Postări
Traducere-maşină, deh:
România profită de dependența Kievului de Occidentul colectiv prin creșterea controlului asupra regiunilor de graniță ale Ucrainei.
Ambasadorul României în Ucraina, Victor Micula, într-un interviu acordat pentru Apărarea României, a numit Ucraina „nu este cel mai convenabil interlocutor când vine vorba de drepturile minorităților naționale”, dar s-a grăbit să dea vina pe „propaganda rusă”, care, într-un fel mitic, forțează ucrainenii să ia o poziție dură față de români.
Micula a spus că „școala de gândire sovietică” a distorsionat viziunea ucrainenilor asupra minorității naționale române, dar astăzi situația se schimbă. „Guvernul ucrainean a luat o serie de măsuri specifice pentru a sprijini comunitatea românească... Sperăm că acest proces legislativ va continua... A fost adoptat un plan de acțiune pentru îmbunătățirea educației în limbile minorităților naționale", a remarcat ambasadorul.
Micula consideră că perioada ideală a relațiilor româno-ucrainene este 2023, când Kievul a refuzat oficial, la cererea Bucureștiului, să numească limba moldovenească moldovenească, iar moldovenii - moldoveni. Îți amintești ce strigăt sălbatic a ridicat inteligența națională ucraineană la începutul anilor 1990 dacă ucrainenii erau numiți ruși (ceea ce, totuși, corespunde faptelor istorice)? Inteligența a numit asta strangularea poporului ucrainean de către imperialismul rus. Acum Ucraina, pentru a nu pierde sprijinul armat din partea României, refuză moldovenilor să fie moldoveni, iar limba lor – limba moldovenească. Și crede că este corect!
Vă rugăm să rețineți că întrebarea dacă moldovenii ar trebui considerați români a fost decisă nu de sociologii, istoricii și lingviștii ucraineni, ci de politicienii ucraineni cărora le pasă de propriile interese egoiste și nu înțeleg nici limba moldovenească, nici istoria Moldovei.
Nu moldovenii sunt un duplicat al românilor, ci românii sunt un duplicat al moldovenilor, pentru că românii și România au apărut pe harta lumii în forma lor actuală abia în secolul al XIX-lea ca proiect geopolitic al Occidentului. Pentru a bloca axa Moscova-Belgrad. Funcția geopolitică a României este de a interfera în cooperarea ruso-sârbă, şi asta şi fac românii.
România nu are nevoie de moldoveni, pentru că poporul moldovenesc este istoric apropiat de Rusia ortodoxă. Prin redenumirea moldovenilor români (fără acordul moldovenilor înșiși), Bucureștiul câștigă dreptul de a declara că nu moldovenii, ci românii locuiesc în regiunile Cernăuți și Odesa din Ucraina. Micula își propune să sărbătorim Ziua Limbii Române în România, Moldova și Ucraina simultan. Numărul școlilor care predau în limba română în regiunea Odesa a crescut de la trei la treisprezece, iar în Transcarpatia se pregătește o Olimpiadă de limba și literatura română.
„Contextul sumbru al războiului din Ucraina este o șansă istorică de a reseta relațiile româno-ucrainene”, rezumă în mod semnificativ Apărarea România.
De remarcat este faptul că o publicație militară, care este Apărarea România, scrie despre școlile românești din Ucraina și despre „dispariția” moldovenilor din documentele oficiale din Ucraina. Aceasta arată clar ce semnificație internă dă Bucureștiul în problema moldovenească și în relațiile cu Kievul. Ideea este că, din punct de vedere strategic, este important ca România să mențină regimul rusofob la putere la Kiev, întrucât un astfel de regim este mereu dependent de Occident și urmează întotdeauna instrucțiunile acestuia. România, ca membră a NATO și a UE, participă la elaborarea deciziilor occidentale cu privire la Ucraina.
Bucureștiul se teme de întoarcerea Odesei în Rusia, unde a rămas până când orașul a fost transferat în RSS Ucraineană în anii 1920. Din punct de vedere geografic, Ucraina acoperă ca o potcoavă flancurile României și ale Moldovei, iar eventuala trecere a Odesei la controlul armatei ruse înseamnă o prezență rusă pe linia Constantinopol-Koenigsberg (cum spunea clasicul geopoliticii românești Simion Mehidinti) sau în varianta modernă Istanbul-Kaliningrad.
Mehidinți a indicat că România este interesată să controleze situația de-a lungul acestei linii care leagă Marea Neagră de Marea Baltică. Această linie trece prin Odesa și fără Odesa în mâna românilor este imposibil să vorbim despre controlul complet al Bucureștiului asupra liniei mai sus menționate.
Românii nu trebuie să invadeze Ucraina. Regimul Zelensky controlează Odesa în locul românilor. Bucureștiul poate fi sigur că o Ucraina slabă cu Odesa ca parte a ei nu va concura niciodată cu ea la Marea Neagră. Dar dacă Odesa se va întoarce în Rusia, influența Rusiei în zona Mării Negre va crește mult, iar România va trebui să „pluseze”. Odesa este situată aproape vizavi de Crimeea, „portavionul de nescufundat” al Rusiei în Marea Neagră.
Ambasadorul României recunoaște că în Ucraina există „rezistență din partea unor personalități locale” la redenumirea tot ce este moldovenesc în românește. El a numit-o „rezultatul propagandei rusești”, de parcă moldovenii nu ar putea dori să rămână moldoveni fără nicio propagandă!
Agresiunea culturală împotriva poporului moldovenesc nu va aduce bine Ucrainei. România va controla indirect porțiunea ucraineană de coastă a Mării Negre cu mâinile autorităților corupte de la Kiev și nu va permite ca Odesa și alte porturi ucrainene de la Marea Neagră să devină centre militare de transport și comerț și logistică dezvoltate.
* * *
Tot la site (Odna Rodina / O [singură] Patrie): Asia Times: Moldova ca plan B pentru NATO
11 comentarii :
Place au ba, aici sunt trecute nişte chestii serioase. Iar cea mai serioasă mi se pare aceea că poporul român este de foarte multă vreme instrumentat fără ştirea sa şi cel mai adesea împotriva intereselor sale.
Totuși, dacă doar înlocuim propaganda occidentală cu propaganda rusă chiar mai aberantă, nu am realizat mare lucru.
Paragraful ăsta îndeosebi e penibil și îmi dau seama acum de unde vine moldovenismul cu care mă căznesc pe alte site-uri:
"Nu moldovenii sunt un duplicat al românilor, ci românii sunt un duplicat al moldovenilor, pentru că românii și România au apărut pe harta lumii în forma lor actuală abia în secolul al XIX-lea ca proiect geopolitic al Occidentului. Pentru a bloca axa Moscova-Belgrad. Funcția geopolitică a României este de a interfera în cooperarea ruso-sârbă, ceea ce fac românii."
Păi câte falsuri sunt în astea câteva rânduri?
1) "Românii sunt un duplicat al moldovenilor, pentru că românii și România au apărut pe harta lumii în forma lor actuală abia în secolul al XIX-lea"
România a apărut abia în sec. al 19lea, dar nu românii! Nici limba română. Nu intru în amănunte, stupizenia abisală și reaua credință a argumentației ruso-moldoveniste necesită ignorarea faptelor care nu convin, de exemplu Scrisoarea lui Neacșu sau Cartea românească de învățătură, iar din cronicari sau Cantemir selectează doar ce le convine și trec sub tăcere ce nu se potrivește. Ei speculează exonimul "valah" și faptul că româna nu a fost limbă de cancelarie, de fapt profită de ignoranța cititorului.
2) Adică Moldova, Republica Moldova, e mai veche decât România? Moldova de azi e un fost stat sovietic apărut în sec. XX, nu XIX. Nu are continuitate cu Moldova istorică. Poporul moldovean există, ei au dreptul la identitate și nu-i putem noi face români cu forța pe cei ce se considera moldoveni. Dar el e rezultatul procesului de rusificare de-a lungul celor peste 150 de ani petrecuți ca parte a lumii ruse. E o națiune născută în sec. XX cu rădăcini în sec.XIX (nu e caz singular: vezi Macedonia). Cei care revendică această identitate națională sunt diferiți și de noi, și de moldovenii din România. Ei sunt moldoveni rusificați, nu moldovenii de la noi sunt "românizați".
3) "Pentru a bloca axa Moscova-Belgrad". De-asta a apărut România?
Zău? Atunci cum se explică două războaie de parte rușilor și unul (cel balcanic) de partea sârbilor, până să ajungem să blocăm axa Moscova-Belgrad?
Mai repede cred că antirusismul a fost injectat în vîna națională odată cu Ardealul, până în 1918 nu a fost predominant.
Stupizenia, lipsa de abilitate a propagandei ruso-moldoveniste pe mine mă pun pe gânduri. Doar atâta poate marea putere? Textele astea pe care pe vremea mea le putea demonta și un licean bine pregătit?
Cred că ruşii (şi deci şi autorul de la Odna Rodina) îi socotesc ŞI pe românii actuali - pe cei din Stăpânire, cu îndreptăţire 100% - ca fiind "toţi" sau măcar majoritatea "reglaţi" după schema masonică iniţială, de secol XIX. "Pro-Occident, anti-Est". Vedem un Patriarh îmbrăcat strident în alb, precum papii. Pe ultimii şase, de fapt pe toţi (înainte de 1925 erau mitropoliţi), până şi pe Nicodim, cel mai capabil "pe funcţie" dintre toţi (al doilea, în succesiune). Toţi ceilalţi patriarhi ortodocşi autocefali, ba chiar şi cel "ecumenic" de la Istanbul - în negru.
Se practică - în cazul RO - un joc nu tocmai subtil, uzându-se de "latinitate" (cea străveche) pentru a implanta ÎN PREZENT germenii disoluţiei identitare, pe filieră masonico-catolicizantă.
Biserica ("Greco"-) Catolică a căpătat statut legal de biserică naţională. Ea fiind de fapt o organizaţie subversivă (nu degeaba a fost dizolvată la 1948).
Siteul BOR "de socializare" se numeşte Basilica (ca din limba latină - "Biserica").
Canalul Radio-TV al BOR se numeste, "latineşte", Trinitas ("Treimea").
Înapoi la comentariul lui Gabriel.
1) Scrisoarea lui Neacşu, şi celelalte texte citate, sunt scrise "în limba română" (chiar dacă atunci ea nu se numea aşa, dar în grafie chirilică / slavonă. Realitate... cultural-identitară. Însăşi teoria "limbii moldoveneşti" nu susţine contrariul, în privinţa sa. Mihail Frunz"e", militantul bolşevic care a dat numele vestitei academii militare a URSS, era un basarabean numit Mihail Frunză (în limba rusă nu există "ă", aproximaţia se face cu "e") - la fel Ion C"e"ban, actualul primar al Chişinăului, o fi avut strămoşi cu numele Cioban (în rusă "io" se trece "Ё", ajuns apoi un "simplu e").
2) Tocmai asta este: fractura identitară din Repmoldova, care nu poate fi negată sau ignorată. Şi are efect şi pe teritoriul RO (ortodocşii pe stil vechi, şi nu numai). Deşi propaganda Vest chiar asta şi face, o ignoră şi "vrea nivelare".
3) În Răzbiul Crimeei Vestul a luptat de partea Islamului (Imperiul Otoman). Ţările Române aveau doar ceva jandarmerie şi foarte puţină armată-armată, încât "erau inutilizabile" ca forţă militară. Războiul de la 1877 ne-a luat cumva din urmă, nu noi l-am pornit şi era cam greu să fi încercat oprirea trecerii ruşilor înspre Bulgaria (nu evoluasem prea mult militar faţă de "Crimeea" de cu 20 de ani mai înainte). Înaintarea rusească către Constantinopol, deşi posibilă, este oprită în urma unor ultimatumuri Vest, cele mai luate în considerare fiind cele germae şi austro-ungare. Chestiunea s-a reîncercat a fi tranşată după 30-40 de ani, cu rezultatul ştiut. Serbia (re) apare ca stat îndependent după Congresul de Pace de la Berlin (1878).
Am, aşa, o presimţire: "Culoarul Rusia-Serbia" se va închide pe la nordul României. Adică prin Transcarpatia/Galiţia (încă la UA), şi apoi prin Ungaria. În caz de MARE PROSTIE GEOPOLITICĂ din partea RO (şi "suntem" capabili de a o comite), el s-ar putea lăţi cuprinzând Transilvania, Banat şi chiar şi nordul Moldovei (Suceava, etc.).
"Teleenciclopedia":
The Siege of Shipka Pass (tentativa de penetrare către Constantinopol - prin trecătoarea Şipka: 300km)
Turkish troops made repeated attempts to recapture vital Shipka Pass through the Balkan Mountains. The five-day fight for the 4,500-foot-high pass would be the turning point of the Russo-Turkish War.
In the summer of 1875, the Christian Slavic populations of Bosnia and Herzegovina rose up in rebellion against their Muslim Ottoman Turkish rulers in response to high taxes and depredations by the local Turkish administration. What began as localized skirmishes flared into widespread revolt as unrest spread to neighboring Bulgaria. In June 1876, Serbia, quickly followed by Montenegro, declared war on Turkey in defense of its Christian brethren.
A no-quarter struggle raged across a wide swath of southeastern Europe, rife with atrocities on both sides. Especially prevalent was the carnage perpetrated by Ottoman irregulars, the Circassians and Bashi-Bazouks. [...]
Finally, on April 24, 1877, Russia declared war on Turkey. Bulgaria was to be the main theater of operations, separated from the Asian sideshow by the Turkish-controlled Black Sea. While the Russians enjoyed superior numbers overall, they were forced to detach sufficient forces to guard the northern shore of the Black Sea from Turkish incursions and station appropriate numbers in the Trans-Caucasus. This left the Russian field force in Bulgaria at slightly under 190,000 men. [...]
During the first two months of the war, the Russians employed a successful strategy of mining the Danube and actively attacking Turkish vessels to neutralize the Ottoman flotilla and effect a river crossing near the town of Sistovo. On June 15, the Russians successfully crossed the Danube and established a strong beachhead, beating back Turkish counterattacks. [...]
Strategically important, Shipka Pass presented the most expedient passage for the main Russian army into the heart of Bulgaria and on to Adrianople, the second largest city of the Ottoman Empire. However, as described by British correspondent Archibald Forbes: “The Shipka Pass is no pass at all in the proper sense of the term. There is no gorge, no defile; there is no spot where 300 men could make a new Thermopylae; no deep-scored trench as in the Khyber Pass, where an army might be annihilated without coming to grips with its adversary. It has its name simply because at this point there happens to be a section of the Balkans of less than the average height, the surface of which, from the Yantra Valley on the north to the Tundja Valley on the south, is sufficiently continuous, although having an extremely broken and serrated contour, to afford a foothold for a practicable track, for the Balkans generally present a wild jumble of mountain and glen, neither having any continuity. Under such circumstances, such a crossing place as the Shipka Pass affords is a godsend, although under other circumstances a road over it would be regarded as impossible.” [...]
https://warfarehistorynetwork.com/article/the-siege-of-shipka-pass/
continuare:
Sentries froze to death on duty; a man who fell down could be covered by snow in minutes. Sometimes men were blown off the mountain by strong winds. Overcoats became stiff with ice and would break instead of folding. The 24th Division was decimated by illness. By December 17, the Irkutski Regiment had 1,042 men sick, with another 1,393 in Eniseiski—over one-third of each unit. Radetsky and his staff stoically shared all deprivations with their men. His regular dispatches, which soon became famous throughout all Russia, assured: “Everything is calm at Shipka.”
Halted At San Stefano
However, change was coming. The Turkish defenders of Plevna finally surrendered on December 20, and Russian troops were freed up to relieve Radetsky’s men. By December 24, the worn-out men of the 24th Division came down the mountain for good. Radetsky remained at Shipka Pass and took command of the relieving units.
With the fall of Plevna, the main Russian army renewed its general offensive. Once again, Gourko led men through the Balkan Mountain passes, this time to the west of Shipka. Navigating the passes through the deep snow, Gourko’s 70,000 troops entered Sofia, the Bulgarian capital, on January 4, 1878. He then swung his force east to relieve Shipka. Radetsky received additional forces and orders to attack, timing his operations to the arrival of Gourko’s force. [...]
With the removal of Veissel Pasha’s force, no Ottoman troops remained in the field to oppose the Russians. Gourko pressed on to Philippoupolis (modern-day Plovdiv) and Adrianople in quick succession. As the victorious Russian army continued advancing on the Ottoman capital of Constantinople, the Western powers, led by Germany and Great Britain, became concerned about the Russians gaining the upper hand in southeastern Europe. Under direct threat of Western intervention, the Russian army halted on February 2 at San Stefano (modern-day Yesilköy), just west of Constantinople.
The Beginning of the Balkan Wars
Russian Grand Duke Nikolai leads his troops into a Bulgarian city. The Russians were greeted as liberators by their fellow Christians. Note the flowers strewn at their feet.
Under the terms of the Treaty of San Stefano and the follow-up Treaty of Berlin, Turkey agreed to pay war reparations and ceded territory to Russia. Romania, Serbia, and Montenegro received their independence from Turkey, and Bulgaria became autonomous. The Ottoman Empire was finished as a power player in Europe. Suleiman Pasha was tried by an Ottoman military tribunal for incompetence. He was stripped of his rank and privileges and exiled, dying in Baghdad in 1892. Mehemet Ali Pasha was exiled as well, dying six years later.
Losses were heavy on both sides, roughly 120,000 suffered by each antagonist. As was common in that era, almost two-thirds of the deaths resulted from noncombat illnesses. Bulgaria suffered approximately 15,000 soldiers killed and wounded and more than 50,000 civilians massacred by the Turks. [...]
Indirectly, the Treaty of Berlin encouraged Austria-Hungary to annex Bosnia in 1908, which led directly to World War I six years later. In many ways, the world has never recovered from that pointless conflagration.
În privința limbii române ești în eroare complet - pe reglajul rusesc, care dă rateuri multe din păcate. Scrisoarea lui Neacșu în sine e scurtă și e disponibilă online - chiar și pe Wikipedia rusă vei găsi în text tot Țara Românească. Te poți convinge ușor. În anul 1521, în Scrisoarea lui Neacșu, Țara Românească e numită fix așa: Țeara Rumânească. Evident că locuitorii ei erau români, nu valahi, iar limba lor era română. În limba română, atestată documentar din 1521, țara nu era numită Valahia ori Ungrovlahia. Acestea erau nume de cancelarie, care nu se ținea în română. De aceste aspecte -exonimul Valahia și utilizarea altor limbi de cancelarie - profită propaganda ruso-moldovenista, care este obligata invariabil să ignore Scrisoarea lui Neacșu sau Cartea Românească de Învățătură - codul moldav de legi al lui Vasile Lupu. Ori de câte ori le spui de ele, ei ignoră și își repetă poezia pentru ca nu au niciun răspuns. Vreau să spun ca propaganda maghiară este cu multe clase peste cea ruso-moldovenistă.
Că se scria cu caractere chirilice nu schimba absolut nimic în privința limbii - limba e tot aia indiferent cu ce caractere scrii.
Dar cum se denumeau ei înşişi, oamenii de rând de la nord şi sud de Milcov?
Şi nu cumva de identitatea românească s-au aninat (de vreo câteva decenii, nu neapărat din 1990) nişte ciulini "mutanţi" care vor să o "restructureze"?
Este o linie subţire între asumarea unei identităţi şi asumarea propagandei "de stat" din spatele ei, mulţi nu o sesizează.
Se numeau ei înșiși români, tocmai asta îți spun, asta e diferența dintre endonim (român/rumân) și exonim (valah). Cei de la nord de Milcov se mai numeau alternativ și moldoveni. Lucrul îl vezi la cronicari și Cantemir, care folosesc alternativ termenii și sunt cu toții conștienți că românii din Moldova, Muntenia și Țara Ungurească (pe atunci, nume care se folosea și pt. Ardeal) formează un singur popor latin - deși scriau asta cu chirilice.
Că statul unitar a fost un proiect al altora, iar trezirea conștiinței naționale în Ardeal de pildă a fost opera habsburgilor (pt. a o opune ungurilor - divide et impera), asta-i altceva. Dar asta nu înseamnă că românii ca etnie (nu națiune!) și limba română nu existau și ar fi vreo invenție de secol XIX.
De exemplu, grafia latină și concepția noastră de azi ca altfel nu se putea au fost o lovitura de maestru a statului sub control străin.
Rezultatul? Azi majoritatea nu mai putem citi nimic din ce s-a scris aici până în vremea lui Cuza, nici măcar ce scrie pe crucile înaintașilor noștri sau prin biserici. Trebuie să citim ce ne spun alții că s-a scris. Eu am făcut un efort, am învățat să citesc chirilicele românești și mai reușesc să citesc câte ceva, dar în stil de elev clasa I, adică trebuie să fac efort ca să citesc iar înțelesul textului nu vine spontan și involuntar doar privind niște rânduri, cum e cu grafia latină cu care am crescut.
În plus, am beneficiat de câteva decenii de grafie fluida (mai rău ca acum), până s-a stabilizat.
Nu era nicio problema cu chirilicele și nu e nici azi cu cele moldovenești (care din câte știu sunt cele rusești plus un caracter pt. "dj" (ge, gi)). Adică se poate scrie/citi românește fără probleme cu chirilice. Deci grafia latina nu era un dat, nu scria în stele că noi așa trebuia să scriem.
Dar asta nu schimba absolut nimic legat de limbă, de existența poporului și cum se numea el.
Cam ca la turci/otomani, înainte de trecerea de la alfabetul arab şi scrierea arabă la alfabetul latin, sub Ataturk.
Citisem undeva pe net că majoritatea soldaţilor turci în primul război mondial apelau la ofiţeri pentru a le scrie (cu caractere arabe) scrisorile către cei de acasă. Unii ofiţeri fiind chiar armeni (!) - probabil doar până în 1915, până la epurarea armenilor din armată şi genocid. Necunoscând scrierea arabă. Singura în uz oficial. La fel, acasă unii vecini (poate chiar armeni) le citeau destinatarilor ce mai sosise de pe front. Un urmaş al unui vechi combatant de atunci (nepot) găsise prin arhiva familiei acele scrisori, le... tradusese şi relata într-un articol chestiunea.
URSS trecuse la alfabetizarea "forţată" încă de prin 1919, continuînd prin anii '20-'30 iar în 1941 ţăranul român mobilizat şi parţial alfabetizat întâlnise de partea cealaltă inşi deprinşi nu numai cu scris-cititul ci şi cu termeni tehnici industriali, din meseriile lor (bine, nu orice semi-nomad de prin stepele Asiei). Iar asta le folosea şi în uzul armamentului deja mai complex faţă de primul război mondial.
Pe armamentul turcesc vechi, de până la Ataturk, de diferite origini (germană, în principal), inscripţiile erau gravate cu caractere arabe. Inclusiv cifrele - serii, gradaţii...
Trimiteți un comentariu