10 octombrie 2018

Gheii şi cu Uia


În Macedonia a avut loc de asemenea un referendum, şi tot eşuat prin cvorum neîndeplinit. Scopul referendumului era aprobarea schimbării denumirii statului, în "Macedonia de Nord". Cică doar aşa ar fi fost de acord Grecia ca să aprobe intrarea în UE şi NATO. Dar populaţia a fost de altă părere, ţinând mai mult la identitatea naţională decât la "valorile europene". În faţa acestui detaliu insignifiant, globaliştii reacţionează forţând vot în parlamentul macedonean, însă pentru care mai au nevoie de vreo opt voturi (până la 2/3, majoritatea calificată pentru revizuirea Constituţiei - în chestiunea numelui). Şi atunci au încercat să mituiască parlamentari din opoziţie, iniţial cu câte 250.000 de dolari, apoi cu de zece ori mai mult. Deocamdată, fără succes. Principiile, voinţa naţională şi democraţia sunt vorbe goale pentru tartorii "proiectului european".

MINA Report:

Gay German FM: In Macedonia Boycott is Not the Solution, In Romania Boycott is the Solution

Gay German Foreign Minister Michael Roth (yes, the same guy who enjoyed peddling in Lake Ohrid with Nikolce Dimitrov), spent two months lobbying for Macedonia to change its name, scolded the Macedonian public not to dare and boycott the Referendum because like we all know boycott is never the answer, particularly when the final result is not liked in Berlin, London and the plantation owner in Washington.

Here is what Germany’s Foreign Minister had to say about Macedonia’s boycott:


But, the German idiot changed his mind days later during a Referendum in Romania.
The Romanians went out to vote in a Referendum to ban same sex marriage. The Referendum failed thanks to a massive financial involvement by Brussels, London and Berlin who very much bribed Romanian political parties and NGOs urging them to boycott the referendum. If a week earlier Boycott was not the answer, today absolutely Boycott was the answer. Per the German FM, Macedonia’s boycott doesn’t need to be respected, but the boycott in Romania, well that’s something else, the people have spoken there and it must be respected. And EU politicians act surprised when no one takes them seriously!

4 comentarii :

Anonim spunea...

Tot la popor trebuie sa ne uitam !
Cine nu e neam de sluga, oricit ar fi de mic, se comporta ca atare !!!

Riddick spunea...

Trebuie lideri, "masa" nu se mişcă eficient fără ei, ba chiar aproape deloc.

Gabriel spunea...

Este bine pus la punct mecanismul de eliminare a unor asemenea lideri: binomul. Chiar presupunând că i-ar putea naşte poporul român, ceea ce nu cred.

Riddick spunea...

"Time will tell". Right?


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Andrei Cornea, 2011: "Dacă statele rămân suverane, ele vor continua să facă ceea ce cred şi ceea ce consideră că le este de folos, în pofida intereselor comune. Rezultă că trebuie mers înainte – mai repede sau mai încet – spre un sistem federal sau măcar confederal, cu un guvern central dotat cu puteri mari în domeniul economiei, apărării şi externelor, cu un parlament bicameral după modelul american şi cu guverne ale statelor responsabile numai pentru afacerile interne, justiţie, educaţie, cultură, eventual sănătate şi muncă. Căci atunci când vorbim despre pierderea suveranităţii naţionale, despre cine anume vorbim în fapt ca fiind „perdanţii“? Despre plătitorii obişnuiţi de impozite, cu rate la bănci, cu salarii ameninţate ba de tăieri, ba de inflaţie? Despre pensionarii cu pensiile în pericol? Despre beneficiarii sistemelor de asigurări ce acumulează datorii peste datorii? Despre şomeri? Nu, ci vorbim despre elitele politice europene din cele 27 de state. Ele sunt acelea care şi-ar pierde suveranitatea – mai ales aceea de a cheltui nestăvilit şi de a face promisiuni imposibil de ţinut. Vor trebui să se consoleze mulţi parlamentari naţionali cu un rol mai modest (dar deloc neglijabil). Dintre miniştrii şi funcţionarii guvernamentali, unii, precum cei de la externe sau de la armată, vor trebui să dispară pur şi simplu."

 

Postări populare: