30 august 2011

Nu are importanţă unde au studiat paşoptiştii, ci unde "paşte" bizonu'



... şi de la ce izvoare se adapă...


Elitele postdecembriste îi învinuiesc pe români pentru rezultatele alegerilor. Românii se plâng rar de elite. Cui se datorează falia dintre conducătorii spirituali şi popor?

De la 1848 încoace, intelectualii români nu au făcut cărţile în favoarea naţiei, ci în folosul lor. Au importat idei, au copiat instituţii, însă nu le-au folosit după reţeta consacrată în ţara de origine. Le-au adaptat după interese şi orgolii. Influenţa franceză, covârşitoare în formarea elitelor româneşti, a fost doar aparent benefică. România ar fi arătat altfel dacă paşoptiştii ar fi mers la studii la Berlin, Londra sau Viena, dacă se formau în rigoarea anglo-saxonă.

Excepţii au fost Titu Maiorescu, cu a sa critică a formelor fără fond şi A.D. Xenopol, care denunţa practicarea unui şarlatanism politic. Ambii educaţi în spaţiul anglo-saxon, conservatori de frunte, au atacat astfel fervoarea unor liberali dispuşi să pună preţ pe poleială, pe speranţa că, odată desenată forma, ea se va umple în virtutea inerţiei de conţinut.

După dispariţia "cârcotaşilor" conservatori din viaţa politică românească, curentele politice rămase au făcut un "modus vivendi" din forma fără fond. Pe această temelie şubredă şi discutabilă s-a structurat intelectualitatea interbelică. Din ea s-au ridicat cei cu coloană vertebrală, decimaţi ulterior în închisori, cum tot din ea provin şi legionarii, şi cozile de topor de care s-au servit comuniştii, şi supravieţuitorii din turnurile de fildeş.

Mulţi dintre intelectuali nu s-au legat de catarg, nu şi-au acoperit urechile cu ceară, au căzut pradă ispitelor. Când s-au izolat în profesii au făcut-o pentru a-şi conserva un confort spiritual iluzoriu, pentru a păstra sau a dobândi ceva avantaje materiale, dar şi pentru a se separa de vulg, pe care l-au dispreţuit.

Pentru intelectualul român n-a fost niciodată o onoare să se apropie de oameni, să se pună în slujba lor. Căutarea unor soluţii colective de salvare n-a preocupat aproape pe nimeni.

Grupul de la Păltiniş a produs vreo soluţie de ieşire din impas pentru poporul român? A avut altceva decât indiferenţă sau chiar dispreţ pentru cine nu pricepea cu ce se mănâncă Heidegger? Polonezii au avut şansa de a se aduna în jurul Bisericii Catolice. Fără ea şi fără Papa Ioan Paul al doilea sindicatul Solidaritatea ar fi murit în faşă.

Intelectualii grupaţi în jurul lui Havel au fost în stare să ofere o alternativă la comunism şi aşa s-a născut în 1968 Primăvara de la Praga. Ungurii au văzut în Imre Nagy o luminiţă, au înţeles că s-ar putea şi altfel. Deşi năpădită de ciuma comunistă încă din 1918, fără tradiţie democratică, Rusia a dat disidenţi de marcă. În ţară sau în exil, ei au desenat o posibilă alternativă la comunism. Ironia sorţii, intelectualii ruşi au lucrat, deşi n-aveau pentru cine. Ai noştri aveau pentru cine şi au preferat să se salveze individual.

Nu toţi intelectualii fostelor ţări comuniste s-au ascuns în gaură de şarpe sau în turnul de fildeş. N-au vorbit de arderea pe rug a lui Giordano Bruno când se murea în lagărele Siberiei, nu au pactizat cu comuniştii, au încercat o formă sau alta de presiune, organizare şi revoltă. Nu contează că au reuşit sau nu, esenţial este că au ţinut speranţa vie, au arătat care e drumul pe care poporul lor, după unul, două sau nouă eşecuri, trebuie să meargă.

România a avut rezistenţa din munţi, revolta minerilor din valea Jiului, a muncitorilor din Braşov, dar intelectualii de marcă au stat pe margine. Ei n-au dublat revoltele populare cu nimic. Intelectualii noştri nu au fost în stare să coaguleze o mişcare, darămite să dea poporului o Chartă, un document programatic care să se opună comunismului.

Mulţi dintre intelectuali - le place sau nu, recunosc sau nu - au trădat poporul român.

Colaboraţionism, minciuni, omisiuni, jumătăţi de adevăr, indiferenţă, orgolii, salvări individuale, iată soluţiile alese de elitele care şi-au trădat raţiunea de a fi. Unde e literatura de sertar din perioada turnurilor de fildeş? Cu excepţia lui I.D. Sârbu, nimeni n-a produs mai nimic… Nu că ne-ar fi fost neapărat utilă această literatură, dar măcar să vedem pentru ce opere "nemuritoare" a fost lăsat de izbelişte poporul român.

Sigur că intelectualii contemporani vor găsi o mie şi una de scuze şi motive pentru comportamentul lor. Dar scuzele şi motivele nu-i vor mântui...

12 comentarii :

Crystal Clear spunea...

"Mulţi dintre intelectuali nu s-au legat de catarg, nu şi-au acoperit urechile cu ceară, au căzut pradă ispitelor. Când s-au izolat în profesii au făcut-o pentru a-şi conserva un confort spiritual iluzoriu, pentru a păstra sau a dobândi ceva avantaje materiale, dar şi pentru a se separa de vulg, pe care l-au dispreţuit.

Pentru intelectualul român n-a fost niciodată o onoare să se apropie de oameni, să se pună în slujba lor. Căutarea unor soluţii colective de salvare n-a preocupat aproape pe nimeni.

Grupul de la Păltiniş a produs vreo soluţie de ieşire din impas pentru poporul român? A avut altceva decât indiferenţă sau chiar dispreţ pentru cine nu pricepea cu ce se mănâncă Heidegger? "

Sa le fie rusine asa zisilor filozofi. Au tradat poporul roman si il tradeaza in continuare

John Galt spunea...

Plesu e prea comod pentru o astfel de discutie. Idei de genul acesta "il obosesc"..

Riddick spunea...

Între anii 1900-1930 era chic să vorbeşti franţuzeşte prin saloane şi să te plimbi pe strada principală din Sinaia sau Mangalia, să fii văzut. Intelectualitatea (de fapt, mici slujbaşi...) era dispreţuitoare.

Aceeaşi atitudine, dublată de oportunism, şi după 1947.

John Galt spunea...

Niste soareci.

Riddick spunea...

Eeee... "Oameni şi şoareci", de John Steinbeck (scrisă prin anii '30).

John Galt spunea...

John Steinbeck: "Power does not corrupt. Fear corrupts, perhaps the fear of a loss of power."

Riddick spunea...

Pâi, da...

Crystal Clear spunea...

Nici eu nu inteleg de ce sunt atat de lasi intelectualii de acum.
Pun banul pe primul loc.Sunt foarte, foarte mercantili


Cand, de fapt "banii se fac" , vin dupa ce ai muncit cu pasiune si daruire.
Poate a fost si adaptarea la mediul comunist, pentru supravietuire..

Riddick spunea...

Majoritatea sunt bugetari. Au o catedră, sau un birou, sau altă funcţie călduţă. Nu sunt pe picioarele lor. Şi mai sunt "prestatorii", cei finanţaţi de fundaţii. Care au timp ore întregi pe zi să bată la calculator ori să vină în platou la Mogulistan Media. Sunt zile în care Cristian Pârvulescu apare dimineaţa - prânz - seara la câte 2-3 televiziuni. Cu drum cu tot, dus-întors, îi ia minim 4 ore.

Crystal Clear spunea...

Limbrici !
Trebuie facut ceva

Anonim spunea...

Cred ca asta a fost perspectiva de abordare a intelectualilor nostri: s-au gandit ca aveau mai mult de pierdut decat de castigat. Altruismul nu era decat o toana trecatoare paguboasa.

Riddick spunea...

@Dumitru lui Nae: Tristă concluzie, dar adevărată.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: