Este bine ca susţinătorii PSD să cunoască aceste lucruri

Adrian Severin, europarlamentar din România: 

"Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei, pentru că este singura şansă pe care o avem. Obiectiv vorbind, printre susţinătorii acesteia trebuie să se numere şi România. În general, ţările noi membre, care aparţin Europei Centrale şi de Est, sunt primele interesate în Europa federală".

(interviu în Adevărul)

*** HICLENÍE


Un nou Tratat European

Ovidiu Nahoi.: Cum vi se pare ideea de modificare a Tratatului European, în vederea întăririi        rigorii bugetare şi a guvernanţei economice europene?
Adrian Severin: Este clar că Pactul de stabilitate, care permite utilizarea unei monede unice, fără o guvernare economică, nu a funcţionat. Şi, din acest motiv, este nevoie de un mecanism care să permită nu doar intervenţii post-factum, ci şi o reglare a lucrurilor în evoluţia acestora. Dacă un asemenea mecanism necesită modificarea tratatelor, atunci ele trebuie modificate.
Ion M. Ioniţă: Dar nu e acesta un risc prea mare, într-o perioadă complicată a construcţiei europene?
A.S.: Nu, este mai degrabă un obstacol psihologic, după toată odiseea Tratatului de la Lisabona. Care să fie riscul? Ca această modificare să nu fie ratificată în toate cele 27 de state? Aceasta nu va afecta cu nimic Tratatul de la Lisabona. Deci, dacă un nou tratat nu se va încheia, va rămâne Tratatul de la Lisabona. Nu e simplu, dar nici atât de complicat. Dar, să nu uităm, dacă am avut probleme în Republica Cehă, nu a fost din cauza Tratatului de la Lisabona, ci a manierei, aş spune eu, neloiale, prin care s-a încercat câştigarea de capital politic de către unii lideri de la Praga. În Irlanda, tratatul a căzut într-o primă etapă nu pentru că el a fost rău, ci pentru că a fost rău explicat, iar unii au încercat să inducă în eroare populaţia. Dacă ase­me­nea atitudini ale li­de­rilor, nu ale popoarelor, vor fi evitate, nu va fi niciun fel de problemă.

România trebuie să susţină Europa federală

O.N.: Există comentarii referitoare la transformarea Germaniei într-un fel de hegemon al Uniunii Europene, odată cu introducerea normelor de guvernanţă economică. Ce părere aveţi?
A.S.: Depinde în ce fel reglementăm această idee. Dacă vom lăsa ca aceste măsuri să fie decise de către Consiliu, prin votul statelor membre, deci, printr-o metodă interguvernamentală, normal că cel mai puternic, şi acesta este Germania, poate să adopte o atitudine hegemonică. Dar dacă vom folosi metoda federală şi vom spune că nu statele decid, ci instituţiile europene transnaţionale, atunci nu va mai fi nimeni hegemon. Şi eu cred că România trebuie să susţină această din urmă formulă.
I.M.I.: Apropo de această hegemonie. Despre recenta Trilaterală de la Deauville s-a spus că ar exista un fel de pact al statelor mari: Germania, Franţa, Rusia care, la un moment dat, va fi impus lumii. Cum aţi privit această reuniune?
A.S.: Mie în sine, întâlnirea mi s-a părut bine-venită şi cu rezultate bune, în măsura în care le cunoaştem exact. Pe de altă parte, ar fi pe departe preferabil ca Uniunea Europeană să se întâlnească cu Rusia la Deauville, şi nu doar două state membre. Din acest punct de vedere, observăm fenomenul de renaţionalizare a Uniunii Europene. Adică transferarea accentului de pe instituţiile comunitare europene către guvernele naţionale. Fără îndoială că această evoluţie nu este de bun augur şi, în orice caz, din punctul de vedere al României este extrem de îngrijorătoare.
O.N.: De ce neapărat pentru noi?
A.S.: Pentru că vom ajunge la situaţia bine cunoscută în trecut, în care cei mari vor încerca să dicteze celor mici. Cei mici nu vor accepta, evident, dictatul şi vor încerca să se alieze cu unul sau altul dintre cei mari, pentru a putea de fiecare dată să găsească o anumită protecţie. Aceasta îi va pune pe cei mari, în cele din urmă, în conflict. Şi din aproape în aproape ajungem din nou la război. În această săptămână, un expert american şi unul italian, ambii lucrând pentru un institut de cercetări în domeniul securităţii din SUA, au prezentat un studiu privind guvernarea globală, în faţa Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. Şi, bineînţeles că, în contextul acestei guvernări globale, un capitol important era legat de guvernarea europeană. Una dintre concluzii este că războiul nu este exclus. Iar eu nu obosesc să repet lucrul acesta de o oarecare vreme. Iniţial observam în sală multe zâmbete, după un timp n-au mai zâmbit, dar au ridicat din sprâncene. Acum văd că din ce în ce mai mulţi dau din cap a încuviinţare când reformulez acest avertisment. Renaţionalizarea aceasta este drumul către război. Desigur, ne bucurăm că reuniunea de la Deauville a fost un pas pe calea cooperării, dar această renaţionalizare mă îngrijorează.

Testul Adevărului

1 Consultări şi „consultări" europene. Am discutat săptămâna trecută cu doamna Catherine Ashton, înaltul reprezentant pentru Afaceri Externe, Securitate şi Apărare a Uniunii Europene. Cineva a pus întrebarea dacă doamna Ashton a fost consultată înainte ca doamna Merkel să propună omologului său rus o agendă privind rezolvarea unor conflicte îngheţate din vecinătatea comună, printre care şi conflictul transnistrean. Doamna Ashton a dat un răspuns diplomatic, politic corect, însă din limbajul trupului am înţeles că, de fapt, nimeni nu s-a îngrijit să o anunţe în legătură cu această iniţiativă extrem de importantă.

2 Statele Unite ale Europei. Nu mă ascund şi voi repeta mereu această formulă, a Statelor Unite ale Europei, pentru că este singura şansă pe care o avem. Obiectiv vorbind, printre susţinătorii acesteia trebuie să se numere şi România. În general, ţările noi membre, care aparţin Europei Centrale şi de Est, sunt primele interesate în Europa federală. Altfel, nu au absolut nicio şansă nici să recupereze decalajele care le separă de statele occidentale dezvoltate. Şi nici să scape de sub hegemonia acestora.