care am crezut-o incheiata odata cu prabusirea Cortinei de Fier.

In lumina noilor orientari ale Uniunii Europene (pardon de limbaj), Stahanov, ca si conducatorul Uniunii Sovietice de pe vremea lui, Iosif Vissarionovici Stalin, incep sa para niste personaje actuale. 





"UE, noul URSS ?"

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: